Anulare act administrativ . Sentința 3880/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3880
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13 11 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER- - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect "acțiune în constatare".
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06 11 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 13 XI 2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, să se constate existența calității acestuia de lucrător al Securității.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 3645/02/19.05.2008, adresată de către domnul, se cerea verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit Ia instrumentarea dosarului nr. I 3576, al cărui titular este. În acest dosar pârâtul a întocmit documente care se află în volumul 2, fila 45. Ținând cont de prevederile art. 1 alin. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cererea formulată este legală.
Așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/ Dl/I/1457/08.05.2009, precum și al înscrisurilor pe care le atașăm acțiunii noastre, pârâtul, având gradul de locotenent colonel în cadrul Direcției a IV-a, Serviciului 2, a desfășurat activități de urmărire informativă Ia solicitarea Inspectoratului Județean de Securitate B - prin acțiuni de filaj și interceptare a convorbirilor - asupra unei persoane aflată în atenția securității județene. Scopul urmărit de pârât era, pe de o parte de a asigura conlucrarea între diversele structuri ale Securității, iar pe de altă parte, supravegherea persoanelor aflate în atenția serviciului său.
Astfel, lt. col., ca urmare a faptului că din exploatarea tehnicii operative a rezultat că,au avut loc unele discuții cu caracter negativ, inițiate în special de către obiectivul nostru", a solicitat Securității B,să stabilească comportarea, manifestările și legăturile" acestuia pe perioada cât se află în concediu pe raza județului, și să ceară o notă detaliată asupra discuțiilor purtate. Deci, încălcarea dreptului Ia viață privată s-a produs, în acest caz, în momentul în care Securitatea a pătruns în anturajul persoanelor urmărite.
În concluzie, reclamantul opinează că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare Ia acea dată:
- dreptul Ia viață privată (art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).
De aceea, reclamantul consideră că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de,lucrător al Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:
1. Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989. Or, în speța dată, această condiție este asigurată deoarece, așa cum am mai precizat, domnul a avut gradul de locotenent colonel în cadrul Direcției a IV-a, Serviciului 2 în 1970.
2. În calitatea menționată Ia punctul 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Și această condiție este asigurată prin acțiunile expuse pe larg anterior. Așa cum se poate observa, toate măsurile întreprinse de către pârât au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și Ia acea dată.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe conținutul articolelor 1 alin. 7, art. 2 litera a, art. 8 litera a și art. 11 alineatul 1 ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, privind accesul Ia propriul dosar și deconspirarea Securității astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 293/2008, coroborate cu art. 27 alin.1 și alin. 5 și art. 35 alin. 5 lit. a din Regulamentul de organizare și funcționare al S adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, precum și pe dispozițiile articolului 112 al Codului d e Procedură Civilă.
Curtea a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri.
Din probele administrate, Curtea reține că pârâtul a avut gradul de locotenent colonel în cadrul Direcției a IV-a, Serviciului 2 în 1970.
Potrivit art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. Persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989.
2. În calitatea menționată Ia punctul 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Prima condiție este îndeplinită deoarece pârâtul a avut gradul de locotenent colonel în cadrul Direcției a IV-a, Serviciului 2 în 1970.
În legătură cu cea de-a doua condiție, Curtea reține că din măsurile întreprinse de pârât s-au încălcat dreptul la viață privată deoarece pârâtul a solicitat Securității B,să stabilească comportarea, manifestările și legăturile" persoanei urmărite pe perioada cât se află în concediu pe raza județului, și să ceară o notă detaliată asupra discuțiilor purtate.
Din aceste motive, în baza art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, Curtea va admite cererea și va constata existența calității pârâtului de lucrător al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în bucurești,--57, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B,-,. 14,. B,. 6, sector 4
Constată existența calității pârâtului de lucrător al Securității.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./25.11.2009
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile