Anulare act administrativ . Sentința 3964/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.3964

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta PRIMĂRIA SECTORULUI 5 B în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate pârâtei să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 17.11.2009.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.04.2009, reclamanta Primăria Sectorului 5 Bac hemat în judecată pârâta Primăria Municipiului B solicitând anularea actului administrativ nr.603/27.01.2009 emis de pârâta și anularea actului administrativ fiscal - procesul verbal de constatare înregistrat la pârâta Direcția Generală Economică - Direcția Venituri sub nr.8839/04.12.2008.

În motivarea acțiunii a arătat că în perioada 12.11.2008 - 24.11.2008, pârâta prin Direcția Generală Economică - Direcția Venituri a verificat, prin sondaj, situația încasărilor și virării veniturilor ce constituie surse ale bugetului municipiului B pe anul 2007, încheind procesul - verbal înregistrat sub nr.8839/04.12.2008 la pârâtă și sub nr.-/04.12.2008 la reclamantă.

Prin acesta s-a dispus virarea către bugetul capitalei a următoarelor sume: 108.527 lei - taxă pentru servicii de reclamă și publicitate; 41.430 lei - venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit disp. legale; 6.160.947,90 lei - venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat și 30.887,62 lei - impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

Reclamanta a precizat că a formulat contestație în baza art.205 și urm. Cod pr. fiscală, dar aceasta nu a fost soluționată printr-o decizie conform art.210 alin.1 din OG nr.92/2003, ci i-a fost comunicată adresa nr.603/27.01.2009 privind respingerea contestației, nefiind respectate disp. art.211 din aceeași ordonanță.

Cu privire la primele trei categorii de taxe și venituri menționate în procesul verbal, reclamanta a susținut că virarea acestora a fost solicitată în mod greșit în baza nr.301/2006 care a fost anulată irevocabil prin Decizia nr.2157/30.11.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal. Sumele reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal au fost solicitate a fi virate în baza disp. Legii nr.343/2006. Acestea sunt încasări aferente perioadei februarie - mai 2007 și potrivit Ordinului comun al Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției nr.330 - 1357/C/2007 s-a stabilit, începând cu luna iunie 2007, procedura de încasare și virare a acestui impozit, astfel încât suma trebuia virată începând cu luna iunie 2007.

Au fost depuse la dosar actele administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că în perioada 12.11. - 24.11.2008, Direcția Generală Economică - Direcția Venituri Serviciul Urmărire Alte Venituri din cadrul pârâtei a efectuat la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 5 verificarea, prin sondaj, a încasărilor și virărilor veniturilor ce constituie surse ale bugetului municipiului B pe anul 2007. Verificarea a vizat perioada 01.01. - 30.11.2007 și a dus la concluzia că sumele încasate în conturile corespunzătoare ale Municipiului B au fost virate, dar s-au colectat prin încasare de sume și alte venituri care constituie sursă a bugetului capitalei, acestea regăsindu-se în conturile bugetului local al sectorului 5.

S-a dispus virarea la bugetul municipiului Bau rmătoarelor sume: 108.527 lei încasată în perioada 01.01 - 30.11.2007 reprezentând taxă pentru servicii de reclamă și publicitate (3% din valoarea contractelor); 41.430 lei reprezentând venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale; 6.160.947,90 lei încasată în perioada 01.01. - 30.11.2007 reprezentând venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.

Cele trei categorii de venituri au fost solicitate a fi virate bugetului municipiului B în temeiul nr.301/2006 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor bugetului local al municipiului B pe anul 2007.

De asemenea, s-a solicitat virarea sumei de 30.887,62 lei reprezentând impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în conformitate cu disp. pct.55 alin.7 din Legea nr.343/17.07.2006.

Reclamanta a contestat acest proces verbal, iar prin adresa nr.603/27.01.2009 i se aduce la cunoștință respingerea ca neîntemeiată a contestației.

Susținerea reclamantei că pârâta ar fi trebuit să emită în soluționarea contestației o decizie potrivit disp. art.210 alin.1 din OG 92/2003 nu poate fi reținută, având în vedere că pârâta nu a efectuat o inspecție fiscală în conformitate cu OG 92/2003, ci o verificare în temeiul nr.210/1999 cu privire la constituirea unor compartimente de specialitate ca urmare a aplicării prevederilor HG 333/1999.

În consecință, procesul verbal de constatare nr.8839/04.12.2008 întocmit în urma acestei verificări nu constituie un act administrativ fiscal, astfel cum acesta este definit de OG 92/2003, ci un act administrativ cu privire la care nu sunt aplicabile disp. acestei ordonanțe.

Contestația formulată de reclamantă împotriva procesului verbal este întemeiată în mod greșit pe disp. art.207 din OG 92/2003, ea reprezentând, de fapt, plângerea prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004 prin care se solicită autorității emitente a actului administrativ, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Adresa nr.603/27.01.2009 reprezintă răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă ce i-a fost adresată, în privința acesteia nefiind incidente disp. art.211 din OG 92/2003 care reglementează forma și conținutul deciziei prin care este soluționată contestația împotriva actului administrativ fiscal.

Curtea constată că la dosar a fost depusă copia deciziei civile nr.2157/30.11.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal prin care este anulată nr.301/07.12.2006 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor bugetului local al municipiului B pentru anul 2007.

Această hotărâre a reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar potrivit disp. art.23 din Legea nr.554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Din conținutul procesului verbal contestat rezultă că sumele cu privire la care s-a dispus virarea la bugetul municipiului B în baza hotărârii menționate, sunt încasate în perioada 01.01. - 30.11.2007, deci anterior pronunțării deciziei irevocabile prin care a fost anulată nr.301/2006, hotărâre menționată ca temei al măsurii la virare acestor sume în bugetul municipalității.

În consecință, aprecierea reclamantei că nu se poate invoca drept temei legal pentru virarea sumelor o hotărâre a anulată de instanța de judecată nu poate fi reținută, în raport de împrejurarea că aceasta a fost aplicată de pârâtă pentru o perioadă (01.01. - 30.11.2007) în care a fost în vigoare, ea fiind anulată irevocabil la data de 30.11.2007.

Pârâta nu a aplicat respectivul act administrativ pentru o perioadă ulterioară datei de 30.11.2007, dată de la care își produce efectele hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a actului administrativ cu caracter normativ, astfel încât sub acest aspect, procesul verbal de constatare este legal încheiat.

Referitor la suma de 30.887,62 lei reprezentând impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal se reține că aceasta este aferentă perioadei februarie - mai 2007, perioadă în care era în vigoare Legea nr.343/2006 de modificare și completare a Legii nr.571/2003.

Conform pct.55 alin.7 din Legea nr.343/2006, venitul din transferul proprietăților imobiliare constituie venit în proporție de 50% la bugetul unităților administrativ teritoriale pe teritoriul cărora se află bunurile imobile care au făcut obiectul înstrăinării.

Cu privire la această sumă, reclamanta invocă în acțiune aplicabilitatea Ordinului comun al Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției nr.330 - 1357/C/2007 conform căruia, în opinia sa, suma trebuia virată începând cu luna iunie 2007 și nu în perioada februarie - mai 2007.

Se constată că acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial nr.393/11.06.2007, iar acceptarea opiniei reclamantei ar însemna, de fapt, aplicarea retroactivă a acestui act administrativ cu caracter normativ.

Referitor la impozitul sus menționat, încasat în perioada februarie - mai 2007, sunt incidente dispozițiile legale în vigoare în perioada respectivă și anume Legea nr.343/2006 care stabileau că 50% din acest venit este datorat bugetului unităților administrativ teritoriale, acestea fiind definite de art.1 alin.6 lit.i din Legea nr.215/2001, sectoarele municipiului B fiind subdiviziuni administrativ teritoriale.

În condițiile în care reclamanta nu a virat bugetului municipiului B impozitul pe aceste venituri, este legală măsura dispusă prin procesul verbal de constatare.

Față de aceste considerente, constatând că actele administrative contestate de reclamantă nu constituie pentru acesta acte cu caracter vătămător în sensul art.1 din Legea nr.554/2004, nefiind emise cu încălcarea unor dispoziții legale, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta PRIMĂRIA SECTORULUI 5, cu sediul în B,--31, sector 5, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B-, sector 5.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Gh./4 ex.

04.12.2009

Președinte:Canacheu Claudia
Judecători:Canacheu Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 3964/2009. Curtea de Apel Bucuresti