Anulare act administrativ . Decizia 401/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.401/CA

Ședința publică de la 22 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 3: Iulia I - -

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul Prefectul Județului I, cu domiciliul procedural în I, str.-, nr.60, județul I, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului P, având ca obiect - anulare act administrativ.(Dispoziția nr.8587/04.06.2008 a Primarului municipiului P).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat potrivit căruia, prin încheierea de ședință de la 15 iunie 2009, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 22 iuie 2009.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin sentința civilă nr. 202/CA din 4.3.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă acțiunea formulată de Prefectul Județului I cu sediul în I, - nr. 60, județul I în contradictoriu cu Primarul Municipiului cu sediul în P, județul I, având ca obiect dispoziția nr. 8587/04.06.2008, emisă de acesta din urmă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 8587/2008 Primarul Municipiului dispune constituirea comisiei de examinare și comisiei de soluționare contestațiilor pentru ocuparea zece posturi vacante de pompier din cadrul de prim-ajutor/descarcerare cu capacitate de evacuare victimei SMURD P, personal încadrat cu contract individual de muncă, conform Codului Muncii.

În conformitate cu art. 30, alin.1 din Legea nr. 53/2003 "Încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz".

Potrivit art. 14, alin. 6 din nr.HG 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici "Pentru participarea la lucrările comisiei de concurs, precum și la cele ale comisiei de soluționare contestațiilor, membrii acestora au dreptul la o indemnizație reprezentând 20% din salariul de bază. Persoanele care asigură secretariatul comisiilor de concurs și de soluționare contestațiilor au dreptul la indemnizație de 10% din salariul de bază. Indemnizația se plătește de către autoritatea sau instituția publică în al cărei stat de funcții este prevăzută funcția publică pentru care se organizează concursul".

Se poate observa că textul art. 14 alin.6 din actul normativ enunțat este identic cu textul art. 3 al Dispoziției nr. 8587/04.06.2008 emisă de Primarul Municipiului

Așadar, prin nr.HG 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici este reglementată procedura cu privire la organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, ori prin Dispoziția nr. 8587/2008 se dispune acordarea indemnizației de 20%, respectiv 10% membrilor comisiilor și persoanelor care asigură secretariatul comisiilor amintite, pentru participarea acestora la lucrările comisiilor pentru un concurs organizat în vederea încadrării personalului cu contract individual de muncă în temeiul Codului Muncii și nu în vederea recrutării și numirii unor funcționari publici.

Mai mult, acest normative invocate în preambulul Dispoziției nr. 8587/2008 se aplică personalului încadrat cu contract individual de muncă în structurile administrației publice locale sau în serviciile publice din subordinea acestora, finanțate de la bugetele locale și nu prevăd plata unor indemnizații cuvenite membrilor pentru participarea la lucrările comisiilor de examinare, comisiilor de soluționare contestațiilor sau pentru persoanele care asigură secretariatul acestor comisii.

De asemenea, ultimul paragraf al art. 3 din dispoziția contestată dispune că "Indemnizația se plătește de către Primăria Municipiului în al cărei stat de funcții sunt prevăzute funcțiile publice pentru care se organizează concursul".

Drept urmare, Dispoziția nr. 8587/04.06.2008 emisă de Primarul Municipiului P, județul I, este lipsită de temei legal, întrucât legiuitorul nu prevăzut acordarea acestor indemnizații decât în cazul ocupării funcțiilor publice și nu pentru ocuparea posturilor care intră sub incidența Legii nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii.

În motivare s- arătat că dispoziția atacată și- produs efectele și deci nu mai poate fi anulată.

S- mai arătat că legea este permisivă și nu îngrădește acordarea acestui spor comisiei

În dovedirea propriilor susțineri au fost depuse la dosar o serie de acte.

Din analiza materialului probator administrat în cauză instanța apreciază că acțiunea este neîntemeiată urmând respinge.

Este adevărat că dispoziția nr. 8587/04.06.2008 care face obiectul contestației stabilește anumite măsuri care privesc organizarea unui concurs în vederea încadrării în muncă unor persoane pe bază de contract de muncă.

Sporurile stabilite prin dispoziția primarului sunt identice cu cele stabilite prin HG nr. 1209/2003 pentru membrii Comisiilor desemnate pentru recrutarea unor funcționari publici însă nu putut fi invocat nici un text de lege care să interzică aceiași remunerare și în cazul membrilor unei alte categorii de comisii, primarul, în calitatea sa de ordonator principal de credite (astfel cum dispun dispozițiile art. 63 alin.4 lit. a) din Legea nr. 215/2001) are dată în competență de către legiuitor posibilitatea acordării unor astfel de remunerații.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Prefectul județului I, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4, lit."a" din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite, dar în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art.63, alin.1, lit. c din lege, prevedere potrivit căreia primarul îndeplinește atribuții referitoare la bugetul local. Ori, în conformitate cu prevederile art.36, alin.4, lit."a" din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă bugetul local la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Primarul, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are obligația de a încadra veniturile și cheltuielile în prevederile bugetului aprobat de consiliul local.

Dispoziția nr.8587/04.06.2008 emisă de Primarul municipiului P, județul lași, este lipsită de temei legal, întrucât legiuitorul nu a prevăzut acordarea acestor indemnizații decât în cazul ocupării funcțiilor publice și nu pentru ocuparea posturilor care intră sub incidența Legii nr.53/2003 cu modificările și completările ulterioare.

În cauză nu s- depus întâmpinare.

Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond urmează a reține următoarele:

Prin acțiunea promovată s-a solicitat anularea art. 3 al Dispoziției nr. 8587/4.6.2008 și ca consecință recuperarea sumelor reprezentând indemnizații acordate fără a avea temei legal și încasate necuvenit de membrii comisiei de concurs și d secretarul comisiei.

Conform Dispoziției nr. 8587 Primarul Municipiului dispune constituirea comisiei de examinare și comisiei de soluționare contestațiilor pentru ocuparea zece posturi vacante de pompier din cadrul de prim-ajutor/descarcerare cu capacitate de evacuare victimei SMURD P, personal încadrat cu contract individual de muncă, conform Codului Muncii.

Corect a reținut instanța de fond că sporurile stabilite prin dispoziția primarului sunt identice cu cele stabilite prin HG nr. 1209/2003 pentru membrii Comisiilor desemnate pentru recrutarea unor funcționari publici însă nu putut fi invocat nici un text de lege care să interzică aceiași remunerare și în cazul membrilor unei alte categorii de comisii.

În plus primarul, în calitatea sa de ordonator principal de credite (astfel cum dispun dispozițiile art. 63 alin. 4 lit. din Legea nr. 215/2001) are dată în competență de către legiuitor posibilitatea acordării unor astfel de remunerații.

Având în vedere că nici în recurs reclamantul - recurent nu a adus argumentele legale în plus față de cele reținute de instanța de fond, urmează a se constata că sentința recurată este legală și potrivit dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul promovat de Prefectul Județului I împotriva sentinței civile nr. 202/ca/4.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red. RL.

Tehnored.

02 ex.

21.07.2009

Tribunalul Iași

Jud.



Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 401/2009. Curtea de Apel Iasi