Anulare act administrativ . Decizia 405/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 405/CA/2008
Ședința publică de la 07 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva sentința nr.1494/C/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-.
Se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea pârâtei intimate Sibiu.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 31.03.2008, care face parte din prezenta decizie.
- CURTEA DE APEL -
Prin sentința nr.1494/C/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S pentru anularea Raportului de inspecție fiscală nr.-/18.04.2006, a Deciziei de impunere nr.-/18.04.2006 și a Deciziei nr.26/28.06.2006, menținând actele și obligațiile fiscale stabilit prin actele atacate.
În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut că actele atacate respectă prevederile Convenției de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Republica ă Germani ratificată prin Decretul nr.625/1973, precum și documentele.
Organele de inspecție fiscală în mod corect au reținut că reclamantul a încălcat dispozițiile art.28 alin.1 din nr.OG7/2001 și art.28 din Normele de aplicare a acestei ordonanțe aprobată prin nr.HG54/2003, care dispun în sarcina contribuabililor ce își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, obligația ca personal sau printr-un reprezentant fiscal să calculeze și să plătească impozite. De asemenea, contribuabilul avea obligația conform dispozițiilor nr.2312/2001 ca la începerea activității în România să completeze și să transmită organului fiscal declarația informativă, iar lunar declarațiile privind veniturile salariale realizate.
Probele administrate dovedesc natura veniturilor realizate de contribuabil, respectiv adresele Oficiului de Finanțe din Republica ă Germană și autorității fiscale din care folosesc termenii de "venituri din muncă salarială" și de "angajat", iar adeverința invocată de reclamant emisă de care folosește termenul de "delegat". Delegarea presupune existența unui contract de muncă prealabil, iar pe timpul efectuării acestuia angajatul primește salariu.
Prima instanță a mai reținut că susținerea reclamantei potrivit cu care veniturile realizate reprezintă c/val cheltuielilor de deplasare, masă și diurnă, care sunt scutite de impozitare față de dispozițiile art.5 din nr.OG7/2001 nu pot fi reținute, deoarece delegarea presupune existența unui contract de muncă, iar cheltuielile cu detașarea se pot acorda numai unui angajat.
De asemenea, actele administrativ fiscale emise în aplicarea legii și a Convenției privind evitarea dublei impuneri se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, iar reclamantul, în cursul procedurii administrativ jurisdicționale nu a răsturnat această prezumție, prin administrarea de probe care să facă dovada contrară potrivit dispozițiilor art.1169 cod civil și a principiului onus probandi incubit actori și mai mult, constatările din raportul de inspecție au fost însușite de împuternicitul reclamantului după cum rezultă din actul depus la fila 53 din dosar.
Prima instanță a mai reținut și faptul că valoarea mare a sumei încasate de reclamant - 67.879 Euro în 12 luni nu poate reprezenta numai c/val cheltuielilor de transport și cazare cum susține acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care solicită modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, depuse în termen legal, cât și motivul de recurs privind nulitatea actelor atacate pentru lipsa competenței depus la primul termen de judecată, reclamantul arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.7 și 9, reținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar referitor la natura veniturilor, soluția instanței de fond este rezultatul unei motivări contradictorii, încălcând prevederile art.5 alin.1 lit.m din nr.OG7/2001, potrivit cărora "nu sunt venituri impozabile și nu se impozitează, potrivit prezentei ordonanțe sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizație sau diurne acordate pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului".
Reclamantul pentru perioada care a format obiectul contractului în raporturile cu Germania a avut calitatea de salariat, situație de fapt necontestată, însă sumele pe care le-a primit de la angajator nu au natură de salariu, așa cum însăși firma a atestat.
Adresa din partea autorității fiscale germane nu infirmă acest aspect, întrucât noțiunea de venituri din muncă salarială nu exclude pe cea de "contravaloarea cheltuielilor de transport și cazare", sumă de bani pe care reclamantul a primit-o de la angajatorul său din Germania în virtutea calității de angajat.
Reclamantul mai arată că persoana care este în măsură să aprecieze cel mai bine destinația veniturilor este cea care i-a avansat, deci inexistența în speță a unor sume de natură salarială nu poate fi reținută având în vedere tocmai adresa angajatorului din Germania.
Reținerea din considerentele sentinței în conformitate cu care suma ar fi prea mare pentru a reprezenta c/val cheltuielilor de transport și deplasare nu are suport, atât timp cât însuși angajatorul din Germania arată că a înaintat respectiva remunerație cu scopul acoperirii acestor cheltuieli ale angajatului său. Calificarea remunerației în discuție drept c/val cheltuielilor de transport și cazare înlătură relevanța considerării acesteia ca fiind salarii sau nu. Indiferent că au fost sau nu incluse în salarii, sumele de formează obiectul actelor contestate nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit, deoarece au fost primite de angajat pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, respectiv indemnizația acordată pe perioada delegării în străinătate, astfel că actele de impunere atacate sunt emise cu încălcarea evidentă a prevederilor legale și ca urmare sunt lovite de nulitate.
În motivul suplimentar de recurs depus de reclamant se invocă nulitatea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, întrucât au fost întocmite cu încălcarea regulilor privind competența, Sibiu având doar calitatea de organ de executare, nefiind competentă să efectueze inspecții fiscale sau să emită decizii de impunere, după cum rezultă și din adresa nr.-/16.02.2006 emisă de - Direcția Generală Legislație, Impozite și Taxe.
În drept invocă art.304 pct.7, 9 Cod pr.civilă și nr.OG7/2001.
Recursul a fost timbrat legal cu 2 lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Pârâtele intimate Sibiu și Sibiu prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În cauză a fost admisă contestația în anulare împotriva deciziei pronunțate pentru motivul că instanța a omis să cerceteze unul din motivele de recurs invocat de reclamant și anume contradictorialitatea considerentelor primei instanțe, constând în natura veniturilor obținute de angajat, care implică sau nu calitatea de angajat.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Reclamantul a fost supus verificării fiscale ca urmare a adresei nr.-/16.02.2006 emisă de, prin care se comunică faptul că autoritățile din România au dreptul de a impozita veniturile din salarii obținute pentru activitatea desfășurată pe teritoriul României. Reclamantul a obținut venituri de la firma Germania, în perioada 1.01 - 31.12.2002 în valoare de 67.879 Euro pentru deschiderea unui sediu secundar în România, firma " România"Sibiu.
În speță sunt aplicabile prevederile art. 13 din <LLNK 51973 625 30 80 0> Decretul Nr. 625 din 21 noiembrie 1973 pentru ratificarea Convenției dintre Republica România si Republica a Germania privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor si averii, cu aplicabilitate până la data de 1 01 2004, sub rezerva prevederilor articolelor 14 și 16, salariile și remunerațiile similare pe care o persoană care își are reședința într-un stat contractant le primește pentru munca prestată ca angajat pot fi impuse numai în acel stat, în afară de cazul cînd munca este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă munca este exercitată în acest stat, remunerațiile primite pot fi impuse în acest celălalt stat.
Indiferent de prevederile paragrafului 1, remunerațiile pe care o persoana care își are reședința într-un stat contractant le primește pentru o munca prestată ca angajat în celălalt stat contractant pot fi impuse numai în primul stat contractant, dacă:
a) beneficiarul nu locuiește, în total, în celălalt stat mai mult de 183 zile în cursul anului calendaristic respectiv;
b) remunerațiile sînt plătite de o persoană care angajează sau pentru o persoana care angajează și care nu își are resedinta în celălalt stat;
c) remunerațiile nu sînt plătite de către un sediu stabil sau de un centru stabil pe care cel care angajează îl are în celălalt stat.
Societatea cu sediul permanent în Germania l-a delegat pe reclamant în România pentru deschiderea unui sediu secundar, iar acesta a prestat activitatea în România, în condițiile în care a depășit perioada de 183 de zile, astfel că veniturile plătite de firma din Germania pentru activitatea prestată urmează să fie impozitate în România, potrivit declarației pe proprie răspundere depusă la Administrația financiară din Germania.În această declarație se consemnează că veniturile în sumă de 67.879 au o natură salarială, fiind îndeplinite conditiile Convenției de evitare a dublei impuneri. Această sumă nu a fost impozitată în Germania, astfel că este firesc să fie impozitată în România, fiind îndeplinite condițiile legii.
De asemenea, conform art.47 din OG 7/2001, privind impozitul pe venit, venitul este considerat din România, în înțelesul prezentei ordonanțe, dacă locul de provenienta a veniturilor persoanei fizice, al exercitării activității sau locul de unde aceasta obține venit se afla pe teritoriul României, indiferent dacă este plătit în România sau din/în străinătate. Contribuabilii care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub forma de salarii din străinătate au obligația ca, personal sau printr-un reprezentant fiscal, să calculeze impozitul conform art. 24, sa îl declare și să îl plătească în termen de 25 de zile de la expirarea lunii pentru care s-a realizat venitul (art. 28).
HG nr. 54 din 16 ianuarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12001 7130 301 0 32>Ordonanței Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, stabilesc referitor la <LLNK 12001 7130 301 0 3 contribuabilii care desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub forma de salarii din străinătate care, potrivit ordonanței, se impun în România, au obligația sa depună lunar o declarație la organul fiscal competent.
Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui raza teritorială contribuabilul își are reședința pentru persoanele fizice străine.
În aceeași hotărâre, în privința art. 51din Ordonanță se prevede că <<la determinarea impozitului se va avea în vedere principiul celor 183 de zile care încep sau sfârșesc în anul calendaristic vizat.
Veniturile din salarii, realizate de persoanele fizice române care nu au domiciliul în România sau de persoanele fizice străine pentru activitatea desfașurată în România, dacă persoana fizica este prezentă în România o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat, se impozitează începând cu prima zi de la data sosirii acesteia, dovedită cu viza de intrare în România de pe pasaport.
Din declarația depusă la Administrația Financiară reiese că reclamantul a primit veniturile de natura salariala în sumă de 67.879 Euro din Germania pentru activitatea prestată în România, dar nu a plătit impozitul aferent în Germania, stabilește expres competența de încasare a impozitului în sarcina statului pe teritoriul căruia s-a realizat venitul, potrivit Convenției.
Adeverința nr.88069/25.05.2006 emisă de din. 3 D, 88069, confirmă că în anul 2002 reclamantul a primit suma de 67.879 Euro, pentru care organele fiscale germane au transmis spre verificare și impozitare datele financiare către autoritățile din România.
Chiar dacă declarația reclamantului depusă la organul fiscal din Germania conține erori materiale, datele corecte înscrise în acest document au fost coroborate cu celelalte dovezi privind cuantumul venitului, felul acestuia, competența de stabilire și încasare, astfel că rezultă neîndoielnic că veniturile încasate de reclamant de la firma germană au fost pentru munca desfășurată în România la." România"Sibiu, ca reprezentant al firmei din Germania.
Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză la instanța de fond, în urma consultării de expert a actelor societății din România, acesta a concluzionat că în anul 2002, reclamantul nu a fost angajatul societății, ci doar din anul 2003 posedă contract de muncă. Reiese, fără urmă de dubiu, că veniturile reclamantului nu sunt obținute ca urmare a unui contract de muncă încheiat în România, motivarea primei instanțe fiind contradictorie sub acest aspect, dar a fost clarificată situația de fapt de instanța de recurs, care stabilește că veniturile au fost încasate de la firma din Germania, având calitatea de delegat al acesteia în România și pentru munca depusă în acest stat.<LLNK 52003 54 20 30 0> <LLNK 52003 54 20 30 0> <LLNK 52003 54 20 30 0> <LLNK 52003 54 20 30 0> <LLNK 52001 7132 33 0>
În ce privește motivul suplimentar de recurs, respectiv încălcarea competenței de către organul fiscal care a întocmit actele atacate, instanța reține de asemenea că nu este fondat, având în vedere prevederile art.32 alin.1 și 36 din Codul d e procedură fiscală (nr.OG92/2003) potrivit cărora organele fiscale au competența generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală, iar în situația în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale.
Ca urmare, Sibiu este organul fiscal competent care să stabilească impozitul pe venit asupra veniturilor obținute de reclamantul recurent în municipiul Sibiu, astfel că în mod corect Sibiu a transmis către Sibiu adresa de verificare și impozitare a veniturilor realizate de reclamant pe teritoriul României.
În concluzie, în cauză nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacte dintre cele prevăzute la art. 304, 312 din Codul d e procedură civilă, și în consecință recursul reclamantului va fi respins ca nefundat.
Nu au fost solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1494/C/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
2 ex./19.05.2008
Jud.fond -
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ștefan Făt, Marieta Florea
