Anulare act administrativ . Decizia 4290/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4290
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul și C împotriva sentinței nr. 1224 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI B DE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul contestator și C, lipsind intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI B DE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta C nu a fost parte la instanța de fond, iar intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Recurentul contestator arată că nu mai are cereri de formulat.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale a recurentei C în formularea cererii de recurs, având în vedere că aceasta nu a figurat ca parte în hotărârea instanței de fond.
Recurenta C lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
Recurentul contestator susține că a omis menționarea recurentei C în acțiune, iar pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că are un venit de 24 lei, iar primarul comunei B de l-a îndrumat să formeze dosarul pentru acordarea ajutorului social, care nu i-a mai fost acordat ulterior, deși primarul avea această obligație.
CURTEA
Prin sentința nr. 1224 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de către contestatorul în contradictoriu cu pârâta Primarul Comunei B de.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut că acțiunea are ca obiect analizarea legalității Dispoziției nr.103/04.02.2009 emise de pârâtul Primarul comunei B de, jud. G de neacordare a ajutorului social solicitat în mod expres de către reclamantul, dispoziție ce a avut la baza prevederile legii speciale, respectiv nr. 416/2001 și nr.HG1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii privind venitul minim garantat.
Conform legii speciale în această materie, în speță nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, modificată și completată prin art.8 al.3 din nr.115/2006 în cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta nu beneficiază de ajutor social, la stabilirea venitului net lunar luându-se în considerare toate veniturile realizate, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent și alte creanțe legale.
Astfel, în mod corect s-a stabilit că reclamantul deține bunuri în proprietate cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strică necesitate pentru nevoile familiale, cu referire la suprafețele de teren care depășesc suprafața de 1,50 ha, prevăzute în mod expres în Anexa nr.5 din nr.HG1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.416/2001. În acest sens, copia registrului agricol, volum 10, poziția nr.073 consemnată cauzei evidențiază că reclamantul deține în proprietate teren fânețe în suprafață de 4,53 ha, depășind astfel suprafața de 1,50 ha prevăzută în mod expres în Anexa nr.5, la capitolul Terenuri în zona montană.
Raportat la norma legală enunțată și la situația personală a contestatorului, la starea de fapt necontestată de altfel în instanță, se apreciază că actul administrativ individual supus controlului judecătoresc a fost emis în exercițiul și aplicația legii care a fost corect interpretată și în consecință aplicată, nesubzistând motive de nelegalitate sau netemeinicie care să atragă revocarea sau desființarea dispoziției contestate. de facto invocate în petitul cererii privitoare la vârstă, stare de sănătate, modicitatea pensiei din asigurările sociale de stat sau împrejurarea că are în întreținere și o altă persoană cu care întreține relații liber consimțite exced cadrului legal care reglementează în mod expres și limitativ condițiile de acordare a ajutorului social, așa cum au fost expuse anterior, condiții pe care în speță, contestatorul nu le îndeplinește.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul și numita C criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs, a arătat că reclamantul este bolnav, neavând posibilități fizice de a muncii, iar suprafața de fânețe de 4,53 ha fânețe este neproductiv, fiind situat în zonă de
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentul reclamant și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Criticile formulate de reclamant în sensul reclamantul este bolnav, neavând posibilități fizice de a muncii, iar suprafața de fânețe de 4,53 ha fânețe este neproductiv, fiind situat în zonă de M, nu pot fi reținute având în vedere că acordarea ajutorului social este reglementată de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat modificată și completată prin art.8 al.3 din nr.115/2006 în cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta nu beneficiază de ajutor social, la stabilirea venitului net lunar luându-se în considerare toate veniturile realizate, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, cum corect a reținut instanța de fond.
terenurilor deținute în proprietate nu are relevanță în cauză față de dispozițiile legale susmenționate, deținerea în proprietate a bunurilor cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strică necesitate pentru nevoile familiale, cu referire la suprafețele de teren care depășesc suprafața de 1,50 ha, prevăzute în mod expres în Anexa nr.5 din nr.HG1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.416/2001 conducând la neacordarea ajutorului social.
În speță, este necontestat faptul că reclamantul deține în proprietate teren fânețe în suprafață de 4,53 ha, depășind astfel suprafața de 1,50 ha prevăzută în mod expres în Anexa nr.5, la capitolul Terenuri în zona montană, astfel încât în raport de dispoz. art.8 al.3 din nr.115/2006, Anexa nr.5 din nr.HG1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.416/2001, în mod temeinic acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de reclamant urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Față de faptul că numita C nu a fost parte în în litigiul dedus judecății al instanța de fond, Curtea apreciază că aceasta nu are calitate procesuală, respingând recursul acestei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul și C împotriva sentinței nr. 1224 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
2ex/27.11.2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti