Anulare act administrativ . Sentința 4316/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4316
Ședința publică de la 4 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 noiembrie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 11 noiembrie 2009, 18 noiembrie 2009, 25 noiembrie 2009, 2 2009 și apoi la 4 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra actiunii in contencios administrativ de:
La data de 7.01.2009 s-a inregistrat adresa Tribunalului B- Sectia a-IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, fiind inaintat dosarul nr-, deoarece prin sentinta civila nr. 3592 din 15.12.2008 s-a dispus in baza art. 34 din OUG nr. 24/2008 declinarea cauzei privind pe reclamantul si paratul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității in favoarea Curtii de Apel B Sectia a VIII-a de Contencios Administrativ si Fiscal.
Prin cererea inregistrata la 20.11.2007 reclamantul a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 2073/24.07.2007 emisa de Colegiul CNSAS.
În fapt, reclamantul arată că la data de 28.08.2007, prin posta, a primit de la Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității aceasta decizie pe care o contesta, prin care i se aducea la cunoștința faptul ca, in urma verificărilor care au fost întreprinse in temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste, modificata si completata de OUG nr. 16/2006,s-a constatat ca a fost agent al politiei politice comuniste, având gradul de colonel si funcția de al Unității Militare Speciale "R".
Unitatea sus indicata era o unitate de transmisiuni a Ministerului d e Interne, care asigura comunicațiile telefonice, radiotelefonice si de teleconferințe guvernamentale. Pe lângă aceste activități, unitatea avea obligația sa supravegheze si sa monitorizeze transmisiile radio pe teritoriul României.
Reclamantul a aratat ca a rămas surprins citind aceasta decizie întrucât începând cu anul 1958, după absolvirea Academiei Militare, a lucrat numai in domeniul tehnic telecomunicații, nu a făcut niciodată munca informativa, nu a colaborat cu securitatea si nici o persoana, pana in prezent, nu a reclamat vreo vătămare sau suferința cauzata de el prin natura activității desfășurate.
Ca material probator, aceasta decizie se întemeiază pe un raport pe care l-a semnat in calitate de comandant al unității si pe care l-am trimis adjunctului ministrului de interne, prin care arăta "ca din supravegherea posturilor de radio aflate in atenție /./, in data de 19.12.1989, au fost interceptate următoarele materiale in legătură cu evenimentele de la T", fiind astfel enumerate posturile de radio Europa Libera, Internaționale si conținutul mesajelor difuzate fara a le comenta in vreun fel sau a dispune masuri in consecință.
Paratul a tras concluzia, care a stat la baza încadrării sale ca agent al politiei politice comuniste, ca masurile dispuse (fara a preciza si in ce constau acestea) au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare si libertatea opiniilor.
de aceasta concluzie neîntemeiată, din anul 1989 si pana in prezent nu a existat nici o persoana care sa reclame vreo vătămare sau suferința cauzata de acest raport semnat de mine in calitate de comandant al unității.
In termen legal, a contestat această decizie la Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității unde a arătat ca ascultarea posturilor de radio străine, consemnarea in scris a știrilor si conținutului unor emisiuni, precum si transmiterea către diverși beneficiari era una din atribuțiile Unității Speciale "R", in cadrul sarcinii principale de supraveghere si monitorizare a transmisiilor radio pe teritoriul României. Activitatea de supraveghere si monitorizare radio se desfășura in scop de contraspionaj, antiterorism, depistarea emisiilor ilegale si a surselor de emisie perturbatoare, precum si pentru protecția comunicațiilor guvernamentale, activitate ce se desfășoară si in prezent de către Serviciul de Telecomunicații Speciale ( continuatoarea unității militare speciale "R")
De asemenea, în ontestația depusa, a arătat existenta unor vicii de procedura privind declanșarea verificărilor, respectiv inexistenta vreunei cereri făcută de o persoana fizica sau juridica îndreptățită (in conformitate cu prevederile art.15 din Legea nr.187/1999), sau temeiul avut in vedere pe care s-a bazat încadrarea mea in categoria persoanelor pentru care, verificările se fac din oficiu (in conformitate cu prevederile art. 31, art. 2 lit. a) - f) din Legea nr. 187/1999), precum si inexistenta citarii sale (obligație prevăzuta la art. 15 alin 6 din Legea nr. 187/1999) in vederea finalizării verificărilor.
Reclamantul a arătat ca nu a avut niciodată calitatea de lucrător operativ al organelor de securitate sau de miliție, nu a fost niciodată ofițer acoperit, nu a desfășurat niciodată activitatea de politie politica, in sensul legii, aspecte ce i-au fost confirmate de faptul ca in arhiva CNSAS exista numai acest document, si singurul de altfel, care il incriminează.
In sensul prezentei legi, prin politie politica se înțelege totalitatea activităților securității statului sau ale altor structuri si instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea si menținerea puterii totalitar comuniste, precum si suprimarea sau îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.
Unitatea pe care o conducea nu era o unitate de securitate informativa, ci una de transmisiuni, nu era o structura sau instituție cu caracter represiv si nu exista date din care sa rezulte ca aceasta a vizat instaurarea/menținerea puterii totalitar comuniste si cu atât mai puțin suprimarea/îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.
A mai menționat faptul ca acest gen de documente, pentru care este incriminat, le primea de la subordonații, le semna in calitate de comandant si le raporta - aceasta fiind o îndatorire de serviciu.
De asemenea, in susținerea contestației, am arătat ca simpla copiere a textului de lege fara o argumentație pertinenta si la obiect nu poate fi primita.
Cu toate acestea, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a hotărât, pe baza singurului document existent, respingerea ca neîntemeiată a contestației sale nr./07/10.09.2007, formulata împotriva Deciziei nr. 2073/24.07.2007 si a emis Decizia nr. 3347/04.10.2007.
Considera ca cele doua decizii nu au la baza un material probator si nu se poate trage concluzia ca ar fi fost agent al politiei politice comuniste.
Raspunsurile si explicatiile sale au fost tratate cu superficialitate de catre comisie si nu au fsot respectate prevederile legale.
In drept, au fost invocate prevederile legii nr. 187/1999.
Au fost depuse deciziile contestate.
La 21.11.2007 reclamantul a depus o precizare in sensul ca a formulat contestatia la decizia nr. 3347/4.10.2007, in actiune fiind indicata o alta decizie.
La 28.02.2008 paratul CNSAS a depus actele care au stat la baza emiterii deciziilor nr. 2073/24.07.2007 si 3347/4.10.2007.
Urmare a schimbarilor legislative dosarul a fost trimis de la Sectia Civila a Curtii de Apel B la Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, pentru ca ulterior sa fie declinata cauza la Tribunalul B si apoi in baza modificarilor aduse OUG nr. 24/2008 prin legea nr. 293/2008 sa fie declinata din nou la Curtea de Apel B Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal.
La 15.04.2009, 24.06.2009 au fost depuse inscrisuri.
Partile au depus concluzii scrise la 11.11.2009.
Analizând actele si lucrarile dosarului, prin raportare si la modificarile legislative incidente in cauza instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 2073/24.07.2007 s-a retinut ca numitul a raportat adjunctului ministrului de interne "că din supravegherea posturilor de radio aflate în atenție /./, în data de 19.12.1989, au fost interceptate următoarele materiale în legătură cu evenimentele de la T":
- Postul de radio <Europa liberă>, ora 19,10: Textul unei scrisori semnată <Solidaritatea, un grup de studenți din B>: Scrisoare deschisă către toți românii de suflet, muncitori, tehnicieni și ingineri, studenți, oameni de știință, de artă și de cultură, țărani, militari și activiști, precum și securiștii cu conștiință /../";
- "materialele interceptate la postul de radio în data de 19.12.1989: /./ studenții străini ce au sosit din România în au relatat că în urma ciocnirilor dintre forțele de securitate și demonstranți au văzut foarte multe cadavre /./ Martorii oculari sosiți în Ungaria confirmă că forțele de securitate au tras asupra celor ce protestau. /. / Este însă un fapt că O, T și A sunt păzite de vehicule blindate și soldați. /./. Oficial nu s-a anunțat situație specială dar formațiunile române de securitate a statului controlează toate punctele importante, legitimează trecătorii, opresc mașinile, iar orașul se poate părăsi numai cu o motivație foarte serioasă. /./";
-"<> a publicat despre evenimentele din T /./ amintind și despre împușcături /. /";
- "Postul de radio < Internaționale>: Un grup de scriitori germani de origine română ne-au telefonat astăzi la redacție cu rugămintea de a transmite un apel adresat forțelor armate și de securitate din România. /./ Apelul /./ va apărea mâine în diferite ziare din Germania și Elveția. /./ De ce trageți în copiii, frații, surorile și părinții voștri? De ce continuați să vă supuneți acestui criminal? De ce continuați să vă subordonați Clanului.? /./ încetați să mai apărați această bandă de trădători a intereselor poporului român /. /";
Astfel, măsurile dispuse au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice);
S-au retinut ca fiind incidente dispozitiile art. 5 și art. 8 alin. 7, art. 17 alin. 2 din Legea 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, astfel modificată și completată de OUG16/2006 coroborate cu art. 5, art. 18 alin. 1, art. 24 și art. 40 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca Poliție Politică adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000; art. 8 alin. 1 lit. f din Regulamentul Intern al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
S-a decis ca dl. a fost agent al politiei politice comuniste, având gradul de Colonel și funcția de al Unității Speciale "R" (interceptare transmisii în eter) în 1989.
Reclamantul a formulat contestatie la Colegiul CNSAS, care a fost respinsa prin decizia nr. 3347/4.10.2007, pentru aceleasi motive retinute si in prima decizie.
Cu privire la sustinerea reclamantului in sensul ca unitatea pe care o conducea era o unitate de transmisiuni a Ministerului d e Interene se retine ca o astfel de unitate se incadreaza in prevederile art. 5 al. 1 din legea nr. 187/1999, adica in sintagma "structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.".
activitatea de a raporta unor alte organe informatii culese ca urmare a supravegherii posturilor de radio "aflate in atentia." releva activitatea cu caracter represiv desfasurata de unitatea R si implicit de reclamant.
Mai mult asa cum reiese si din antetul adresei de la filele 55-63 din dosarul nr-, unitatea speciala "R", facea parte din "Departamentul Securitatii Statului".
Nu are nici o relevanta faptul ca in concret nici o persoana nu s-a plans ca ar fi suferit vreo vatamare ca urmare a raportului semnat de reclamant.
Nici dispozitiile legii nr. 187/1999 si nici ale OUG nr. 24/2008 nu conditioneaza stabilirea calitatii de agent al politiei politice, respectiv lucrator al Securitatii de existenta unei plangeri a unei persoane care a fost vatamata in drepturile si libertatile sale fundamentale.
Faptul ca reclamantul isi indeplinea, atunci cand comunica continutul unor stiri sau emisiuni ale posturilor de radio straine, atributii de serviciu, nu inseamna ca nu putea avea calitatea de agent al politiei politice comuniste, de definitia de la art. 5 al. 1 din legea nr. 187/1999 data politiei politice, respectiv "toate acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".
In lumina acestui articol mentinerea puterii totalitar comuniste era imposibila in conditiile in care acea putere nu ar fi fost informata despre continutul stirilor externe referitoare la situatia din tara si nu ar fi putut sa ia masuri impotriva unor persoane care neputandu-se exprima liber, prin presa din tara, recurgeau la transmiterea opiniilor unor posturi de radio precum "Europa Libera", " Internationale" etc.
Faptul ca in concret nu s-a ajuns la identificarea autorilor unor mesaje la solidaritate impotriva regimului datorita victoriei Romane din 1989 si inlaturarii regimului totalitar comunist, nu reduce cu nimic sprijinul pe care unitatea la care functiona si pe care o conducea reclamantul, il aducea regimului politic respectiv.
regimului totalitar comunist a fost tocmai aceea de a se sprijini pe institutiile statului in vederea limitarii accesului la informatii, la urmarirea persoanelor care isi exprimau alte opinii decat cele oficiale, rezultate din politica de partid si de stat a Partidului Comunist.
Astfel se viza prin activitatea institutiilor statului ingradirea drepturilor la liberatea de exprimare si libertatea opiniilor, care desi era prevazut si in art. 28 din Constitutia Romaniei din 1965, nu era respectat in fapt chiar de autoritatile si institutiile statului.
In atare situatie, invocarea existentei unor atributii de serviciu, nu reprezinta o cauza care sa inlature aplicabilitatea dispozitiilor legii nr. 187/1999, sau a OUG nr. 24/2008.
Dispozitiile art. 15 al. 6 din legea nr. 187/1999 nu erau aplicabile in speta de faptul ca verificarea nu s-a facut la solicitarea unei persoane fizice sau juridice indreptatite.
Cu privire la aspectele tinand de formalitatea emiterii deciziilor contestate se retine ca aceste aspecte nu mai este necesar a fi analizate de instanta ca urmare a faptului ca abrogarea legii nr. 187/1999 a intervenit ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii ei prin decizia nr. 51/2008 a Curtii Constitutionale in care s-a retinut ca: "sunt neconstituționale toate dispozițiile din Legea nr. 187/1999 din care se deduce caracterul de instanță extraordinară al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și al Colegiului Consiliului", iar OUG nr. 24/2008 a dispus ca "actele și lucrările efectuate în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile" (art. 33 al. 2 din OUG nr. 24/2008) si ca pricinile "aflate pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit instanțelor de contencios administrativ competente. Acestea, la primul termen de judecată, verifică dacă părțile stăruie în continuarea judecății, iar în caz afirmativ continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, examinând cauza sub toate aspectele și apreciind care acte și lucrări efectuate rămân valabile" (art. 34 al. 1 din acelasi act normativ).
Astfel a operat o transformare a actiunii din plangere impotriva unor decizii ale CNSAS, in actiune in constatarea calitatii de lucrator al Securitatii, instanta de judecata fiind singura in masura sa dispuna asupra calitatii de lucrator al Securitatii, CNSAS pierzand, ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate legii nr. 187/1999, dreptul de a emite decizii de stabilire a calitatii de agent (in prezent lucrator) sau colaborator al Securitatii.
Asadar nulitatea deciziilor contestate pe aspecte formale numai are relevanta, deoarece instantele sunt cele care hotarasc asupra calitatii de lucrator (agent al poliției politice comuniste) sau colaborator al Securitatii, pe baza actelor si probelor administrate.
Oricum din documentele de la filele 42-54 din dosarul acestei instante reiese ca la emiterea deciziilor au fost respectate si dispozitiile legii nr. 187/1999 referitoare la audierea reclamantului si la cvorumul necesar pentru adoptarea deciziilor.
Pe cale de consecință, pentru considerentele mai sus expuse, constata neintemeiata contestatia reclamantului si în temeiul dispozitiilor legii nr. 187/1999 si art. 11, rap. la art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, va respinge acțiunea și va constata că pârâtul a avut calitatea de lucrator al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge actiunea reclamantului domiciliat in B,-,. 1,. 5,. 13, sector 4 in contradictoriu cu paratul CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII, cu sediul in B,--57, sector 3.
Constata calitatea de lucrator al Securitatii in ceea ce-l priveste pe reclamantul nascut la 6.08.1930, in, jud.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunțată înședință publică, astazi, 4.12.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
RED. CP ( 4 EX)
Dact.
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina