Anulare act administrativ . Sentința 4328/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4328

Ședința publică de la 08.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL CORPULUI CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantele, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și, personal și pârâtul Consiliul Superior al Corpului Contabili și Autorizați din România, reprezentată de consilier juridic, cu delegație depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta pârâtului depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri dispuse prin încheierea de ședință precedentă; un exemplar comunicându-i părții adverse, precum și copia raportului de expertiză contabilă.

Apărătorul reclamantei depune la dosarul cauzei un certificat de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție și declară că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea Hotărârii nr.08/138 din 20.12.2008, pronunțată de Consiliul Superior al Corpului Contabili și Autorizați din România.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii Consiliului Superior nr.08/138 din 20.12.2008 ca fiind temeinică și legală.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamantele și au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Corpului Contabili și Autorizați din România, plângere împotriva Hotărârii nr.08/138 din 20.12.2008, pronunțată de pârât, solicitând anularea acesteia.

În motivarea plângerii reclamantele arată că pârâtul prin hotărârea pronunțată le-a respins contestația împotriva hotărârii nr.83/17.10.2008 a Comisiei Superioare de Disciplină, ce viza calitatea raporturilor de expertiză contabilă întocmite de experții și, din cadrul Filialei P, iar dosarul nr.958/2002 al Curții de Apel Ploiești.

Prin întâmpinarea formulată la data de 02.06.2009 pârâtul Corpul Contabili și Autorizați din România () a solicitat respingerea acțiunii arătând că prin hotărârea nr.08/138/20.12.2008 a respins contestația reclamantelor ca tardiv introdusă, respectiv cu depășirea termenului de 1 an prev. de pct.1.2.3 din Regulamentul de organizare și funcționare al, republicat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamantele nemulțumite de conținutul rapoartelor de expertiză contabilă întocmite de experții contabili și, în cadrul unui litigiu ce constituia obiectul dosarului nr.958/2002 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, cu formulat plângere, soluționată de Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Filiala P, prin Hotărârile nr.38/22.05.2008 (pentru ) și nr.37/ 22.05.2008 (pentru ).

Prin hotărârile respective a fost respinsă plângerea reclamantelor apreciindu-se că experților cauzei nu le poate fi imputată vreo abatere disciplinară ce se atragă aplicarea de sancțiuni.

Hotărârile au fost contestate la Comisia Superioară de Disciplină, care prin Hotărârea nr.83/17.10.2008 a respins contestația ca tardiv introdusă, reținând că reclamantele au contestat rapoartele de expertiză contabilă înregistrate la Tribunalul Prahova, Biroul Local de Expertize tehnice și Contabile cu nr.394/25.04.2002 și nr.574/29.10.2002,depășind astfel termenul de contestare de 1 an prev. de pct.6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiilor de Disciplină de pe lângă Consiliile și Consiliul Superior al.

Potrivit dispozițiilor legale sus citate "Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 1 an e la săvârșirea faptei" - pct.1.2.3 din Regulamentul de organizare și funcționare al, republicat.

Așadar, în raport de data înregistrării rapoartelor de expertiză contabilă nr.394/25.04.2002 și nr.574/29.10.2002, reclamantele s-au adresat cu plângere depășind termenul de 1 an de la data săvârșirii faptei,astfel că în mod corect pârâtul a respins contestația ca tardiv formulată, întrucât dreptul la acțiune al reclamantelor s-a stins prin neexercitarea în termenul prevăzut de lege.

Curtea nu poate reține nici susținerea acestora, în sensul că deși au criticat calitatea lucrărilor de expertiză, Consiliul Superior a reținut numai aspectul privind răspunderea disciplinară a experților, fără a se pronunța cu privire la calitatea expertizelor întocmite de experți.

Asupra "calității lucrărilor de expertiză" nu se poate pronunța decât completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei, acesta fiind în măsură să aprecieze în raport și de celelalte probe existente la dosar în ce măsură expertul a încălcat sau nu prevederile profesional. În aceste condiții, instanța poate să înlăture concluziile raportului de expertiză la pronunțarea soluției.

De altfel, potrivit disp. Capitolului 2 al Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină de la lângă Consiliile și Consiliul Superior al, Comisia de disciplină este competentă să soluționeze abateri disciplinare săvârșite de experții contabili și contabilii autorizați, membrii ai filialelor.

În raport de gravitatea abaterilor disciplinare și de urmările acestora,comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei, potrivit art.36 alin.3 din OG 65/1994 aplică următoarele sancțiuni disciplinare: a) mustrare; b) avertisment scris; c) suspendarea dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil sau contabil autorizat pe o perioadă de la 3 luni la 1 an.

Astfel, rolul comisiei de disciplină constă în constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare și nu în stabilirea "calității" lucrărilor ce ar avea drept consecință influențarea probatoriului în dosarul în care s-a dispus expertiza respectivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art.1, 18 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele, domiciliată în B, Str.- -, -.4C,.10, județul B și, domiciliată în B, Str.-, -.3..14, județul B, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL CORPULUI CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B St. nr.1, secto 4.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 08.12.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

-

Red.

Gh./5 ex.

25.02.2010

Președinte:Stănișor Denisa Angelica
Judecători:Stănișor Denisa Angelica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 4328/2009. Curtea de Apel Bucuresti