Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 4329/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4329
Ședința publică de la 08.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL LUCRĂRILOR DE PENITENCIARE, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL BUCUREȘTIS.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul Sindicatul Național al Lucrărilor de Penitenciare, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul București S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului, în susținerea acțiunii depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
Curtea pune în discuție excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților, netimbrării acțiunii, prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și prematurității introducerii acțiunii invocate de pârât, prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților solicită respingerea ei, întrucât este ordonator principal de credite. Cu privire la excepția netimbrării acțiunii solicită respingerea ei, având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie recunoașterea unor drepturi salariale acordate de lege.
În ceea ce privește excepțiile prescripției dreptului la acțiune și prematurității introducerii acțiunii solicită respingerea lor ca neîntemeiate.
Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtelor la plata către membrii de sindicat a drepturilor salariale restante reprezentând spor de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu anul 2006 la zi, reactualizați cu indicele de inflație la data efectivă a plății. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților, netimbrării acțiunii, prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și prematurității introducerii acțiunii, precum și pe fondul cauzei.
CURTEA,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal nr- din data de 04.03.2009 reclamanta Sindicatul Național al Lucrărilor de Penitenciare, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul București S. solicitând obligarea acestora la plata către membrii săi a drepturilor salariale restante reprezentând spor de confidențialitate, în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu anul 2006 la zi, reactualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în scopul asigurării eficiente confidențialității informării lor clasificate ai fost concretizate o serie de acte normative menite sa confere categoriilor de persoane - salariate ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art.3 din 444/2006 pentru aprobara OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare, ordine publica și siguranța naționala, s-a prevăzut pentru păstrarea confidențialității in legătura cu informațiile clasificate, în funcție de avizul de securitate deținut. Funcționarii publici cu statut special.beneficiază de un spor lunar de pana la 15% din solda lunară respectiv salariul de bază."
În raport de disp. OG 19/2006 rezultă în mod clar voința legiuitorului de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane care gestionează ori manipulează informații clasificate si informații confidențiale.
Potrivit art. 46 lit.h din 293/2004, modificata si completata privind statutul funcționarilor publici cu statut special din ANP, funcționarul din acest sistem are obligația să păstreze secretul de stat si de serviciu, in condițiile legii, precum si confidențialitatea informațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii.
Deși legea recunoaște plata acestui drept salarial cu titlu de spor aplicat la salariul de baza, acesta nu a fost plătit la nivelul unității penitenciar.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25.05.2009 (fila 59), pârâtul Penitenciarul București - a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât disp. art.3 alin.3 din OG 19/2006 prevăd că unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin Ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Cum acest ordin a fost emis în data de 27.06.2008 sub nr.1819/C, acest spor se acordă funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, deținător de certificat/aviz de securitate, începând cu data ulterioară emiterii ordinului.
Totodată, pârâtul Penitenciarul București - a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor, invocând disp. art.16 alin.1 lit.d din legea nr.500/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la data de 07.08.2009 invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată, a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară cu mai mult de 3 ani față de momentul introducerii acțiunii.
Examinând cu prioritate excepțiile invocate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Justiției, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, având în vedere că pârâtul are calitatea de ordonator primar de credite față de Penitenciarul Rahova.
În ceea ce privește excepția netimbrării și inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, Curtea reține că, temeiul juridic generic al cererii reclamantei îl reprezintă Legea nr. 188/1999 republicată, care în art. 911prevede competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public a instanței de contencios administrativ, act normativ ce reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie. Cum obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate funcționarului public, pretinsa neacordare conferă legitimitatea acestuia de a se adresa instanței de contencios administrativ, fără a fi necesară achitarea unei taxe de timbru, astfel de cereri fiind scutite de la plată, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997, și nici un răspuns negativ exprimat în cadrul procedurii prealabile. În situația în care legiuitorul a dorit să condiționeze exercitarea acțiunii în contencios de efectuarea procedurii prealabile, a prevăzut aceasta în mod expres, precum atacarea actului de încetare a raportului de serviciu, situație prevăzută de dispozițiile art. 89 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, astfel încât regulile de interpretare logică impun concluzia că în toate celelalte situații în care legea nu impune această cerință, parcurgerea procedurii prealabile nu este necesară. Mai mult, art. 93 din actul normativ amintit prevede că dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Prin urmare, competența materială a instanței de contencios administrativ nu atrage aplicare automată a dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, instanța apreciază că în aplicarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cadrul general de reglementare pentru cauza de față, procedura prealabilă constituie o excepție și nu o regulă, asigurându-se, în acest fel, și un tratament echitabil tuturor salariaților în demersul lor în revendicare unor drepturi salariale și celeritatea soluționării unor astfel de cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului referitor la fondul cauzei se reține că membrii sindicatului reclamant au calitatea de funcționari publici cu statut special la Penitenciarul Rahova.
Potrivit prev.art.3 alin.l din.19I2006 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.444/2006, "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu, informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract - personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiată de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
Înbaza acestui text de lege membrilor reclamantului și intervenienților s-au emis certificate respectiv avize de securitate.
În continuarea disp.alin3al aceluiași articol prevăd că"unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională",
În aplicarea acestui aliniat, după eliberarea certificatelor respectivelor avizelor de securitate, s-a emis Ordinul MJ nr. 18191C/27 iunie 2008 prin care s-a stabilit că deținătorii certificatului/avizului de securitate beneficiază de unspor lunar de până la15% din salariul de bază, numit spor de confidențialitate, Jotele procentuale din salariul de bază fiind enumerate în art.2 din ordin, iar în articol fiind prevăzut că "sporurile de la art.2 se acordă de la data eliberării certificatului/ avizului de securitate".
Având în vedere că numai prin acest ordin s-au concretizat cotele procentuale, numai de la această dată au putut fi calculate, cuprinse în buget și acordate drepturile bănești aferente.
Aceste drepturi băneș ti nu puteau fi acordate anterior stabi lirii lor prin ordin.
În prezent, prin acordarea lor pentru perioada anterioară s-ar încălca principiul nerectroactivității legii civile consacrat în art.15 alin.2 din Constituție și în prev. art.l Cod civil.
În aceste circumstanțe, disp. art,3 din zu.1819/C/27 iunie 2008 trebuie interpretate în sensul că fac referire la certificatele/avizele ce securitate ce se vor elibera în viitor, respectiv după emiterea ordinului.
Pentru considerentele menționate acțiunea introductivă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință vor fi respinse și cererile de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile netimbrării, lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului la acțiune, prematurității invocate de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL LUCRĂRILOR DE PENITENCIARE, cu sediul în B,-, sector 2, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B-, sector 2 și PENITENCIARUL BUCUREȘTIS., cu sediul în B,-, sector 5.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 08.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
-
Red.
Gh./5 ex.
02.03.2010
Președinte:Stănișor Denisa AngelicaJudecători:Stănișor Denisa Angelica