Anulare act administrativ . Decizia 4341/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4341
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 20 octombrie 2009, privind recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.1030 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din 20 octombrie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj, prin sentința nr.1030 din 18 mai 2009, pronunțată în dosar nr- a respins contestația formulată de reclamanta împotriva pârâtei
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, urmare a inspecției fiscale finalizate prin raportul de inspecție fiscală nr.6723/29.08.2008, s-a întocmit decizia nr.6723/29.08.2008 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei 113.983 lei, reprezentând impozit pe profit la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 45.839 lei, întrucât în mod greșit nu au fost luate în calculul profitului impozabil cheltuielile cu tichetele de masă acordate salariaților, respectiv suma de 108.415 lei pentru anul 2005, suma de 208.930 lei pentru anul 2006 și suma de 17.995 lei pentru anul 2007.
Organul fiscal a considerat că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, nefiind respectate prevederile Legii nr.571/2003, în condițiile în care în acea perioadă societatea a înregistrat obligații de plată restante la bugetul consolidat de stat.
Împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei, reclamanta a formulat contestație, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr.189/02.12.2008.
Instanța a apreciat că actele administrativ-fiscale contestate au fost legal întocmite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.21 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003, au deductibilitate limitată cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii, prin sintagma "potrivit legii", înțelegându-se " în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare".
Ori, potrivit art.15 din nr.OUG79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, "Angajatorii care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadență, dar pentru care au obținut înlesniri la plata acestora de la Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și celelalte autorități ale administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, pot acorda salariaților tichete de masă, în condițiile legii, începând cu luna următoare celei în care și-au achitat obligațiile bugetare restante sau au obținut înlesniri la plata acestora. Începând cu luna în care înregistrează obligații bugetare restante sau pierd înlesnirile la plata acestora angajatorii nu mai pot acorda tichete de masă salariaților pe perioada în care înregistrează obligații bugetare restante, în condițiile legii".
Reclamanta a interpretat greșit că prevederile acestei ordonanțe de urgență s-ar aplica, potrivit art.1, doar regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, societăților la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora. În realitate, art.1 arată ce se înțelege, conform acestui act normativ, prin "agenți economici", prevăzându-se că "În sensul prezentei ordonanțe de urgență, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar sunt denumite în continuare agenți economici".
Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Este de observat că art.15 din nr.OUG79/2001 folosește termenul de " angajator", iar nu de "agent economic", fiind evident că interdicția de acordare a tichetelor de masă vizează entitățile economice prevăzute de art.1 din Legea nr.142/1998, iar nu cele prevăzute de art.1 din Ordonanța de Urgență, ori de câte ori actul normativ se referă la acestea din urmă, fiind utilizat termenul de "agent economic".
Întrucât reclamanta a acordat salariaților tichete de masă în perioada în care a înregistrat obligații restante la bugetul consolidat, prin încălcarea prevederilor art.15 din nr.OUG79/2001, s-a constatat că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, nefiind aplicabile dispozițiile art.21 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 15 din OUG nr. 79/2001 care nu sancționează cu neadmiterea la deducere a costului tichetelor de masă acordate cu încălcarea acestei interdicții, textul de lege fiind inaplicabil ca urmare a faptului că se referă la alte entități economice.
S-a susținut că potrivit art. 1 din OUG 79/2001 acest act normativ, inclusiv art.15, nu se aplică reclamantei ci operatorilor economici așa cum sunt definiți.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanta a criticat soluția instanței de fond prin prisma faptului că s-a trecut cu ușurință peste apărarea potrivit căreia art. 8 din Legea nr. 142/1998 condiționează deductibilitatea doar de respectarea limitei valorii nominale a tichetelor acordate de angajator așa cum este prevăzut la art. 3 din același act normativ.
S-a mai susținut că aceeași condiționare a deductibilității cheltuielilor reprezentând tichete se regăsește și la art. 4 lit. f din OG 70/1994.
Reclamanta a mai arătat în concluzie că neexistând în legea specială, Legea nr. 142/1998, condiționarea deductibilității nu poate fi aplicată nici de către DGFP D, dispoz. art. 21 alin. 3 lit. e din Codul fiscal necondiționând caracterul deductibil al cheltuielii de lipsa obligațiilor restante la buget.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Critica recurentei reclamante în sensul că dispozițiile art. 15 din OUG nr. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar nu sunt aplicabile reclamantei ca urmare a faptului că nu se încadrează în categoria agenților economici așa cum sunt definiți de art. 1 este neîntemeiată având în vedere pe de o parte că dispozițiile art. 1 nu stabilesc domeniul de aplicare a OUG nr. 79/2001, ci doar definesc categoria agenții economici, iar pe de altă parte că dispozițiile art. 15 din aceeași lege reglementează interdicția pentru angajatorii care înregistrează obligații bugetare restante sau pierd înlesnirile la plata acestora de a mai pot acorda tichete de masă salariaților pe perioada în care înregistrează obligații bugetare restante, nu doar pentru agenți economici așa cum sunt aceștia definiți prin art.1.
De altminteri, prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă au fost definiți angajatorii care pot acorda tichete de masă, potrivit art. 1 din această lege societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și unitățile cooperatiste și celelalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, sunt denumite angajator.
Față de aceste aspecte, în absența unei definiții a noțiunii de angajator din cuprinsul OUG nr. 79/2001, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 potrivit cu care reclamanta are calitatea de angajator, cum corect a reținut instanța de fond.
În ceea ce privește critica recurentei în sensul că dispoz. art. 21 alin. 3 lit. e din Codul fiscal nu condiționeză caracterul deductibil al cheltuielilor cu tichetele de masă de lipsa obligațiilor restante la buget, Cutea o apreciază neîntemeiată având în vedere că folosirea sintagmei "potrivit legii" din cuprinsul acestui articol nu poate fi interpretată în sensul că face trimitere doar la dispozițiile Legii 142/1998 privind tichetele de masă, ci la toate normele legale care reglementează condițiile de acordare a tichetelor de masă inclusiv la cele prev. de art. 15 din OUG nr. 79/2001.
În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta a acordat tichete de masă în perioada în care a înregistrat obligații restante la bugetul consolidat, încălcând astfel prevederilor art.15 din nr.OUG79/2001, motiv pentru care s-a constatat că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, în raport de dispozițiile art.21 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de reclamantă, astfel încât în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi respins, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.1030 din 18 mai 2009, pronunțară de Tribuinalul D, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2ex/27.11.2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie
