Anulare act administrativ . Decizia 486/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 486/CA
Ședința publică din 03 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Roșculeț
Grefier -
Pe rol judecarea recursul introdus de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I, cu sediul în I, -, nr. 10, județul I, în contradictoriu cu, împotriva sentinței civile nr. 484 din 28 martie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocatul pentru intimata, lipsă fiind reprezentanta recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Avocatul depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimată și concluzii scrise.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, instanța de recurs acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocatul, pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii Tribunalului Iași.
Susține că între recurentă și intimată a intervenit un contract de concesiune pentru, contract reziliat unilateral de către recurentă prin decizia nr. 41, în temeiul art. 9 alin. 1 lit. c din contractul de concesiune fără ca acesta să fie un pact comisoriu de gradul 4; corect prima instanță a reținut că recurenta, prin această dispoziție, a încălcat art. 969 Cod
civil și a dat dovadă de exces de putere. Chiar dacă recurenta invocă dispozițiile Ordinului nr. 101/2005, emis de președintele, acesta nu este opozabil intimatei deoarece acest act este un document de circulație intern - instituțională, care reglementează activitatea angajaților instituției și nu poate fi aplicat raportului juridic dintre intimată și recurentă.
Pentru cele arătate, solicită admiterea recursului, fără obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamanta a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I, să dispună anularea deciziei de reziliere nr. 41/02.03.2007 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I cu avizul pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că la data de 15.01.2001 a încheiat contractul de concesiune nr. 52 cu pârâta.
Deși în calitate de concesionară și-a îndeplinit toate obligațiile, pârâta, în calitate de concedentă, prin decizia nr. 41/02.03.2007, a dispus, în baza art. 9 alin. 1 lit. c din contract, rezilierea unilaterală a contractului de concesiune încheiat de către părți.
Pârâta a invocat ca fundament al rezilierii neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de concesiune, culpă pretins a fi constatată prin nota de control nr. 45111/45212/29.08.2006 și înregistrată la nr. 13111/20.11.2006 la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
De asemenea, pârâta a mai avut în vedere referatul Serviciului de Sănătate nr. 13706/30.11.2006 și acordul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 45046/26.01.2007.
A pretins reclamanta că actele de control invocate de către pârâți nu au fost niciodată comunicate către, reclamanta fiind astfel în imposibilitate de a le contesta, iar rezilierea nu putea fi dispusă de plin drept în baza Ordinului 101/2005 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ci doar pe cale judiciară prin sesizarea instanței de judecată în baza art. 1021 din Codul civil.
Prin sentința civilă nr. 484//28.03.2008, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I, și a anulat decizia de reziliere nr. 41/02.03.2007 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I cu avizul pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 969 din Codul civil, precum și pe cele ale art. 9 alin. 1 lit. c din contractul de concesiune nr. 52/2001 din care rezultă că pârâta nu putea dispune în mod unilateral rezilierea acestuia, în condițiile în care în contract nu există nici o clauză în temeiul căreia acesta să se completeze cu prevederile legale ce au incidență, cum este și Ordinul nr. 101/2005 emis de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
A mai reținut Tribunalul că rezilierea contractului de concesiune încheiat de către părți nu putea opera de plin drept și fără nici o altă formalitate deoarece în contract nu a fost stipulat vreun pact comisoriu de gradul 4 în caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate de către concesionar.
A considerat prima instanță că principiul priorității interesului public reglementat de art. 8 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluționarea litigiilor privind contractele administrative nu exclude, ci se completează cu principiul supremației legii garantat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, astfel încât pârâta nu poate invoca încălcarea legii la rezilierea contractului de concesiune nr. 52/2001 pentru a justifica apărarea vreunui interes public local raportat la circumscripția în care își desfășura activitatea reclamanta.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
În motivarea recursului Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iai nvocat prevederile Ordinului nr. 101/2005 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, precum și pe cele ale art. 9 alin. 1 lit. c din contractul de concesiune nr. 52/2001.
Recursul nu este fondat.
La data de 15.05.2001, între Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în calitate de concedent, și, în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 52, având ca obiect mijloace fixe, obiecte de inventar și activități specifice sanitar veterinare (fila 64 din dosarul primei instanțe).
Ulterior, contractul de concesiune s-a modificat de mai multe ori prin act adițional.
Astfel, din actul adițional nr. 8371/29.07.2005 rezultă că părți ale contractului de concesiune sunt Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I, pe de o parte, și, pe de altă parte.
Printre cauzele de încetare a contractului de concesiune susmenționat, enumerate la art. 9 în contract, se află, la lit. c, rezilierea în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar.
Acest caz de încetare a efectelor contractului de concesiune este prevăzut de art. 35 lit. c din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
Textul de lege și clauza susmenționate nu fac decât să repete prevederile art. 1020 din Codul civil, situație în care trebuie să se dea curs tuturor regulilor prevăzute pentru rezilierea judiciară. Prin urmare, partea interesată trebuie să ceară instanței judecătorești desființarea contractului, neavând posibilitatea de a declara unilateral rezilierea contractului.
Așa fiind, just a considerat prima instanță că în lipsa unui pact comisoriu de grad 4 rezilierea contractului de concesiune încheiat de către părți nu putea opera de plin drept și fără nici o altă formalitate.
În speță nu poate fi primită susținerea potrivit căreia rezilierea poate fi dispusă de plin drept, în baza Ordinului nr. 101/2005 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Raporturile juridice dintre părți s-au născut și vor înceta în condițiile stabilite în contractul de concesiune încheiat valabil, care, conform art. 969 din Codul civil, are putere de lege între părțile contractante.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus, părțile nu au convenit să introducă în conținutul contractului de concesiune cel mai sever pact comisoriu, care ar fi permis rezilierea unilaterală fără a fi necesară intervenția instanței judecătorești, Curtea reține că mod nelegal prin decizia nr. 41/02.03.2007 s-a reziliat unilateral contractul de concesiune intervenit între părți.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor I împotriva sentinței civile nr. 484//28.03.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.11.2008.
Președinte judecător judecător
G - --- - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Jud. fond:
Prima instanță: Tribunalul Iași
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Roșculeț
