Anulare act administrativ . Decizia 514/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.514
Ședința publică din data de 30 martie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea cu sediul în Târgoviște, str. -, Clădirea,. 2, nr. 14, Județ D, împotriva sentinței nr.53 din data de 30.01.2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D-, cu sediul în Târgoviște,-, Județ
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit ordinului de plată nr.23/19.03.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic reprezentând recurenta -contestatoare și consilier juridic, reprezentând intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D - Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
La solicitarea curții, reprezentanții părților pe rând arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul consilier juridic pentru recurenta -contestatoare, arată că organul fiscal nu i-a comunicat avizul de inspecție fiscală, încălcând dispozițiile art.101 și 102 din OG 92/2003 ceea ce are drept consecință nulitatea inspecției fiscale și a actelor administrative întocmite de pârâtă.
Mai arată că organul fiscal avea obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urma să se desfășoare prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală cu 30 de zile înainte de începerea acțiunii, pentru marii contribuabili și cu 15 zile înainte pentru ceilalți contribuabili. Mai mult, pârâta a arătat că a comunicat avizul la adresa din Târgoviște, str. -, nr.165,.1, Camera 27 în condițiile în care sediul societății este Târgoviște,-, clădirea (vane IV),.2, Jud.
Cu privire la cei 66 de salariați, arată că aceștia erau încadrați la societate cu contract de muncă pe durată determinată, fiindu-le achitate integral toate contribuțiile aferente salariilor potrivit legii.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea cererii, să se dispună anularea deciziilor nr. 54/10.09.2008, nr. 407/20.07.2008 și în parte, a raportului de inspecție fiscală nr. 17260/29.07.2008 emise de pârâtă.
Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul consilier juridic, pentru intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D - Târgoviște, arată că sentința recurată este temeinică și legală, în mod corect prima instanță a apreciat că nu există text de lege care să sancționeze nulitatea actului de control în cazul în care nu ar exista avizul de inspecție fiscală. S-a făcut dovada că avizul a fost comunicat, chiar dacă a fost primit de către un alt agent comercial, s-a avut cunoștință despre control, mai mult controlul efectuat nu a produs vreo vătămare care să atragă o eventuală anulare a inspecției fiscale.
În ceea ce privește suma trecută pe cheltuieli reprezentând salariile celor 66 de angajați, nu se regăsește înregistrată ca venituri la societatea petentă, ci sunt evidențiate doar ca cheltuieli, acești salariați desfășurând activitate la un alt SRL desprins din cadrul acestei societăți.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Nu solicită cheltuieli.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și
de contencios administrativ și fiscal sub nr. 5014/120/25.09.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D - Târgoviște solicitând anularea deciziilor nr. 54/10.09.2008, nr. 407/20.07.2008 și în parte, a raportului de inspecție fiscală nr. 17260/29.07.2008 întocmite de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere nr. 407/2008, valorificându-se concluziile raportului de inspecție fiscală nr. 17260/2008, s-a stabilit în sarcina sa plata unor sume către buget, în cuantum de 19.440 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, 44 lei reprezentând TVA suplimentar și 4 lei reprezentând majorări aferente TVA -ului, iar contestația formulată împotriva deciziei de impunere i-a fost respinsă prin decizia nr. 54/10.09.2008.
Reclamanta a arătat că organul fiscal nu i-a comunicat avizul de
inspecție fiscală, încălcând dispozițiile art.101 și 102 din OG 92/2003 ceea ce are drept consecință nulitatea inspecției fiscale și a următoarelor acte administrative întocmite de pârâtă; apoi, nici pe fond măsurile dispuse nu sunt întemeiate: cu privire la suma de 19440 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, în mod greșit, organul fiscal nu a acordat dreptul de deducere la calculul profitului impozabil reprezentând cheltuielile cu salariile și contribuțiile sociale, calculate de societate pentru un număr de 66 muncitori, considerând în mod nefondat că aceștia nu au
lucrat pentru reclamantă, ci pentru - SRL; cu privire la suma de 44 lei TVA stabilită suplimentar și 4 lei accesorii ale acestuia, arată că acestea au fost achitate la data de 14.07.2008, anterior emiterii actelor administrative, astfel că măsura dispusă pentru plata acestei sume, este neîntemeiată.
Pârâta DGFP D - Târgoviște a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii reclamantei, motivat de faptul că avizul de inspecție fiscală i-a fost comunicat reclamantei și nu există vreun text de lege care să sancționeze cu nulitatea actul de control încheiat în lipsa avizului de inspecție fiscală; apoi, reclamanta a fost de acord cu efectuarea controlului în cauză atunci când a pus la dispoziția organului de control fiscal actele contabile ale societății. În ce privește suma stabilită drept obligație suplimentară de plată, pârâta a precizat că în urma controlului fiscal s-a constatat că reclamanta nu a avut și nu are nici un fel de activitate productivă, desfășurând numai activitate de comerț, iar în ce privește suma trecută pe cheltuieli, reprezentând salariile acordate celor 66 muncitori și contribuțiile aferente, producția finalizată de aceștia nu se regăsește înregistrată, ca venituri, la reclamantă, aceasta înregistrând doar cheltuielile; mai arată pârâta că potrivit art.19 Cod fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizări de venituri, iar potrivit art.21 alin.1 Cod fiscal, pentru determinarea profitului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile, numai cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, în speță, cheltuielile cu salariile se regăsesc la reclamantă, iar veniturile aferente la firmele afiliate; s-au atașat întâmpinării fișa sintetică totală la 28.10.2008 și avizul de inspecție fiscală din 19 mai 2008
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei precizând că, deși pârâta a depus un aviz de inspecție fiscală, acesta nu a fost primit niciodată de reclamantă, dovadă fiind și lipsa vreunui document de confirmare a primirii actului în discuție; apoi, nici pe fond susținerile pârâtei nu sunt întemeiate, întrucât suma de 19440 lei, impozit calculat asupra sumei de 121.502 lei ( baza impozabilă stabilită suplimentar) reprezintă tocmai cheltuielile cu salariile și contribuțiile sociale datorate de angajator, calculate și achitate pentru un număr de 66 muncitori, care au fost angajați în mod legal de reclamantă pe durată determinată și care nu au fost transferați către o altă societate, așa cum precizează pârâta prin întâmpinare. Se mai arată în răspunsul la întâmpinare că în perioada aprilie - iunie 2008, producția facturată de reclamantă a fost de -,51 lei, producție care nu putea fi realizată decât în condițiile în care societatea avea un număr considerabil de angajați; la fel, suma de 44 lei reprezentând TVA suplimentar și 4 lei accesorii ale acestuia - au fost achitate la 14.07. 2008, anterior emiterii actelor atacate, astfel că nu se mai impunea stabilirea lor prin actele întocmite de pârâtă.
În cauză părțile au administrat proba cu acte și o expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr.53/30.01.2009, Tribunalul Dâmbovița, a respins cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în primul rând, critica adusă modului de comunicare a avizului de inspecție fiscală, care nu s-a realizat în condițiile prevăzute de art.101 și 102 Cod procedură fiscală, este întemeiată: așa cum însăși pârâta recunoaște, avizul a fost comunicat altui SRL din incinta sediului din Târgoviște,-, însă, chiar dacă nu a primit
avizul de inspecție, inspecția efectuată în aceste condiții nu i-a produs vreo vătămare, care să atragă o eventuală anulare a inspecției.
Tribunalul a mai reținut că această obligație a organului fiscal este corelată cu dreptul contribuabilului de a cere amânarea datei de inspecție, or, în cauză, reclamanta contribuabilă nu a solicitat o asemenea amânare când s-au prezentat inspectorii fiscali, ci le-a permis efectuarea controlului, astfel că, sub acest aspect, critica de netemeinicie a inspecției fiscale - nu are consecințe asupra constatărilor inspectorilor fiscali și raportului de inspecție fiscală.
Nici critica adusă deciziei de impunere, prin care i s-au stabilit obligații suplimentare de plată în sumă de 19.440 lei impozit pe profit nu este întemeiată: așa cum a reieșit și din expertiza efectuată în cauză, suma stabilită drept impozit pe profit suplimentar a fost calculată ca procent de 16% asupra sumei de - lei, reprezentând cheltuieli cu salariile și contribuțiile aferente a 66 de muncitori, pe luna aprilie 2008; potrivit de verificare a lunii aprilie 2008, societatea nu a înregistrat venituri și cheltuieli din producție, ci numai venituri din comerț, ea neavând nici mijloace fixe cu care să desfășoare activitate de producție, iar, din examinarea contractelor de muncă ale celor 66 de muncitori, rezultat că aceștia au fost angajați doar pentru perioada 1-30.04.2008, nerezultând în lipsa unor foi de pontaj, bonuri consum materiale etc. ce activitate au desfășurat aceștia, astfel că producția realizată de ei nu se regăsește înregistrată ca venituri, neputându-se astfel înregistra doar cheltuieli cu salariile și contribuțiile aferente.
În ce privește suma de 44 lei TVA și 4 lei accesorii ale acestuia, tribunalul a reținut că suma a fost achitată de reclamantă așa cum se reține și de organul fiscal în decizia nr.54/2008, ea nefiind contestată sub aspectul temeiniciei, de către reclamantă, concluzionându-se că în speță s-au respectat dispozițiile art.19 alin.1 și art.21 alin.1 și respectiv art. 145 alin.12 lit. b din Codul fiscal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întemeiat fiind pe disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare recursului, contestatoarea învederează că prin decizia de impunere nr. 407/29.07.2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, aparținând a Municipiului Târgoviște și valorificându-se concluziile raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 17260/29.07.2008, s-a stabilit în sarcina sa suma de 19440 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar datorat la data de 30.06.2008, suma de 44 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar și respectiv suma de 4 lei reprezentând majorările aferente taxei pe valoare adăugată.
Mai arată recurenta că prin decizia nr.54/10.09.2008, intimata i-a respins în mod nelegal contestația formulată.
Un prim aspect este acela că, organul fiscal a încălcat obligația de transmitere a avizului de inspecție fiscală și pe cale de consecință, a încălcat dispozițiile art.101 și art. 102 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Astfel, potrivit textului de lege de mai sus, înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală.
Avizul respectiv va cuprinde: temeiul juridic al inspecției fiscale, data de începere a inspecției fiscale, obligațiile fiscale și perioadele ce urmează să fie supuse inspecției fiscale și posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale. De asemenea, recurenta precizează că avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției fiscale cu 30 de zile pentru marii contribuabili și cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili.
Mai mult, prin necomunicarea avizului de inspecție fiscală, recurenta arată că, organul de control a încălcat și dispozițiile art. 1 din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 713/12.2004 privind aprobarea Cartei drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării inspecției fiscale, dispoziții care stabilesc ca și drept fundamental al contribuabilului, dreptul de a fi înștiințat despre acțiunea de inspecție fiscală.
Astfel, aceste dispoziții legale, stabilesc termene și proceduri clare de comunicare a avizului de inspecție fiscală, aspecte de natură să evidențieze pe de o parte importanța instituției, iar pe de altă parte caracterul imperativ al normelor juridice care o reglementează.
În cazul de față, recurenta precizează că acest aviz a fost transmis la o altă adresă, iar inexistența sa ori lipsa cerințelor de formă prevăzute de lege duce la nulitatea raportului de inspecție sau, după caz, a deciziei de impunere adoptate în baza acestuia.
Se concluzionează de către recurentă că, mai multe aspecte normative impuneau organului fiscal obligația de a comunica avizul de inspecție fiscală, deși literatura de specialitate este unanimă în a aprecia că avizul de inspecție fiscală reprezintă o condiție de validitate, atât a inspecției propriuzise cât și a actelor administrative ulterioare, instanța de fond înțelegând să ignore toate aspectele de nelegalitate și să respingă contestația.
Pe fond, recurenta, motivează că măsurile dispuse sunt neîntemeiate.
Astfel, cu privire la suma de 19440 lei reprezentând impozitul pe profit suplimentar, în mod greșit organul fiscal nu a acordat dreptul de deducere la calculul profitului impozabil cheltuielilor cu salariile și contribuțiile sociale datorate de angajator aferente, calculate de societate pentru un număr de 66 muncitori, considerând în mod absolut nefondat că acești muncitori nu au lucrat pentru - SRL ci pentru - SRL.
În acest context, organul de control a stabilit impozit pe profit suplimentar în sumă de 19440 lei impozit calculat asupra sumei de - lei, sumă care reprezintă tocmai cheltuielile cu salariile și contribuțiile sociale datorate de angajator aferente, calculate și achitate de societate pentru un număr de 66 de muncitori.
Ca atare, recurenta, învederează că cei 66 de muncitori în discuție erau angajați în mod legal la - SRL, pe bază de contract individual de muncă cu durată determinată, societate care le-a plătit salariile și care a achitat integral toate contribuțiile aferente salariilor potrivit legii.
Mai mult, acești salariați nu au fost niciodată transferați de la - SRL, și cu atât mai puțin nu au fost transferați ulterior către această societate, salariații fiind disponibilizați anterior de la aceasta, în cadrul unei procedurii de
conciliere colectivă efectuate în condițiile art. 68-72 din Legea nr. 53/2003, privind Codul muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă aplicabil.
În același context, recurenta precizează că în perioada aprilie-iunie 2008, producția facturată a - SRL a fost de 318.326,51 lei producție care nu putea fi realizată decât în condițiile în care societatea avea un număr considerabil de angajați.
Totodată recurenta motivează că în mod greșit organul de control susține că - SRL este o persoană afiliată - SRL, care ar deține 90% din părțile sociale ale sale, în condițiile în care nu deține vreo cotă de participare la capitalul social al - SRL, context în care nu sunt întrunite condițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel, recurenta arată că, deși cei 66 de salariați au fost în mod legal angajați de aceasta pe bază de contract individual de muncă, cu durată determinată, societatea pentru care au desfășurat activitatea le-a plătit salariile și toate contribuțiile aferente potrivit legii, în mod absolut nelegal, organul fiscal înțelege să ignore aceste aspecte evidente și consideră că aceste cheltuieli nu au fost practic făcute de societate și nu au fost deduse din baza impozabilă a impozitului pe profit.
Potrivit art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, orice operațiune economico-financiară efectuată se consideră în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dovedind calitatea de document justificativ, prin urmare calitatea de document justificativ nu o au numai facturile ci orice înscrisuri care justifică o operațiune economico - financiară.
Un alt motiv de recurs este privitor la suma de 44 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar și la suma de 4 lei reprezentând majorările aferentei taxei pe valoarea adăugată, recurenta precizând că acestea au fost achitate la data de 14.07.2008, deci, anterior emiterii actelor atacate, aspect suficient să demonstreze și fără putință de tăgadă netemeinicia măsurii dispuse.
Față de această precizare, poziția organului fiscal potrivit căruia plata obligației înainte de terminarea controlului nu implică neemiterea deciziei de impunere este lipsită de fundament logic și juridic, neputându-se emite un act administrativ fiscal care și caracter de titlu executoriu în caz de neachitare la scadență pentru suma nedatorată.
Intimata Târgoviște a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin expertiza dispusă, expertul contabil a confirmat că actele administrative fiscale contestate au fost temeinic corect întocmite, întrunind toate cerințele legale.
Intimata mai arată că, nu există vreun text de lege în care să existe sancțiunea nulității actului de control în cazul în care nu ar exista avizul de inspecție fiscală, iar agentul economic a fost de acord cu efectuarea controlului.
Pe fond, intimata a precizat în esență că suma trecută pe cheltuieli reprezentând salariile acordate celor 66 de muncitori și contribuțiile aferente, s-a reținut că producția finalizată de cei 66 de muncitori nu se regăsește înregistrată ca venituri la societatea petentă, ci sunt evidențiate doar cheltuielile. De asemenea, cheltuielile cu salariile celor 66 de muncitori și contribuțiile aferente sunt evidențiate
de societatea petentă, unde aceștia au contracte de muncă încheiate pe perioadă determinată, respectiv luna aprilie 2008.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în vigoare, urmează să respingă recursul ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
În privința nulității raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, ca urmare a necomunicării potrivit dispozițiilor legale a avizului de inspecție fiscală, se constată că în cauză nu operează nulitatea invocată.
Mai întâi prevederile art.101-102 din Codul d e procedură fiscală nu prevăd sancțiunea nulității pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestor texte de lege, iar pe de altă parte potrivit art. 101 lit. d, recurenta avea posibilitatea să solicite amânarea datei de începere a inspecției fiscale. Aceasta însă nu a solicitat amânarea respectivă și nici nu a dovedită o eventuală vătămare ca urmare a efectuării inspecției fiscale, în condițiile invocate.
Pe fondul cauzei, cum bine a motivat prima instanță, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat de expert, recurenta datorează statului suma de 19440 lei.
Această sumă reprezintă impozit pe profit suplimentar și a fost calculată ca un procent de 16% asupra sumei de 121.502 lei reprezentând cheltuieli cu salariile și contribuțiile aferente pentru cei 66 de muncitori.
Pentru a stabili astfel, s-au avut în vedere prevederile art. 11 alin.(1), art. 19 alin.(1), art. 21(1) din Codul d e procedură fiscală și art. 22 din Normele de aplicare a Codului fiscal și actele societății. Astfel, s-a constat că societatea nu a realizat venituri și cheltuieli din producție, ci numai din comerț, nu există în cadrul societății mijloace fixe pentru activitatea de producție și nu sunt înregistrate cheltuieli cu materii prime, materiale, energie electrică, gaz, apă, etc.
Pe de altă parte, nu există o evidență care să ateste prezența la serviciu a celor 66 de muncitori (fișe de pontaj, notă de lucru, etc.)
Ca atare, neexistând documente care să ateste că cei 66 de muncitori au lucrat efectiv, în mod corect s-a calculat impozitul pe profit suplimentar în sumă de 19440 lei și s-a considerat că respectivele cheltuieli nu sunt deductibile.
În privința sumei de 44 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată și 4 lei majorări de întârziere, se reține că deși acestea au fost achitate de către recurentă în timpul controlului, deci recunoscute de aceasta, s-au întocmit totuși actele necesare (decizia de impunere) pentru debitare în evidență.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.3041și art. 312(1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea cu sediul în Târgoviște, str. -, Clădirea,. 2, nr. 14, Județ D, împotriva sentinței nr.53 din data de
30.01.2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D-
, cu sediul în Târgoviște,-, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red. DR
Tehnored. DL
2 ex./23.04.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru
