Anulare act administrativ . Decizia 5153/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5153

Ședința publică de la 07 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Răescu

JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

JUDECĂTOR 3: Costinel

Grefier:

Pe rol rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de reclamanții, OG, I, împotriva sentinței nr.1335 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, PRIMARUL MUNICIPIULUI C și.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 30 noiembrie 2009, încheiere care face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.1335 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins cererea reclamanților, OG, I, în contradictoriu cu pârâții, PRIMARUL MUNICIPIULUI C și.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că rin p. autorizația de construire nr. 1691 din 2.11.2007, emisă de Primarul municipiului C ca urmare a cererii adresată de pârâtul a fost autorizată executarea lucrărilor de construire pentru amplasare construcție provizorie cu destinație de spațiu comercial (durata amplasării fiind de 5 ani, Sc = Sc = 136 mp; Su = 129,59 mp). Sistemul constructiv: structură metalică: fundație - platformă BA, închideri perimetrale panouri termoizolante, șarpantă metalică. Construcția se va realiza din tâmplărie PVC și geam termopan care se va desființa prin grija și pe cheltuiala beneficiarului în termen de 30 de zile de la sesizarea în scris a Direcției de urbanism din cadrul în funcție de necesitățile urbanistice ale zonei. mijloacelor de transport pentru aprovizionare se va face exclusiv în incinta proprietății. Se vor respecta prevederile Codului civil privind servitutea de vedere și picătura la streașină, construcția urmând să respecte o retragere de minim 1,20 ml față de limita de proprietate către strada - -.

Analizând argumentele aduse de reclamanți în sprijinul cererii având ca obiect nulitatea autorizației de construcție sus menționată, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate, actul administrativ fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în ce privește procedura de emitere și competența emiterii sale.

În ce privește încălcarea prevederilor art. 71 din OUG 195/2005 privind protecția mediului, potrivit cărora este interzisă schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, s-a reținut că amplasamentul ce a făcut obiectul autorizației de construire este situat în zonă de locuințe conform planului urbanistic general al municipiului C, aprobat prin HCL nr. 23/2000, folosința terenului fiind de curți-construcții potrivit fișei bunului imobil înregistrată cu nr. 24123/2003 la OCPI Prin urmare, terenul ce a făcut obiectul actului administrativ contestat nu figurează în documentațiile de urbanism ca teren amenajat ca spațiu, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că în fapt, acesta era amenajat ca spațiu.

Referitor la argumentul lipsei acordului vecinilor la schimbarea destinației terenului, s-a reținut că acesta se impune numai în ipoteza în care natura activităților ce se vor desfășura în imobil ar produce poluare de orice fel, noxe, zgomote sau vibrații potrivit anexei nr.2 lista B punctul b4 din Ordinul nr. 1430/2005. Având în vedere că activitatea de comerț ce urmează să se desfășoare în construcția a cărei edificare a fost autorizată nu implică poluare, noxe, zgomote sau vibrații mai mari decât zgomotul stradal, instanța apreciază că nu trebuie îndeplinită condiția acordului prevăzut de textul de lege menționat.

Asupra argumentelor privind afectarea rețelelor de utilități, instanța a reținut din cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat de. precum și din cuprinsul avizelor societăților care administrează aceste rețele, că pe terenul în cauză există rețea de termoficare secundară și rețea electrică. RA Termoficare Cad at aviz favorabil amplasării construcției prin adresa nr.7878/13.07.2007 cu obligativitatea respectării unor condiții date, respectiv montarea unor pe traseul canalului termic precum și angajamentul proprietarului de a permite accesul salariaților regiei în vederea executării de reparații la rețeaua termică. În ce privește cablul electric, prin avizul dat de autoritatea publică competentă a fost indicat traseul cablului care intră în perimetrul construcției și s-a impus cerința executării unui canal din beton armat de secțiune U care să fie acoperit cu plăci prefabricate din beton armat, lucrări care se vor executa cu asistență tehnică din partea reprezentanților CE

Prin urmare, au fost obținute avizele menționate în certificatul de urbanism din partea deținătorilor de utilități, fiind indicate soluțiile tehnice care să nu afecteze rețelele de termoficare și electrice și care să permită intervenția asupra acestora în caz de avarie.

În ce privește susținerile reclamanților privind nesocotirea proiectului de execuție de către constructori și efectuarea unor lucrări care nu corespund din punct de vedere tehnic și al avizelor obținute de către proprietarul terenului, instanța a apreciat că acesta nu constituie motiv de nulitate ale autorizației de construire ce face obiectul prezentei cauze. Cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente emiterii actului administrativ, aspecte ulterioare privind executarea defectuoasă a mențiunilor acestuia nu se sancționează cu nulitatea actului, ci comportă sancțiuni specifice, respectiv sancțiuni contravenționale, desființarea construcției sau obligarea beneficiarului autorizației de a intra în legalitate.

Referitor la diferențele existente între certificatul de urbanism și autorizația de construcție privind procentul de ocupare al terenului, instanța a reținut că una din condițiile de legalitate ale actului administrativ, respectiv autorizația de construcție, este conformitatea acestuia cu actele administrative cu forță juridică superioară și cu legea. În acest context, instanța reține că prin HG 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism se stabilește în anexa 2 punctul 2.1.2. că procentul maxim de ocupare al terenului -POT- pentru zonele comerciale este de 85%. Având în vedere că POT-ul menționat în autorizația de construcție este de 64%, prin urmare nu depășește procentul maxim stabilit pentru construcțiile cu destinație comercială, se apreciază că autorizația de construcție îndeplinește condiția de legalitate menționată. Faptul că acest procent nu corespunde celui menționat în certificatul de urbanism, nu afectează legalitatea actului administrativ, de vreme ce certificatul de urbanism este un act cu scop de informare asupra regimului tehnic, juridic și economic al terenului, nu un act administrativ care produce efecte juridice. Faptul că POT-ul maxim admis a fost trecut în mod greșit în certificatul de urbanism nu justifică perpetuarea acestei greșeli în actele administrative ulterioare, ceea ce este esențial pentru legalitatea acestora fiind conformitatea cu legea. Prin urmare, fiind respectat procentul stabilit de lege pentru o construcție cu destinație comercială, autorizația de construcție este legală.

Din considerentele expuse, instanța a apreciat că reclamanții nu au suferit o vătămare în sensul art. 1 din 554/2004 prin emiterea autorizației de construcție nr. 1691/2007.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, OG, I,.

Curtea de APEL CRAIOVA, potrivit art.11 din Legea 146/1997, a pus în vedere recurenților reclamanți, prin citație, să timbreze recursul cu 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

Recurenții reclamanți nu au satisfăcut aceste cerințe, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform Legii 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.3 din nr.OG32/1995, modificată prin Legea 123/1997, s-a pus în vedere recurenților să achite taxa judiciară de timbru de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată conform art.20 alin.1 din Legea 146/1997 se timbrează anticipat fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații în lipsa unei scutiri legale fiind sancționată cu anularea.

Cum la dosar nu există dovada achitării taxei de timbru si a timbrului judiciar, deși recurenții reclamanți au fost citați în mod expres cu această mențiune, este incidentă sancțiunea anulării cererii conform Legii 146/1997.

Față de cele mai sus, urmează a se anula ca netimbrat recursul declarat de reclamanți

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții, OG, I, împotriva sentinței nr.1335 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, PRIMARUL MUNICIPIULUI C și.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 decembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 2 ex/05.01.2010

Jud.fond:

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu, Robert Emanoil Condurat, Costinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 5153/2009. Curtea de Apel Craiova