Anulare act administrativ . Sentința 557/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 557/CA
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ declarat de reclamanta - - SRL, cu sediul în,-, județ C în contradictoriu cu pârâta - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C N, cu sediul în C N,-, având ca obiect - anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 11.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.11.2009, pentru când:
CURTEA,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1039/36/29.07.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta - SRL ( fostă - SRL ) a chemat în judecată pe pârâtaAgenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună;
-în principal, anularea Deciziei de impunere nr. 929/31.10.2008 prin care s-au stabilit în sarcina societății debite suplimentare de plată față de bugetul de stat în sumă de 557.583 lei,
-în subsidiar, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 929/31.10.2008 pentru suma de 114.611 lei reprezentând; 45.259 lei TVA, 28.836 lei majorări de întârziere calculate pentru debitul suplimentat, 20.000 lei impozit pe profit suplimentar, 20.516 lei penalități și dobânzi calculate suplimentar.
În ce privește Decizia de impunere nr. 929/31.10.2008, pe cale de excepție,reclamanta a invocat nulitatea acesteia având în vedere că o parte din temeiurile de drept invocate și care au stat la baza emiterii decizie de impunere de organul de control fiscal, sunt abrogate, s-au încălcat astfel prevederile art. 43 lit.f din OG nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, în referire la contestarea deciziei de impunere referitor la nr. 226 și 227 pentru suma de 13.167 lei, prin care organul de inspecție nu acordă dreptul de deducere a TVA, motivând că nu există dovada exportului, respectiv dovada de transport în afara României a unor produse, când de fapt Invoce 226 și 227 se refereau la diferența de preț la produsele deja exportate, pentru care există dovada de export.
În baza contractului încheiat între, firma românească, a expediat produse tipărite în Olanda în cursul anului 2005, pentru care există acte doveditoare ale exportului.
În urma negocierilor, datorită complexității lucrării, a reușit să obțină un preț mai mare, urmând să refractureze diferența, lucru pe care l-a făcut prin cele două 226 și 227 din 30.11.2005. Pentru a preîntâmpina eventualele situații legislative neplăcute, de bună credință, a solicitat sprijinul Direcției Regionale Vamale C, care a răspuns prin adresa nr. 31423/14.12.2005 că nu se mai înregistrează noile facturi/ și deci nu mai pot oferi dovezi de export. Aceasta adresă fiind ignorată în totalitate de organul de inspecție fiscală.
Consideră că în mod intenționat organul de inspecție fiscală a ignorat adresa emisă de o instituție a statului și anume adresa nr. 31422/14.12.2005 (anexa 1) Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor, care a răspuns la solicitarea formulată.
Astfel, au fost respectate condițiile de livrare conform legislației în vigoare.
Marfa plecată anterior a fost vămuită iar facturile de corectare a prețului mărfii deja livrate nu mai putea fi vămuită. În dovedirea celor afirmate este și adresa de la Biroul Vamal C din care rezultă că aceste facturi emise pentru corectare diferențe preț nu se iau în evidența vamală.
Afirmația organului de inspecție, prin decizia de impunere, ca această factură nu reprezintă export, este complet greșită și lipsită de sens. Aceasta factură fiind doar o corectare a prețurilor calendarelor livrate deja anterior în Olanda. Mai mult organul de control accepta exportul acelor calendare ca fiind corect făcute și facturate, lucru verificat prin inspecția fiscală făcută la sediul firmei, dar la facturile de corecții de preț, reclamanta este obligată să plătească TVA, iar dovada inițială de export a fost pusă la dispoziția organului de control.
În concluzie, reclamanta arată că a respectat dispozițiile legale în materie și Contractul încheiat între părți, astfel că nu are obligația să factureze TVA, prin urmare având dreptul la scutire cu drept de deducere a TVA.
În ce privește contestarea deciziei de impunere referitor la factura cu valoare mai mare de 5.000 lei - pentru suma de 35.169 lei pentru care nu s-a acordat dreptul de deducere a TVA, pentru care organul fiscal susține că nu are dovada de plătitor de TVA a furnizorului, se arată:
Organul de inspecție fiscală nu îi acordă dreptul de deducere a TVA motivând că nu există dovada de plătitor de TVA a -.
În data de 20.03.2003, în baza facturii fiscale s-a achiziționat marfă de la SRL. Anterior achiziționării mărfii, a listat de pe site-ul Ministerului d e Finanțe dovada de plătitor a furnizorului, lucru prezentat organului de control în copie, cu precizarea că la data controlului, s-a făcut dovada de plătitor de TVA a -, dar această dovadă nu a fost luată în considerare de organul de control. Astfel, la data achiziției s-a făcut dovada că furnizorul este plătitor de TVA.
Pentru refuzul de a acorda dreptul de deducere a TVA, organul de control, în motivarea în drept face referire la art. 28 alin.B lit.b un articol din Legea nr. 345/2002, temei de drept care în nici un caz nu se referă la situația invocată și nu are aplicabilitate în speță.
Arată reclamanta că a respectat dispozițiile legale în materie valabile la acea dată și astfel, reclamanta are dreptul la deducerea TVA, iar articolul invocat ca temei de drept nu prevede necesitatea actelor invocate de organul de control.
În ce privește contestarea deciziei de impunere pentru suma de 1.014 lei TVA,arată reclamanta că organul de inspecție fiscală nu îi acordă dreptul de deducere a TVA, motivând că nu sunt achiziții de bunuri și servicii în folosul operațiunilor taxabile.
În cadrul activității, în perioada de la înființare și până în 2007, era nevoie de o ținută obligatorie, un minim necesar, pentru participarea la o întrunire de afaceri la care s-a impus un anumit standard. Acesta a fost motivul pentru care s-a apelat la achiziția de bunuri, bunuri care la prima vedere ar reprezenta o achiziție în nume personal, dar nu a fost deloc așa. Având în vedere profilul firmei și faptul că aveau foarte multe întâlniri de afaceri, aceste achiziții pot fi considerate ca fiind haine de protecție sau de lucru.
În opinia reclamantei, organul de control nu este în măsură să hotărască, să anuleze sau să limiteze anumite activități pe care echipa managerială a societății a hotărât că sunt imperios necesare pentru derularea activității societății, iar Legea nr. 571/2003 nu impune restricții. În conformitate cu art. 21 din Legea nr. 571/2003, acestea sunt cheltuieli care sunt efectuate în scopul generării de venituri. Având în vedere importanța acestei întâlniri, pentru viitorul firmei, consideră reclamanta că este îndreptățită să deducă TVA. Mai mult, organul de control nu a solicitat informații suplimentare referitor la această achiziție și față de deplasarea angajaților.
În referire la contestarea deciziei de impunere in ceea ce privește înregistrarea ultimului act de control, pentru suma de 3.409 lei TVA, arată reclamanta că organul de control a diminuat TVA de rambursat în sumă de 3.409 lei motivând că nu s-a înregistrat în contabilitatea actul de control.
Apreciază reclamanta ca motivarea organului de control este complet eronată deoarece s-a înregistrat în contabilitate actul de control, în totalitate, lucru dovedit cu actele contabile. Urmare a deciziei organului de control, a respectat și a înregistrat decizia așa cum a fost ea emisă.
În ce privește contestarea decizie de impunere fata de neacordarea dreptului de deducere a cheltuielilor pentru suma de 139.508 lei (valoarea fără TVA) și a impozitului suplimentar în valoare de 20.000 lei precum și a penalităților în valoare de 20.516 lei,arată reclamantă că organul de inspecție fiscală nu a acordat dreptul de deducere a cheltuielilor pentru suma de 139.508 lei motivat că nu sunt achiziții de bunuri și servicii în folosul operațiunilor taxabile.
Organul de control nu poate decide ca aceste delegații nu au efectuat pentru bunul mers al activității firmei, fără o documentație serioasă sau să dovedească acest lucru, doar pe baza propriilor păreri. Nu s-a motivat în nici un fel neacordarea dreptului de deducere a cheltuielilor de la calculul impozitului pe profit.
Scoaterea de la cheltuieli a achiziției de cărți, plata delegațiilor, achitarea transportului pentru specialistul pe care l-a solicitat să vină din Germania să repare utilajele, plata chiriei pentru spațiul în care s-a desfășurat activitatea firmei în valoare totală de 125.722,59 lei și impozitarea lor, o consideră reclamanta un abuz. Societatea a respectat prevederile Legii nr. 571/2003, astfel având dreptul la deducerea cheltuielilor nefiind restrictive cheltuielile cu delegațiile și cu operațiunile generatoare de venituri impozabile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Norme metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Pârâta legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 218 alin.2 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată, actulcare poate fi atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea contestației.
Întrucât prin acțiunea formulată reclamanta nu solicită anularea deciziei emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C în soluționarea contestației pe care a formulat-o împotriva Deciziei de impunere nr. 929/31.10.2008 întocmită de către pârât, consideră că acțiunea formulată este inadmisibilă și solicită respingerea acesteia ca atare.
Prin decizia emisă de pârât nr. 7/21.01.2009 a fost respinsă ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată de - SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 929/31.10.2008 întocmită de pârât.
Pârâta a depus la dosar Decizia nr. 7/21.01.2009 privind soluționarea contestației.
Răspunzând la excepția inadmisibilității acțiunii, reclamanta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de pârât, considerând ca Decizia de impunere prin care s-au stabilit obligațiile de plată, reprezintă actul administrativ care poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ.
Prin anularea deciziei de impunere nr. 929/31.10.2008, pe cale de consecință, se anulează toate actele subsecvente deciziei de impunere, respectiv și Decizia nr. 7/21.01.2009.
De altfel desființarea doar a deciziei nr. 7/21.01.2009 prin care s-a răspuns contestației, în condițiile în care nu este anulată decizia de impunere, nu ar avea nici un efect asupra obligației fiscale stabilite în sarcina reclamantei, aceasta generând în continuare obligații fiscale.
Examinând cu prioritate, potrivit dispozitiilor art.137 alin.1 pr.civ. excepția invocata de parata, Curtea constata ca este întemeiata și urmează să o admită.
Conform art.205 alin.1 din OG nr.92/2003 împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, potrivit art.210 alin.2 din ordonanță.
Potrivit art. 218 alin.2 din OG nr.92/2003,
Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivitart. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Prin urmare, potrivit Codului d e procedură fiscală, la instanța de contencios administrativ se poate formula contestație doar împotriva deciziei prin care organul fiscal a soluționat contestația depusă împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale.
n procedura specială a Codului d e procedură fiscală, poate constitui obiect al acțiunii judiciare doar decizia sau dispoziția dată de organul fiscal în soluționarea contestației administrative, decizie care nu constituie un simplu răspuns la plângerea prealabilă ci este asimilată ea însăși unui act administrativ fiscal.
Acțiunea prin care se solicită direct instanței anularea raportului de inspecție și a deciziei de impunere este inadmisibilă.
Pentru considerentele arătate, instanța urmează să admită excepția și să respingă acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge acțiunea formulatăde reclamanta - - SRL, cu sediul în,-, județ C în contradictoriu cu pârâta - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C N, cu sediul în C N,-, județ C, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
tehnoredactat hot.jud.-- -
4 ex./28.12.2009
18 2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban
