Anulare act administrativ . Decizia 603/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMANIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECTIA COMERCIALĂ contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 603

Ședința publică din data de 30 APRILIE 2008

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTOR 2: Dinu Florentina

JUDECĂTOR 3: Chirica

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL P - ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 96 din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, domiciliat în Mun. P,-, bloc.35.I,.2, județ P, cod poștal -.

Cererea de recurs fiind timbrată cu 2 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 03 aprilie 2008, timbre judiciare de 0,3 lei, ce au fost anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât Consiliul Local P - Administrația Domeniului Public și Privat, reprezentant de consilier juridic, potrivit delegației nr. 116/29.04.2008, lipsă fiind intimatul reclamant G.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul pârât Consiliul Local P - Administrația Domeniului Public și Privat, declară că n nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, ia act de reprezentanta recurentului, că nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul pârât Consiliul Local P - Administrația Domeniului Public și Privat, în susținerea recursului, dezvoltă oral motivele aflate în scris la dosar, arptând că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică prin aceea că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantului G și a anulat nota de constatare ridicări autovehicule încheiată la data de 15.05.2007 de, interpretând eronat dispozițiile legale în cauză.

Susține că, prima instanță nu a avut în vedere că inspectorul din cadrul a întocmit notă de constatare, nu proces verbal de contravenție, aceasta fiind întocmită în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 218/29.11.2005 prin care a fost aprobat regulamentul privind activitatea de ridicare, transport depozitare și eliberare a autovehiculelor care sunt parcate sau care ocupă ilegal drumurile publice sau terenuri aparținând domeniului public și privat al municipiului

Mai mult, arată că fapta pentru care s-a întocmit nota de constatare s-a datorat faptului că intimatul reclamant Gap arcat autovehiculul ilegal într-o stație, zonă ce aparține domeniului public, în care existau indicatoare cu staționarea interzisă și ridicarea autoturismului.

Invocă Hotărîrea nr. 6/2006 a Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației, ce prevede, în toate stațiile P și pentru treceri de pietoni se va aplica interdicția de oprire, cu ridicare ", precum și art. 3 din Regulamentul 218/2005 ce arată că, Autovehiculele care ocupă ilegal zonele verzi, drumurile publice, trotuarele, spațiile cu altă destinație decât cea de parcare aflate pe domiul public sau privat al municipiului P și pe care există semnalizare specifică de ridicare [] vor fi supuse ridicării, transportării și depozitării în spații special amenajate de către Administrația Domeniului Public și Privat P "

De asemenea, menționează că agentul constatator în mod corect a dispus măsura ridicării autoturismului, ținând cont de prevederile nr. 218/2005, Hotărârea nr. 6/2006, art. 1 din nr. 39/2007.

In concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței,pe fond respingerea acțiunii reclamantului și menținerea notei de constatare încheiată la data de 15.05.2007 de P, fiind emisă în mod legal și întemeiat de agentul constatator.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului de față, reține urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr-, la udecătoria Ploiești, petentul Gaf ormulat contestație împotriva notei de contestare ridicări autovehicole încheiată la data de 15 mai 2007 de Consiliul local al mun. P - Administrația Domeniului Public și Privat.

In motivarea acțiunii s-a arătat că nota de constatare este nelegală și netemeinică, nefiind completată potrivit prevederilor legale.

Prin sentința nr. 9966 din 8 noiembrie 2007, Judecătoria Ploiești, a admis excepția necompetenței materiale și în temeiul disp. art. 158/1 pct. 3 civ. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția de Contencios Administrativ.

Pentru a hotarî astfel, prima instanță a reținut că nota de constatare este un act administrativ emis de o autoritate publică și potrivit disp. art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța competență material să judece cauza în materia cererilor de contencios administrativ, este tribunalul.

Tribunalul Prahova, soluționând cauza prin sentința nr. 96 din 19.02.2008, a admis acțiunea și a dispus anularea notei de constatare ridicării autovehiculelor încheiată de pârâtă la data de 15 mai 2007.

Pentru a hotarî astfel, prima instanță a reținut că la data încheierii notei de constatare, dispozițiile art. 96 al. 1 și 2, lit. f, din OUG 195/2002, prevedeau în mod

expres că sancțiunile contravenționale au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și prevenirea săvârșirii altor fapte interzise de lege și acestea se aplica printr-un proces verbal de contravenție prin care se aplică sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, precum și sancțiuni contraventionale complementare cum sunt ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, iar disp. art. 109 al. 1 din același act normativ prevăd că, constatarea conteravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de polițistul rutier, ori nota de constatare prin care s-a luat măsura ridicării mașinii reclamantului nu a fost încheiată de un polițist rutier, astfel încât nota de constatare este nelegal întocmită, neputându-se aplica o sancțiune complementară, în lipsa aplicării unei sancțiunii principale, pentru săvârșirea unei contravenții.

Impotriva sentinței a declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL P - ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, criticând hotarârea pentru nelegalitate și netemeinicie, aratând în esență că în mod greșit a fost anulată nota de constatare, pe motiv că aceasta s-a bazat pe Hotarârea Consiliului Local nr. 218/2005, în al cărui preambul este prevazut ca temei juridic art. 16 din OG nr. 2/2001, care se referă la conținutul procesului verbal de contravenție, concluzie eronată deoarece nota de constatare este emisă în baza hotarârii consiliului local prin care se aprobă Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor care sunt parcate sau care ocupă ilegal drumurile publice sau terenuri aparținând domeniului public și privat al municipiului

Arată recurenta că activitatea de ridicare a autovehiculelor este prevazută și în Hotarârea nr. 6/2006 a Comisiei municipale pentru transport și siguranța circulației, comisie care își dă acordul și solicită introducerea sistemului de ridicare a autovehiculelor de pe domeniul public, astfel încât soluția instanței de fond prin care se reține că nota de constatare nu respecta prev. art 16 și 17 din OG 2/2001, și aceasta ar atrage nulitatea absolută a actului administrativ, este greșită.

Mai susține recurenta că prevederile HCL nr 218/2005 și Hotarârii nr 6/2006 au avut în vedere prev. art. 1 a HCL nr. 39/2007 în baza căruia agentul constatator a dispus măsura ridicării autovehiculului și potrivit art. 2 din HG nr. 147/1992, constatarea staționării neregulamentare a autovehiculelor sau a remorcilor se efectuează de ofițerii sau subofiterii de poliție, de primari, precum și de împuterniciții Consiliului local pe raza căruia s-a săvârșit fapta contravențională, care potrivit alin. 1 dispun măsurile de blocare sau ridicare a autovehiculelor și în mod eronat instanța de fond a considerat că acest din urmă act normativ, a fost abrogat implicit prin intrarea în vigoare a OUG nr. 195/2002, art. 134 al. 1 teza finală, întrucât acest articol se referă la abrogarea Decretului nr 328/1996.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentintei și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea, examinând sentința prin prisma motivelor din recurs în raport de actele și lucrarile dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:

Criticile aduse sentinței de recurentă sunt nefondate, potrivit disp. art. 96 al. l și al. 2 lit. f, din OUG nr 195/2002, se prevede în mod expres că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii unor alte fapte interzise de lege și se aplică prin același proces verbal prin care se aplică sancțiunea principală a amenzii sau a avertismentului, precum și sancțiunile contravenționale complementare, cum sunt ridicarea vehiculelor staționate regulamentar, iar disp. art 109 al. 1 din același act normativ prevăd în mod expres că, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier.

Totodata disp. art. 177 al. 1 din HG 1391/2006, în vigoare la data încheierii notei de constatare, prevăd că polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și desemnați prin dispoziție a Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliției Rutiere.

In speță, nota de constatare atacată cu acțiune de către reclamant nu a fost încheiată de către un polițist rutier, așa cum prevăd dispozitiile legale mai sus menționate, astfel încât în mod corect și legal prin sentința recurată, prima instanță a anulat nota de consatatare pentru nerespectarea dispozițiilor legale.

Totodată, potrivit disp. art. 128 din OUG nr 195/2002, se prevăd expres atribuțiile autorităților publice locale, printre aceste atribuții nu se regăsește aceea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe drumurile publice, iar disp. art. 128 al. l lit. d din această ordonanță, prevăd doar posibilitatea autorităților locale de a lua măsuri pentru ridicare și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculeoor, remorcilor, caroseriilor și a subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice abandonate sau părăsite pe domeniul public, situații care nu s-au regăsit în speță.

A rezultat din aceste dispoziții legale că nota de constatare atacată cu acțiune de reclamant nu a fost legal întocmită, măsura dispusă prin această nota de constatare nu a fost luată de către persoana care avea competența legală necesară și nici nu a fost însoțită de aplicarea legală a unei sancțiuni contravenționale și totodată nota de constatare nu a respectat nici dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001 care se referă la conținutul procesului verbal de contravenție și nici ale art. 17 din aceeași ordonanță, deoarece nu cuprinde prenumele și calitatea agentului constatator și nici datele de identificare ale intimatului, astfel că, corect și legal prima instanță a reținut că aceasta atrage nulitatea absolută a notei de constatare, conform acestor dispoziții legale.

Și ultima critică invocată de recurentă referitor la HG nr. 147/2002, este nefondată, nota de constatare nu se bazează pe această hotarâre și de altfel hotarârea a fost abrogată prin OUG nr. 195/2002, art. 118 al. 2 teza finală, care prevede că se abrogă orice alte dispoziții contrare ordonanței de urgență.

Pentru aceste considerente, recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul art. 312 al. 1 civ. va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare prev. de art. 304 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL P - ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 96 din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, domiciliat în Mun. P,-, bloc.35.I,.2, județ P, cod poștal -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 30.04.2008.

Președinte, Judecători,

Grefier,

Red. EC/DD

2 ex/5.05.2008

f- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina, Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 603/2008. Curtea de Apel Ploiesti