Anulare act administrativ . Decizia 653/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 653/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus pârâta Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 321/CA din 14.04.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al treilea termen de judecată și că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, precizări formulate de recurentă, referitor la excepția privind prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, transmise prin fax, într-un singur exemplar.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 150 din Codul d e procedură civilă, a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 321/CA din 14 aprilie 2009, Tribunalul Iași, calificând excepția prescripției ca fiind o apărare de fond, a admis contestația formulată de reclamanta Grup I, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Administrației Fondului pentru Mediu, dispunând anularea deciziei nr. 67 din 28.12.2007, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, a deciziei de impunere nr. 16730 din 15.10.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 16729 din 15.10.2007.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia de impunere nr. 16730 din 15.10.2007, în sarcina reclamantei s-a reținut obligația de plată a sumei de 31.749 lei, din care suma de 13.518 lei reprezenta obligații de plată la Fondul pentru Mediu, iar suma de 18.231 lei reprezintă majorările de întârziere, sume ce au fost calculate în raport de perioada verificată, cuprinsă între 7.06.2002 și 1.12.2003.
Prima instanță a reținut totodată că, pentru perioada supusă controlului, obligațiile la Fondul pentru Mediu nu erau creanțe bugetare, ci venituri extrabugetare ale Administrației Fondului pentru Mediu, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 73/2000 și că din coroborarea dispozițiilor art. 22, ce definesc termenul de obligații fiscale, cu prevederile art. 91 din Codul d e procedură fiscală, care stabilesc că dreptul organelor fiscale de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termenul de 5 ani nu este incident în cauză întrucât contribuția datorată nu este venit la bugetul de stat și că, în acest caz, se aplică prevederile Decretului nr. 167/1958, care stabilesc un termen general de prescripție de 3 ani.
Constatând că, în cauză, termenul s-a împlinit la data de 31.12.2006 și că, la data emiterii deciziei de impunere (15.10.2007) termenul de prescripție era împlinit, prima instanță a constatat nelegalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecție și a deciziei nr. 67/28.12.2007, motive pentru care le-a anulat, admițând contestația reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că Tribunalul a ignorat faptul că atât sub imperiul Legii nr. 73/2000, cât și sub imperiul nr.OUG 196/2005, contribuțiile la fondul pentru mediu au avut și au natura unor resurse financiare ale statului, constituie potrivit art. 1 din Legea nr. 72/2006 și ale art. 1 din Legea nr. 500/2002, respectiv aceea a unor creanțe bugetare, că Administrația Fondului pentru Mediu are statut de organ fiscal cu competență generală privind administrarea creanțelor datorate de contribuabili bugetului Fondului pentru Mediu, că aceste obligații fiscale sunt incluse în bugetul general consolidat al statului și că în competența sa a fost dat atributul de a emite acte administrative - fiscale pentru stabilirea, modificarea și stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, trimiterile făcute prin Legea nr. 73/2000 la dispozițiile Legii nr. 72/1996 neputând semnifica faptul că aceste contribuții nu aveau regimul creanțelor bugetare, nr.OUG 196/2005 nefăcând altceva decât să clarifice regimul juridic al veniturilor din care este constituit fondul pentru mediu.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că inspecția finalizată prin raportul încheiat la data de 8.10.2007 a urmărit "modul de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor față de bugetul Fondului pentru Mediu", că această verificare a vizat perioada iunie 2002 - decembrie 2003, că ea s-a desfășurat în baza și urmându-se procedurile prescrise de Codul d e procedură fiscală, că reclamanta și-a exercitat dreptul de contestație, prevăzut de art. 205 din nr.OG 92/2003, și că procedura administrativ-fiscală a fost finalizată prin emiterea deciziei nr. 67 din 28.12.2007 a cărei anulare s-a cerut prin prezenta acțiune, în condițiile art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Este de asemenea necontestat că verificarea s-a efectuat în considerarea faptului că Grup a produs și comercializat ambalaje, printre care au fost incluse dopurile de plastic destinate sticlelor de băuturi de tip și că, potrivit Legii nr. 73/2000, modificată, exista obligația pentru producători și cei care comercializează ambalaje din plastic să vireze o cotă de 3 % din valoarea ambalajelor comercializate la Fondul pentru Mediu, administrat în prezent de pârâta - recurentă Administrația Fondului pentru Mediu.
Din cercetarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. 16730 din 15.10.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 16729 din 15.10.2007, în condițiile art. 205 Cod procedură fiscală, rezultă însă că singurele motive pentru care s-a solicitat anularea acestor acte administrativ-fiscale au fost cele referitoare la definirea termenului de ambalaj, considerându-se că "dopul de plastic, prin natura lui, nu este destinat nici reținerii, nici protejării, nici manipulării, nici distribuției și nici prezentării lichidelor, ci este doar un dispozitiv de închidere atașat a unui alt produs", că "organul de control este în eroare față de identificarea naturii produsului, în raport cu care se calculează obligația de achitare a contribuției către fondul de mediu, în mod abuziv el fiind inclus în categoria ambalajelor, reținându-se că am fi desfășurat activități de producție de ambalaje", și la împrejurarea că "deși s-a constatat că s-a desfășurat aceeași activitate de producție" când "s-au calculat obligații de plată către fondul pentru mediu au devenit bunuri ambalate în ambalaje de carton".
În atare condiții, prima instanță trebuia să sesizeze că, potrivit art. 213 cod procedură fiscală, în soluționarea contestației organul competent este obligat să verifice doar motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ-fiscal contestat în raport de susținerile contestatorului și în limitele sesizării, nefiind posibil ca în exercitarea controlului de legalitate, în condițiile prevăzute de art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, să fie avute în vedere chestiuni ce nu au făcut obiectul contestației.
Cum problema respectării termenului în care organul de control era în drept să stabilească obligații fiscale nu a fost invocată prin contestație și nici nu a făcut obiectul verificării organului competent să soluționeze respectiva contestației, chestiunea prescripției nu mai putea fi ridicată direct în fața instanței de contencios administrativ, întrucât, pe de o parte, o atare excepție nu este de ordine publică, iar pe de altă parte pentru că prin acceptarea ei se depășesc limitele impuse de contestator prin cererea ce a formulat în condițiile impuse de Codul d e procedură fiscală.
Dar, chiar dacă s-ar trece peste acest incident procedural, Curtea constată că în mod greșit s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, din moment ce raportul juridic dintre părțile în litigiu este un raport de drept fiscal, potrivit art. 1 din OG nr. 92/2003 act normativ, se aplică atât în ceea ce privește administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, cât și creanțelor provenind din "contribuții,amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel".
Ori, sub acest aspect, se impunea constatarea că, potrivit Legii nr. 500/2002, legiuitorul definește bugetul general consolidat ca fiind ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agreate și consolidate pentru a forma un întreg, incluzând în sfera procesului bugetar public și bugetele fondurilor speciale, precum și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.
Ori bugetul Fondului pentru Mediu, administrat de instituția publică recurentă, a fost constituit și se utilizează, astfel precum se prevede la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 73/2000, în conformitate și cu prevederile Legi nr. 72/1996 privind finanțele publice, Administrația Fondului pentru Mediu fiind doar gestionara unui venit al statului, resursă financiară publică ce a fost definită prin art. 1 din nr.OG 11/1996, ca fiind o creanță bugetară, care se execută potrivit legii.
Prin urmare, regimul juridic al veniturilor Fondului pentru mediu nu a suferit nici o modificare, de la data constituirii acestuia prin Legea nr. 73/2000, indiferent de modificările ce au fost aduse acestui act normativ, sau reglementărilor referitoare la executarea creanțelor bugetare, astfel că, pentru obligațiile aferente perioadei verificate (7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003) termenul de prescripție prevăzut de art. 91 din OG nr. 92/2003 trebuie să fie calculat, conform alin. 2 al aceluiași articol, de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, termenul de 5 ani aplicabil în cauză nefiind împlinit la data emiterii avizului de inspecție fiscală nr. 6222 din 7 mai 2007.
Ca atare, constatând că în mod greșit s- reținut că obligațiile către Fondul pentru mediu nu reprezintă venituri bugetare și că ele nu sunt supuse regulilor instituite prin nr.OG 70/1997 și respectiv prin art. 91 Cod procedură fiscală, și având în vedere că, prin admiterea excepției prescripției, prima instanță nu a mai intrat în cercetarea fondului. Curtea, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă va admite recursul pârâtei, în sensul casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe, în vederea rezolvării pe fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul introdus de Asociația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 321/CA/14.04.2009 a Tribunalului Iași sentință pe care o casează.
Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - G - --
-
Red.
Tehnored.
02 ex / 23.12.2009
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
