Anulare act administrativ . Decizia 780/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 780
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul CABINET DE AVOCAT împotriva sentinței nr. 19 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurentul reclamant CABINET DE AVOCAT, lipsind intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru recurentul reclamant depune chitanța nr. - din 16 aprilie 2008 ca dovadă a achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentului reclamant, avocat, arată că s-a făcut dovada achitării sumelor datorate și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 11.07.2007, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj -Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul.-. a chemat în judecată pârâta D, solicitând instanței anularea procesului-verbal întocmit de CAS D, sub nr.9073/13.04.2006, comunicat reclamantei la data de 21.05.2007, a comunicării nr.13486/11.06.2007 emisă de CAS D, precum și anularea mențiunilor din aceste acte, cu privire la obligarea cabinetului la plata către CAS a sumelor de 3.651 lei majorări de întârziere și 94 lei penalități de întârziere ca nefiind datorate, și pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata lor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat CAS D stabilirea obligațiilor fiscale la, CAS D, iar prin procesul-verbal atacat, i s-au calculat ca obligații de plată următoarele sume: contribuții aferente finelor anului 2006 și respectiv aferente primul trimestru din 2007 în sumă totală de 6.190 lei, la acest debit fiind calculate majorări de întârziere în sumă de 3.651 lei și penalități în sumă de 94 lei, pe motiv că nu ar fi achitat la timp, respectiv pe perioada anilor 2004, 2005 și 2006 obligațiile datorate. A mai apreciat organul constatator că plata debitelor principale aferente anilor 2004, 2005 și 2006 avut loc în zilele de 13.03.2007, respectiv 05.05.2007 când Trezoreria Car eglat sumele achitate de cabinet prin avocat titular și a înaintata către CAS D dovada că plățile efectuate în contul acesteia au fost în total de 17057 lei și s-au plătit la timp însă în contul -.
În urma acestei adrese, CAS D i-a comunicat în data de 21.05.2007 că ar mai datora numai suma de 3410 lei ca și contribuție însă își menține și punctul de vedere cu privire la plata majorărilor de întârziere și a penalităților, considerând că deși recunoaște plata facturii în contul respectiv, fiind totuși un cont greșit, chiar dacă plățile au fost făcute la timp, datorează penalități și majorări de întârziere.
In data de 24.05. 2007, reclamantul a achitat către CAS suma de 3410 lei debit curent, cu OP nr.1/24.05.2007 astfel că nu mai datorează nimic în prezent.
Cu privire la sumele contestate, s-a aratat că acestea trebuie înlăturate deoarece plățile făcute către CAS au fost efectiv plătite la timp conform adreselor prin care Trezoreria Caf ăcut reglarea conturilor.
Plata a fost făcută în contul -, acest cont fiind tot un cont al CAS, astfel nu se poate aprecia că sumele nu au fost la dispoziția CAS, reclamanta făcând dovada în acest sens, iar CAS a recunoscut nu numai plata dar și existența acestor sume tot într-un cont al acesteia.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând faptul că afirmațiile reclamantei privind achitarea la timp a sumelor datorate nu este reală, invocând dispozițiile art.121 din OG nr.92/24.12.2003, arătând că sumele de 3651 lei reprezentând majorări de întârziere și 94 lei reprezentând penalități sunt în continuare datorate de contestator, acesta având în continuare obligația de a le achita la.
In vederea soluționării cauzei, instanța de fond a dispus înaintarea unei adrese către CAS D pentru a comunica dacă contul - este un cont care aparține CAS
Prin adresa nr.28173/26.11.2007, pârâta a comunicat instanței că respectivul cont, este un cont deschis pe seama Trezoreriei C, beneficiar fiind Agenția Națională de Administrare fiscală - DGFP D și nu CAS
Prin sentința nr. 19 din 15 ianuarie 2008, Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Avocat în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin 2 din Ordinul nr. 221/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contribuția de asigurări sociale de sănătate, în vigoare la data întocmirii procesului verbal de control "colectarea contribuțiilor de la salariați, precum și de la persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat se face în contul unic deschis pe seama Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin organele fiscale teritoriale, cu respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 609/2003, cu modificările și completările ulterioare", iar potrivit art. 261 alin 1 din Legea 95/2006 "angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului d e procedură fiscală".
De asemenea, potrivit art. 117 alin 1 și 2 (actual art.121) din Codul d e procedură fiscală " nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligația de plată a sumelor respective și atrage pentru acesta dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 116 și 121, după termenul de 3 zile. Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unității bancare respective".
S-a constatat că reclamantul a virat la data de 25.04.2007 suma de 2.780 lei, însă în contul nr. -, cont deschis la Trezoreria C al cărui beneficiar este Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar nu Casa de Asigurări de Sănătate D, instituție căreia Trezoreria C i-a virat suma în discuție la data de 03.05.2007.
În aceste condiții, chiar dacă reclamantul a efectuat plăți cu intenția stingerii datoriilor sale către, prin depunerea sumei de 2.780 lei într-un cont deschis în beneficiul altei instituții - Agenția Națională de Administrare Fiscal, DGFP D, acesta nu poate invoca executarea obligației sale decât de la data de 03.05.2007 când Trezoreria Cav irat în contul D, prin nota contabilă nr. 1597/2007, contribuția încasată eronat, art. 110 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală stipulând expres că " plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv majorări de întârziere"
D nu putea reține cu ocazia verificărilor efectuate și întocmirea procesului verbal contestat ( la data de 13.04.2007) ca fiind achitată din contribuția datorată de reclamant suma de 2.780 lei, sumă care, în mod concret, a fost pusă la dispoziția acesteia la data de 03.05.2007.
S-a reținut că D era îndreptățită să calculeze și să stabilească în sarcina reclamantului majorări și penalități potrivit Codului d e procedură fiscală până la data încasării efective a sumelor achitate eronat de către reclamant în contul altei instituții, în intervalul 13.04.2006-27.09.2006 și ulterior la data de25.04.2007, dispozițiile art. 117 alin 2 din Codul d e procedură fiscală prevăzând expres obligația contribuabilului de plată a acestor sume.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței.
În motivare recurentul arătat că în mod greșit Tribunalul Dolja apreciat că acțiunea sa este nefondată având în vedere că a efectuat plățile la timp către pârâtă. Culpa Trezoreriei C rezultând din faptul că i-a indicat un alt cont pentru plata contribuției nu-i poate fi imputată recurentului pentru a determina calculul majorărilor și penalităților de întârziere pentru virarea sumei ulterior datei scadente în contul corect. Aceasta cu atât mai mult cu cât pe chitanțele de plată s-a specificat că plata reprezintă "contribuție persoane cu calitate de asigurat".
Au fost anexate chitanțele de plată.
Recursul este fondat.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că recurentul reclamant datorează majorările de întârziere stabilite prin actele de control întocmite la data de 13.04.2007, având în vedere că Trezoreria Cav irat abia la data de 03.05.2007, și nu la datele scadente cuprinse în intervalul 13.04.2006-27.09.2006, suma transferată într-un cont al cărui număr a fost greșit indicat recurentului.
În cauză, din înscrisurile depuse, respectiv chitanțele de plată, se reține buna credință a recurentului rezultând din plata la termen a contribuției sale către, în vederea stingerii datoriilor către acest fond.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.117 Cod pr. fiscală, așa cum eronat a reținut instanța de fond, având în vedere că sumele au fost virate către bugetul general consolidat la termen, prin Trezorerie, care face parte din structura Ministerului d e Finanțe, nefiind o unitate bancară.
Față de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr. civilă, va fi admis recursul, va fi modificată sentința în sensul că se va admite contestația, va fi anulat procesul - verbal nr.9073/13.04.2006 al CAS D, comunicat prin adresa nr.13486/11.06.2007 a CASS cu privire la obligația reclamantului la plata penalităților de întârziere și a majorărilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul CABINET DE AVOCAT împotriva sentinței nr. 19 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Modifică sentința nr.19 din 15 ianuarie 2008 a Tribunalului Dolj, în sensul că admite contestația, anulează procesul - verbal nr.9073/13.04.2006 al CAS D, comunicat prin adresa nr.13486/11.06.2007 a CASS cu privire la obligația reclamantului la plata penalităților de întârziere și a majorărilor.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/20 mai 2008
Jud. fond
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie