Anulare act administrativ . Decizia 822/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.822
Ședința publică de la 26.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 3: Carata GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-petent împotriva Încheierii din data de 22.06.2005 pronunțată de Comisia Pentru Probleme de Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției în dosarul nr.2059 RD/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - petent - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul - pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, la prima strigare a cauzei, că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 20.02.2009, întâmpinare formulată de intimatul - pârât, precum și dosarul de cetățenie nr. 2059 RD/2002, astfel cum s-a solicitat prin adresa emisă de instanță la termenul anterior.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită instanței a-i comunica întâmpinarea depusă de intimatul - pârât și a lăsa cauza la doua strigare pentru a-i da posibilitatea să ia la cunoștință de conținutul acesteia.
Curtea înmânează apărătorului recurentului - reclamant copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul - pârât și lasă cauza la a doua strigare pentru a-i da acestuia posibilitatea să ia la cunoștință de susținerile pârâtului.
La a doua strigare a cauzei Curtea acordă apărătorului recurentului - reclamant cuvântul pe excepția invocată de intimat prin întâmpinare - excepția tardivității recursului.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită respingerea excepției tardivității recursului, ca fiind neîntemeiată, apreciind că intimatul - pârât avea obligația de a trimite adresele cu confirmare de primire, având în vedere că partea pe care o reprezintă - recurentul - reclamant - nu locuiește în România. Acesta avea tot interesul să completeze dosarul cu înscrisurile solicitate de intimatul - pârât. Solicită ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 86 alineat 3 care prevăd că, în cazul în care comunicarea potrivit art. 1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire. Solicită eventual ca instanța să acorde un nou termen, având în vedere că abia acum a luat la cunoștință de înscrisurile ce lipseau de la dosarul de cetățenie și anume - cazierul juridic - pentru a face dovada că îndeplinește condițiile pentru acordarea cetățeniei române, acesta fiind singurul document ce lipsea. Solicită acordarea unui termen pentru a-l prezenta. Depune la dosar și practică judiciar în materie.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea excepției tardivității formulări recursului, astfel cum a fost invocată de intimat, prin întâmpinare, eventual pe cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului în vederea depunerii cazierului judiciar.
CURTEA,
Asupra excepției de tardivitate invocată de intimatul pârât, reține:
Recurentul, domiciliat în Republica Maf ormulat la data de 10.12.2008, recurs împotriva încheierii din data de 22.06.2005, pronunțată de către Comisia pentru Probleme de Cetățenie de pe lângă Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, recurentul arată că prin încheierea recurată i s-a respins cererea de redobândire a cetățeniei române, deși îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege.
În esență recurentul solicită admiterea recursului și în fond, emiterea unei alte încheieri prin care să se constate că îndeplinește condițiile pentru redobândirea cetățeniei române, prevăzute de art.101din Legea 29/1991.
Ministerul Justiției, în calitate de intimat a formulat întâmpinare la recursul recurentului, învederând instanței că cererea recurentului înregistrată la 26.11.2002, a fost incompletă, motiv pentru care, prin adresele nr.168 BC din 27.01.2005 și nr.901 BC din 8.04.2005 a solicitat recurentului să depună actele de identitate ale mandatarului și ale petentului (în copie legalizată) și cazierul judiciar din România, actualizat și cu data corectă a nașterii penetului, declarație autentificată dată personal în fața notarului, referitoare la menținerea domiciliului în străinătate sau stabilirea acestuia în țară.
În acest context, arată intimatul că, a reanalizat cererea petentului, cerere ce a fost respinsă întrucât acesta nu a comunicat actele solicitate.
Mai susține intimatul că, în raport de dispozițiile art.18 alin.3 din Legea 21/1991 în vigoare la data soluționării cererii și la data comunicării încheierii de respingere, recursul este tardiv formulat deoarece petentului i-a fost comunicată încheierea cu adresa nr.2791/BC din 21.09.2005; astfel că formularea recursului după mai mult de 3 ani, este tardiv cu evidență.
Pe fond, cererea recurentului, apare ca nefondată susține intimatul.
În dovedirea susținerilor formulate, intimatul a depus documentația ce a stat la baza încheierii recurate.
Curtea examinând excepția invocată, constată tardiv recursul formulat, din considerentele ce se vor arăta:
Înscrisul depus la fila 19, dosar recurs, face într-adevăr dovada comunicării încheierii de ședință din 22.06.2005, cu adresa nr.2791 BC din 21.09.2005.
Față de dispozițiile art.18 alin.3 din Legea 21/1991, recursul formulat apare ca tardiv formulat, întrucât recurentul petent a declarat recursul cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării încheierii de respingere a cererii.
Într-adevăr, raportat la momentul declarării recursului 10.12.2008, recursul apare ca tardiv formulat, între data declarării și data comunicării interpunându-se mai bine de 3 ani, termen în care recurentul și-a manifestat inacțiunea sa în valorificarea dreptului pretins.
Văzând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Legea 21/1991, art.10 Cod procedură civilă și art.18 alin.3 din aceeași lege
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de tardivitate.
Respinge recursul formulat de recurentul-petent împotriva Încheierii din data de 22.06.2005 pronunțată de Comisia Pentru Probleme de Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției în dosarul nr.2059 RD/2002, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Carata
C
GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
13.04.2009
Președinte:Stânișor DenisaJudecători:Stânișor Denisa, Canacheu Claudia Marcela, Carata