Anulare act administrativ . Decizia 842/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.842/R-CONT
Ședința publică din 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
JUDECĂTOR 3: Ingrid
Grefier: --
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea - SRL cu sediul în Rm.V,-, -6,.A,.2, județul V, împotriva sentinței nr.30/CAF din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimate fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr.17, județul V, AUTORITATEA NAȚIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în B, sector 1,-, BIROUL VAMAL V, cu sediul în Rm. V,-, județul V, si DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - SERVICIUL VAMALĂ, cu sediul în C,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-contestatoare reprezentată de avocat, intimata V reprezentată de consilier juridic, intimatele, V și C reprezentate de consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei, potrivit chitanței nr.-/23.09.2009 (fila 28), și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, având în vedere înscrisul de la fila 10 din dosar, pentru motivele de recurs ce nu se încadrează în cererea inițială, pune în discuția părților excepția tardivității acestora.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-contestatoare susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul admiterii contestației și diminuarea penalităților.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata V, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că prin motivele de recurs nu se critică nelegalitatea sentinței de fond.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatele, V și C, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, depunând la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 03.01.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională Vamală, Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Biroul Vamal V, solicitând instanței să dispună anularea procesului verbal de control nr.28848/13.09.2007 și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.28854/13.09.2007, ambele emise de către pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C - Serviciu Vamale.
Reclamanta a solicitat, drept consecință a anulării actelor, exonerarea sa de plata sumelor impuse prin acestea, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că i s-a stabilit în sarcină plata sumei de 4.074 lei, reprezentând taxe vamale, comisioane vamale și TVA, cu accesoriile aferente fiecăreia dintre obligații, pentru că bunurile importate în perioada mai 2004 - septembrie 2005 nu au fost mărfuri de origine în sensul Protocolului nr.4, anexă la Acordul România - UE.
Contestația sa administrativă a fost respinsă de către V, decizia acestei instituții fiind nelegală în primul rând sub aspectul formei, în sensul că actul respectiv reține că reclamanta a importat produse second-hand reprezentând piese auto, însă, în realitate, aceasta a importat saltele, frigidere, fierăstraie, mașini de cusut și televizoare uzate.
Reclamanta a arătat că actele vamale și decizia V sunt nelegale sub aspectul fondului, adică al obligației reținute în sarcina reclamantei, întrucât acestea au stabilit plata taxelor vamale suplimentare, luând în considerare exclusiv comunicarea făcută de către autoritățile vamale germane care, la 12.04.2007, au comunicat autorităților similare române că mărfurile importate de reclamantă nu sunt mărfuri de origine în sensul convenției încheiate între UE și România.
În realitate, reclamanta a importat produsele respective de la un agent economic din Germania, bunurile fiind obținute în întregime în Comunitate.
În ce privește calcularea accesoriilor fiscale constituite din majorări de întârziere, reclamanta a arătat că acestea nu pot fi calculate decât dacă obligația vamală nu ar fi fost plătită la scadență din culpa sa. Or, în situația din speță, culpa exclusivă pentru necalcularea și neîncasarea obligațiilor vamale corespunzătoare revine tocmai autorității emitente a titlurilor de creanță care, la data de 13.10.2004, a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile acordării regimului vamal preferențial, cu toate consecințele ce decurg din această recunoaștere. Ca atare, câtă vreme debitul vamal principal nu a devenit scadent, scadența nefiind momentul importului, ci cea prevăzută de art.63 alin.3 din Legea nr.141/1997 - respectiv 7 zile de la data comunicării obligației de plată (în speță data de 13.09.2007) - accesoriile nu pot fi calculate.
Prin sentința nr.30/CAF/13.01.2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut că potrivit art.55 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin HG nr.707/2006, regimul tarifar preferențial prevăzut de internaționale la care România este parte se acordă în condițiile stabilite de aceste, dovada originii și documentelor probatorii, precum și metodele de cooperare administrativă, fiind cele prevăzute de fiecare Acord în parte. Reclamanta nu a făcut dovada că mărfurile importate sunt originare, în acest sens fiind și concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta care, invocând dispoz.art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit probele administrate, ceea ce face ca sentința pronunțată să fie lipsită de temei. Totodată, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale în materie reținând eronat că reclamanta nu a făcut dovada caracterului originar al bunurilor importate și a neîncadrării sale în dispozițiile HG nr.707/2006.
Intimata-pârâta C, în nume propriu și în numele pârâtei, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și susținând, în esență, că importul realizat de către reclamantă, referitor la mai multe categorii de bunuri uzate, s-a realizat sub incidența Legii nr.141/1997 - ce a reprezentat Codul vamal al României la momentul importului, precum și a Regulamentului de aplicare a acestuia, aprobat prin HG nr.1114/2001. Documentul esențial în baza căruia reclamanta a beneficiat inițial de acordarea regimului tarifar preferențial l-a reprezentat "declarația pe factură" prezentată de reclamantă și care a reprezentat dovada de origine a bunurilor. La controlul "a posteriori" realizat de către organele vamale și fiscale, Autoritatea Națională a Vămilor Administrației Vamale Germane a comunicat, prin adresa nr.-F-49/07-1/13.08.2007, că bunurile incluse în facturile externe nr.201/13.10.2004 și nr.336/14.09.2005 nu sunt mărfuri de origine în sensul acordului UE - România. Ca atare, organele vamale au calculat în sarcina reclamantei diferența de drepturi vamale, majorări de întârziere, raportate la momentul zilei imediat următoare celei în care au fost acceptate cele două declarații vamale în detaliu, precum și penalități de întârziere, raportate la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost acceptate declarațiile vamale în detaliu, așa cum a arătat și calculul expertului desemnat de prima instanță.
La data de 13.07.2009, recurenta a formulat concluzii scrise în care a arătat că decizia nr.55/02.11.2007 emisă de V și prin care a fost respinsă contestația administrativă a reclamantei, a reținut că aceasta a importat alte bunuri decât în realitate. O astfel de eroare a determinat aplicarea greșită a legii. În plus, actele contestate în justiție nu sunt motivate în fapt și drept, ceea ce atrage nulitatea lor. Pe de altă parte, deși nu se poate reține nicio culpă în sarcina recurentei-reclamante, organele vamale au calculat majorări de întârziere și penalități raportându-le la alt moment (data importului) decât cel legal (comunicarea diferenței de datorie vamală).
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate în termenul legal, respectiv la data de 03.06.2009, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Curtea nu va lua în examinare, apreciindu-le drept tardive în raport de data comunicării sentinței - 19.05.2009, motivele de netemeinicie și nelegalitate ale sentinței invocate prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 13.07.2009.
Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, reținând că, de vreme ce Autoritatea Vamală Germană, deci autoritatea statului din Comunitatea Europeană din care au fost importate bunurile din speța de față, a constatat, în urma cercetărilor proprii efectuate la solicitarea autorităților vamale române, că bunurile trecute în facturile externe nu sunt bunuri originare în sensul Protocolului nr.4 ce constituie anexă la Acordul european instituind o asociere intre România, pe de o parte, și Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, bunurile respective nu au acest caracter, iar importatorul nu se poate bucura de un regim vamal preferențial.
Potrivit art. 21 alin. 3 din Protocol, exportatorul care întocmește o declarație pe factură trebuie să prezinte, în orice moment, la solicitarea autorităților vamale ale țării exportatoare, toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor în cauză, precum și îndeplinirea celorlalte condiții stipulate în acest protocol.
dreptul de a verifica dovada de origine, prev. de art. 32 din Protocol, autoritatile vamale române au constatat ca bunurile nu sunt "produse originare" si au aplicat regimul vamal impus de acesta constatare.
Autotitatile romane nu au posibilitatea aprecierii bunurilor ca fiind "produse originare din Comunitate", câtă vreme autoritățile vamale ale țării de export, țară din Comunitate, nu au putut confirma acesta.
Prin urmare, prima instanță a interpretat în mod corect probele administrate în cauză și a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, reținând in mod legal ca reclamanta nu a dovedit - în sensul dat "dovezii" de către Protocol - caracterul de "produs originar" al bunurilor importate.
Reclamanta nu se încadrează în dispozițiile legale referitoare la dovada de origine a bunurilor importate și, ca atare, trebuie să plătească debitele vamale stabilite prin actele contestate în cauza de față.
Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea - SRL cu sediul în Rm.V,-, -6,.A,.2, județul V, împotriva sentinței nr.30/CAF din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimate fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr.17, județul V, AUTORITATEA NAȚIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în B, sector 1,-, BIROUL VAMAL V, cu sediul în Rm. V,-, județul V, si DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - SERVICIUL VAMALĂ, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red./13.10.2009
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid
