Anulare act administrativ . Sentința 86/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința numărul 86

Ședința publică de la 24 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta - G cu sediul în G, nr. 134, Cod poștal -, Județ G, în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI, cu sediul în - B, sector 1, nr. 38, Cod poștal -, pentru anulare parțială ordin.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta - G prin avocat, pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantei nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Transporturilor și Turismului arată că prin întâmpinare au fost invocate excepții, ce urmează a fi susținute.

Curtea unește excepțiile cu fondul și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantei cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile depune la dosar dovada înaintării către instituția pârâtă a plângerii și adresa nr. 43/23231/24.04.2008, ce reprezintă răspunsul la plângerea, considerând îndeplinite cerințele art. 7 al. 1 din. 554/2004.

Arată că societatea Gas olicitat în conformitate cu art. 8 din. 554/2004 anularea parțială a Ordinului 394/25.03.2008 emis de Ministerul Transporturilor și Turismului cu privire la modificarea și completarea Normelor privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, aprobate prin Ordinul 1892/2006 privind art. I pct. 25 " la Anexa nr. 7 la norme, pct. 4 se abrogă", ce are o importanță deosebită în ce privește metodologia de atribuire a traseelor. În baza criteriilor vechi reclamanta a făcut achiziții, investind pentru a fi de trei stele. Prin abrogarea criteriului 4 din Anexa 7 1892/2006 au fost favorizați marii transportatori, care deși au avut posibilitatea, deși aveau multe puncte de penalizări, să-și păstreze pozițiile câștigate pentru încă trei ani, în defavoarea micilor transportatori. Reclamanta nu a avut nici penalizare.

Solicită să se dispună, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, admiterea acțiunii și pe cale de consecință anularea parțială a ordinului 394/25.03.2008, doar cu privire la dispozițiile care defavorizează micii transportatori.

Reprezentantul Ministerului Transporturilor susține oral motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar, respectiv pe excepție inadmisibilitatea acțiunii, întrucât au fost eludate disp. art. 7 al. 1 din. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pentru motivele prezentate în întâmpinare și susținute oral solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta G în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului -

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea de față reclamant a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 394/25.03.2008 privitor la modificarea și completarea Normelor privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere.

În motivarea acțiunii sale, acesta a susținut că noile dispozițiuni sunt de natură să favorizeze marii transportatori care în acest mod și-ar păstra pozițiile câștigate la licitațiile anterioare.

La termenul din 24 iunie 2008, părțile au pus concluzii în fond, prilej cu care autoritatea pârâtă a invocat excepția neparcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analiza acestei excepții și admisibilitatea ei face în cele ce urmează inutilă verificarea fondului pricinii.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile astfel încât acțiunea sa a fost prematur introdusă.

De pe chitanța depusă la dosar rezultă că reclamanta a înaintat autorității pârâte o scrisoare la data de 16.04.2008. Aceeași dată poartă însă și cererea de chemare în judecată, ceea ce conduce la concluzia că acțiunea a fost promovată în aceeași zi cu cererea prealabilă.

Cum în materia contenciosului administrativ procedura prealabilă este obligatorie iar reclamanta nu a parcurs-o, Curtea urmează ca primind excepția prematurității, să respingă acțiunea de față ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

ADMITE excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI, cu sediul în - B, sector 1, nr. 38, Cod poștal -;

Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta - - SRL G cu sediul în G, nr. 134, Cod poștal -, Județ G, în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI B, pentru anulare parțială ordin.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 2008.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./09.07.2008

Tehnored. 4 Ex./10.07.2008

Comunicat 2 ex. 10.07.2008

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 86/2008. Curtea de Apel Galati