Anulare act administrativ . Decizia 864/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 864/R-
Ședința publică din 03 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENARALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V,în nume propriu și în numeleADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr.839 din 24 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind, domiciliat în comuna, satCârstănești, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurente, consilier juridic, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentelor arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentelor solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, având în vedere că acesta nu a respectat termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, termen prevăzut de Legea contenciosului administrativ. În cazul în care se va trece peste această excepție, solicită admiterea recursului, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la 29 mai 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Orașului H și Direcția Generală a Finanțelor Publice V pentru a se dispune anularea actului administrativ fiscal nr.4464/3 martie 2008, constatarea refuzului nejustificat al pârâtele de a răspunde la procedura prealabilă și la adresa nr.17 martie 2008 comunicată celei de-a doua pârâte și obligarea acestora la restituirea taxei speciale de înmatriculare, încasată fără drept la 4 octombrie 2007, taxă în sumă de 3.178 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, pentru a înmatricula în România autoturismul marca FORD / FOCUS achiziționat în luna septembrie 2007, fost obligată să achite taxa specială prev. de art.2141Cod fiscal în cuantum de 3.178 lei, obligație îndeplinită potrivit chitanței seria - nr.-/4.10.2007. Plângerea prealabilă i-a fost respinsă prin adresa nr.4464/3 martie 2008.
Reclamantul a arătat că obligația de a plăti taxa specială prev.de art.2141-2143Cod fiscal contravine dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și reprezintă o taxă cu efect echivalent în sensul art. 25 din.
Prin sentința nr. 839 din 24 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea actului fiscal seria - nr.-/4.10.2007, obligarea pârâtelor să îi restituie acestuia suma de 3.178 lei, precum și să îi plătească suma de 154,30 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că reclamanta a fost obligată să plătească suma de 3.178 lei taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat în luna septembrie 2007, taxă care are efect echivalent în înțelesul art. 25 din și, ca atare, contravine dreptului comunitar.
Întemeierea taxei pe prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu are relevanță, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea la UE, România este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare, în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte prin întâmpinare.
Având în vedere dispoz. art. 90 paragraf 1 din potrivit cărora "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare", instanța a constatată că taxa de primă înmatriculare este de natură să restricționeze libera circulație a mărfurilor importate din comunitatea europeană.
Esențialul acestei taxe este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută cu ocazia primei înmatriculări în România și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după importarea lor. Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru aceste din urmă autovehicule, din moment ce ele au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
In consecință, art. 2141- 2143din Codul fiscal încalcă în mod direct dispozițiile art. 90 alin. 1 din și, implicit, ale Constituției României, fiind reglementări contrare dreptului comunitar, motiv pentru care nu pot fi aplicabile în cauza de față. Ca atare, prima instanță a constatat că taxa de primă înmatriculare achitată de reclamantă pentru autoturismul achiziționat în septembrie 2007, în cuantum de 3.178 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Prima instanță a reținut incidența în cauză și a dispoz. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 274 Cod procedură civilă.
În termen legal, împotriva sentinței a formulat recurs pârâta DGFP V, atât în nume propriu cât și în numele subunității sale H, și, invocând dispozițiile art.304 pct. 9 și art.3041Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Astfel, prima instanță nu a dat eficiență dispoz. art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nu a reținut că intimatul reclamant nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea actului fiscal pentru contestarea acestuia în justiție. Astfel, taxa a fost plătită la data de 04.10.2007, iar anularea actului de plată - chitanța seria - nr.- - s-a cerut la data de 18.02.2008. Ca atare, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Pe de altă parte, acțiune este inadmisibilă și pentru faptul că reclamantul nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de art.2143Cod fiscal privind scutirea de la plata taxei speciale.
Instanța a interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul CE și în mod greșit nu a reținut că taxa de primă înmatriculare plătită de reclamant nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale UE. Prin urmare, criteriul "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de proveniența geografică ori națională a autovehiculelor și care, astfel, nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul CE.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut în mod corect caracterul taxei speciale plătite de reclamant, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România.
În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative suportate de taxa de primă înmatriculare prin OUG nr.50/21.04.2008, respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar diferența de sumă dintre taxa plătită în perioada 01.01.2007-30.06.2008 în temeiul Codului fiscal și cea care trebuie plătită în temeiul OUG nr.50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite în Normele metodologice de aplicare a ordonanței.
Intimata-reclamantă a solicitat în scris respingerea recursului ca nefondat, arătând că taxa specială este nelegală și discriminatorie în raport cu legislația comunitară și jurisprudenței CJCE, este o taxă cu efect echivalent contrară art. 25 CE, și nu este percepută în temeiul unui act administrativ. Instanța nu poate reține argumentul referitor la noua reglementare a taxei primită prin OUG nr.50/2008, întrucât taxa a fost percepută de la început în mod nelegal.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Chitanța de plată a taxei de primă înmatriculare nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Chitanța respectivă emană de la intimatul reclamant, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamantul, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantului de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.
În aceste condiții, acțiunea reclamantului trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.
În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamantului este admisibilă, aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei în situațiile considerate de lege neexcepționale.
Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul art. 2141-2143Cod fiscal, reclamantul a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus prima instanță restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.
Potrivit art. 25 "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent".
Intimata reclamantă a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial în Germania, stat membru UE.
În această situație, un autovehicul care a fost deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.
Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.
Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurent în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art. 25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA GENARALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V,în nume propriu și în numeleADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr.839 din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind, domiciliat în comuna, satCârstănești, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
21.10.2008
Red.GC
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
