Anulare act administrativ . Decizia 882/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 882
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL - PRIN REPREZENTANT AV. cu sediul în B, sector 1,-, Cod poștal - împotriva sentinței nr.102 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având de voie de timp pentru a analiza actele și lucrările dosarului și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 03 mai 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 117/120/12.01.2009, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicitând anularea deciziei nr. 83/08.12.2008, a deciziei de impunere nr.188/15.10.2008, a raportului de inspecție fiscală din 13.10.2008, restituirea sumei de 431.385 lei, sumă stabilită în sarcina reclamantei prin actele menționate și repararea pagubei prin acordarea de daune materiale și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere nr. 188/2008 și raportul de inspecție fiscală întocmit de pârâtă, în mod eronat, organul fiscal i-a stabilit obligații de plată în sumă de 431.385 lei reprezentând impozit pe venituri din dobânzi, cu majorări și penalități de întârziere. Arată reclamanta că a încheiat 4 contracte civile de credit, pe perioadă nedeterminată, la 30 aprilie 2005, 3 mai 2005 și două contracte 30 noiembrie 2005, în care se stipula faptul că dobânda se calculează lunar cu capitalizare; pentru cele două contracte de creditare, din 30 aprilie și 3 mai 2005, veniturile sub formă de dobânzi se impun cu cota de 1% din valoarea cestora, iar pentru cele două contracte, încheiate la 30 noiembrie 2005, veniturile sub formă de dobânzi se impun cu cota de 10% din suma acestora, potrivit prevederilor art.67 alin.2 Cod fiscal, art.1441din HG 44/2004.
A mai arătat reclamanta că organul fiscal consideră că, prin capitalizarea lunară a dobânzii, se acordă, în fapt, un nou împrumut lunar, invocând dispozițiile punctului 93 din HG 44/2004, în realitate, aceste dispoziții reglementează modalitatea de calcul a impozitului pe veniturile obținute în România de nerezidenți.
Mai susține reclamanta că, în privința prejudiciului produs prin emiterea actelor juridice contestate, a achitat în întregime sumele impuse, iar din această cauză, societatea a fost lipsită de posibilitatea folosirii aceste sume care, ca orice alt bun, ar fi produs dobânzi, care i se cuvin și în consecință solicită obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestei sume.
Prin întâmpinare, pârâta DGFP D solicită respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru toate cele patru contracte organul fiscal a stabilit dobânda, care a fost capitalizată lunar, conform prevederilor punctului 4 din contractele respective și cum valoarea creditului a crescut cu valoarea dobânzii, impozitul aplicat a fost calculat la 1%, respectiv 10și 16% din valoarea astfel rezultată, potrivit modificărilor aduse de Codul fiscal.
În cauză reclamanta a administrat proba cu actele, depuse odată cu acțiunea introductivă și a depus concluzii scrise prin care reiterează cererea de admitere a acțiunii, așa cum a fost formulată, însoțite de borderou de documente, cuprinzând extrase de cont pentru perioada 1.12.2008-2.02.2009 și extrase din actele normative invocate în acțiune.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a pronunțat sentința nr. 102 din 20 februarie 2009 prin care a respins cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, pentru anularea deciziei nr. 83/08.12.2008, a deciziei de impunere nr.185/15.10.2008, a raportului de inspecție fiscală din 13.10.2008, pentru restituirea sumei de - lei și acordarea de daune materiale. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că cererea reclamantei nu este întemeiată aceasta contestând raportul de inspecție fiscală din 13.10.2008 și decizia de impunere nr. 188/2008 prin care i s-au stabilit obligații suplimentare de plată către buget în sumă totală de 431.385 lei reprezentând impozit pe venituri din dobânzi -286.496 lei, majorări de întârziere 144.484 lei și penalități întârziere 405 lei, la acestea; a mai contestat reclamanta și decizia nr. 83/2008 prin care pârâta i-a respins contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.
A reținut instanța de fond faptul că reclamanta a criticat, în esență, modul în care organul de inspecție fiscală a constatat suma asupra căreia se aplică cota de impozitare, precum și nivelul de impozit aplicat asupra acestui gen de venit, anume venitul sub formă de dobânzi.
Reglementarea legală fiind dată de art.65 lit. Cod fiscal, în vigoare la 1.01.2008, care prevede că veniturile din investiții cuprind, printre altele și veniturile impozabile din dobânzi, iar Normele metodologice, la art.140, prevăd că sunt considerate venituri din dobânzi, printre altele, dobânzile obținute pentru depozitele la termen, inclusiv la certificatele de depozit.
În ce privește reținerea unui asemenea impozit, art.67 alin.2 din Codul fiscal, în vigoare la 1.01.2008, prevede că pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează și se reține de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, în cazul dobânzilor capitalizate, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situația sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate în baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plății dobânzii;
Rezultă că, impozitul se calculează și se reține la momentul înregistrării veniturilor din dobânzi în contul beneficiarului; în această situație, regimul de impozitare este cel din momentul calculării, indiferent de cota de impozitare ( de 1%, 10% sau 16% ), înscrisă în contractul civil sau cea aplicabilă la momentul perfectării contractului civil; această cotă a fost de 1% până al 1.06.2005, de 10% începând cu această dată, iar începând cu 1 ianuarie 2007, cota de impozitare este de 16% din suma veniturilor sub formă de dobânzi.
Tribunalul a mai reținut, având în vedere prevederile Codului fiscal, în materia impunerii acestor venituri, că data scadenței, se asimilează cu data constituirii, ceea ce înseamnă că, lunar, suntem în fața unui nou depozit, iar regimul de fiscalitate ce se aplică, este cel din momentul constituirii noului depozit, în acest sens fiind și prevederile punctului 1401și 1441din HG 44/2004.
În consecință, reținând că, în cazul contractelor în care dobânda se capitalizează, deci dobânda se adaugă la valoarea capitalului împrumutat, generând o nouă dobândă, impozitul datorat bugetului de stat se calculează asupra acestui volum de dobândă, dobânda putând a se adăuga la valoarea capitalului împrumutat sau să se plătească împrumutătorului. Contractul de împrumut se consideră valabil pentru noua valoare împrumutată și nu pentru valoarea inițial împrumutată; nivelul procentului de dobândă poate fi convenit de părțile contractante, în orice moment,însă nivelul de impozit asupra acestui gen de venit este cel prevăzut prin Legea 571/2003 - Codul fiscal și se aplică de la data stabilirii lui prin acest act normativ.
Ca urmare, pentru considerentele arătate, reținut că pârâta a procedat corect la stabilirea obligațiilor suplimentare de plată către buget, reprezentând impozitul pe veniturile din dobânzi și a accesoriilor acestora, cererea reclamantei respingând-o și ca o consecință a respingerii capătului principal al acțiunii reclamantei, a respins și capetele de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei stabilită drept obligație suplimentară de plată și a daunelor materiale.
Împotriva sentinței nr.102 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a declarat recurs reclamanta - Internațional SRL care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Cu privire la natura juridica a contractelor încheiate susține recurenta că instanța în mod greșit i-a respins cererea având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 83/08.12.2008, a Deciziei de impunere 188/15.10.2008 precum și a Raportului de Inspecție Fiscala din data de 13.10.2008, restituirea sumei de 431.385 RON și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Sub acest aspect menționează că instanța de fond a calificat în mod greșit contractele încheiate ca fiind contracte de depozit sau de cont curent, în realitate acestea având natura juridică a unor contracte de împrumut, în speță fiind relevante normele fiscale cu privire la impozitarea contractelor civile/de împrumut.
Arată recurenta că instanța de fond a soluționat cu totul altă speță decât cea dedusă judecății, întrucât a pornit de la premiza falsă, calificând în mod eronat contractele încheiate ca fiind depozite, făcând aplicarea modalității de impozitare a dobânzilor, obținute pentru depozitele la termen, inclusiv la certificatele de depozit " și nu a modalității de impozitare a dobânzilor obținute din contractele civile de împrumut.
Susține că instanța de fond nu a observat modalitatea de redactare a celor 4 contracte dar nici titulatura acestora, din care reiese fără echivoc faptul că părțile au înțeles să încheiere contractele de împrumut în sensul art. 1576 și următoarele cod civil și nu contracte de depozit în sensul art. 1591 și următoarele Cod civil. De altfel mai arată că potrivit Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, contractele încheiate nu puteau avea decât natura juridică a unor contracte de împrumut, fiind prohibită activitatea de atragere de depozite de către entități neautorizate de către Banca Națională României.
O altă critică invocată de recurentă se referă la faptul că instanța de fond a făcut în mod greșit aplicare a regimului fiscal de impozitare a dobânzilor provenite din împrumuturi civile aplicând eronat prevederile art. 67 teza I Cod fiscal cu privire la regimul fiscal aplicabil contractelor de depozit.
Sub acest aspect consideră că în cauză erau aplicabile prevederile art. 67 (2) teza 2 Cod Fiscal, cu privire la împrumuturile acordate pe baza contractelor civile constituite anterior datei de 01.01.2007 dar a căror scadență este începând cu 1 ianuarie 2007. Mai mult susține că, impozitului datorat pentru contractele încheiate anterior datei de 01.01.2007 se efectuează la momentul plății dobânzii.
Cu privire la faptul generator de impozit, învederează recurenta faptul că nu a plătit niciodată dobânzi întrucât acestea au fost capitalizate și că, prin urmare, faptul generator de impozit nu s-a produs.
Apreciază că atât timp cât plata dobânzilor nu a fost efectuată către cocontractantul său, impozitul nu putea fi calculat și plătit către organul de administrare fiscală. Mai mult susține că pentru cele 4 contracte încheiate, calculul impozitului datorat se face la momentul plății dobânzilor, aplicabilă fiind cota de impozit de la data constituirii.
Cu privire la capitalizarea dobânzilor, arată că nu poate fi considerată plata efectivă întrucât aceasta nu duce la stingerea efectivă a obligației ci din contră, la sporirea acesteia ca o consecință a neefectuării unei plăți efective.
Sub acest aspect precizează că în cauză nu a operat o plată efectivă a dobânzilor către titularul creanței, iar impozitul aferent dobânzilor nu putea fi calculat.
Recurenta mai critică sentința pronunțată de prima instanță prin aceea că nu s-a pronunțat asupra nici uneia dintre criticile aduse cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate.
Prin urmare, menționează că organul fiscal a stabilit în mod eronat diferențe de plată pentru impozitul de dobânzi, justificând măsura dispusă în baza dispozițiilor legale ce vizează exclusiv veniturile obținute de nerezidenți, or în speța de față are ca obiect venitul obținut de un cetățean român, rezident fiscal în România, aplicabile fiind aplicabile prevederile art. 67 Cod Fiscal.
Se solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței nr. 102/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, modificarea în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:
În urma unui control efectuat la societatea recurentă, a fost încheiat la data de 13.10.2008 Raportul de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 188 din 15.10.2008 prin care s-a stabilit plata sumei totale de 431.385 lei reprezentând impozit pe venituri din dobânzi cu majorări de întârziere aferente acestora și penalități.
Activitatea de inspecție fiscală a avut în vedere în susținerea deciziei luate prevederile art. 67 alin.2 din legea 571/2003 privind codul fiscal cu modificările și completările și punctul 1441din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Organul fiscal a mai reținut că, având în vedere că prin toate contractele prezentate în Raportul de inspecție fiscală, capitalizarea are loc întotdeauna lună de lună, deci anterior datei modificării cotei de impozit pe veniturile din dobânzi, iar după ce cota se modifică, în luna următoare baza la care se aplică dobânda stabilită este o nouă sumă ce presupune un alt împrumut (credit), o altă dobândă și implicit un alt impozit.
Împotriva deciziei de impunere societatea a formulat contestație ce a fost respinsă prin Decizia nr. 83/08.12.2008 pronunțată de ANAF - DGFP D reținându-se că impozitul asupra dobânzilor capitalizate se calculează de plătitorul acestor venituri în momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv în momentul răscumpărării în cazul unor instrumente de economisire sau în momentul în care dobânda se transformă în împrumut sau în capital după caz.
Ulterior, - SRL administrează probele noi în faza recursului și depune la dosar adresa nr. -/21.05.2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Legislație Impozite.
Prin această adresă se arată că potrivit prevederilor punctului 1441din Normele metodologice date în aplicarea art.67 alin.(2)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 610/2005, impozitul pe dobânda rezultată din calcul se determină astfel:
- prin aplicarea cotei de 1% din suma acestuia și pentru contractele civile încheiate înainte de 4 iunie 2005 și a căror scadență este ulterioară datei de 4 iunie 2005 inclusiv;
- în cazul veniturilor din dobânzi pentru contractele civile încheiate între 4 iunie și 31 decembrie 2005 inclusiv, acestea se impun cu cota de 10% din suma acestora.
În aceeași adresă se mai precizează că, potrivit prevederilor art.1punctul 14 din legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru contractele civile încheiate, a căror scadență este ulterioară datei de 1 iunie 2005, în scop fiscal, data scadenței se asimilează cu data constituirii. În cazul contractelor civile, data constituirii este data încheierii acestora.
În situația sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate în baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plății dobânzii. impozitului pentru veniturile din dobânzi pe baza contractelor civile se face la momentul plății dobânzii (filele 29-30).
Față de aceste precizări și având în vedere conținutul contractelor încheiate de societatea recurentă, Curtea constată că decizia de impunere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie impunându-se anularea actelor fiscale contestate față de dispozițiile art.18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite acțiunea și va dispune anularea Deciziei nr. 83/8.12.2008 a DGFP D, a Deciziei de impunere nr. 188/5.10.2008 a Târgoviște și a raportului de inspecție fiscală întocmit la 13.10.2008de și restituirea sumei de - lei RON.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin.1 pr. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În cauza de față se constată că societatea recurentă a solicitat cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale (fond și recurs) în cuantum total de 69.267,27 lei. Curtea constată că acest onorariu este nejustificat de mare față de munca efectivă îndeplinită și față de complexitatea a dosarului.
În aceste condiții, se va admite în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și se vor obliga intimatele la plata sumei de 10.000 lei către recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat pentru ambele faze procesuale (fond și recurs).
Se vor respinge în rest pretențiile formulate de recurenta reclamantă ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL - PRIN REPREZENTANT AV. cu sediul în B, sector 1,-, Cod poștal - împotriva sentinței nr.102 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și în consecință:
Modifică în tot sentința nr.102 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în sensul că admite acțiunea și dispune anularea Deciziei nr. 83 / 08.12.2008 a DGFP D, a Deciziei de impunere nr.188/5.10.2008 a Târgoviște și a raportului de inspecție fiscală întocmit la 13.10.2008 de și restituirea sumei de - lei RON.
Admite în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligă intimatele la plata sumei de 10.000 lei către recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat pentru ambele faze procesuale (fond și recurs).
Respinge în rest pretențiile formulate de recurenta reclamantă ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF/CMF
3 ex./11.06.2009
- - - Tribunal D
-
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
