Anulare act administrativ . Decizia 952/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 952/2008
Ședința publică din data de 16 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - contestația în anulare declarată de reclamanta - SRL, împotriva deciziei civile nr. 2008/2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare formulată este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că au fost puse concluzii pe fondul cauzei în ședința publică din 9 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin contestația în anulare formată de contestatoarea -. SRL împotriva deciziei civile nr. 2008/2007 a Curții de Apel Cluj, s-a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a județului C, să se dispună admiterea contestației în anulare pentru motivele înscrise în art. 318 Cod procedură civilă, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 907/2007 a Tribunalului Cluj și modificarea în întregime a hotărârii în sensul admiterii acțiunii contestatoarei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată atât în prezenta contestație, cât și în toate fazele de judecată anterioare.
În motivare se arată că contestatoarei -, prin contractul de credit nr. 186/07.11.2002 i s-a acordat un credit în baza Legii nr. 76/2002 în valoare de 45.000 RON, pe termen de 3 ani cu destinația specială de "achiziție de echipamente și de utilaje", și cu obligația de creare de 6 noi locuri de muncă în cadrul societății, precum și cu obligația menținerii numărului de locuri de muncă înregistrate la data acordării creditului pe întreaga perioadă de derulare a contractului, așa cum s-a stabilit în convenția nr. 3/30.05.2003, anexă la contractul de credit.
Numărul locurilor de muncă existente la data acordării creditului a fost de 13 locuri de muncă, așa cum reiese foarte clar din statele de plată depuse la dosar, precum și din adeverința comunicată de agenție, depusă la dosarul cauzei.
Nu se înțelege cum a ajuns instanța de recurs la concluzia că la data acordării creditului - în luna noiembrie 2002 - numărul angajaților a fost de 14, atâta timp cât din actele de puse la dosarul cauzei reiese clar și evident, că numărul real al angajaților a fost de 13.
S-a arătat în memoriul cu motivele de recurs dezvoltate că prima instanță a încălcat principiul fiscal al unicității de control cu aceeași tematică. Conform Codului fiscal este interzis în mod imperativ ca, pentru aceeași tematică și pentru aceeași perioadă să fie dublat controlul deja efectuat. Dimpotrivă, orice control ulterior, care încalcă aceste exigențe, este nul absolut, organul de control fiind ținut să respecte întrutotul concluziile și măsurile stabilite anterior. În speță s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că s-au făcut două controale pe aceeași tematică și pentru aceeași perioadă.
La data de 15 octombrie 2004, consilierii principali și din cadrul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a județului C, au efectuat un control în cadrul societății cu privire la respectarea condițiilor legale din Legea 76/2002 și s-a încheiat un proces-verbal, prin care s-a constatat respectarea dispozițiilor legale din legea 76/2002. Controlul s-a efectuat pe perioada noiembrie 2002-30 iunie 2004, iar cu acea ocazie s-a constatat existența a 19 salariați din cadrul societății.
La data de 24 martie 2005 consilierii și din cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de muncă C, au efectuat un alt control în cadrul societății, perioada de control fiind 01.12.2002-28.02.2005, ( deci perioada de 01.12.2002 - 30.06.2004 a fost controlată de două ori, consecutiv, fiind astfel, încălcat principiul fiscal al unității controlului cu aceeași tematică ), iar cu acea ocazie s-a încheiat un proces-verbal de constatare, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi de mărimea creditului plus dobânda aferentă, pentru așa zisa"nerespectare a prevederi/ar art. 88 pct. 3 din Legea 76/2002, modificată". Însuși consilierii au constat existența a 18 locuri de muncă, conform mențiunilor făcute pe pag.3 din procesul verbal.
Art. 88 pct. 3 din Legea 76/2002 prevede faptul că " pe perioada derulării contractului,angajatorul nu poate reduce numărul de posturi existente în unitate la data acordării creditului sau a fondului nerambursabil".
Or, la data acordării creditului au existat 13 locuri de muncă, consilierii constatând existența a 18 locuri de muncă: astfel încât nu se înțelege cum de a scăzut numărul angajaților în cadrul societății.
Deși s-au relevat instanței de recurs aceste motive de nelegalitațe a sentinței primei instanțe, acestea nu au fost soluționate. Se face în mod constant referire numai la controlul efectuat în data de 24.03.2005. fără a se ține cont de celălalt control. Mai mult, nici Tribunalul Cluj nu a motivat, de fapt, soluția, pe care dat-o în cauză. Instanța reia prevederile art. 30 lit. B din contractul de credit după care ajunge direct la concluzia, că societatea ar fi încălcat aceste dispoziții. Nicăieri nu motivează cum a ajuns la această concluzie. Nu există nici o argumentare, care să pună în discuție obligațiile contestatoarei la data acordării creditului, apoi pe parcursul derulării acestuia și în final la momentul ultimului control, în funcție de probele administrate.
Cu privire la contradictorialitatea dispozițiilor sentinței, s-a relevat acest aspect în legătură cu numărul de locuri de muncă existente în societate la data acordării creditului și apoi a celor create. Aspectul este esențial, deoarece a constituit o condiție de valabilitate a împrumutatului, de care apoi a fost legată aplicarea sancțiunii.
În sentința civilă nr. 907/2007, Tribunalul Cluja constatat existența a 16 locuri de muncă în cursul lunii noiembrie, adică în cursul lunii în care s-a acordat creditul,cu toate că trebuia să fie menționate ca fiind 17 persoane, așa cum precizează sentința, fără să se arate din ce cauză s-a ajuns la această concluzie, pe baza a căror acte,documente, probe. Așa cum s-a arătat, în realitate, la data acordării creditului au existat 13 locuri de muncă, conform statelor de plată precum și adeverinței de la agenția forțelor de muncă.
Totodată, dacă instanța constată existenta a 16 locuri de muncă în luna acordării creditului, iar inspectorii au constat la data controlului existenta a 18 locuri de muncă, nu reiese care ar fi modalitatea în care au fost încălcate prevederile legale ale art. 88 pct. 3 din legea 76/2002. Este evident, că numărul locurilor de muncă din cadrul societății a crescut, chiar și față de numărul locurilor de muncă constatat în mod greșit de Tribunalul Cluj.
Astfel, este foarte evident și clar că Tribunalul Cluj nu și-a motivat soluția, pe care a dat-o în cauză. Mai mult, decizia civilă nr. 2.008/2007 a Curții de Apel Cluj, păstrează în întregime sentința Tribunalului Cluj, dar constată o altă stare de fapt, adică constată un număr de 14 locuri de muncă la data acordării creditului. Așa fiind, față de constatarea consilierilor principali, conform căreia numărul locurilor de muncă la data controlului a fost de 18, este foarte clar și evident, că numărul locurilor de muncă în cadrul societății comerciale a crescut.
La fel, nu există nici o argumentare care să pună în discuție obligațiile contestatarei la data acordării creditului apoi pe parcursul derulării acestuia și în final, la momentul ultimului control și de aici reiese foarte clar că instanța nu a analizat documentele, probele existente la dosarul cauzei, nu a coroborat informațiile cu probele existente la dosar, motiv pentru care s-a ajuns la concluzii contradictorii.
Decizia civilă nr. 2.008/2007 a Curții de Apel Cluj constată existența a 14 locuri de muncă la data acordării creditului, existând o contradicție clară și evidentă între cele două hotărâri. În ciuda acestei contradicții, decizia nr. 2.008/2007 a Curții de Apel menține în întregime sentința civilă nr. 907/2007 a Tribunalului Cluj.
Nici Tribunalul Cluj, dar nici instanța de recurs nu s-a preocupat nici un moment să stabilească exact care este fapta ce se reproșează subscrisei prin procesul-verbal din martie 2005 și care este, conform legii, sancțiunea prevăzută în acest caz. Instanța de recurs pur și simplu omite analizarea acestui aspect.
Raportat la cele menționate mai sus, fapta ce s-a reproșat contestatoarei, încălcarea art. 88 alin 3 din Legea nr. 76/2002 - nu există în materialitatea ei, adică nu au fost încălcate dispozițiile legale în materie. În același timp, în subsidiar, prin procesul-verbal sus indicat, inspectorii au aplicat sancțiunea amenzii egală cu mărimea creditului plus dobânda.
Or, art. 89 alin 3 din Legea 76/2002 prevede clar că, în cazul nerespectării obligației prevăzute la art. 88 alin. 3 și 4 din lege, angajatorul va suporta o penalitate egală cu o parte din mărimea creditului care s-a acordat potrivit legii, pentru un număr de locuri de muncă nou-create egal cu cel al locurilor de muncă desființate sau devenite vacante, proporțională cu ponderea perioadei în care nu s-a respectat această obligație în totalul perioadei prevăzute pentru menținerea locurilor de muncă, la care se adaugă dobânda, de unde rezultă că nici măcar individualizarea sancțiunii nu s-a efectuat conform dispozițiilor legale.
La dosarul cauzei s-a depus întâmpinare de către intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, solicitându-se respingerea cererii, ca nefondată și nelegală.
În motivare se arată că a solicit obținerea unui credit cu dobânda avantajoasă în vederea creării de noi locuri de muncă pentru șomeri. Ca urmare a solicitării, la data de 07.11.2002, s-a încheiat contractul de credit nr. 186 între contestatoare și C, potrivit art. 5 din contractul de credit acesta se trage eșalonat prin prezentarea documentelor de plata dar nu mai târziu de 30.12.2002. Ca urmare a acestei clauze, Caa cordat o tranșa din creditul contractat în data de 20.11.2002, potrivit extrasului de cont emis de aceasta.
Față de susținerile contestatoarei privind principiul unicității controlului reglementat de Codul Fiscal, s-a învederat instanței faptul ca reglementarea aspectelor privind efectuarea controlului precum si reluarea acestuia este dată de către Ordinul 279/2004 privind pentru aprobarea procedurii privind activitatea de control, de îndeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executări silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj si stimularea ocupării forței de munca, art. 14 din acest act prevăzând posibilitatea precum și condițiile reluării controlului.
Referitor la numărul de persoane existente anterior contractării creditului, se consideră că instanța de judecată nu a pronunțat o hotărâre contradictorie atâta timp cât a avut în vedere materialul probator, și anume statele de plata existente la dosarul cauzei.
Referitor la numărul de locuri de muncă constatat de către Curtea de Apel, menționat în decizia civila nr. 2008/2007, în opinia intimatei, nu au fost luate in calcul și locurile de muncă pentru salariații cărora le erau suspendate raporturile de munca și nici d-na care lipsea de la serviciu nemotivat, dar nu avea desfăcut contractul individual de muncă. Față de cele mai sus menționate situația de fapt se prezintă după cum urmează:
La data de 24.03.2005 și, inspectori control măsuri active din cadrul C au efectuat un control de specialitate la pentru a verifica modul de respectare a condițiilor de creditare impuse de contractul de credit nr. 186/07.11.2002 dintre C și contestatoare. În urma verificării statelor de plata și a declarațiilor nominale privind evidența nominala a asiguraților la bugetul asigurărilor pentru șomaj depuse de către contestatoare la. C, s-a constatat faptul ca în luna octombrie 2002, aceasta avea un număr de 14 angajați pentru ca în luna noiembrie 2002, acesta să crească la 16 salariați.
În luna ianuarie numărul acestora a scăzut la 13 persoane. În aceasta situație avându-se in vedere prevederile art. 30 lit. b din contractul de credit inspectorii C au aplicat o penalitate contestatoarei egală cu mărimea creditului plus dobânda aferentă.
Inspectorii AJ. C pentru a aplica sancțiunea respectivă au reținut următoarele:
Potrivit art. 88 alin. 3 din Legea 76/2002 avea obligația de a menține numărul de locuri de munca existente anterior contractări creditului pe întreaga perioada de derulare a acestuia.
În urma controlului efectuat de către inspectorii C s-a constatat faptul că pe statele de plată aferente lunii noiembrie 2002 existau 16 locuri de muncă anterior acordări creditului, deși trebuia să fie menționate ca fiind 17 persoane ( lipsa fiind d-na ). În luna ianuarie 2003 prin verificarea statelor de plata numărul acestora a scăzut la 13.
De asemenea d-nei i-a fost desfăcut contractul individual de munca începând cu data de 23.12.2002, potrivit deciziei nr.27/29.01.20O3.
Salariatei i-a fost desfăcut contractul individual de munca in data de 06.01.2003 potrivit art. 135 Codul muncii (demisia), aceasta anunțând unitatea în termenul legal de preaviz de 15 zile. Cu toate acestea nu a fost angajată o alta persoană în locul acesteia in cursul lunii ianuarie 2003.
D-nei i-a fost desfăcut contractul individual de munca din data de 06.01.2003 potrivit art. 130!it. i Codul Muncii, având 6 zile nemotivate începând din data de 23.12.2002. În urma desfacerii contractului individual de muncă începând cu data de 06.01.2003, se consideră că exista obligația de a angaja o alta persoană în locul acesteia în decursul lunii ianuarie 2003.
Se subliniază faptul că atât instrucțiunile de creditare încheiate între și, cât și dispozițiile legale în vigoare la data respectivă, Legea 76/2002, precum și Normele Metodologice de creditare, prevedeau doar că pentru persoanele angajate pe locurile de munca nou create să fie angajate alte persoane în termen de 30 de zile calendaristice de la data disponibilizării și nicidecum pentru acele persoane care erau angajate anterior contractării creditului.
Analizând contestația, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente speței, Curtea reține că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 2.008 din 12.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluja fost respins recursul declarat de reclamanta C-N împotriva sentinței civile nr. 907/2007 din dosarul nr- al Tribunalului Cluj, care a fost menținută în întregime.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că rin p. hotărârea atacată s-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de credite cu dobândă avantajoasă în vederea creării de noi locuri de muncă, însă, din statele de plată aferente lunii noiembrie 2002 rezultat că în luna noiembrie 2002 existau 16 locuri de muncă, anterior acordării creditului, cu toate că trebuiau să fie menționate ca fiind 17 persoane, iar in luna ianuarie 2003 nr. acestora a scăzut la 13, iar reclamanta nu și-a onorat obligația de a angaja alte persoane în termen de 30 zile calendaristice de la data disponibilizării numite lor, și.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul legal reclamanta C-N solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, reexaminarea cauzei și admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea este nelegală întrucât excepțiile invocate de către pârâtă nu au fost puse în discuția părților și nu au fost soluționate de către instanță, iar motivarea hotărârii cuprinde date greșite întrucât din statele de plată depuse la dosar de către reclamantă, cât și din adeverința comunicată de pârâtă și depusă la dosarul cauzei cu privire la evidența salariaților reclamantei aferente perioadei octombrie-decembrie 2002, rezultă clar că numărul angajaților în luna octombrie și la data contractării creditului era 13, așa încât susținerea instanței este total greșită și cu privire la acest aspect. S-a susținut de asemenea, că fapta constatată de agenție nu există, iar individualizarea sancțiunii este greșită.
Analizând recursul declarat de către reclamanta SRL C-N prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
1. Din cuprinsul întâmpinării depuse de pârâta C (filele 5-6) rezultă că aceasta a invocat excepția tardivității acțiunii reclamantei precum și excepția necompetenței materiale a instanței; la termenul de judecată din data de 16 martie 2007, pârâta a revenit asupra excepției invocate renunțând la susținerea acesteia, întrucât analizând înscrisurile existente la dosar a apreciat că acțiunea nu este tardivă. Cât privește excepția necompetenței materiale de soluționare a acțiunii reclamantei, aceasta a fost soluționată irevocabil de către instanță prin decizia nr. 226 pronunțată la data de 16 februarie 2006, susținerile contrare ale reclamantei fiind nefondate.
2. Prin contractul de credit nr. 186 din data de 07.11.2002, reclamantei i s-a acordat un credit în temeiul Legii nr. 76/2002, în valoare de 45.000 RON pe termen de 3 ani cu destinația specială de "achiziție de echipamente și de utilaje" și cu obligația de creare de 6 noi locuri de muncă în cadrul societății, precum și cu obligația menținerii numărului de locuri de muncă înregistrate la data acordării creditului pe întreaga perioadă de derulare a contractului, așa cum s-a stabilit prin convenția nr. 3 din data de 30 mai 2003, anexă la contractul de credit.
Numărul locurilor de muncă existente la data acordării creditului a fost de 14, împrejurare atestată de statele de plată depuse la dosar, precum și de adeverința comunicată de agenție.
Potrivit art. 5 din contractul de credit încheiat, acesta se trage eșalonat prin prezentarea documentelor de plată, dar nu mai târziu de 30.12.2002; societatea bancară a acordat o tranșă din creditul contractat în data de 20.11.2002 conform extrasului de cont emis de aceasta.
Ulterior, la data de 24.03.2005, organele abilitate ale pârâtei C au efectuat un control de specialitate la reclamanta pentru a verifica modul de respectare a condițiilor de creditare impuse de contractul de credit nr. 186/07.11.2002 încheiat între C și reclamantă. In urma verificării statelor de plată și a declarațiilor nominale privind evidența nominală a asiguraților la bugetul asigurărilor pentru șomaj depuse la pârâta C, s-a constatat că în luna octombrie 2002, aceasta avea un număr de 14 angajați, pentru ca în luna noiembrie 2002 - data acordării creditului - acesta să fie de 14 salariați; în lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003 numărul angajaților a scăzut la 13 persoane, astfel că în considerarea prevederilor art. 30 lit. b din contractul de credit, inspectorii C au aplicat o penalitate egală cu mărimea creditului plus dobânda aferentă.
Potrivit art. 88 alin. 3 din Legea 76/2002, pe perioada derulării contractului, angajatorul nu poate reduce numărul de posturi existent în unitate la data acordării creditului sau a fondului nerambursabil.
În speță se constată că această obligație asumată de către reclamantă la data semnării contractului de credit nu a fost respectată întrucât aceasta nu a păstrat numărul locurilor de muncă existente la momentul acordării creditului și nici nu a înființat altele noi, dovadă fiind înscrisurile existente la dosar. De asemenea, probele de la dosar relevă în mod unitar împrejurarea că pentru o parte a salariaților reclamantei (de exemplu, ), raporturile de muncă a acestora au încetat, iar locul lor nu a fost luat de alte persoane, în termenul impus de legiuitor - 30 de zile - și ca atare, nu se poate susține cu temei că numărul locurilor de muncă existente s-au păstrat.
S-a apreciat de către instanța de recurs că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă nu susțin afirmațiile acesteia conform cărora obligațiile contractuale ce derivă din contractul de credit nr. 186/2002 precum și din Legea nr. 76/2002 au fost respectate, întrucât nu există state de plată sau înregistrări contabile care să aibă dată certă și care să ateste că în perioada noiembrie 2002 - noiembrie 2005 numărul de posturi existent la data acordării creditului s-a menținut, iar noi de locuri de muncă au fost înființate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat recursul declarat de către reclamanta C-N ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. l-a respins, menținând în întregime hotărârea recurată.
Prin contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, contestatoarea-reclamantă a invocat dispozițiile art. 318 teza a II-a pr.civ. respectiv omiterea analizării unor motive de casare sau modificare, cu referire specială la principiul fiscal al unicității controlului pe aceeași tematică, la contradictorialitatea între motive și dispozitiv, respectiv la greșita individualizare a sancțiunii.
În privința primului dintre motivele mai sus enumerate, s-a arătat că un prim control asupra modului de respectare a prev. Legii nr. 76/2002 a fost efectuat de către inspectori desemnați de către pârâtă la data de 15.10.2004, neconstatându-se încălcarea acestor dispoziții.
Ulterior, la 24.03.2005, acest control a fost reluat, respectiv fiind din nou în discuție perioada 01.12.2002 - 30.06.2004, ca urmare fiind încheiat procesul-verbal de constatare contestat în cadrul procedurii finalizate prin pronunțarea deciziei ce face obiectul contestației în anulare.
În legătură cu acest aspect, în cadrul ședinței din data de 09.04.2008, Curtea a solicitat reprezentantei reclamantei să justifice admisibilitatea prezentei cereri, în condițiile în care aceste chestiuni nu au fost invocate în mod expres în cuprinsul memoriului cu motivele de recurs și nici în acela cuprinzând notele de ședință care au fost depuse la dosarul cauzei după lăsarea cauzei în pronunțare de către instanța de recurs.
În aceste condiții, contestatoarea nu se poate prevala de dispozițiile art. 318 teza a II-a pr.civ. întrucât principiul unicității controlului fiscal nu a fost invocat în fața instanței de recurs, în mod expres și cu respectarea dispozițiilor procedurale.
Chiar dacă nu s-ar aprecia astfel, Curtea reține că, deși reprezentantei reclamantei i s-a indicat în mod expres de către instanța de recurs, în cadrul ședinței publice din data de 5 noiembrie 2007, faptul că, în vederea respectării dreptului la apărare, se va face aplicare disp. art. 156 alin. 2.pr.civ. aceasta nu a depus la dosarul cauzei concluzii scrise în cadrul cărora să formuleze o cerere de repunere pe rol a recursului, în vederea punerii în discuție a motivelor de ordine publică invocate prin notele de ședință, în baza prev. art. 306 alin. 2.pr.civ. aplicabile în opinia reclamantei, printre care și principiul mai sus enunțat.
În aceste circumstanțe, invocarea în contestația în anulare, pentru prima dată, a acestui principiu, este inadmisibilă.
În privința contradictorialității între motivele și dispozitivul sentinței civile nr. 907/2007, Curtea reține că acest motiv se referă la numărul locurilor de muncă existente în societate la data acordării creditului și apoi, a celor nou create.
Aceste aspecte au fost invocate în cuprinsul memoriului de recurs și dezvoltate în notele de ședință la care s-a făcut referire și anterior, însă nu este mai puțin adevărat nici faptul că ele au făcut obiectul analizei instanței de recurs, aceasta statuând în sensul în care numărul locurilor de muncă existente la data acordării creditului a fost de 14.
Pentru a dispune astfel, au fost analizate prevederile contractului de credit nr. 186/2002, statele de plată depuse la dosar, adeverința comunicată de agenție, modul în care au încetat raporturile de muncă a 3 persoane care figurau în statele de plată la data acordării creditului, constatându-se că reclamanta nu și-a respectat obligațiile impuse de art. 88 alin. 3 din Legea nr. 76/2002.
În legătură cu prev. art. 312 teza a II-a pr.civ. s-a relevat în doctrină că una dintre condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale întemeiate pe acest motiv este aceea că instanța trebuie să fi omis să cerceteze un motiv de casare sau de modificare, iar dacă l-a examinat, dar nu și l-a însușit, contestația nu poate fi primită.
De asemenea, s-a subliniat faptul că nepronunțarea nu echivalează cu neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în bloc, o astfel de ipoteză neputând fi invocată în calea extraordinară de atac.
Din coroborarea celor mai sus expuse rezultă faptul că instanța de recurs a analizat, cu referire expresă la probațiunea administrată în dosar, motivul referitor la numărul locurilor de muncă, tranșându-l în sensul în care, la data acordării creditului, existau 14 astfel de locuri, cu luarea în considerare a unor adrese oficiale emise de către C și a situației speciale a angajatei, înlăturând acele înscrisuri care emană de la reclamantă și care nu au dată certă, nefiind opozabile instanței sau pârâtei.
Rezultă astfel că motivul referitor la contradictorialitatea dintre considerente și dispozitiv a fost analizat și tranșat de către instanța de recurs în sensul mai sus arătat, iar raportat la situația angajaților reclamantei pe perioada decembrie 2002 - ianuarie 2003, s-a reținut că nu au fost respectate prev. art. 88 alin. 3 din Legea nr. 76/2002.
A treilea motiv al contestației în anulare se referă la greșita individualizare a sancțiunii aplicate reclamantei prin actul contestat, respectiv încălcarea prev. art. 89 alin. 3 din Legea nr. 76/2002.
În privința acestor aspecte,Curtea constată că situația este similară celei a primului motiv, referitor la principiul fiscal al unicității controlului, respectiv nu a fost un considerent invocat în interiorul termenului defipt de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. 1.pr.civ. făcându-se referire la el doar în cuprinsul notelor de ședință depuse după închiderea dezbaterilor.
Chiar dacă s-ar achiesa la opinia reprezentantei contestatoarei-reclamante, conform căreia ne aflăm, din nou, în prezența unui motiv de ordine publică, nu poate fi ignorată împrejurarea că nu au fost depuse de către aceasta concluzii scrise în cadrul cărora să se semnaleze instanței de recurs faptul că sunt incidente, în opinia reclamantei, dispozițiile art. 306 alin. 2.pr.civ. cerându-se repunerea pe rol a cauzei în vederea punerii în discuție a acestor aspecte, astfel încât este inadmisibilă invocarea propriei culpe a reclamantei pe calea contestației în anulare.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca cererea formulată să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de constetatoarea "" C- împotriva deciziei civile nr. 2.008 pronunțată la data de 12 noiembrie 2007 în dosar nr- al Curții de Apel Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./2ex./25.04.2008.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
