Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1063/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1063

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.03.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Bîcu Vasile

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta -

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 06.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 13.03.2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 23.08.2007, pe rolul Tribunalului București, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu RA APPS, obligarea acesteia să-i vândă, prin negociere directă, imobilul situat în B,--81, sector 1.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține imobilul situat în--81, sector 1, B, în baza contractului de închiriere nr. 599/21.07.2004 încheiat cu RA APPS.

Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 3 ani, fiind prelungit prin tacita relocațiune, acceptată de către pârâtă prin acceptarea plății, respectând obligațiile sale din contractul de închiriere menționat.

La data de 21.11.2005, reclamanta a formulat o solicitare de cumpărare a spațiului închiriat, în temeiul OG 19/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 640/2002.

Obligația legală a locatorului era aceea de a răspunde acestei cereri în termen de 15 zile, conform art. 32 din legea invocată.

Reclamanta roagă instanța să pună în vedere pârâtei să facă dovada răspunsului său față de solicitarea sa, sub aplicarea sancțiunilor 172-174, iar în măsura în care va reieși din dezbateri necesitatea unei astfel de probe, să încuviințeze și efectuarea unei expertize asupra registrelor RA APPS, pentru a verifica răspunsul eventual al pârâtei.

Reclamanta consideră că îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru cumpărarea spațiului în litigiu.

Prin cererea reconvențională depusă la 22.10.2007, pârâta a solicitat evacuarea reclamantei din spațiul situat în B,--81, sector 1.

În motivarea acestei cereri, pârâta a arătat că la 21.07.2004 a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere nr. 599 privitor la spațiul menționat mai sus, pe o durată de 3 ani, ca urmare a câștigării licitației de către aceasta. În speță nu a operat o relocațiune tacită. Pârâta a primit chiria după încetarea contractului deoarece reclamanta a continuat să folosească spațiul închiriat.

Prin sentința civilă nr. 783/22.10.2007, Tribunalul Bucureștia admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București.

Prin sentință civilă nr. 985/26.03.2008, Curtea de Apel Bucureștia admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei la Tribunalul București și față de conflictul negativ de competență ivit, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Prin decizia nr. 3001/19.09.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr-.

Din probele administrate, Curtea reține că la 21.07.2004 pârâta a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere nr. 599 privitor la spațiul menționat mai sus, pe o durată de 3 ani, ca urmare a câștigării licitației de către aceasta. Reclamanta folosește și în prezent acest spațiu, plătind chiria stabilită prin contractul inițial.

Potrivit art. 11 din OG nr. 19/2002, imobilele proprietate privată a statuluipotfi vândute potrivit ordonanței. iar art. 32 din aceeași ordonanța menționează că decizia poate fi de admitere sau de respingere a cererii de cumpărare. Din aceste texte de lege rezultă că pârâta păstrează dreptul de a hotărî cu privire la vânzarea unui bun proprietate privată a statului. Ea nu are vreo obligație legală de a vinde asemenea bunuri.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea va respinge cererea principală ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, Curtea va reține că până la data prezentului proces a intervenit o reînchiriere tacită a contractului inițial, in temeiul art. 1437 civ. deoarece reclamanta a continuat să folosească spațiul și pârâta a continuat să primească chiria. Nu mai dacă pârâta refuza primirea chiriei și solicita despăgubiri reclamantei pentru faptul că ocupă fără drept spațiul in litigiu, nu ar fi intervenit reînchirierea tacită. De aceea, se va considera că părțile au încheiat un nou contract de închiriere, dar pe durată nedeterminată.

Regulile aplicabile contractului de locațiune devin aplicabile și contractului de închiriere care este o specie a acestuia, in măsura in care nu există norme speciale derogatorii. De aceea, posibilitatea oricărei părți de a denunța contractul de locațiune încheiat pe durată nedeterminată, posibilitate prevăzută de art. 1436 civ. va fi aplicabilă și închirierii.

În speță, pârâta a înțeles prin formulare cererii reconvenționale de evacuare să denunțe unilateral noul contract de închiriere, considerat încheiat tacit pe durată nedeterminată. Ca urmare, acest contract își va înceta efectele, respectiv reclamanta va fi evacuată din spațiu și nu va mai plăti chirie.

Din aceste motive, în baza art. 1436 și 1437 civ. Curtea va admite cererea reconvențională și va dispune evacuarea reclamantei pârâte din spațiul situat în B,--81, sector 1.

De asemenea, în baza art. 274 proc. civ. Curtea va obliga pe reclamanta pârâtă la 10 lei cheltuieli de judecată către pârâta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE:

Respinge cererea principală formulată de reclamanta pârâtă - SRL cu sediul în B,-, sector 1 în contradictoriu cu pârâta reclamantă - S cu sediul în B,--8, sector 1.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.

Dispune evacuarea reclamantei pârâte din spațiul situat în B,--81, sector 1.

Obligă pe reclamanta pârâtă la 10 lei cheltuieli de judecată către pârâta reclamantă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. jud. /4 ex./20.03.2009

Președinte:Bîcu Vasile
Judecători:Bîcu Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1063/2009. Curtea de Apel Bucuresti