Anulare act administrativ fiscal. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.11/CA/2008

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Băltărete Savina

JUDECĂTOR 2: Toros Vig Ana Maria

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă SC SA S M- contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M,P-ța 25 Octombrie nr.1 împotriva Sentinței nr.266/CA din 13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul a depus la dosar întâmpinare,cauza este la primul termen în recurs,intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin Sentința nr.266/13.09.2007pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantei SC SA S M în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN SMp entru anulate act și emitere decizie.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat prin adresa nr.2523/26.04.2006 avizarea documentației topo-cadastrală întocmită conform HG 834/1991 pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente a patru imobile din patrimoniul societății.

La cererea de avizare a documentației topo-cadastrale înaintată de reclamantă, pârâta a emis adresa nr.3441/25.05.2006, prin care se comunică reclamantei refuzul de avizare a documentației topografice, fiind declarată ca incompletă.

Reclamanta nu a făcut dovada existenței unui titlu sau a unui drept asupra terenurilor aferente imobilelor ce le deține în proprietate.

În concordanță cu prevederile Circularei nr.85415 din 17 august 1993, instanța reține că pentru dovada dreptului de administrare a terenurilor din patrimoniul actual al societăților comerciale pot fi utilizate următoarele acte legale: decret de expropriere, hotărâre a Consiliului de Miniștri, Decizii ale Comitetului executiv al Consiliilor populare, ordine de transfer și transmitere terenuri, contracte, acorduri cu anexele din care să rezulte cantitativ suprafața dobândită. Actele doveditoare ale dreptului de administrare trebuie să fie corect menționate în procesul verbal de stabilire a terenurilor și anexate în copie în documentații. Reclamanta nu a prezentat aceste acte, deși i-au fost acordate termene în acest sens, respectiv să facă dovada că documentația supusă avizării este completă.

Instanța de fond a reținut față de prevederile pct.1.8 din Precizările cu privire la întocmirea și avizarea documentațiilor pentru obținerea certificatului de atestate a dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de societățile comerciale cu capital de stat emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației, că, din planurile de situație cuprinse în documentația depusă spre avizare pârâtei, lipsește viza Consiliului local SM( semnătura primarului și a secretarului).

Prin adresa nr.23805/20.12.2005 (fila 7 din dosar), transmisă reclamantei, acesta contestă existența vreunui drept al reclamantei asupra terenurilor ce fac obiectul documentației.

A considerat că avizarea documentației depuse are rolul de a atesta faptul că s-a realizat o verificare temeinică a regimului juridic al terenurilor pentru care se urmărește obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, și întrucât documentația întocmită de reclamantă este incompletă, instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei nu este nejustificat, nefiind întrunite condițiile prev.de art.18 din Lg.554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că a solicitat anularea deciziei 3441/25.05.2006 a Consiliului Județean SMp rin care i s-a respins avizarea documentației topografice întocmită conform HG 834/1991.

Prin Sentința nr.1/CA/10.01.2007 s-a respins acțiunea reținând că această acțiune nu poate fi circumscrisă noțiunii de refuz nejustificat de soluționare a cererii. Sentința a fost casată cu trimitere spre rejudecare, iar prin sentința recurată s-a respins acțiunea pe motivul că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui titlu sau a unui drept asupra terenurilor aferente imobilelor ce le deține în proprietate.

Astfel instanța de fond a judecat și de această dată o altă acțiune decât cea formulată de societate și anume anularea deciziei prin care s-a respins avizarea documentației tehnice. Avizul Consiliului județean asupra documentației topografice este necesar pentru verificarea riguroasă a documentației și nu pentru a valida sau invalida dreptul de proprietate prevăzut de lege.

Instanța de fond nu a verificat actele depuse la dosar din care rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de HG 834/1991 și Cap.III pct.9 alin.2 din Anexa 1 la criteriile 2665 /1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în perimetrul societăților comerciale cu capital de stat emise de Ministerul Finanțelor.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate cu recurs sub aspectul motivelor invocate se constată că recursul nu este fondat.

Instanța de fond a judecat tocmai obiectul litigiului dedus judecății și a analizat condițiile în care documentația poate fi avizată de Consiliul județean reținând în mod corect că refuzul avizării este un refuz legal.

Pentru a se putea aviza această documentație reclamanta trebuia să facă dovada că anterior anului 1999 avea un drept de administrare asupra terenurilor, iar actele doveditoare trebuiau să fie anexate documentației supuse avizării, ceea ce reclamanta nu a făcut.

Nefiind nici un motiv care să ducă la casarea sau modificarea sentinței atacate cu recurs în baza art.312 pct.1 Cod procedură civilă se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de SC SA S M- contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M, P-ța 25 Octombrie nr.1 împotriva Sentinței nr.266/CA din 13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 16.01.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec.

Jud.fond

Tehn.red./2 ex.

22.01.2008

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Toros Vig Ana Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Oradea