Anulare act administrativ fiscal. Sentința 11/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 11/F-

Ședința publică din 16 Ianuarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - -, judecător

-, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul, domiciliat în P, - -, -.1,.F,.16, județul A, împotriva pârâților AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT B, DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT A JUDEȚULUI A și - A - Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară P, venit prin declinare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și pârâta Direcția pentru Sport a Județului A prin consilier jr. Fl. lipsind ceilalți pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că acțiunea nu este legal timbrată.

Curtea pune în discuția părților excepția de netimbrare a acțiunii.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, arată că nu înțelege să timbreze acțiunea deoarece pe rolul acestei instanțe mai există un dosar nr- prin care au solicitat anularea aceleiași Hotărâri a Guvernului.

Reprezentantul pârâtei A, având cuvântul, solicită anularea acțiunii ca netimbrată, dată fiind susținerea apărătorului reclamanului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 24.07.2004 sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Sport, Direcția pentru Tineret și Sport județului A și Agenția - A- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate nulitatea absolută și parțială a HG nr. 1705/29.1.2006; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 11 privitoare la corpul de proprietate identificat cadastral sub nr. 5121, și obligarea - A să recepționeze documentație cadastră a imobilului proprietatea sa, situat în Mun. P, în vederea înscrierii acestuia in cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii formulate reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri ( filele 6-46).

La data de 16.10.2007 pârâta Direcția pentru Tineret și Sport județului a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată formulată de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta invocat excepțiile de necompetență materială a instanței în ceea ce privește capătul unu din cerere, prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale sale pasive.

La rândul său pârâtul Aaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și lipsită de obiect, cu cheltuieli de judecată.

La data de 17.10.2007, pârâta Agenția Națională pentru Sport a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Pitești, excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant și excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 26.11.2007 instanța a disjuns capătul unu din cererea de chemare in judecată formulată de reclamant, formându-se prezentul dosar cu nr-, și pus in discuție excepția de necompetență materială a judecătoriei în soluționarea acestui capăt de cerere, excepție invocată de pârâți.

In temeiul art137 alin.1 pr civ. instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate, reținându-se următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută și parțială HG nr.1705/29.1.2006, act emis de un organ al administrației publice centrale, în ceea ce privește cuprinderea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea pârâtelor Agenția Națională pentru Sport și Direcția pentru Tineret și Sport județului A, a suprafeței de 14585 mp, teren categoria pășune, situat în intravilanul mun.P, ca urmare a îndeplinirii condiției rezolutorii prevăzute de art.2 pct.1.1 din titlul V al Legii 247/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.1 din Lege nr.554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".

Instanța a reținut de asemenea și dispozițiile art.3 pct.1 pr.civ. potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță "procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".

În raport de aceste dispoziții legale, instanța a reținut că excepția invocată apare ca fiind întemeiată, competența de primă instanță în soluționarea cauze aparținând Curții de Apel P-Sectia Comercială si de Contencios Administrativ si Fiscal.

Prin sentința civilă nr.6606 din 26 noiembrie 2007, excepția invocată a fost admisă și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel P-Sectia Comercială si de Contencios Administrativ si Fiscal.

La data de 5 decembrie 2007, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PITEȘTI.

Potrivit art.11 și 20 din Legea nr.146/1997 și art.1 din OG.nr.32/1995, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr.123/1997 și prin OG nr.10/1999, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar, care se plătesc anticipat.

Dacă plata nu a fost făcută în momentul înregistrării cererii, instanța trebuie să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii.

În speță, se constată că reclamantu nu a plătit anticipat taxa judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,30 lei. Ca urmare, achitarea sumelor respective i s-a pus în vedere prin citație, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 22. Mai mult, la termenul de astă, instanța a pus în vedere apărătorului reclamantului să timbreze acțiunea, acestea precizând că nu înțelege să o timbreze.

Obligația legală nu a fost îndeplinită, astfel că acțiunea urmează a fi anulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în P, - -, -.1,.F,.16, județul A, împotriva pârâților AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT B, cu sediul în B,-, sector 2, DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT A JUDEȚULUI A, cu sediul în P,-, județul și - A - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P, cu sediul în P, str. -.G, nr.8A, județul

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fical.

,

Grefier,

Red./Dact./

Ex.6/ 17.01.2008

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Polixenia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 11/2008. Curtea de Apel Pitesti