Anulare act administrativ fiscal. Sentința 11/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 11/
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta - ""-_B în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B din cadrul Consiliului Local B, având ca obiect "anulare act administrativ și fiscal".
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat și -a pentru reclamanta - ""- B și consilier juridic pentru pârâta Direcția Fiscală
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat -a pentru reclamantă depune un set de înscrisuri reprezentând certificate de grefă eliberate de ÎCCJ, două adrese de răspuns nr.-/20.07.2009 emisă de MFP - ANAF- și adresa nr.3885/30.07.2009 emisă de Consiliul Concurenței reprezentând puncte de vedere în privința naturii juridice a facilităților prevăzute de art.250 pct.9 și art.257 lit.l din Legea nr.571/2003, sentința civilă nr.186/26.11.2008 și sentința nr.35/25.02.2009 pronunțate de Curtea de APEL BRAȘOV. Totodată mai depune două extrase de pe seitt-ul ÎCCJ și precizează că la data de 21.01.2010 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat în două dosare cu nr- și nr- prin Decizia nr.251 și 252 și a respins recursul formulat de pârâtă.
Consilier juridic pentru pârâtă depune notă de ședință la care sunt anexate sentința nr.1075/CA din 30.11.2009, sentința nr.1109/CA din 7.12.2009, sentința nr.1106/CA din 7.12.2009 și adresa emisă de Consiliul Concurenței în dosarul nr-.
Instanța constată că la dosarul nr- a fost conexat dosarul nr- prin încheierea de ședință din data de 14.12.2009. Se constată că la termenul de judecată anterior s-a luat act de renunțarea, de către reclamantă, la petitul nr.2, referitor la nulitatea absolută a Deciziei de impunere, astfel instanța rămânând investită cu I petit al cererii de chemare în judecată, respectiv, instanța să constate că măsurile vizând acordarea, stoparea și recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului d e procedură fiscală. Pentru acest cadru procesual instanța pune în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, urmând ca excepția inadmisibilității acțiunii să fie pusă în discuția părților ulterior de instanța competentă.
Avocat -a pentru reclamantă solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Consilier juridic pentru pârâtă susține că având în vedere că potrivit art.10 din Legea 554/2004 nu se atacă un act administrativ și nu este vorba de o anumită sumă, consideră că prezenta cauză este de competența Tribunalului Brașov.
CURTEA,
Constată că prin cererea de chemare în judecată inregistrată cu nr de mai sus, reclamanta - - B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B, a solicitat instanței de judecată să constate că măsurile vizând acordarea, stoparea și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului d e procedură fiscală. Într-un al doilea petit, la care pe parcursul judecății la Curtea de APEL BRAȘOV reclamanta a renunțat, instanța luând act de renunțare, societatea reclamantă mai solicitase să se constate nulitatea absolută a Deciziei de impunere nr.8228/27.01.2004 emisă de Direcția Fiscală, ca fiind o decizie emisă de pârâtă cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice pârâte consacrat de Decretul nr.31/1954 și de dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2009, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de APEL BRAȘOV ca instanță de fond, conform prevederilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă și art.158 Cod procedură civilă.
Părțile au pus concluzii în sensul admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ. Pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă.
Deliberând asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:
Instanța constată că în cauză a formulat și precizat acțiunea reclamanta - - B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală
Dacă în forma sa inițială, acțiunea reclamantei - - B avea încă un petit ce se referea la anularea unui act administrativ fiscal referitor la taxe și impozite mai mari de 500.000 lei, fapt ce atrăgea competența Curții de Apel conform art.10 alin.1 teza a doua din Legea nr.554/2004, după renunțarea la acest al doilea petit, în acțiunea precizată de reclamantă ce a rămas pe rolul instanței de judecată nu se mai face nicio referire la cuantumul unor taxe și impozite ori accesorii ale acestora, nici la un anume act administrativ fiscal. Prin urmare, raționamentul privind regulile de competență aplicabile la speță nu mai poate fi creionat pe baza art.10 alin.1 teza a doua din Legea nr.554/2004. Dimpotrivă, în cauză urmează a fi aplicate, în privința stabilirii instanței competente, regulile generale cuprinse în art.10 alin.1 teza întâi din Legea nr.554/2004, respectiv regulile, de asemenea generale, cuprinse în art.2 pct.a lit.d Cod procedură civilă, care stabilesc o competență generală a tribunalelor în soluționarea cauzelor în contencios administrativ. Potrivit art.158 alin.1 Cod pr.civ. stabilirea competenței materiale a instanței prevalează față de orice alte categorii de excepții de procedură, pe raționamentul evident conform căruia asupra excepțiilor de procedură trebuie să se pronunțe instanța competentă material, după ce, desigur, s-a lămurit ce reguli de competență sunt aplicabile și, implicit, care este instanța competentă să judece fondul cauzei. De plano, stabilirea competenței materiale prevalează chiar și în contextul în care în cauză sunt invocate și excepții precum ar fi excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât examinarea admisibilității acțiunii poate impune administrarea de probe ce antamează fondul cauzei sau care, cel puțin, îl pipăie, pași procesuali ce trebuie făcuți, sub sancțiunea nulității absolute, de către instanța competentă material.
Conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă, "Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar art.2 pct.1 lit.d Cod pr.civ. stabilește că tribunalul judecă procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competența curților de apel.
Art.2 alin. (1) lit.b din Legea nr.554/2004 definește autoritatea publică, arătând că aceasta poate fi orice organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, iar instituția pârâtă corespunde acestei definiții legale.
Instanțele de contencios administrativ soluționează litigii în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, pârâta din cauză îndeplinind această condiție, astfel că dosarul urmează a fi soluționat în contencios administrativ.
Art.159 Cod procedură civilă dispune că "Necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad".
Pentru aceste considerente, în baza art.137 alin.1, art.158 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art.3 pct.1 Cod procedură civilă, art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art.2 pct.1 lit.d Cod procedură civilă, instanța urmează a admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BRAȘOV, ca instanță de fond în soluționarea acțiunii precizate de reclamantă, și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BRAȘOV ca instanță de fond și în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta - - B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B, în favoarea Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2010.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red: /25.01.2010
Dact: MD/25.01.2010 - 4 ex.
25 Ianuarie 2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios administrativ și fiscal
DOSAR Nr-
Din ____.01.2010
Către,
TRIBUNALUL BRAȘOV
- secția comercială și de contencios administrativ -
ă trimitem alăturat, dosarul nr- privind pe reclamanta - - având în vedere că prin sentința nr. 11/F din 25.01.2010 pronunțată de această instanță, s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov.
Menționăm că dosarul este structurat în două volume, sigilat, numerotat și conține ___ file, având atașat dosarul nr- al Curții de APEL BRAȘOV ce conține 14 file și dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
Președinte
Grefier
- -
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu