Anulare act administrativ fiscal. Sentința 116/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 116

Ședința public din data de 11 iunie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulat de reclamanta CAMERA MEDICILOR, cu sediul în P,-, camera 10,.2, județul P, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SNTȚII PUBLICE, cu sediul în B, nr. 1-3,DIRECȚIA DE SNTATE PUBLIC P,cu sediul în P,str. - -, nr. 13, județul P,PRIMARUL MUNICIPIULUI, P,-, județul P,CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, P,-, județul P,ADMINISTRAȚIA CENTRULUI DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ()P,-, județul P;G-- la sediul Camerei Deputaților- Palatul Parlamentului,str. - nr. 2-4 sector 5;, domiciliat în B,- sector 2; și, ambele la sediul Autoritții de Sntate Public P - în P,-, județul

Dezbaterile au avut loc în ședința public din data de 4 iunie 2009, susținerile prților fiind consemnate în încheierea de la acea dat, care face parte integrant din prezenta, când, pentru a studia actele și lucrrile dosarului și pentru da posibilitate prților s depun concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. 2 Cod pr.civil Curtea a amânat pronunțarea la 11 iunie 2009, dat la care a pronunțat urmtoarea sentinț:

CURTEA

Prin actiunea inregistrata pe rolul Curții de APEL PLOIE ȘTI sub nr- reclamanta Camera Medicilor P, prin imputernicit dr., a chemat in judecata pe paratii Ministerul Sanatatii Publice, Autoritatea de Sanatate publica P, Primarul municipiului P, Consiliul local al municipiului P, Primaria municipiului P si Administratia Centrului de Diagnostic si Tratament, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa oblige pe paratul G sa publice in Monitorul Oficial al Romaniei situatia topografica a Centrului de Diagnostic si Tratament; sa oblige Primaria municipiului P, Primarul municipiului -,

Consiliul local si consilierii locali sa puna in practica acordarea spatiilor medicale si a spatiilor comune, serviciilor medicale astfel cum au fost inaintate la Primaria, Autoritatea de Sanatate Publica P si Ministerul Sanatatii Publice; sa oblige Autoritatea de Sanatate Publica sa inregistreze in registrul cabinetelor medicale noile cabinete ale medicilor Centrului de Diagnostic si Tratament; Administratia sa emita urgent documentele necesare indeplinirii Ordinului MS nr.316/30.03.2006; cheltuieli de judecata si daune morale pentru medicii membri ai Camerei Medicilor P care au contract de munca pe durata nedeterminata cu, beneficiari ai Ordinului MS nr. 316/2006 si la 980 zile de la emiterea ordinului din culpa personala a ministrului care nu si-a indeplinit cerintele propriului ordin, al dir. executiv, dir.adj. si sef serviciu, care dupa 15 ianuarie 2007 nu au staruit la indeplinirea ordinului.

In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca medicii, membri ai Camerei medicilor, au agreat forma de reorganizare sub denumirea de cabinete medicale grupate, forma care a fost remisa de conducerea administrative a conform Ordinului 316/2006 de reorganizare a in cabinete medicale grupate.

Se sustine ca s-a solicitat o reexpertizare a situatiei topografice a, care s-a efectuat in mai multe etape de catre Comisia de patrimoniu a Consiliului local, iar indeplinirea conditiilor ordinului a fost impiedicata cu rea credinta de catre Primaria P, Consiliul local si consilierii locali, care nu au fost de acord ca Primaria sa repartizeze, fara repercusiuni asupra medicilor, spatiile destinate medicinii si efectuarii serviciilor medicale.

Autoritatea de Sanatate Publica a inregistrat la Ministerul Sanatatii Publice actul topografic al si a transmis reclamantei rugamintea de a actiona pe caile specifice acesteia pentru indeplinirea acestei cerinte.

Reclamanta mai arata ca indeplinirea conditiilor Ordinului nu a fost posibila din cauza autoritatilor care au considerat ca improprietaresc medicii de la si nu au inregistrat cabinetele medicale individuale pentru ca acestea sa poata trece la Cabinete medicale grupate.

Ministerul Sanatatii Publice a formulat intampinare prin care a invocat exceptiile de litispendenta (pentru existenta pe rolul acelaiasi instante a dosarului -); exceptia lipsei calitatii procesuale active a Camerei Medicilor (considerand ca reclamanta actioneaza in numele unui numar restrans de medici); exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Sanatatii (Ordinul atacat a fost emis de in calitate de Ministru al sanatatii publice, ca persoana fizica); exceptia lipsei de obiect a cererii (cererea nu se circumscrie dispozitiilor Legii 554/2004); exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata pentru neindeplinirea procedurii prealabile si exceptia inadmisibilitatii primului capat de cerere al actiunii introductive (situatia topografica nu face parte din categoria actelor a caror publicare este in sarcina Monitorului Oficial al Romaniei).

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

La solicitarea instantei reclamanta a precizat ca solicita daune morale de la G, si, cuantumul pe care intelege sa il pretinda fiind de 10 RON pentru fiecare medic membru al Camerei medicilor P care are contract individual de munca pe durata nedeterminata la Centrul de Diagnostic si Tratament

Administratia Centrului de Diagnostic si Tratament a formulat intampinare, invocand exceptia de conexitate si solicitand conexarea prezentei cauze la dosarul -, avand acelasi obiect, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea actiunii si respingerea cererii de obligarea a sa la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere pozitia pe care o are in proces.

La termenul din 12 februarie 2009 fost admisa exceptia de conexitate si s-a dispus conexarea dosarului - la dosarul prezent.

La termenul din 5 martie 2009 instanta a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Sanatatii Publice si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si a admis exceptia inadmisibilitatii primului capat de cerere, toate potrivit motivarilor de la acea data.

La termenul din 2 aprilie s-a dipus introducerea in cauza a persoanelor fizice la care s-a facut referire in precizarea la actiune si de la care s-au solicitat daune morale si s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei municipiului P, calitate procesuala avand Primarul si Consiliul local.

Parata a formulat intampinare solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata, iar in cazul in care se va admite actiunea sa se respinga cererea in ce o priveste, de acordare a daunelor morale in valoare de 10 RON pentru fiecare medic membru al Camerei medicilor P care are contract individual de munca pe durata nedeterminata la Centrul de Diagnostic si Tratament

Parata Directia de Sanatate Publica (fosta Autoritate de Sanatate Publica) a formulat intampinare prin care a invocat exceptiile de litispendenta, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei (nu a facut dovada mandatului expres), exceptia lipsei de obiect pentru neindeplinirea conditiilor prevazute de Legea 554/2004 si inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Paratul a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive si a solicitat scoaterea sa din cauza.

Paratul a formulat intampinare prin care a invocat exceptia de litispendenta, lipsa de obiect a cererii (pentru neindeplinirea conditiilor prevazute de legea 554/2004), exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Reclamanta a depus in sustinerea actiunii inscrisuri, concluzii si intampinari.

Analizand actele si lucrarile dosarului curtea retine urmatoarele:

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasiveinvocata de paratul G va fi admisa avand in vedere ca paratul a emis Ordinul 316/2006 in calitate de ministru al sanatatii publice si nu in calitate de persoana fizica particulara, numele paratului figurand in actiunea reclamantei doar ca reprezentant al Ministerului Sanatatii Publice.

Se va avea in vedere c in indeplinirea obiectivelor stabilite de lege in sarcina Ministerului Sanatatii se emit ordine ale Ministrului Sanatatii si raspunzator pentru ordin este Ministerul prin reprezentant si nu persoana fizica ce a detinut functia de ministru.

Pe cale de consecinta actiunea reclamantei fata de acest parat se va respinge ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala.

Exceptia de litispendentainvocata de paratul va fi respinsa ca nefondata deoarece la termenul din 12 februarie 2009 instanta a dispus deja conexarea dosarului - la prezentul dosar.

Exceptia inadmisibilitatii actiuniipentru lipsa procedurii prealabile urmeaza a fi respinsa ca nefondata avand in vedere ca la dosar se afla adresa 91/17.04.2008 prin care reclamanta s-a adresat Ministerului Sanatatii Publice aducandu-i la cunostinta neaplicarea Ordinului 316/2006( fila 173). Cu aceasta adresa reclamanta a facut dovada indeplinirii procedurii prealabile prevazuta de art.7 din legea 554/2004.

Exceptia lipsei calitatii de reprezentantal domnului dr. pentru Camera Medicilor P invocata de paratii si Directia de Sanatate Publica va fi respinsa ca nefondata.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei o adeverinta cu nr. 117/5.06.2009, in care se precizeaza ca domnul dr. este senator al Camerei Medicilor P, reprezentant permanent in Senatul si membru al Consiliului de conducere al Camerei Medicilor

Exceptia lipsei de obiectinvocata de paratii Ministerul Sanatatii Publice, Directia de Sanatate Publica si va fi respinsa ca nefondata.

Cei trei parati au sustinut ca actiunea formulata de reclamanta nu se circumscrie dispozitiilor din Legea 554/2004, in sensul ca cererea de obligare a Directiei de Sanatate Publica la inregistrarea cabinetelor medicale nu se incadreaza in dispozitiile legii mentionate anterior.

Aceasta sustinere urmeaza a fi respinsa intrucat procedura prevazuta de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ poate fi folosita de orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim.

Prin neinregistrarea cabinetelor medicale individuale reclamanta, in calitate de reprezentanta a medicilor este vatamata in drepturile sale legitime, prevazute de Ordinul 316/2006. Urmeaza ca instanta sa stabileasca daca aceasta vatamare este produsa sau nu din vina persoanelor chemate in judecata de reclamanta.

Pe fondul cauzei:

Reclamanta este nemultumita de faptul ca nu s-au putut constitui cabinetele medicale grupate, asa cum prevede Ordinul 316/2006 din culpa autoritatilor care nu au vrut sa inregistreze cabinetele medicale individuale, cu motivatia ca lipseste dovada spatiului.

Actiunea este neintemeiata.

Potrivit Ordinului 153/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind infiintarea, organizarea si functionarea cabinetelor medicale certificatul de inregistrare al cabinetului medical individual in Registrul unic al cabinetelor medicale se elibereaza in baza cererii de infiintare, autorizatia de libera practica a medicului titular sau a asociatilor, dovada detinerii legale a spatiului in care urmeaza sa functioneze cabinetul medical, avizul Colegiului medicilor, actul constitutiv si

statutul societatii civile medicale si dovada indeplinirii conditiilor minime de spatiu si circuite functionale in concordanta cu serviciile medicale furnizate pe specialitati.

In conformitate cu prevederile legale in vigoare, prin dovada de detinere a spatiului se intelege: contract de inchiriere, act de donatie, act de vanzare-cumparare, contract de comodat sau contract de concesiune.

Din adresa transmisa de catre Directia evidenta si valorificare patrimoniu catre Ministrul Sanatatii Publice reiese ca imobilul compus din teren si constructie in care isi desfasoara activitatea Centrul de diagnostic si Tratament Pat recut din domeniul privat al statului in domeniul public al municipiului P prin Hotararea de Guvern nr. 886/2002.

Prin Hotararea Consiliului local nr. 135/2004 s-a hotarat transmiterea bunurilor ce apartin domeniului public al municipiului P, in care isi desfasoara activitatea unitatile sanitare de interes local, in administrarea acestora.

Asa se face ca imobilul in care functiona Centrul de Diagnostic si Tratament a trecut in administrarea acestuia, cu recomandarea ca sa inchirieze medicilor spatiile in care isi desfasoara activitatea.

Din adresa Centrului de Diagnostic si Tratament nr. 1661/12.08.2008 (fila 136) reiese ca medicii cu drept de libera practica si ceilalti specialisti care desfasoara activitati conexe actului medical ce isi desfasoara activitatea in spatiile din cadrul Centrului nu doresc sa le fie inchiriate spatiile ci vor sa le fie vandute.

Numai ca potrivit prevederilor art.1 alin.1 din OUG nr. 68/2008 vanzarea se poate face numai pentru spatiile din proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale, nu si pentru spatiile din domeniul public al statului sau unitatilor administrativ teritoriale.

Potrivit art. 136 alin.4 din Constitutia Romaniei bunurile proprietate publica sunt inalienabile, in sensul ca nu pot fi instrainate prin acte juridice civile.

De asemenea, Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia arata, la art.11 alin.1 si mai clar caracterele juridice ale domeniului public: bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Prin caracterul inalienabil al dreptului de proprietate pulic se intelege ca bunurile care fac obiectul sau sunt scoase din circuitul civil, si deci nu pot fi instrainate in mod voluntar prin acte juridice.

Prin urmare, vina pentru neaducerea la indeplinire a Ordinului 316/2006 nu apartine paratilor din prezenta cauza, care nu au aveau cum sa incheie acte de vanzare pentru spatii din domeniul public si nici cum sa inregistreze cabinetele medicale individuale fara contracte de inchiriere aferente spatiilor folosite.

Pentru aceste considerente, constatand ca in cauza nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 1 din Legea 554/2004, actiunile conexe se vor respinge ca neintemeiate.

Pe cale de consecinta, se va respinge ca neintemeiata si precizarea la actiune referitoare la daunele morale solicitate, intrucat paratii nu au vatamat nici un interes legitim al reclamantei si nici nu a lezat-o in vreun drept recunoscut de lege.

Se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de paratul prin aparator, avand in vedere ca la dosarul cauzei nu a fost depusa chitanta/factura de incasare a onorariului din care sa rezulte cuantumul cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOT R ȘTE

Admite excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtului. Respinge acțiunea ca fiind formulat împotriva unei persoane fr calitate procesual pasiv.

Respinge excepția de litispendenț invocat de pârâtul.

Respinge excepțiile inadmisibilitții acțiunii, lipsei calitții de reprezentant și a lipsei de obiect.

Respinge acțiunile, conexe, precizate, formulate de reclamantaCAMERA MEDICILOR, cu sediul în P,-, camera 10,.2, județul P, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SNTȚII PUBLICE, cu sediul în B, nr. 1-3,DIRECȚIA DE SNTATE PUBLIC P,cu sediul în P,str. - -, nr. 13, județul P,PRIMARUL MUNICIPIULUI, P,-, județul P,CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, P,-, județul P,ADMINISTRAȚIA CENTRULUI DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ()P,-, județul P;G-- la sediul Camerei Deputaților- Palatul Parlamentului,str. - nr. 2-4 sector 5;, domiciliat în B,- sector 2; și, ambele la sediul Autoritții de Sntate Public P - în P,-, județul P, ca neîntemeiate.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecat formulat de pârâtul, ca neîntemeiat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public, astzi 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER, - -

Fiind în concediu de odihn,

prezenta se semneaz de

Grefier șef secție

Operator date cu caracter personal

Numr notificare 3120

Red. - 12 ex / 02.07.2009

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 116/2009. Curtea de Apel Ploiesti