Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 115/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.115
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanții, domiciliat în P,-. 15 D B. 1. 19 județul P,-, domiciliat în P, Al. Profesorilor nr. 1. 55 D B. 4. 38, județul P, domiciliat în P, Al. nr. 9. 49 .. 18, județ P, domiciliat în P,-. 14 .F. 16 județul P, domiciliată în P,. -, nr.263. 13 A. 10. 42 județul P,-, domiciliat în V de M, str. -.- nr. 10 județul P, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în P, str. -. -. nr. 148. 3 D 1 parter județul P - la Cabinetul de Avocatură, în contradictoriu cu pârâțiiMinisterul Administrației și Internelor, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A șiDirecția Generală Anticorupție, cu sediul în B, sector 4,-. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 11 iunie 2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentate de majorările de 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, 2 % începând cu 1 aprilie 2007, 11% începând cu 1 octombrie 2007, plata dobânzilor legale din ianuarie 2007, până la efectuarea plății, indexarea sumelor datorate, prin aplicarea coeficienților de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire și până la momentul plății efective, efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al fiecărui reclamant și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții sunt angajați MAI în cadrul, Serviciul Teritorial Anticorupție P, având calitatea de funcționari publici, în anul 2007 Guvernul a emis 3 ordonanțe prin care a dispus majorarea salariilor, începând cu 1 ianuarie 2007, tuturor demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și salariaților contractuali, majorările s-au prevăzut în 3 etape, respectiv 5 % începând cu 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și 11 % începând cu 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, prin excluderea polițiștilor de la aceste majorări salariale s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr.137/2000, constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale, finalitatea actelor normative este aceea de indexare a salariilor, corespunzător inflației existente, inflație ce afectează toate categoriile de salariați.
S-a mai susținut că exceptarea polițiștilor de la creșterile salariale pe anul 2007, conform OG 10/2007, contravine Directivei 2000/78/CE, art. 16 și 20 din Constituția României, în condițiile în care drepturile și libertățile cetățenești vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate, iar art. 14 din CEDO prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție să fie asigurate, fără nicio deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 aprilie 2009, pârâtul MAI a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât Curtea Constituțională, prin decizia 819 din 3.07.2009, a constatat că prevederile art. 2 alin.3 și art. 27 alineat 1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care, prin acestea, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
La data de 22.04.2009, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, întrucât nu are personalitate juridică, ci este structură specializată a MAI, excepția lipsei calității procesuale pasive a, în ceea ce privește pe reclamanții și, care s-au angajat în cadrul acestei unități, începând cu 1 iulie 2009, respectiv pentru perioada 1 ianuarie 2007- 15 octombrie 2007, precum și excepția inadmisibilității acțiunii față de decizia nr. 1325 din 4 decembrie 2008 Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanții nu sunt discriminați, salarizarea acestora este reglementată de OG nr.38/2003, ce nu prevede acordarea majorărilor solicitate.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție, structură funcțională specializată a MAI, pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu, salarizarea lor fiind reglementată de OG nr.38/2003, modificată prin OG nr.57/2006, aprobată prin Legea nr. 491/2006.
Potrivit art. 137.pr.civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, ce fac de prisos, în tot sau în parte, analizarea pe fond a pricinii, astfel că va cerceta excepțiile invocate de pârâți în următoarea ordine: excepția lipsei capacității de exercițiu a, a lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții față de reclamanții și, a inadmisibilității acțiunii invocată de și de MAI.
Potrivit art. 10 alin.4 din OUG nr.30/2007, privind organizarea și funcționarea MAI, aprobată prin Legea 15/2008, Direcția Generală Anticorupție este structura specializată a ministerului pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu, fără personalitate juridică, organul de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică și patrimoniu propriu este Ministerul Administrației și Internelor, acesta asigurând protecția juridică și interesele sale legitime în fața instanțelor de judecată, unitățile fără personalitate juridică fiind reprezentate în fața instanțelor de către minister prin direcția juridică. Întrucât, prin legea de organizare și funcționare a MAI, s-a statuat că numai ministerul are personalitate juridică, putând, deci, sta în instanță, în calitate de parte, atât în nume propriu, cât și pentru unitățile fără personalitate juridică din aparatul central, iar nu are personalitate juridică, Curtea constată că excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a acestei pârâte este întemeiată, urmând să fie admisă, situație în care nu va mai analiza excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, invocate de această instituție.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către MAI, motivată de faptul că, Curtea Constituțională a declarat dispozițiile art. 2 alineat 3 și art. 27 alineat 1 din OG nr.137/2000 ca fiind neconstituționale, Curtea constată că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții se consideră vătămați în drepturile lor prin neacordarea majorărilor salariale stabilite prin OG nr.6/2007, considerând nejustificat refuzul angajatorului de a acorda aceste drepturi, obiectul cererii circumscriindu-se dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ, litigiile născute în raporturile de serviciu dintre funcționarul public și instituția angajatoare fiind soluționate, potrivit Legii nr.554/2004, conform art. 109 din Legea nr.188/1999, astfel că excepția nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanții, funcționari publici cu statut special, au drepturile salariale stabilite prin OG nr.38/2003, ce a fost modificată prin OG nr.57/2006, aprobată prin Legea 491/2006, aceste acte normative nu cuprind reglementări privind acordarea majorărilor solicitate de reclamanți, respectiv cele statuate de OG 6/2007, OG 10/2007 și OG 16/2007, în cuantum de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 octombrie 2007, aceste acte normative reglementând expres categoriile de salariați bugetari beneficiare, între care nu se regăsesc și polițiștii.
Întrucât, Curtea Constituțională s-a pronunțat, constant, prin deciziile 818, 819, 820 și 1325/2008, în sensul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, deciziile fiind obligatorii pentru instanțele judecătorești, conform art. 147 alineat 4 din Constituția României, statuând în mod contrar, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, instanța constată că reclamanții nu sunt beneficiari ai majorărilor salariale prevăzute de OG 6,10 și 16/2007, neputându-se extinde aplicabilitatea acestor acte normative la alte categorii de salariați bugetari, nenominalizate în cele 3 ordonanțe, astfel că nu se poate concluziona că nu este respectat principiul egalității în fața legii și existenței unei discriminări.
De asemenea, Curtea nu poate reține apărările reclamanților în sensul că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de CEDO trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, opinii politice, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație, în condițiile în care dreptul la indexările salariale prevăzute de OG nr.6,10 și 16/2007 nu este prevăzut în favoarea polițiștilor, egalitatea în fața legii consacrată de art. 16 din Constituție și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului fiind respectată întru totul.
Față de aceste considerente, Curtea constată că reclamanții beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative speciale, respectiv OG 38/2003, OG 57/2006, aprobate prin Legea 491/2006, în aceste acte normative nu se prevede acordarea de creșteri salariale sub formă de majorări, cum sunt cele prevăzute de OG 6,10 și 16/2007, neexistând reglementare legală, prin care polițiștii să fie nominalizați ca beneficiari ai acestor majorări, nu sunt îndreptățiți la acordarea acestor drepturi, acțiunea lor nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂR ĂȘ T E:
Admite excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Direcția Generală Anticorupție, invocată de aceasta în contradictoriu cu reclamanții și pârâtul MAI.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul MAI, în contradictoriu cu reclamanții, -, și -.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de, domiciliat în P,-. 15 D. B. 1. 19 județul P,-, domiciliat în P, Al. Profesorilor nr. 1. 55 D B. 4. 38, județul P, domiciliat în P, Al. nr. 9. 49 . 18, județ P, domiciliat în P,-. 14 F. 16 județul P, domiciliată în P,. -, nr.263. 13 A. 10. 42 județul P,-, domiciliat în V de M, str. -.- nr. 10 județul P, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în P, str. -. -. nr. 148. 3 D 1 parter județul P- la Cabinetul de Avocatură, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Administrației și Internelor, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
- -
Fiind plecată în concediu de odihnă,
se semnează de către
grefierul șef de secție
Red.
Tehnored.
9 ex./23.06.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță