Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1177/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1177

Ședința publică din data de 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, jud. D, în nume propriu și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 747 din data de 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str.- -,.23,.C,.28, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice D - Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, că s-a depus prin Serviciul Registratură al Instanței întâmpinare din partea intimatului-reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă și că recurentele-pârâte au solicitat prin cererea de recurs aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, ia act că toate părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare

CURTEA:

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 2503/120/1.04.2008, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la restituirea sumei de 3859,00 lei achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și plata ratei dobânzii legale, de la data plății până la restituirea efectivă.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în mod nelegal i-a fost percepută această taxă, în contradicție cu dispozițiile comunitare în materie, întrucât Tratatul CE, ca de altfel întreaga jurisprudență CEDO, consacră deplina libertate de circulație a mărfurilor, principiu ce impune tuturor statelor membre să abroge măsurile naționale restrictive de natură fiscală.

Prin întâmpinare, DGFP D - Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că, organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale, la solicitarea părții, cu respectarea prevederilor art.2141Cod fiscal, introdus prin Legea 343/2006, text ce este în acord cu revederile art.148 din Constituție și respectă prevederile actului de aderare a României la UE.

Prin sentința nr.747 pronunțată la data de 3 iunie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice, obligându-i pe aceștia din urmă să-i restituie reclamantului suma de 3.859,00 lei, reprezentând taxa de înmatriculare autoturism.

Pentru hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Târgoviște suma de 3.859,00 lei, taxă de primă înmatriculare a autovehiculului marca BMW, cu chitanța TS 3B nr. -/21.08.2007; autovehiculul a fost dobândit prin cumpărare, conform certificatului de înmatriculare partea a - II -a din Germania, fiind deja înmatriculat sub nr. VS-276, prima înmatriculare fiind efectuată la 22.07.2004, așa cum reiese din copia acestui certificat.

La înmatricularea în țară a autovehiculului, potrivit art.2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311-312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, reclamantul a fost obligată la plata unei noi taxe de înmatriculare ce contravin art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene potrivit căruia niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Reglementarea comunitară are ca scop asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, eliminarea discriminării fiscale între produsele importate și cele similare autohtone.

În această situație, instanța a constatat că dispozițiile art.2141-2143sunt reglementări contrare legislației europene și nu pot fi considerate aplicabile în speță, astfel că, taxa specială pentru reînmatricularea autovehiculului în România, în cuantum de 3859 lei, a fost încasată cu încălcarea prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al UE, motiv pentru care tribunalul a dispus obligarea pârâtului la restituirea acestei sume reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond în mod nelegal a considerat că reclamantul a efectuat demersul administrativ la care era obligat conform art.7 alin.1 din Legea 554/2004.

Pe fond precizează recurenta că organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale la solicitarea părții, cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art.2141introdus în Codul Fiscal (Legea nr.571/2003) prin Legea 343/2006 și modificat prin OUG nr.110/2006 și a procedurii de calcul prevăzută prin Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr.418/2007, considerând că taxa achitată este perfect legală, temeiul de drept fiind prevederile unei legi ordinare - actul normativ ce emană de la puterea legislativă - Parlamentul României - izvor de drept.

Motivează recurenta că intenția legiuitorului a fost de introducere a unei taxe ecologice care este menită nu doar să protejeze mediul înconjurător, ci să vină în armonizare cu condițiile Uniunii Europene, precizând că în raportul dintre dreptul comunitar și dreptul intern al statelor membre UE, un element ce caracterizează acest raport este coexistența normelor naționale cu cele comunitare și armonizarea legislației naționale cu dreptul comunitar.

Mai arată că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

Învederează că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 1 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, și nu instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

Se solicită admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Articolul 148 alin. 2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.

Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul

Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru a

Susținerea recurentelor constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie - temeiul de drept fiind prevederile unei legi ce emană de la puterea legislativă, Parlamentul României - nu poate fi reținută de instanță întrucât fiind în discordanță cu prevederile Constituției României ale Tratatului CE, dar și cu principiile instituite de CJCE în urma deciziilor de interpretare, are un vădit caracter ilicit.

Reclamantul au înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru restituirea taxelor impuse cu încălcarea legislației comunitare după ce au adresat această solicitare Administrației Finanțelor Publice Târgoviște care le-a răspuns în sensul că suma a fost încasată în baza legii și cu respectarea art.214 - 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

Instanța de fond a reținut că însăși încasarea sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal însă, față de văditul caracter ilegal al taxei respective se impune restituirea acesteia indiferent de calea pe care reclamantul înțelege să o folosească.

Nu se poate reține nerespectarea prevederilor art.7 alin.1 din Legea 554/2004, întrucât la dosarul de fond există notificarea adresată Târgoviște pentru restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 3.859,00 lei, adresa răspuns 4427/05.03.2008 emisă de Târgoviște, cererea/contestația nr.9909/18.03.2008 adresată DGFP D formulată împotriva adresei răspuns, adresa nr.9909/26.03.2008 emisă de DGFP D, chitanța TS 3B nr. -/21.08.2007 de achitarea a taxei de 3.859,00 lei.

Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiile Tratatului această taxă specială reprezintă o plată nedatorată dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislațiilor comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau așteapta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art.304 pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta MINISTERUL FINANAȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D-ADMINISTRAȚIA FINANAȚELOR PUBLICE T, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, jud. D, împotriva sentinței nr. 747 din data de 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str.- -,.23,.C,.28, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

- - G - - -

Grefier,

- --

Red. / tehnored.

2 ex./ 22.10.2008.

ds.fond- Tribunal

jud. fond

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1177/2008. Curtea de Apel Ploiesti