Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1308/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1308/CA/2008
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta - "" SRL și pârâta S împotriva sentinței civile nr.489/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Completul de judecată a fost legal constituit conform art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea pârâtei recurente Sibiu.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânarea pronunțării din data de 09.12.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosar nr- la Curtea de APEL ALBA IULIA, reclamanta - "" SRL Sac hemat în judecată pe pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S solicitând:
-anularea în parte a Deciziei nr.143/11.08.2006 emisă de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în sensul anulării pct.3 din dispozitivul acesteia;
-anularea în parte a Deciziei de impunere nr.6036/17.11.2005 și a Raportului de inspecție fiscală din 17.11.2005, în sensul anulării obligației bugetare în sumă de 166.205 lei stabilită în sarcina sa.
În fapt reclamanta a aratat că la data de 17.11.2005 organul fiscal a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit în sarcina sa o obligație fiscală în sumă de 615.771 lei reprezentând impozit pe profit, TVA, dobânzi și penalități aferente.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâtă a și a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL ALBA IULIA, opinând că față de art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 competența soluționării revine Tribunalului Sibiu.
Curtea de APEL ALBA IULIA prin sentința nr.1/05.01.2007 a admis excepția de necompetență materială a Curții de APEL ALBA IULIA și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 19.01.2007.
Prin sentința nr.489/CA/22.09.2008 Tribunalul Sibiua admis în parte acțiunea reclamantei - "" SRL Sibiu împotriva pârâtei prin Sibiu și Sibiu, s-a anulat în parte Decizia nr.143/11.08.2006, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală nr.6036/2005 pct.2 numai în ce privește TVA în sumă de 71.370 lei și accesoriile aferente acestora, exonerând-o pe reclamantă de plata acestor sume.
S-au respins celelalte pretenții ale reclamantei.
Pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.400 lei proporțional pretențiilor admise.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut cu privire la materialele de construcții și obiectele sanitare incluse în costuri ce ar determina deductibilități fiscale, că reclamanta nu a putut dovedi cu probe concludente (în același sens concluzionează și expertul) că materialele de construcții în condițiile menționate în facturile de achiziție au fost utilizate în totalitate la lucrările de reparații, amenajare, modernizare, efectuate în spațiile deținute de societatea reclamantă. Reclamanta nu a ținut o contabilitate de gestiune pe puncte de lucru din care să reiasă locul în care au fost efectuate lucrările și consumate materialele.
Astfel, în această situație reclamanta nu poate beneficia de deducere a TVA aferentă facturilor de achiziție pentru bunurile în cauză în valoare de 93.299,14 lei, respectiv 17.180 lei impozit pe profit și 14.896,50 lei TVA, în conformitate cu dispozițiile art.4 din nr.OG70/1994 și art.9 din Legea nr.414/2002 și ulterior preluate de art.21 alin.1 Cod fiscal.
Cu privire la scutirea cu drept de deducere a TVA pentru operațiunile de export în comision a cantității de 63.635 kg lână s-a constatat că organul fiscal a procedat la un calcul eronat stabilind valoarea totală a livrărilor de lână la suma de 375.634 lei, în realitate valoarea totală a facturilor fiind de 315.682,50 lei, iar calculul TVA-ului suplimentar a fost greșit stabilit la suma de 71.310 lei, corect fiind 59.984 lei calculat la baza de impozitare de 315.682,50 lei. S-a reținut că organul fiscal nu a luat în considerare actele și documentele justificative prezentate de reclamantă în sensul art.4 alin.4 din nr.1846/2003, astfel că reclamanta nu datorează suma de 71.370 lei reprezentând TVA calculată suplimentar pentru livrările de lână și nici accesoriile aferente acestei sume.
Împotriva hotărârii au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta - "" SRL a solicitat modificarea în parte a hotărârii, în sensul de a se admite în întregime acțiunea sa și de a se înlătura din actul de control fiscal și decizia de impunere impozitul pe profit aferent considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu materialele de construcții și obiectele sanitare aprovizionate în perioada 2000 - 2004, susținând că instanța de fond a reținut greșit că reclamanta ar fi trebuit să țină contabilitatea de gestiune pe fiecare punct de lucru din țară, în realitate aceste cheltuieli fiind evidențiate în contabilitatea ținută pe întreaga activitate a reclamantei, conform Legii nr.82/1991, fiind producătoare de venituri, întrucât au contribuit la amenajarea spațiilor închiriate pentru colectarea materiei prime pe care reclamanta o cumpăra în scop de revânzare și deci deductibile la calculul impozitului pe profit conform art.4 alin.2 din nr.OG70/1994, art.9 alin.1 din Legea nr.414/2001 și art.21 alin.1 Cod fiscal.
Prin recursul pârâtei Sibiu, aceasta solicită modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei, criticându-se soluția instanței prin care s-a stabilit că vânzarea de lână către - "" SRL constituie export în comision și astfel este scutită cu drept de deducere a TVA, întrucât la momentul controlului fiscal, așa cum a declarat reprezentantul reclamantei, acesta nu deținea toate documentele necesare pentru a beneficia de scutire în condițiile art.143 alin.1 lit.a Cod fiscal și nr.1846/2003.
Prin întâmpinări s-a solicitat respingerea recursului celeilalte părți, apreciindu-se că nu sunt prezente motivele de modificare a hotărârii invocate.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor dosarului și o aplicare corectă a legii atât în ce privește impozitul pe profit, cât și TVA-ul din raporturile fiscale deduse judecății.
Astfel, în ce privește contractul de vânzare - cumpărare de lână încheiat între reclamantă și - "" SRL, reprezentantul reclamantei a susținut în timpul controlului fiscal că aceste mărfuri au fost exportate printr-o altă societate, dar a arătat că nu este în măsură să depună documentele ce demonstrează aceste apărări.
Aceasta nu înseamnă că nu existau respectivele acte ci doar că ele nu se aflau în posesia reclamantei la acea dată. Aspectul de mai sus este susținut de faptul că în momentul efectuării raportului de expertiză și a solicitării actelor de la reprezentantul comisionarului, prin intermediul căruia s-a efectuat exportul, aceste acte au putut fi depuse la dosar - în anexa la raportul de expertiză.
Așa cum a stabilit instanța de fond pe baza raportului de expertiză, aceasta constituie documentația completă impusă de nr.1846/2003 și art.143 alin.1 lit.a Cod fiscal pentru ca reclamanta să beneficieze de scutirea cu drept de deducere a TVA-ului.
Prin urmare, recursul pârâtei este nefondat și va fi respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă, nefiind incidente prevederile art.304/1 și 304 pct.9 Cod pr.civilă.
În ce privește recursul reclamantei, nici acesta nu este fondat, întrucât așa cum a stabilit și expertul contabil, reclamanta nu a demonstrat că cheltuielile cu materialele și obiectele sanitare au fost cele care au generat venituri, pentru aceasta fiind necesar a se dovedi punctual efectuarea îmbunătățirilor pentru amenajarea fiecărui punct de lucru și legătura directă între aceste cheltuieli și veniturile obținute în aceste puncte de lucru, fapt care putea fi demonstrat numai prin întocmirea unei contabilități de gestiune pe fiecare punct de lucru pe perioada în litigiu.
Cum reclamanta nu și-a întocmit astfel contabilitatea și nu a produs nici alte dovezi pentru a dovedi cele de mai sus, în mod corect s-a stabilit că aceste cheltuieli nu trebuiau a fi considerate deductibile la calculul impozitului pe profit, ele nefiind generatoare de venituri, așa cum pretinde legea fiscală aplicabilă în perioada 2000 - 2004, respectiv art.4 alin.2 din nr.OG70/1994, art.9 alin.1 din Legea nr.414/2001 și art.21 alin.1 Cod fiscal.
Nefiind incidente prevederile art.304/1, art.304 pct.9 Cod pr.civilă și acest recurs va fi respins ca nefondat.
Cheltuielile de judecată în recurs solicitate de reclamantă nu sunt dovedite, astfel că nu vor putea fi acordate și cererea se va respinge conform art.274 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarat de reclamanta - "" SRL S și pârâta S împotriva sentinței nr.489/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Respinge ca nedovedită cererea formulată de recurenta - "" SRL S pentru cheltuielile de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
2 ex./05.01.2009
Jud.fond -
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Ioan Cibu, Marieta Florea
