Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1324/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1324/CA/2008
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Lazăr
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva sentinței nr.1571/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales al intimatei-reclamantei - SRL, avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2008.
Mandatara intimatei depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinare arătând că nu mai are cereri de formulat.
Instanța având în vedere solicitarea recurentei de judecare a cauzei în lipsă acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nelegal și nefundat și pe cale de consecință solicită menținerea sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamanta - SRL Dac hemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului HDs olicitând anularea deciziei nr.46/30.06.2006 prin care H a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr.53/17.02.2006 și a Raportului de inspecție fiscală din data de 16.02.2006 precum și anularea parțială a deciziei de impunere și a procesului verbal de inspecție fiscală atacate în sensul de a fi eliminate obligațiile sale suplimentare de plată cu suma totală de 457.324,31 ron contestată și care reprezintă:
- 267.508,55 ron sumă calculată în plus cu titlu de TVA suplimentar;
- 135.922,33 ron sumă calculată în plus, în mod nejustificat cu titlu de dobânzi de întârziere aferente TVA suplimentar;
- 41.309,43 ron sumă calculată în plus, în mod greșit, cu titlu de penalități de întârziere aferente TVA suplimentar;
- 12.584 ron sumă care a fost stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de majorări de întârziere aferente TVA suplimentar, nedatorată.
S-a mai solicitat anularea deciziei nr.4/12.06.2006 a HD prin care a fost respinsă cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei de impunere atacate.
Prin Sentința nr.157/CA/3.07.2008 Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea deciziei 46/2006 a H, anularea parțială a Deciziei de impunere nr.53/17.02.2006 și a raportului de inspecție fiscală din 16.02.2006 exonerarea reclamantei de plata sumei de 457.234,31 lei noi, reprezentând TVA, penalități de întârziere și majorări de întârziere aferente.
S-a dispus anularea deciziei nr.4/2006 a H și restituirea cauțiunii achitată de reclamantă pentru suspendarea executării deciziei de impunere.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în mod greșit organul de control fiscal a stabilit TVA suplimentar aferent contractului de vânzare-cumpărare a haldei de zgură nr.1166/19.03.2004, căci așa cum s-a stabilit și în raportul de expertiză contabilă, -ul era exigibil la data scadentă a ratelor, scadențe modificate conform actelor adiționale la contract.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Pârâta a invocat prev.art.304 pct.7 și 9, art.3041Cod procedură civilă, arătând în esență că hotărârea instanței de fond nu cuprinde conform art.261 pct.5 Cod procedură civilă motivele care au format convingerea judecătorului, hotărârea fundamentându-se exclusiv pe concluziile raportului de expertiză.
În ce privește fondul cauzei se invocă greșita aplicare a legii fiscale contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta datorează -ul stabilit suplimentar prin actul de control, întrucât chiar dacă ea susține că părțile contractului de vânzare-cumpărare au modificat scadența ratelor prin actele adiționale din 6.07.2005 și 10.10.2005, în această perioadă reclamanta a emis facturi neînregistrate în contabilitatea sa conform contractului inițial, iar organele de control fiscal nu pot avea în vedere aceste modificări ele intervenind după 9 luni de la scadența ultimei rate, în speță fiind incidente prev.art.128 al.1, 2 și 3 lit.a, art.134 al.1,2,3, art. 135 al.1,3 și art.155 al.6 Cod fiscal precum și pct.59 din HG 44/2004.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea 146/1997.
Prin întâmpinare intimata reclamantă solicită respingerea recursului, apreciind că hotărârea este motivată și este dată cu interpretarea corectă a legii, cât și a actelor administrate în cauză.
Recursul pârâtei este nefondat.
Este necontestat în cauză că între reclamantă și D s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a haldei de zgură nr.1169/2004, modificat printr-un acord în 24.06.2004 și apoi prin actele adiționale 1/ 6.07.2005 și 2/10.10.2005.
Potrivit art.969 cod civil contractul este legea părților, acestea au stabilit un anumit comportament în ce privește plata prețului, convenția comercială determinând obligații pe plan fiscal.
Astfel, modificările aduse de părți contractului, în sensul de a stabili noi scadențe pentru plata ratelor nu pot fi ignorate de organul fiscal, care nu poate face abstracție de aceste modificări și să stabilească obligații fiscale aferente contractului inițial, cât timp legea permite părților și numai lor să intervină asupra convenției inițiale.
Prin urmare contractul de vânzare cumpărare produce efecte și a născut obligația de plată a prețului în condițiile stabilite de părți prin actele adiționale, fiind un contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, care sub aspectul taxării fiscale pe valoarea adăugată atrage incidența prevederilor art.135 al.1 și 3 Cod fiscal. Astfel prin derogare de la prev.art. 134 al.3 exigibilitatea TVA în cazul livrării de bunuri cu plata în rate intervine la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor.
Instanța de fond a făcut aplicarea acestui text de lege la termenii contractului modificat de părți prin actele adiționale, așa cum rezultă din hotărârea atacată, convingerea instanței formându-se și pe baza raportului de expertiză contabilă. Raportul de expertiză este efectuat pe baza verificărilor evidențelor contabile ale reclamantei, a studierii convenției de vânzare-cumpărare și a actelor adiționale la contract, cât și calculării TVA-ului conform dispozițiilor legale. Prin urmare, hotărârea judecătorească atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția instanței, conform art.261 pct.5 Cod procedură civilă, nefiind incident motivul de modificare prev.de art.304 pct.7 Cod procedură civilă cum susține pârâta.
Din cele de mai sus s-a demonstrat și că instanța de fond a interpretat corect convenția de vânzare-cumpărare și a stabilit corect obligațiile fiscale pe care executarea contractului în termenii conveniți de părți le-a generat sub aspectul A, nefiind incidente nici motivele prev.de.art.3041și 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Intimata reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta H împotriva sentinței nr. 1571/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. FM
Dact./ex.2/6 01 2009
Jud.fond.
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Elisabeta Lazăr