Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1340/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1340/R-CONT
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 4: Magdalena
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE D - PRIN DGFP, cu sediul în Pitești,-, Județul A, în baza mandatului nr.46138/08.09.2009, împotriva încheierii de ședință, pronunțată la data de 16.10.2009, de către Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind domiciliată în C, nr.6, -.1,.7, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimată în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei depune la dosar întâmpinare și un certificat de grefă emis în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, pentru a face dovada că suspendarea este temeinică și legală.
Curtea califică întâmpinarea ca fiind concluzii scrise, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatei având cuvântul solicită respingerea recursului ca fiind nefondat potrivit motivelor expuse pe larg în concluziile scrise de la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 14.07.2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP D, anularea Deciziei nr.1225/07.07.2008, emisă de acesta.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în mod nelegal, prin această decizie, i s-a încălcat dreptul aferent funcției publice pe care o deținea în baza art.54 litera h) din Legea nr.188/1999 R, dispunându-se suspendarea sa din această funcție, atâta vreme cât nu există o hotărâre de condamnare.
De asemenea, a fost încălcată prezumția de nevinovăție de care trebuie să beneficieze orice persoană, până la dovedirea vinovăției într-un proces public, ceea ce în cauză nu a existat.
Nu s-a avut în vedere că, în funcția pe care o ocupa, și-a îndeplinit întocmai atribuțiile de serviciu și nu a suferit nici o sancțiune.
Tribunalul Dolj - prin Încheierea din 20.11.2008, având în vedere adresa emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat suspendată judecata cauzei, în temeiul art.40 alin.2 Cod procedură civilă, până la soluționarea cererii de strămutare.
Ulterior, prin Încheierea nr.4595/09.12.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Argeș.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției civile a Tribunalului Argeș sub nr-, care, prin Încheierea din 26.05.2009, constatând nelegală constituirea completului de judecată, a dispus trimiterea către compartimentul arhivă, pentru repartizarea aleatorie la completul specializat în contencios administrativ.
Prin Încheierea din 16.10.2009, Tribunalul Argeș - complet specializat în contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art.244 pct.2 Cod procedură civilă, pe considerentul că s-a început urmărirea penală împotriva contestatoarei.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către DGFP D, reprezentată prin DGFP A, în baza mandatului cu nr.46138/08.09.2009, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că:
- în mod eronat, instanța de fond, a dispus suspendarea cauzei "până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă", întrucât împrejurarea că s-a dispus restituirea dosarului către DNA în vederea refacerii actului de sesizare nu are efecte asupra legalității emiterii Deciziei nr.1225/2008
- în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.244 pct.2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile Legii nr.188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici, ce prevede procedura de urmat în cazul trimiterii în judecată a unui funcționar public.
- prin tergiversarea judecății acestei cauze se încalcă dispozițiile art.6 din CEDO referitor la judecata într-un termen rezonabil.
În consecință, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă, curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, conform art.86 alin.2 din Legea nr.188/1999 - R, în cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art.54 litera h, persoana care are competența legală de numire în funcția publică, va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.
În speță, având în vedere că rechizitoriul întocmit în cauza cu nr.32755/04.07.2008, s-a dispus, în temeiul art.262 pct.1 litera a) Cod procedură penală, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a contestatoarei pentru infracțiunea prevăzută de art.2481Cod penal raportat la art.248 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - abuz în serviciu contra intereselor publice, în mod corect, pârâta, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a dispus suspendarea raportului de serviciu al acesteia, conform textului art.86 alin.2 și art.94 alin.1 litera m) din Legea nr.188/1999.
Prin urmare, pornind de la acest temei juridic, recurenta - intimată, nu a făcut altceva decât să constate și să aplice îndeplinirea condițiilor stipulate în text.
Faptul că există declanșat un proces penal, reprezintă baza suspendării funcționarului public (o suspendare de drept), fără ca acesta să aibă vreo influență asupra modului de soluționare a acțiunii în anularea deciziei de suspendare din funcție.
Reglementarea legală, respectiv la art.86 alin.3, prevede consecințele juridice ce vor decurge din soluția la care se va opri instanța de judecată investită cu procesul penal.
Ca atare, în mod greșit, instanța de fond, a apreciat legătura de cauzalitate dintre cele două cauze, critica recurentei - pârâte, sub acest aspect, fiind justificată.
Susținerea recurentei-pârâte privind încercarea de tergiversare a prezentei cauze și încălcarea dispozițiilor art.6 din CEDO, nu poate fi primită, întrucât din probatoriul administrat nu se întrevede temeinicia acestei susțineri.
Față de cele ce preced, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa încheierea, în sensul că va trimite cauza pentru continuarea judecății, la aceeași instanță.
PENTRU MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE D - PRIN, cu sediul în Pitești,-, Județul A, în baza mandatului nr.46138/08.09.2009, împotriva încheierii de ședință, pronunțată la data de 16.10.2009, de către Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind, domiciliată în C, nr.6, -.1,.7, județul
Casează încheierea și trimite cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
-
Red.
/6 ex./18.12.2009
Jud.fond
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Magdalena