Anulare act administrativ fiscal. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 138/CA

Ședința publică de la 28 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă SC " " SRL B, cu sediul pe strada - - nr.22, sector 2, împotriva sentinței civile nr.382/02.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr -, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA APELOR D, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect Legea 554/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea intimatei de a se proceda la judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.

După dezbateri, dar nu mai înainte de sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă avocat pentru recurenta reclamantă SC " " SRL.

Curtea acordă cuvântul apărătorului recurentei, pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Avocat pentru recurenta reclamantă SC " " SRL, precizează că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței, conform concluziilor expuse în motivele de recurs.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 5159/2006, reclamanta a chemat în judecată pârâta Administrația națională "Apele Române", solicitând ca prin hotărâre să se constate valabilitatea contractului de prestări servicii de gospodărire a apelor nr. 686/2003, să se constate că acest contract produce efecte juridice, pârâta urmând să îl respecte și să încheie cu reclamanta un act adițional în conformitate cu nr. 222/2006. Se mai solicită ca instanța să dispună suspendarea procedurilor de licitație începute pentru suprafața de 7159 mp teren (plajă), situat în stațiunea, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se invocă existența contractului de prestări servicii de gospodărire a apelor nr. 686/2003 prin care reclamanta primea spre folosință pentru exploatarea potențialului turistic și de agrement un teren în suprafață de 7159 mp. plajă, cu valabilitate până la 31.12.2012, contract pe care pârâta înțelege să îl denunțe în mod unilateral potrivit art. 11 lit. d) din contract și HG nr. 241/2006.

Cu toate acestea, încetarea efectelor juridice ale unui contract se poate obține numai pe calea unei acțiuni în justiție.

În drept se invocă art. 111 și 112.pr.civ. art. 1077, 1078 și următoarele civ.

Acțiunea este însoțită de înscrisuri.

În apărare pârâta depune întâmpinare prin care invocă necompetența materială a judecătoriei întemeiată pe prevederile legii contenciosului administrativ.

Cu privire la fondul cauzei se arată că denunțarea unilaterală a avut loc potrivit clauzelor contractului. Pârâta invocă și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 6285/29.06.2006 instanța a admis excepția necompetenței sale materiale, invocând în acest sens prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d) pr.civ. Cauza a fost declinată spre soluționare la Tribunalul Constanța -secția contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-.

Potrivit manifestării de voință a reclamantei exprimată în cuprinsul înscrisului depus la 05.03.2007, instanța a luat act de renunțarea la soluționarea capătului de cererea vând ca obiect suspendarea procedurilor de licitație.

Fiind administrată proba cu înscrisuri, prin sentința civilă nr. 382/02.04.2007 a fost respinsă acțiunea.

S-a motivat că instanța de contencios administrativ are în competență verificarea legalității actelor administrative în situațiile reglementate expres de lege. În acest sens s-a arătat că reclamanta nu a solicitat anularea adresei nr. 4731/2006 care a produs efecte juridice în sensul denunțării unilaterale a contractului nr. 686/2003, astfel că sunt inadmisibile cererile de ce privesc constatarea valabilității contractului, întemeiate pe prevederile art. 111.pr.civ.

Cu privire la capătul 3 de cerere (încheierea unui act adițional la contract) s-a arătat că "obligația de a face" nu are suport legal ca urmare a schimbării legislației aplicabile în domeniu și a principiului libertății contractuale, subordonat, în materia actelor administrative, principiului priorității interesului public.

Soluția a fost atacată cu recurs de către SC ̀S SRL.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond face referire la adresa nr. 4731/2006 pe care o califică "act administrativ" deși emană de la un cabinet de avocatură și nu are nici o legătură cu manifestarea intenției pârâtei de a denunța contractul nr. 686/2003. Această intenție s-a manifestat prin adresa nr. 3843/06.03.2006. În consecință, nefiind făcută nici o referire la actul care a declanșat litigiul, hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 7.pr.civ.

De asemenea, prima instanță a respins ca inadmisibile primele 2 capete de cerere în condițiile în care textul invocat (art. 8 alin. 2 din legea nr. 554/2004) permite soluționarea de către instanța de contencios administrativ a litigiilor ivite în executarea unui contract administrativ.

Recurenta mai arată că nu a solicitat anularea actului administrativ prin care contractul a fost denunțat unilateral, întrucât nu ne aflăm în prezența unui act administrativ emis de o autoritate publică în baza legii ci unui act administrativ de gestiune - respectiv contractul nr. 686/2003-care poate înceta și prin manifestarea unilaterală de voință a autorității publice, însă numai în condițiile legii. Prin prezenta acțiune s-a solicitat constatarea valabilității contractului de prestări servicii,și ca urmare, instanța nu trebuia decât să verifice îndeplinirea de către părți a obligațiilor contractuale și dacă Guvernul a emis o hotărâre care să influențeze obligațiile asumate de către părți.

Se mai invocă de către recurent și necompetența materială a instanței de fond în soluționarea prezentului litigiu.

În apărare intimata depune întâmpinare prin care arată că este o instituție publică de interes național iar contractul încheiat între părți este unul administrativ. De asemenea, actul de denunțare a contractului este unul administrativ iar recurenta nu a solicitat anularea sa. Trimiterea instanței de fond la adresa nr. 4371/2006 nu este decât o inadvertență, actul purtând numărul 3843/06.03.2006.

Intimata mai arată că denunțarea unilaterală a intervenit în virtutea clauzelor contractului nr. 686/2003.

În cauză au fost depuse de către părți înscrisuri.

Instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. motivul de recurs de ordine publică - excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța - va fi analizat cu prioritate.

Potrivit art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004:" litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Completul de judecată este format din 2 judecători".

Contractul nr. 686/2003 este un contract administrativ emis de către o autoritate publică locală, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004, iar litigiul privind executarea acestuia este de competența instanței de contencios administrativ - tribunal - în temeiul art. 8 alin. 2 rap. la art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004.

Prin înscrisul cu numărul 3843/06.03.2006 (fila nr. 49 în dosarul de recurs) intimata a comunicat recurentei încetarea contractului prin denunțare unilaterală ca urmare a modificării legislației aplicabile. Prima instanță se raportează în mod greșit la o adresă în care se face referire la această denunțare unilaterală. Eroarea nu este de natură să afecteze raționamentul care a dus la respingerea cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât actul prin care s-a comunicat încetarea efectelor contractului nu a fost atacat de către recurentă.

Într-adevăr, în prezent, contractul nr. 686/2003 ce face obiectul prezentului litigiu, a încetat prin denunțare unilaterală potrivit înscrisului nr. 3843/ 06.03.2006. Instanța nu a fost investită să analizeze caracterul și legalitatea acestui înscris. Nu se poate reține valabilitatea contractului nr. 686/2003 (și faptul că acesta produce efecte juridice) în temeiul art. 111.pr.civ. atâta timp cât recurentul are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, care în cazul de față presupune anularea actului prin care contractul a fost denunțat unilateral. În mod corect s-a reținut astfel inadmisibilitatea primelor 2 capete de cerere.

În ceea ce privește capătul 3 de cerere, atâta timp cât se solicită încheierea unui act adițional la un contract care în prezent și-a încetat valabilitatea, acesta este nefondat.

Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă SC " " SRL B, cu sediul pe strada - - nr.22, sector 2, împotriva sentinței civile nr.382/02.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr -, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA APELOR D, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect Legea 554/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

28 Februarie 2008

Jud.fond-

Jud.tehnored-- 18.03.2008

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Constanta