Anulare act administrativ fiscal. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.146/CA
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ declarat de recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI, M,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1348 din 10.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant R, domiciliat în M,-, -S5,.A,.2,.12, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.04.2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.04.2009.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul R în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mas olicitat anularea Raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru perioada 12.03.2005-01.12.2007.
În motivarea acțiunii a arătat că a luat la cunoștință de raportul de evaluare la data de 13.03.2008 pe care l-a contestat prin contestația nr. 9754/17.03.2008.
Reclamantul a mai arătat că raportul de evaluare a fost tardiv întocmit, acesta trebuia întocmit până la data de 31.12.2007, iar persoana care l-a întocmit, respectiv Primarul Municipiului M, nu are calitatea de evaluator.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1348 din 10.10.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantul R și a anulat Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici întocmit pe numele reclamantului, pentru perioada12.03.2005 - 01.12.2007.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, la data de 13.03.2008 pârâtul a întocmit Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru perioada 12.03.2005-01.12.2007 în ceea ce-l privește pe reclamant, acordându-i calificativul "satisfăcător".
Conform declarațiilor martorilor evaluarea a fost făcută de pârâtul Primarul municipiului M în luna martie 2008, deși trebuia făcută în luna decembrie 2007.
Potrivit art.3 alin. 1 din Metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici "perioada de evaluare este cuprinsă între datele de 1 decembrie și 31 decembrie ale anului pentru care se evaluează performanțele profesionale individuale ale funcționarilor publici".
Potrivit art. 4 alin 2 lit. b din Metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici funcționarul public cu funcție de conducere poate fi evaluat de funcționarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii organizatorice a autorității sau instituției publice.
Față de aceste dispoziții,a apreciat prima instanță, că reclamantul a fost evaluat de o persoană necompetentă ceea ce conduce la nulitatea raportului de evaluare. De asemenea, raportul de evaluare a fost întocmit cu depășirea termenului prevăzut de art.33 alin.1 din Metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici, aspect de natură să conducă la nulitatea raportului de evaluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primarul Municipiului M criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Susține recurentul că față de dispozițiile art.3 alin.1 din Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici reclamantul a fost evaluat pentru perioada 12.03.2007-01.12.2007 motivat de faptul că începând cu data de 12.03.2007 a fost delegat cu atribuții de șef Resurse Umane.
Pe prima pagină apare înscrisă dintr-o eroare materială perioada evaluată ca fiind 12.03.2005-01.12.2007 corect ar fi trebuit menționată data de 12.03.2007 când Raf ost numit în funcția de șef.
În conformitate cu organigrama Primăriei Municipiului M avizată de ANFP și aprobată prin HCL nr.101/24.05.2007 șeful ierarhic superior Biroului de Resurse Umane este Primarul.
Analizând hotărârea atacată din prisma criticilor formulate curtea apreciază întemeiat recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul R, funcționar public, în cadrul Primăriei M contestat raportul de evaluare apreciind că este tardiv deoarece
perioada evaluată este 12.03.2005-01.12.2007 iar raportul a fost întocmit la data de 13.03.2008.
Articolul 69 din Legea 188/1999 republicată prevede că evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual.
Potrivit art.3 din Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, precum și de contestare a calificativelor acordate aprobată prin HG 1209/2003:
(1) Perioada evaluată este cuprinsă între data de 1 decembrie a anului anterior evaluării și 1 decembrie a anului în curs.
(2) Perioada de evaluare este cuprinsă între datele de 1 decembrie și 31 decembrie ale anului pentru care se evaluează performanțele profesionale individuale ale funcționarilor publici.
Din înscrisurile depuse rezultă că reclamantul-consilier juridic principal a fost delegat prin dispoziția 5206/28.02.2008, în funcția de șef funcție pe care a exercitat-o începând cu data de 12.03.2007.
În raportul de evaluare se menționează că reclamantul ocupă funcția publică de consilier juridic I, delegat cu atribuții de șef.
Coroborând cele două înscrisuri Curtea apreciază temeinică susținerea că data de 12.03.2005 constituie o eroare materială în ceea ce privește anul consemnat,perioada evaluată fiind 12.03.2007.
În raport de această dată și de dispozițiile art.3 alin.2 din Metodologie raportul de evaluare este întocmit în termen, instanța de fond reținând în mod nelegal tardivitatea. Mai mult dispozițiile HG 1209/2003 și nici Legea 188/1999 nu sancționează cu nulitatea întocmirea tardivă a raportului de evaluare sentința primei instanțe fiind criticabilă și sub acest aspect.
În ceea ce privește critica referitoare la întocmirea raportului de evaluare de către o persoană necompetentă se reține că potrivit art.4 alin.2 din Metodologie "are calitatea de evaluator:
a) funcționarul public de conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea funcționarul public de execuție sau care coordonează activitatea acestuia;
b) funcționarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii organizatorice a autorității sau instituției publice, pentru funcționarul public de conducere;"
La judecata cauzei în fond a fost depusă organigrama Primăriei M (filele 34-37) conform căreia Biroul Resurse Umane este subordonat direct Primarului.
În aceste condiții, Primarul Municipiului M are, potrivit art.4 alin.2 lit.8 din Metodologie calitatea de evaluator al șefului Biroului Resurse Umane respectiv, al reclamantului.
Pe cale de consecință, față de aceste considerente criticile recurentului pârât fiind întemeiate Curtea,în conformitate cu art.312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și modificând în tot sentința recurată va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI, M,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1348 din 10.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant R, domiciliat în M,-, -S5,.A,.2,.12, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Tehnored.dec.jud.-
4 ex./20.05.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea