Anulare act administrativ fiscal. Sentința 160/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.160
Ședința publică din data de 07 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta NA domiciliată în V de M,-, -. B,.2,. 17, jud. P în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B,--3, sect. 1 PRIMARIA COMUNEI G, cu sediul în comuna G,-, jud. P și PREFECTURA cu sediul în P,--4, jud. Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei conform chitanței nr. -/2009 și timbru judiciar de 0, 30 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta na personal, lipsă fiind pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Primăria comunei G, Prefectura
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reclamanta na invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B depune o cerere scrisă în acest sens.
Totodată, având cuvântul în susținerea excepției, consideră că în speță nu se impune citarea Consiliului Național al Combaterii Discriminării deoarece, obiectul cererii de atac este propria sa hotărâre, aceasta neavând cum să fie parte în procedura care s-a desfășurat în fața sa.
Curtea, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, având în vedere obiectul prezentei cauze prin care se contestă hotărârea nr. 880/2008 a CNCD și față de dispozițiile OUG nr. 137/2000 consideră că acesta are calitate procesuală pasivă.
Reclamanta na depune la dosar note scrise, Opisul dosarului nr-, un număr de 7 extrase din diverse publicații, Fișa de aptitudine nr. 595/13.10.2008 emisă de Policlinica cu Plată P, metodologie Anexă la nr.3142 din 25.01.2006, analiza calificativelor obținute în urma Inspecției de evaluare instituțională - - perioada controlului: 19.02.-14.03.2008, un pliant ce vizează alegerile din 30 noiembrie 2008, totodată având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarația reclamantei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamanta personal, având cuvântul în fond, susține că a apelat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, semnalând comportamentul discriminatoriu la care a fost supusă din partea reclamanților, urmând a se deplasa la fața locului dar nu s-a prezentat luând de bun susținerile din plângerea formulată de cele 20 de persoane.
Arată că persoana care și-a luat răspunderea pentru plângerea formulată s-a pensionat psihic.
Menționează că deși s-a terminat ancheta prealabilă parchetul tergiversează soluționarea cauzei apelând să ancheteze faptele ce i se impută de către o ziaristă.
Urmare a demersurilor întreprinse șeful său inspectorul general îi impută că nu a desfășurat un management bun, situație infirmată de analiza calificativelor de evaluare unde s-a obținut un procent 90% unde s-au obținut calificative de foarte bine și bine.
Învederează faptul că la momentul numirii sale în funcția de director a fost numită în urma susținerii unui concurs, nefiind numită politic prezentând adeverință medicală din care rezulta că este sănătoasă psihic.
Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea Hotărârii nr. 880/2008 a Colegiului Director al, să se constate că a fost discriminată și să fie repusă în funcția avută.
Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la data de 5 mai 2009, sub nr-, reclamanta NA, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, PRIMĂRIA COMUNEI și PREFECTURA P, a solicitat instanței anularea Hotărârii nr.880 din 2 decembrie 2008, adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii pretins săvârșite de Primarul comunei și restabilirea situației anterioare acestei discriminări, precum și obligarea intimaților la plata daunelor morale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin petiția nr. 9504 din 9 iulie 2008 sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării semnalând comportamentul discriminatoriu la care a fost supusă din partea reclamanților-intimați.
Se arată că urmare a unei petiții semnată de un număr 20 persoane înaintată în cursului lunii ianuarie 2008, Prefectura Pad ispus efectuarea unui control asupra activității sale coordonat cu Inspectoratul Școlar Județean P și datorită puternicei violențe morale la care a fost supusă cu această ocazie și-a dat demisia, act la care nu ar fi procedat în condiții de legalitate.
A precizat reclamanta, că brigada de control, în mod abuziv și folosindu-se de Decizia nr.298/3 aprilie 2008 care atestă fapte neadevărate, a refuzat să-i pună la dispoziție actul de sesizare, respectiv petiția nr.16 din 31 ianuarie 2008, împiedicând-o astfel să se poată apăra. Deși rezultatul controlului a fost unul favorabil, prin adresa nr.11152 din 26 august 2008 Prefectura Pao mis în mod voit să-l comunice Colegiului Director al
Mai arată reclamanta că în mod nelegal și netemeinic Colegiul Director al consideră că nu există probe care să demonstreze fapte de discriminare din moment ce însuși primarul comunei G (prin adresa nr.4303/19 septembrie 2008) a recunoscut comportamentul său prin săvârșirea unor fapte cu caracter discriminatoriu în sensul art. 2 (1) din nr.OG137/2000. Astfel, acesta a depus o serie de "documente" din care reiese că ar fi făcut parte din mai multe partide politice (din unele în mod nereal), iar din anul 2005 și-a dat demisia din PNL.
De asemenea, se susține că primarul comunei G recunoaște săvârșirea unor fapte discriminatorii și în alte temeiuri prevăzute de textul de lege sus-menționat și care constituie o atingere gravă a demnității contestatoarei când se referă la aprecierea sa vis-a-vis de exercitarea funcției de director, cu privire la necesitatea unei examinări psihiatrice pentru care intenționează să ocupe funcția de director coordonator în învățământul rural.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.20 (9) din nr.OG137/2000.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar acte (filele 4-6). La solicitarea instanței, la data de 14 mai 2009 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a înaintat, în copie, dosarul nr.525/2008, respectiv înscrisurile ce au stat la baza emiterii Hotărârii nr.880 din 2 decembrie 2008 (filele 35 - 297 dosar).
La data de 9.06.2009, CNCD a depus la dosarnote scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii contestatoarei, susținând, în esență, că Hotărârea nr.880/2008 a fost adoptată în concordanță cu dispozițiile legislației interne și comunitare în materie de nediscriminare, respectiv art.2 alin.1, art.2 alin.4 din nr.OG137/2000 și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar petenta nu a depus la dosar probe relevante și pertinente care să demonstreze existența unei fapte de discriminare, această obligație fiind în sarcina sa, conform disp. art.1169 cod civil și art.20 alin.6 din nr.OG137/2000.
Astfel, se apreciază de intimat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei/actului de discriminare, așa cum este definit prin art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 rep. solicitându-se respingerea acțiunii formulată de reclamanta-contestatoare și menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii nr.880/2008 (filele 302-305).
La data de 13 mai 2009, intimata Primăria G, prin reprezentant legal primar G, a formulat în temeiul art. 115.pr. civ. o întâmpinare, prin care a susținut că afirmațiile contestatoarei sunt tendențioase și nefondate.
Arată pârâta că față de dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.324/2006 pentru modificarea și completarea nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în speța de față nu se poate face vorbire de nici o discriminare sau persecuție politică a contestatoarei săvârșită de primarul comunei, care nu a avut față de aceasta nici un fel de comportament care să genereze, să defavorizeze nejustificat sau să o supună unui tratament injust sau degradant, aspect confirmat de altfel prin Hotărârea nr.880 din 2 decembrie 2008 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
În ceea ce privește control efectuat de Prefectura P în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean P referitor la activitatea contestatoarei, se susține de intimată că acesta s-a datorat petiției înaintată în luna ianuarie 2008 de reprezentanții părinților elevilor din cadrul școlilor din și G, care au sesizat aceste autorități cu privire la comportamentul profesional și moral al acesteia, solicitându-se chiar scoaterea de urgență din învățământ. Ca urmare a recomandărilor efectuate de grupul de control, contestatoarea a renunțat prin demisie la contractul de management încheiat cu P, iar prin decizia nr.248 din 28 martie 2008 fost eliberată din funcția deținută.
Pentru motivele arătate, s-a solicitat de intimată respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
La întâmpinare au fost atașate următoarele înscrisuri: plângerea contestatoarei înregistrată sub nr.9504/9.07.2008, răspunsul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării dosar nr.525/2008 privind confirmarea înregistrării petiției adresată acestei instituției de contestatoare, citațiile nr.525/2008 din 21.07.2008, emisă de pentru petenta na, nr.525/2008 din 11.08.2008 pentru Colegiul Director, nr.525/2008 din 11.08.2008 pentru Prefectul Județului P și nr.525/2008 din 11.08.2008 pentru Primarul comunei G, adresa nr.4303/19.09.2008 reprezentând răspunsul Primăriei comunei menționată adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, petiția adresată de o parte din părinții elevilor și înregistrată sub nr.13/31.01.2008 la Consiliul Județean P (filele 14 - 30 dosar).
Prefectura P nu a formulat întâmpinare în cauză.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și interogatoriul Primarului G (filele 315-316).
Analizând hotărârea contestată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, Curtea reține următoarele:
Contestatoarea na a ocupat funcția de director al Școlii din comuna G-, județul
În luna ianuarie 2008, reprezentanții părinților ai căror elevi învățau la Școala din și Școala din G au sesizat Primăria, Consiliul Județean P și Inspectoratul Școlar P cu privire la comportamentul profesional și moral al contestatoarei na, în vederea luării măsurilor necesare în acest caz.
Urmare a acestor sesizări, Prefectura Pad ispus efectuarea unui control coordonat cu
Susține contestatoarea că acest control s-a efectuat cu o puternică violență morală, fapt ce a determinat-o să-și dea demisia decizie pe care nu ar fi luat-o în condiții de legalitate.
În aceste condiții a formulat petiția nr. 9504 din 9 iulie 2008 prin care a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării semnalând comportamentul discriminatoriu la care a fost supusă din partea pârâților.
Prin Hotărârea nr. 880/2.12.2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că nu există probe care să demonstreze fapte de discriminare, potrivit prevederilor art. 2 din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și a dispus clasarea dosarului.
Pentru a pronunța această hotărâre, CNCD reținut că petenta na a fost membru PNL, dar în 2005 și-a dat demisia. Petenta a arătat că fostul prefect avea aceeași coloratură politică ca și primarul G, însă petenta nu precizează care anume și nici nu au fost depuse probe în demonstrarea celor susținute. Colegiul a mai reținut faptul că reclamantul -Primarul G - a depus la dosar documente din care reiese faptul că petenta a făcut parte succesiv din mai multe partide politice: Partidul monarhist, PNL și mai recent. Colegiul a mai reținut că petenta a renunțat la contractul de management încheiat cu Inspectoratul Școlar General și, ca urmare, a fost eliberată din funcția de director. Așa fiind, colegiul director a constatat că nu există probe care să demonstreze faptul că petenta a fost eliberată fin funcție pe criterii politice.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petenta na solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 880/2.12.2008 a CNCD, înlăturarea consecințelor, faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării, cu plata daunelor morale. Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Conform alineatului trei al aceluiași articol, sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din dispozițiile menționate mai sus rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acțiune a unei alte persoane, acțiune constând într-o deosebire, excludere, restricție sau preferință.
În cazul de față nu se poate reține o astfel de acțiune din partea pârâților Primarul comunei G și Prefectura P, reclamanta fiind cea care a avut inițiativa renunțării la contractul de management. Demisia reprezintă actul unilateral de voință al salariatului care printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contactului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Or, din probele administrate nu rezultă că reclamanta a fost supusă unei discriminări pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Așa fiind, Curtea constată că Hotărârea nr. 880/2.12.2008 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este temeinică și legală.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta domiciliată în V de M,-, -. B,.2,. 17, jud. P în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B,--3, sect. 1 PRIMARIA COMUNEI G, cu sediul în comuna G,-, jud. P și PREFECTURA cu sediul în P,--4, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF/CMF
6 ex./29.10.2009
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina