Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1733/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR. 4848,-
DECIZIA NR. 1733
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, împotriva încheierii din 01 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu intimata - reclamantă, domiciliată în Târgoviște, str. -,. 61,. B,. 1,. 27, Cod poștal -, Județ D, intimata - pârâtă COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU handicap,prin reprezentanții săi legal,cu sediul în Târgoviște, str. -, Județ D, Cod poștal -.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurentul pârât Consiliul Județean D - Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului D, intimata reclamantă, intimata pârâtă Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei de timbru, motivat, recurentul pârât Consiliul Județean D - Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Das olicitat judecata în lipsă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița 9.09.2009, pârâtul Consiliul Județean D - Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului D, a solicitat îndreptarea erorii materiale din sentința nr
232/2.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, motivată de acordarea și calcularea greșită, de către instanță, a sumei datorate reclamantei.
A susținut pârâtul că din actele existente la dosar, respectiv dispozițiile nr. -/25.05.2007 și nr. -/27.10.2008, reiese faptul că pentru lunile mai și octombrie au fost plătite reclamantei prestații sociale corespunzătoare gradului accentuat de handicap, astfel că obligația de plată a diferenței, de la gradul mediu, la cel accentuat de handicap există numai pentru lunile iunie, iulie, august și septembrie, nu și pentru lunile mai și octombrie, așa cum în mod greșit a fost obligată prin instanță prin sentința a cărei îndreptare de eroare a solicitat.
Prin încheierea din 1.10.2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâta Consiliul Județean D - Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că din actele depuse la dosar nu rezultă că i s-a achitat reclamantei indemnizația pentru lunile mai și octombrie, perioada de timp pentru care s-a considerat că se datorează petentei despăgubirile solicitate, fiind corect menționată în sentința nr. 232/2.04.2009 a Tribunalului Dâmbovița.
S-a constatat că simpla emitere a dispozițiilor invocate de pârât în luna mai și respectiv luna octombrie 2008, prin care a fost admisă cererea petentei, fără dovada plății indemnizației corespunzătoare gradului accentuat de handicap, nu pot conduce la concluzia că pentru lunile menționate reclamantei nu i se datorează diferența de indemnizație, de la gradul mediu, la gradul accentuat de handicap.
Împotriva încheierii din 1.10.2009 a declarat recursConsiliul Județean D - Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului D,care criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu era necesară administrarea de probatorii pentru dovedirea achitării sumelor cuvenite reclamantei, pentru lunile mai și octombrie 2008, deoarece dezlegarea acestei probleme este dată de dispozițiile art. 57 al. 4 din Legea 448/2006, potrivit cărora "plata prestației sociale se face începând cu luna următoare depunerii cererii și încetează cu luna următoare încetării dreptului la prestația socială cuvenită".
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de îndreptare eroare materială.
In temeiul art. 308 pct. 2 civ. intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - fila 10 dosar recurs.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:
Potrivit disp. art. 281 civ. se poate solicita îndreptarea erorilor materiale din hotărâri sau încheieri judecătorești, care privesc numele, calitatea și susținerile părților, sau cele de calcul, ori altele asemănătoare.
Recurenta pârâtă a solicitat îndreptarea unei pretinse greșeli materiale, care vizează perioada pentru care intimatei reclamante i-a fost acordată din indemnizație
pentru gradul accentuat de handicap, invocând în acest sens dispozițiile legii 448/2006.
Chiar dacă susținerile recurentei ar fi corecte, pe fond, acestea nu pot forma obiectul unei cererii întemeiate pe prevederile art. 281 pr.civ. întrucât ele nu vizează o "greșeală materială" în sensul reglementărilor acestui text, ci eventual, o greșeală de judecată, care nu putea fi corectată decât prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva sentinței nr. 232/2009 a Tribunalului Dâmbovița, apreciată că ar conține mențiuni incorecte, care încalcă dispozițiile art. 57 al. 4 din Legea 448/2006.
Constatând că încheierea atacată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare, prev. de art. 304 civ. în baza disp. art. 312 al. 1 civ. Curtea va respinge recursul Consiliul Județean D - Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului D, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în Târgoviște, str. -, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, împotriva încheierii din 01 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu intimata - reclamantă, domiciliată în Târgoviște, str. -,. 61,. B,. 1,. 27, Cod poștal -, Județ D, intimata - pârâtă COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP,prin reprezentanții săi legal,cu sediul în Târgoviște, str. -, Județ D, Cod poștal -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. /DD
5 ex/11.12.2009
4848,- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu