Anulare act administrativ fiscal. Sentința 174/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- SENTINȚĂ Nr. 174/2009

Ședința publică de la data de 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Loredana Albescu

Grefier - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârât - Președintele Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici B, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic cu delegație de reprezentare din partea pârâtului Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici B, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, care învederează că la data de 30 noiembrie 2009 s-a depus de către pârât, prin compartimentul arhivă al instanței, o cerere de judecare a cauzei în lipsă și două înscrisuri, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul pârâtului având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că persoana care în fișa postului avea calitatea de reprezentant al pârâtului, avea obligația de a se prezenta în instanță.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- la data de 22.2009 pe rolul Curții de APEL BACĂU, reclamanta a chemat în judecată pe intimatul, președintele Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici B, solicitând a se constata nulitatea absolută a Hotărârii nr.1/20.01.2007 a Consiliului de Disciplină a Notarilor Publici, a Hotărârii nr.244/28.09.2007 a Consiliului Uniunii Notarilor, a sentinței civile nr.21/25.02.2008 a Curții de APEL BACĂU, a deciziei nr. 629/06.02.2009 a și a deciziei nr.2818/22.05.2009 a, pentru lipsa calității de reprezentant al pârâtului Colegiul Director al Camerei Notarilor

În fapt, a motivat reclamanta că în toate actele enunțate, Colegiul director, titular al acțiunii disciplinare, în calitatea sa de pârât, a fost reprezentat în toate fazele procesuale de către numitul, angajat ca secretar executiv al Camerei Notarilor

Or, potrivit Regulamentului de aplicare a Lg.nr.36/1995 și a Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei B, reprezentarea se face în mod expres de către notar, membru al colegiului.

A menționat reclamanta că numitul este angajat în funcția de secretar executiv, iar nu de consilier juridic, reprezentantul trebuie să aibă puterea și calitatea de a reprezenta persoana în numele căruia lucrează.

În drept, au fost invocate dispozițiile Regulamentului de aplicare a Legii nr.36/1995 și a Regulamentului de Organizare și funcționare a Camerei B, pe dispozițiile art.948-950 cod civil și art.67(2) Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că dispozițiile art.67 Cod procedură civilă îi permit să își exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar. În Fișa postului la nr.crt.3, anexă la contractul individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr. A -/14.2004 cât și din Regulamentul Intern al Secretariatului Camerei ( art.3 lit.k), aprobat prin Hotărârea Adunării notarilor publici nr.4/19.02.2005 se menționează în mod expres că, numitul, consilier juridic, Secretarul executiv al Camerei a avut, printre altele, și atribuțiunea ca, pe bază de împuternicire, să reprezinte Camera Notarilor Publici în justiție.

La întâmpinare, a fost anexat contractul individual de muncă nr. A -/14.2004 al angajatului și fișa postului de secretar executiv, Hotărârea nr.4/19.02.2005 a B, Regulamentul intern al

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Potrivit susținerilor reclamantei, prin Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei B se stabilește că reprezentarea se face, în mod expres, de către notar, membru al Colegiului director al Camerei care a inițiat acțiunea disciplinară.

În Regulamentul intern al Secretariatului Camerei Notarilor Publici B - anexa la Hotărârea nr.4/19.02.2005, printre atribuțiile Secretariatului Camerei B este înscrisă și aceea de a asigura reprezentarea Camerei în justiție, pe bază de împuternicire scrisă semnată de Președintele Colegiului director.

În concret, respectiva atribuție revine potrivit contractului individual de muncă și fișei postului( 14 și urm. dosar) numitului.

Reclamanta este în eroare cât privește reprezentarea legală și cea judiciară.

Reprezentarea legală are în vedere reprezentarea camerei în raporturile cu terții, aceasta fiind asigurată, potrivit dispozițiilor art.37 din Statut Președintelui Colegiului director, în timp ce reprezentarea judiciară este consacrată prin dispozițiile art.67 Cod procedură civilă alin.1, care prevăd că părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

În cauză, Camera Notarilor Publici B, a acordat drept de reprezentare judiciară secretarului executiv, în persoana numitului, ale cărui atribuții derivă din contractul de mandat, iar nu din lege. Acesta este un subiect independent în raport cu persoana juridică care acționează și își justifică calitatea pe baza unei delegații semnată de Președintele Colegiului Director, reprezentantul legal al Camerei.

Cât privește hotărârile judecătorești, a căror anulare se solicită în cauză, observă că, pe de o parte, acestea nu sunt acte administrative în sensul art.2 din Lg.nr.554/2004, iar, pe de altă parte, nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare. Exercitarea căilor de atac au drept finalitate verificarea legalității și temeinicii hotărârii judecătorești și, în situația în care se constată aspecte de netemeinicie ari de încălcare, aplicare greșită a legii ori de inexistență a temeiului legal se dispune reformarea sau retractarea hotărârii judecătorești.

Față de cele anterior expuse, va respinge ca nefondată acțiunea astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta cu domiciliul în mun.P N, str. -, -.1,.B,.25, județul neamț în contradictoriu cu pârât - Președintele Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici B cu sediul în mun.B,-, județul B, având ca obiect anulare act administrativ.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.sent.

Tehnored.sent.Fl.

4 ex- 04.01.2010

Președinte:Loredana Albescu
Judecători:Loredana Albescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 174/2009. Curtea de Apel Bacau