Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2319/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2319

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător

- - - - Judecător

- - - - Președinte Secție

Grefier: -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială G, împotriva sentinței nr. 1278 din data de 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul

La apelul nominal s-a prezentat intimatul reclamant G asistat de avocat, lipsind recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

S-a referit că reclamantul depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri, Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Avocat pentru intimatul reclamant G solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.1711 din data de 4 mai 2007 fost admisă acțiunea reclamantului, s-au anulat decizia de imputare nr. 472/14.12.2006 și hotărârea nr. 102/9.01.2007 emise de

S-a reținut la pronunțarea soluției că reclamantul nu este în culpă pentru acordarea ajutorului și că eventuala eroare aparține autorității pârâte, care a efectuat anchetă socială la domiciliul reclamantului.

A mai avut în vedere prima instanță că reclamantul a fost vătămat în drepturile și interesele sale iar prin menținerea deciziei și hotărârii adoptate de pârâtă s-ar ajunge la situația în care acesta ar trebui să suporte consecințele unor deficiențe în activitatea instituțiilor statului.

Împotriva sentinței Tribunalului Gorja formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a precizat că reclamantul nu a îndeplinit cumulativ condițiile impuse art. 2 alin.2 din OUG nr. 91/2005, în sensul că nu deținea sobă de teracotă.

A precizat că, neavând dreptul la acordarea ajutorului, reclamantul s-a îmbogățit fără justă cauză.

Prin decizia nr. 8034 din data de 21 2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul pârâtei, a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă dacă au fost îndeplinite sau nu condițiile legale pentru acordarea ajutorului financiar, așa încât toată soluția este nefundamentată, atât în fapt, cât și în drept.

Curtea a considerat că instanța de fond trebuia să administreze probe, prin care să se verifice dacă reclamantul a avut sobă în locuință, și dacă utiliza pentru încălzirea locuinței gaze naturale și că în lipsa acestor probe nu se poate să se efectueze controlul judiciar privind legalitatea și temeinicia deciziei prin care s-a acordat ajutorul financiar reclamantului.

Prin sentința nr. 1278 din data de 28 mai 2008, Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia de imputare nr. 472/2006 și a respins excepția tardivității acțiunii.

Prima instanță a administrat proba cu martori și de asemenea au mai fost depuse acte de către reclamant.

Din analiza probatoriilor efectuate în cauză Tribunalul a reținut că anterior achiziționării și instalării centralei termice reclamantul a folosit pentru încălzirea locuinței o sobă de teracotă și că reclamantul avea încheiat contract cu unitatea autorizată de distribuire a gazelor naturale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta precizând că greșit a fost respinsă excepția tardivității, iar pe fond a arătat că nu împlinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 alin.2 din OUG nr. 91/2005.

A precizat recurenta că contractul încheiat cu SC nu se referă la racordarea la gazele naturale la soba de teracotă situație în care reclamantul trebuie să restituie suma stabilită prin decizia de imputație.

Examinând recursul Curtea reține următoarele:

Reclamantului i s-a acordat un ajutor financiar în vederea reabilitării termice a locuinței, iar ulterior recurenta a constatat că acesta nu îndeplinea condițiile cerute de lege pentru acordarea ajutorului.

Curtea arată că prin OUG nr. 91/2005 s-a instituit programul de acordarea a unor ajutoare bănești populației cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinței, în vederea creșterii eficienței consumului, siguranței și calității vieții.

Actul normativ a precizat categoriile de persoane îndreptățite să beneficieze de acest program, astfel în articolul 2 alin.2 sunt precizate condițiile în care se acordă ajutorul bănesc, respectiv utilizarea de gaze naturale pentru încălzirea locuinței, venitul net lunar, precum și faptul că nu trebuie să dețină centrale termice individuale și să dețină sobe de teracotă.

În considerarea prevederilor legale enunțate mai sus, Gaa probat, prin decizia nr. 327/2006, reclamantului acordarea ajutorului bănesc, sub formă de bonuri valorice în cuantum de 1500 lei RON.

Din probele administrate în rejudecarea cauzei Curtea consideră că reclamantul intimat îndeplinește condițiile pentru acordarea ajutorului financiar și astfel corect i s-a acordat acest ajutor.

Astfel reclamantul a încheiat contract cu SC SA ( Fila ( dosar fond), acesta având calitatea de client consumator casnic de gaze naturale.

Din contract nu rezultă că acesta a avut contractul încheiat numai pentru furnizarea gazelor naturale la bucătărie.

De asemenea din declarațiile martorilor propuși de reclamant rezultă că încă din anul 2002 reclamantul deținea o sobă în apartament alimentată cu gaze naturale, sobă care încălzea întreg apartamentul.

Martorii au relatat că nu au văzut ca reclamantul să fie racordat la centrala de cartier.

Probele administrate, respectiv depozițiile martorilor și contractul de furnizare gaze naturale demonstrează că reclamantul îndeplinește condiția privind deținerea sobei de teracotă și faptul că nu deținea centrală termică individuală.

În acest condiții corect i s-a admis cererea de acordarea ajutorului financiar pentru achiziționarea unei centrale termice.

În ceea ce privește excepția tardivității Curtea reține că reclamantului i-a fost comunicată soluția pronunțată în contestație la data de 27 ianuarie 2007, data poștei ( fila 11 dosar fond), iar acțiunea a fost expediată la Tribunalul Gorj la data de 27 februarie 2007 ( fila 3 verso dosar fond).

Astfel fiind reclamantul s-a încadrat în termenul de 30 de zile în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și mai mult în termenul prevăzut de art. 3 din Hotărârea nr. 102/2007.

Având în vedere motivele enunțate mai sus, Curtea reține că sentința primei instanțe este temeinică și legală, iar motivele de recurs sunt nefondate, astfel încât în baza art. 312, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială G, împotriva sentinței nr. 1278 din data de 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2008

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr

- -

Grefier,

Red.

fond.

Tehred. / 2 ex./ 09.12.2008

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2319/2008. Curtea de Apel Craiova