Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 2318/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2318
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Președinte Secție
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G și -, împotriva sentinței nr. 470 din data de 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal au lipsit reclamanții G și - și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art. 302 Cod procedură civilă și a fost scutit de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
S-a referit că pârâta DGFP O depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 470 din 02 septembrie 2008 Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G și -, în contradictoriu cu DGFP O -
În motivare instanța a apreciat că înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 10.03.2008 pârâta debitoare a consemnat suma de 1852,62 lei pentru care s-a înființat ordonanța de poprire la dispoziția executorului judecătoresc, soluționând astfel prompt cererea formulată de reclamanți la data de 03.03.2008, cu privire la executarea sentinței civile nr. 2513/16.10.2006 a Judecătoriei Caracal, urmează în aceste condiții să respingă cererea reclamanților ca fiind lipsită de obiect, apreciind totodată că nu se impune nici obligarea pârâtei la plata daunelor morale solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la 22.09.2008 reclamanții G și -.
În motivare s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, rezolvarea problemelor litigioase ivite în cursul executării silite fiind de competența instanței civile de contencios administrativ.
Pe de altă parte, s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire, la toate capetele de cerere, respectiv la cel privind încălcarea dreptului de petiționare și că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 3,7,8 și 9 și art. 3041Cod pr. civilă.
La 10.11.2008, intimata DGFP a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare s-a susținut că recurenții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoz. Legii 554/2004, rezultând, din cuprinsul acesteia că este acțiune în contencios administrativ, respectiv ipoteza prev. de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004. Însă în recurs, reclamanții au modificat argumentele sentinței în fața instanței de fond și în mod greșit se susține că ar fi competentă în cauză judecătoria.
Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere, iar cererea de acordare a daunelor morale a fost corect respinsă de instanța de fond.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 115 - 118 Cod pr. civilă.
Curtea, analizând cauza prin prisma motivelor invocate, apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, recurenții G și - arată că, deși au solicitat, prin executorul judecătoresc, Trezoreriei - O să indisponibilizeze prin poprire sumele debitoarei Primăria - O în baza sentinței civile nr. 2513 din 16.10.2006 pronunțată de Judecătoria Caracal, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 408/08.03.2007 a Tribunalului O l t, aceasta nu a dat curs cererii, deși executorul a făcut mai multe demersuri în acest sens.
Față de starea de fapt prezentată, instanța de fond se află în situația prevăzută de art.456 - 460 Cod pr. civilă, așa cum rezultă și din adresele executorului judecătoresc depuse la filele 12 și 19 la dosarul de fond.
Soluționând cauza, instanța reține că se află în ipoteza prevăzută de art. 460 Cod pr. civilă, respectiv refuzul terțului poprit de poprire a sumelor înscrise în titlu, însă apreciază că, deoarece poprirea s-a înființat ulterior, cauza a rămas fără obiect.
Conform dispoz. art. 460 alin. 1 Cod pr. civilă, în cazul în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
În baza dispozițiilor art. 373 alin. 2 Cod pr. civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Instanța de fond în baza art. 137 și 158 Cod pr. civilă avea obligația să cerceteze, cu precădere, competența materială de soluționare a cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Neprocedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței altei instanțe, în speță a Judecătoriei Caracal, aceasta fiind instanța de executare în cauză, sentința nr. 2513/16 octombrie 2006, titlul în baza căruia se face executarea, fiind pronunțată de Judecătoria Caracal.
În consecință, în baza art. 304 pct. 3 și art. 312 Cod pr. civilă, recursul reclamanților G și - va fi admis, sentința va fi casată și cauza va fi trimisă la Judecătoria Caracal pentru competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții G și -, împotriva sentinței nr. 470 din data de 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Administrația Finanțelor Publice
Casează sentința și trimite la Judecătoria Caracal, pentru competentă soluționare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr - - |
Grefier, |
Red. Jud. S
Ex.3//9.12.2008
Jud. fond S
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Elena Canțăr