Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2452/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2452
Ședința publică de la 26.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1332 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 01.04.2009 în dosarul nr.9060/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamanta.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 23.11.2009, din partea intimatei - reclamante, Concluzii, în cuprinsul cărora solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că atât recurenta - pârâtă cât și intimata - reclamantă au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București - secția a IX-a de contencios administrativ si fiscal, reclamanta a chemat în judecata pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea paratei la plata transei a II - a, adică 60% din despăgubirea stabilită conform Hotărârii nr.2554/01.04.2004 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998, validată prin Ordinul nr.6791/08.11.2006 emis de șeful Cancelariei Primului Ministru.
În fapt, reclamanta a arătat că, deși a achitat tranșa I din despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. nr.2554/01.04.2004 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998, validată prin Ordinul nr.6791/08.11.2006 emis de seful Cancelariei Primului Ministru, pârâta a refuzat cu rea credința achite tranșa a II-a din suma stabilită.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea 9/1998 și pe HG nr.1643/2004, HG 753/1998.
Parata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că suma stabilită drept compensații prin actele administrative la care face referire reclamanta, urmează să fie achitată conform art.38 alin.5 lit.c din HG nr.753/1998, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat.
Prin sentinta civila nr.1332/01.04.2009,Tribunalul a respins, ca neîntemeiată. excepția necompetenței materiale a instantei și a admis acțiunea,obligând pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata către reclamantă a tranșei a II-a, adică 60% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 2554/01.04.2004 a Comisiei Municipiului B de Aplicare a legii nr. 9/1998, validată prin Ordinul nr. 6791/8.11.2006 a Șefului Cancelariei Primului Ministru.
Pentru a pronunta acesta solutie,Tribunalul a retinut ca prin Hotărârea nr. nr.2554/0l.04.2004 emisă de Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a fost aprobata cererea formulată de către reclamanta, fiindu-i stabilit dreptul la despăgubire pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar.
Această hotărâre a fost validată prin Ordinul nr.67491/08.11.2006 emis de șeful Cancelariei Primului Ministru.
La data de 30.04.2007 a fost plătită ce către Autoritatea Națională de pentru Restituirea Proprietăților tranșa din suma menționată, tranșă ce atinge nivelul de 40%, conform art.38 alin.5 lit.c din HCL nr.753/1998, republicată.
În anul 2008, pârâta nu a achitat reclamantei tranșa de 60%, astfel cum prevăd aceleași dispoziții ale art.38 alin.5 lit.c din HG nr.753 1998, republicată, bănești stabilite prin decizie de piață se achită beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual eu această destinație in bugetul de stat astfel . c) eșalonat in două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an și 60% in anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei."
Instanța a constat, în legătură cu acest aspect, încălcarea prevederilor legale de către pârâtă, in condițiile în care, așa cum se observă din textul menționat anterior, obligația de plată a sumei corespunzătoare cuantumului de 60% în anul următor. s-a născut din momentul plății primei tranșe - dacă s-a plătit prima tranșă, plata celei de-a doua tranșe, de 60% se face in anul imediat următor.
Împotriva sentinței anterior mentionate a declarat recurs pârâta,criticand-o sub aspectul eronatei dezlegari date excepției necompetentei materiale Tribunalului București.
În acest sens,recurenta a aratat ca rezulta fără dubiu din considerentele acțiunii ca reclamantul solicita executarea unui titlu prin care i se acorda despăgubiri bănești, titlu ce nu emana de la instanța de contencios administrativ conform dispozițiilor capitolului 3 din Legea 554/2004.
Recurentul a mai aratat ca hotararea este netemeinică întrucât prin Ordinul nr.6791/08.l1.2006 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru a fost validată Hotărârea nr. 2554/01.04.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 B acordându-se compensații in cuantum de 154.396,28 lei. Suma urmează sa fie achitata conform art.38 alin" 5). in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație in bugetul de stat, astfel:
c) eșalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an si 60 % in anul următor, daca cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei din HG 753/1998.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate,Curtea constata ca este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În referire la primul motiv de recurs,in raport de argumentele invocate în sustinerea acestuia,Curtea constata ca sunt incidente dispozițiile art.304 pct.3 proc.civ -"cand hotarârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instante".
Obiectul prezentei acțiuni îl constituie cenzurarea refuzului autorității pârâte ()de solutionare a cererii reclamantei de plata a despăgubirilor acordate în baza Legii 9/1998.
Potrivit art. 30 din Sectiunea a 8-a a Capitolului I din OG 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare Propunerile de validare/invalidare a hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului B, pentru aplicarea dispozițiilorLegii nr. 9/1998, precum și pentru soluționarea contestațiilor, însoțite de avizul consultativ al Asociației Române a Victimelor - Secția, vor fi înaintate de către șeful Cancelariei Primului-Ministru, care va dispune prin ordin comunicat solicitanților,iar art. 31 din același act normativ statuează că Actele Cancelariei Primului-Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, lasecția de contencios administrativ a tribunaluluiîn raza căruia domiciliază solicitantul.
Deși nu există o reglementare expresă privitoare la instanța competentă a cenzura refuzul autorității publice centrale - - de a efectua plata despăgubirilor acordate potrivit Legii 9/1998,Curtea apreciază că,de vreme ce atat dispozițiile Legii 9/1998 (art.7),cât și cele ale OG 94/2004(anterior citate) stabilesc în competenta tribunalului solutionarea contestatiilor formulate împotriva actelor
emise de Comisia pentru aplicarea Legii 9/1998,respectiv a ordinului de validare/invalidare al,nu există nicio justificare rezonabilă ca litigiile izvorâte în faza de executare a acestora să atragă competența instantei de drept comun.Aceasta concluzie se impune în scopul stabilirii unui regim unitar al tuturor acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii 9/1998,fie că privesc recunoasterea drepturilor acordate prin actul normativ anterior mentionat-stabilirea despăgubirilor-,fie plata efectivă a acestora.
Pe fondul cauzei,Curtea constata ca solutia de admitere a cererii reclamantei este judicioasa.
Potrivit art.38 alin.5 lit.c din HG nr.753 1998, republicată, bănești stabilite prin decizie de piață se achită beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual eu această destinație in bugetul de stat astfel: c) eșalonat in două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an și 60% in anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei ".
În speta se retine că reclamantei i-a fost achitata prima transa a despăgubirilor în cuantum de 40% din suma stabilita cu titlu de despăgubire conform Hotărârii nr. 2554/01.04.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 B,validata prin Ordinul nr.6791/08.11.2006 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru,în anul 2007.
Așa fiind,în raport de dispozițiile legale anterior citate,rezulta cu evidenta că dreptul reclamantei la plata celei de-a doua tranșe s-a născut în anul 2008,iar refuzul pârâtei de plata a acesteia apare ca fiind unul nejustificat,fapt ce impune admiterea actiunii si obligarea paratei la plata tranșei a II-a,adica 60% din suma stabilita conform hotararii anterior mentionate.
de argumentele de fapt si de drept expuse,Curtea,în temeiul art.312 alin.1 proc.civ,va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 1332, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 01.04.2009, în dosarul nr.9060/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamanta, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.CB/ 2 ex.
14.01.2010
Tribunalul București -9
Judecător fond:
Președinte:Canacheu Claudia MarcelaJudecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura