Anulare act administrativ fiscal. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 288

Ședința publică de la 12 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ D împotriva sentinței nr.4236 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă asistată de avocat lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și că se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 CPC, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului fără cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise în acest sens.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 21.08.2007, reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei nr.189/29.06.2007 și a răspunsului nr.13000 din 24.07.2007, emise de

În motivarea acțiunii a arătat că în perioada 2002 - 2006 fost studentă în cadrul Facultății de Teologie și a absolvit studiile la data de 22.09.2006. După absolvirea facultății a depus actele în vederea obținerii ajutorului de șomaj, astfel în perioada 21.11.2006-18.04.2007 a beneficiat de șomaj.

Reclamanta a arătat că la data de 10.03.2007 a născut primul copil, iar în data de 23.04.2007, iar în data de 23.04.2007 a depus la Primăria Mun. C cererea pentru acordarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului înregistrată sub nr.-/23.04.2007, în conformitate cu dispozițiile art.10 lit. a din OUG 148/2005, așa cum a fost modificată.

Cererea a fost respinsă prin decizia nr.189 din 29.06.2007 a D, motivându-se că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.38 alin.3 din Legea 19/2000, în sensul că a realizat stagii de cotizare în temeiul art.5 din aceeași lege și deci nu mai poate beneficia de dispozițiile articolului menționat.

La contestația depusă, i s-a adus la cunoștință răspunsul cu nr.13000 din 24.07.2007, prin care se respinge contestația motivându-se că nu pot beneficia de prevederile OUG 148/2005, pentru că reclamanta se afla în perioada de 60 zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului universitar.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 alin.2 din OUG 148/2005.

La data de 1 octombrie 2007 intimata a formulat,INTAMPINARE", prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 1, lit.1 din OUG nr.148/2005 întrucât absolvit cursurile de zi ale învățământului universitar în luna iunie 2006 și susținerea examenului de licență a avut loc în sesiunea din februarie 2007, iar copilul pentru care solicită indemnizația este născut în 10.03.2007.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 4236 din 13.11.2007 a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei

A dispus anularea deciziei nr. 189/29.06.2007 și a adresei nr. 13000 din 26.07.2007 emisă de

A obligat pârâta D să acorde reclamantei drepturile prev. de art. 1 alin. 1 din OUG 148/2005.

În considerentele sentinței s-a reținut că la data de 23.04.2007, contestatoarea a formulat cerere pentru acordarea indemnizației în vederea creșterii copilului, cerere ce s-a înregistrat la instituția intimatei -D sub nr.-.

Prin Decizia nr.189 din 29.06.2007, D respins cererea petentei, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.38 alin.3 din Legea 19/2000 în sensul realizării stagiilor de cotizare în temeiul dispozițiilor art.5 din Legea 19/2000. Prin urmare, intimata a învederat că petenta nu mai poate beneficia de perioade asimilate astfel încât să-i poată fi aplicate dispozițiile OUG nr.148/2005 așa cum a fost modificată prin Legea nr.7/2007.

Împotriva acestei Decizii, petenta a formulat contestație, înregistrată sub nr.13000 din data de 24.07.2007 apreciind că este îndreptățită să primească drepturile bănești sus menționate. În concluzie, petenta a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr.544/2004.

Cu adresa nr.13000/26.07.2007 a fost respinsă și contestația petentei cu motivarea potrivit căreia în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.2 lit. l din OUG nr.148/2005, o persoană poate beneficia de prevederile acestui act normativ dacă se află în 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului universitar și nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 38 alin.3 din Legea nr.19/2000.

Din interpretarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 1 alin.1si 2 din OUG nr.148/2005 a rezultat că reclamanta a beneficiat de dreptul prevăzut la alin 1 al articolului 1 în condițiile in care a realizat stagiu de cotizare anterior nașterii copilului timp de 12 luni.

Cu adeverința nr.112 din 23 02 2007 reclamanta făcut dovada că a absolvit cursurile la zi ale Universității din C - Facultatea de Teologie, susținând examenul de licența in sesiunea februarie 2007. Acesta situație de fapt reprezintă perioada asimilata stagiului de cotizare in conformitate cu dispozițiile art. 38 alin.1 din Legea nr.19/2000 coroborat cu dispozițiile pct. 41 lit. b din Normele de aplicare ale Legii cuprinse in Ordinul nr. 340 /2001 al Ministrului si Protecției Sociale. Prin urmare temeiul de acordare a dreptului solicitat îl constituie art.1 alin.2 lit. d din OUG nr.148/2005.

Întrucât petenta a formulat cererea pentru acordarea indemnizației la data de 23 04 2007, acesta se încadrează si in situația reglementata de art.1 alin.2 lit.. l din OUG nr.148/2005. Pe de alta parte chiar daca nu ar fi îndeplinita condiția de la art.1 alin.2 lit. l, acest fapt nu exclude posibilitatea acordării dreptului în alt temei de drept dintre cele enumerate expres de art. 1 alin.2 din OUG nr.148/2005. Intenția legiuitorului rezulta din însăși formularea gramaticala a textului,cele 12 luni pot fi constituite din perioadele in care personale s -au aflat într-una sau mai multe din situațiile enumerate de la lit. a - lit. l,Cu alte cuvinte nu are relevanta faptul ca petenta ar fi realizat stagii de cotizare si ca urmarea faptului ca aflat si într-o alta situație de fapt descrisa de art. art.1 alin.2 din OUG NR.148/2005, situație asimilata cu stagiu de cotizare.

Împotriva sentinței a declarat recurs D care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că, adeverința nr. 112/23.02.2007 reprezintă perioada asimilării stagiului de cotizare în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, întrucât condiția esențială pentru a putea beneficia de drepturile OUG nr. 18/2005 este aceea ca pârâta să fi urmat cursurile de zi ale învățământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu examen de licență.

Arată recurenta că în speță reclamanta a susținut examenul de licență în luna februarie 2007, iar durata normală a studiilor s-a încheiat în luna iulie 2006 fără ca aceasta să susțină examenul de licență.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.

Prin decizia nr. 189/2007, a respins cererea petentei, prin care aceasta a formulat cerere pentru acordarea indemnizației în vederea creșterii copilului, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile privind realizarea stagiului de cotizare și nu mai poate beneficia de perioade asimilate, astfel încât să poată fi aplicate dispozițiile OUG 148/2005, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 7/2007.

OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului stabilește la art. 1 alin. 1 și alin. 2, persoanele care pot beneficia de prevederile acestei legi.

Potrivit art. 1 alin. 2 lit. l din același act normativ, o persoană poate beneficia de aceste prevederi legale dacă se află în 60 de zile de la absolvirea cursurilor la zi ale învățământului universitar și nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 38 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.

Din adeverința nr. 29/21.01.2008 emisă de Facultatea de Teologie (depusă în recurs) reiese că reclamanta este absolventă a acestei facultăți, promoția de absolvenți septembrie 2006, cu examen de licență în sesiunea februarie 2007.

Din aceeași adeverință reiese că facultatea nu a organizat examen de licență în sesiunea septembrie - octombrie 2006, iar absolvenții promoției s-au înscris la examen ul de licență în sesiunea februarie 2007.

Cum petenta a absolvit examenul de licență la 22.02.2006 și a formulat cerere pentru acordarea indemnizației lunare la 23.04.2007, adică în cele 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi (absolvirea presupunând susținerea examenului de licență), Curtea constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că reclamanta se încadrează în situația reglementată de art. 1 Al. 2 lit. e din OUG 148/2005 și că decizia nr. 180/2007 este nelegală.

În consecință, având în vedere dispozițiile aret. 312 Cod pr. civilă Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ D împotriva sentinței nr.4236 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

red. Jud. G

Ex.2//21.04.2008

Jud. fond L C

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Craiova