Anulare act administrativ fiscal. Decizia 294/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA nr. 294

Ședința publică din data de 18 februarie 2010

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în B,-, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1535 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul B și pârâțiiAdministrația Finanțelor Publice a orașului Nehoiu,cu sediul în-, județul B și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sectorul 3.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, intimatul- reclamant și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a orașului Nehoiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se stadiul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recurenta-pârâtă a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, luând act că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr- la data de

21.10.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice Nehoiu pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâților să-i restituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 3667 lei, pe care a achitat- cu ocazia înmatriculării unui autoturism second-hand marca Audi A4, an de fabricație 2005, actualizată cu indicele de inflație, calculat până la momentul plății efective.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în luna octombrie 2007,

achiziționat un autoturism second-hand, marca Audi A4, neînmatriculat în România, însă înmatricularea acestuia a fost condiționată de achitarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 3667 lei, achitată cu chitanța seria - 2B nr. - din 11.10.2009, la Trezoreria municipiului

Reclamantul a mai arătat că, prin cererea înregistrată sub nr. 4508 din 30.

09. 2009 la Administrata Finanțelor Publice a orașului Nehoiu, a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta contravine Tratatului UE, la care România este parte, iar, prin adresa nr. 4688/08.10.2009, i s-a comunicat că taxa respectivă a fost încasată în conformitate cu prevederile art. 214.1 alin.1-5 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar competența de a stabili încălcările Tratatelor la care România este parte aparține instanțelor judecătorești. Totodată, reclamantul a arătat că, prin aceeași adresă, se menționează că, în raport cu data plății și de prevederile art. 7 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ, dreptul de a formula plângere prealabilă s-a prescris în termen de 6 luni, la data de 11.04.2009.

Pârâta Direcția Generală a finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, arătând că, în speța de față, reclamantul a formulat cerere solicitând organului fiscal, în a cărei rază teritorială își are domiciliul fiscal, restituirea sumei de 3.667 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cererea fiind înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Nehoiu sub nr.4508 din 30.09.2009 și, având în vedere că actul contestat a fost emis de către Administrația Finanțelor Publice orașului Nehoiu, dând naștere, astfel, la raporturi juridice, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicită admiterea excepției, astfel cum a fost formulată.

Prin sentința nr. 1535 din 11 noiembrie 2009, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice a orașului Nehoiu, obligând pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice B să restituie reclamantului taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 3667 lei, achitată cu chitanța seria - nr. - din 11.10.2007, actualizată cu indicele de inflație, calculat până la momentul plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, referitor la excepția invocată, că aceasta este întemeiată, deoarece acțiunea de față este formulată împotriva actului prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare, solicitând autorității publice emitente restituirea taxei de prima înmatriculare. Cum acest act a fost emis de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Nehoiu, raportul juridic este numai între reclamant și acest pârât, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei si Finanțelor urmează a fi admisă.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, în luna octombrie 2007, reclamantul a cumpărat un autoturism marca Audi A4, iar, pentru a-l putea înmatricula, i s-a impus plata sumei de 3667 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare în România. Taxa a fost achitată cu talonul pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr.- din 11.10.2007.

Potrivit art. 214/1 -214/3, din Codul Fiscal și pct. 31/1-31/2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana

fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare, ori din alte state.

Prima instanță mai reține că, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul

constitutiv al Uniunii Europene, niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar, conform hotărârii în cauza Weigel ( 2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între mașinile second hand importate și cele similare autohtone, ori, în România, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate aici cu ocazia reînmatriculării ca urmare a schimbării proprietarului.

A mai reținut prima instanță că organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului Fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, de la 1.01.2007 România fiind stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a adrerării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare, cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar parlamentul, președintele României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Prin Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității dinainte de aderare.

Totodată, prima instanță a reținut că, în cauză sunt aplicabile, în mod direct, dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Întrucât în România, stat comunitar, nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate aici, cu ocazia reînmatriculării prin schimbarea proprietarului, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE,

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea, în tot a acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamant.

In susținerea recursului, pârâta arată că instanța de fond, la soluționarea cauzei, a interpretat eronat prevederile legale aplicabile în cauză, respectiv art.2141și 2142din Codul Fiscal, care instituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.

Taxa specială a fost achitată de reclamant, susține pârâta recurentă, în baza unor dispoziții legale imperative, in vigoare la data plații și care nu au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională.

Mai susține recurenta că, prin adoptarea OUG 50 2008, act normativ emis cu respectarea normelor de drept comunitare, legiuitorul a prevăzut o procedură specială de restituire a diferenței dintre taxa plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare și taxa de poluare, procedură pe care, însă, reclamantul, deși avea posibilitatea să o urmeze, nu a uzat de ea.

Față de dispozițiile legale în vigoare la data plații taxei de către reclamant, recurenta arată că restituirea acesteia, așa cum a dispus instanța de fond, este o soluție nelegală, de aceea solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată.

Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurentă, având în vedere actele dosarului și dispozițiile legale în materie, constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Din actele dosarului, se reține că reclamantul a cumpărat, în luna octombrie 2007, un autoturism Audi A4 și, pentru a-l putea înmatricula în România, a fost obligat să plătească suma de 3667 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța Seria - nr. - din 11. 10.2007.

Potrivit dispozițiilor art. 2141-2143din Codul Fiscal și a pct. 3.1-32din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România.

Aplicarea taxei speciale, așa cum este reglementată de art. 2141Cod Fiscal, este, însă, o măsura nelegală.

Ilegalitatea taxei se concretizează prin raportarea articolului 148 alineatul 2

din Constituția României la articolul 90 alineatul 1 din Tratatul Comunităților Europene. Legat de acest aspect, al contradictorialității cu Tratatul, prin mijlocirea realizată de Constituție, se reține că, potrivit textului constituțional amintit, " Ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Tot în ceea ce privește principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, este necesar să subliniem că, potrivit art. 220 din Tratatul, Curtea de Justiție a Comunităților Europene asigură interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instanțe este obligatorie pentru statele membre

La rândul său, articolul 90 alineat 1 din Tratatul, precizează că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

In ceea ce privește principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația romanească, a arătat că " statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, insă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".

Insă, față de faptul că la vânzarea autovehiculelor second hand pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene și importate, spre utilizare, în România, se încalcă principiul discriminării.

Față de toate cele arătate mai sus, reluând, arătam că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, cu prevederile Tratatului, dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre.

Nici a doua critică nu este întemeiată, cu privire la incidența OUG 50/2008,

deoarece, instan ț a de fond nu putea face aplicarea acestor dispozi ții legale,

întrucât nu a fost investită cu solu ționarea unei astfel de cereri.

Reclamantul intimat a investit instan ț a cu o ac țiune prin care a solicitat

restituirea taxei de primă înmatriculare.

În acest sens, și cu respectarea dispozi ț iilor art. 129 alin 6 Pr.Civ, instan ța de fond a fost ținută a analiza numai legalitatea încasării acestei taxe.

Dacă analiza s-ar fi extins și asupra implica ț iilor dispozi ț iilor OUG50/2008 care reglementează taxa de poluare, ar fi încălcat principiul disponibilită ții procesului civil.

Ca atare, față de dispozițiile legale aplicate în cauză și exemplificate mai

sus, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod Proc. Civ, acesta să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în B,-, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1535 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul B și pârâțiiAdministrația Finanțelor Publice a orașului Nehoiu,cu sediul în-, județul B și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sectorul 3.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red AU

tehnored MC/AU

6 ex/01.03.2010

f-

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Elisabeta Gherasim, Alexandrina Urlețeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 294/2010. Curtea de Apel Ploiesti