Anulare act administrativ fiscal. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 309/2009
Ședința publică de la data de 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier -
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Administrativă a Municipiului B - prin primar,împotriva sentinței civile nr. 375 din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează că la fila 29 dosar se află depusă chitanța de plată a taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, iar la filele 30-37 se află depuse concluziile scrise formulate de recurentă și concediul medical al reprezentantei acesteia, în fotocopie, după care;
Instanța reiterează excepția invocată la termenul anterior, de necompetență materială a Tribunalului Bacău în soluționarea cauzei de față, având în vedere obiectul cauzei - constatarea nulității contractului de concesionare.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingere excepției invocată de instanță, având în vedere că în cauză a fost atacat un act de concesiune pe care instanța de fond l-a apreciat ca fiind eliberat de Primarul Municipiului B, context în care Tribunalul Bacău - Secția de contencios administrativ era competentă a soluționa cauza. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că intimatul este proprietarul imobilului în litigiu care are destinația de spațiu de locuit și nu de spațiu comercial și în consecință greșit a fost obligat să plătească taxă de concesionare. În concluzie solicită respingerea atât excepției invocată de instanță din oficiu cât și a recursului pe fond și a fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant la instanța de fond. Depune la dosar concluzii scrise,
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
E
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.6410/110/23.11.2007 pe rolul Tribunalului Bacău reclamantul a chemat în judecată Autoritatea Executivă a Municipiului B reprezentată de Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Contractului de nr.16419/15.05.2006 și a Actului Adițional nr.27910/17.07.2007 la contract, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 548 lei achitată cu chitanța nr.-/14.08.2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că este proprietarul unui imobil situat în B,-,. B, poziția 3, parter, conform Contractului de vânzare-cumpărare definitiv nr.74/08.02.1995 și a Actului adițional nr.1 la acest contract, prin care a cumpărat de la SC"" B un spațiu comercial în suprafață de 212,692inclusiv terasa exterioară, pe care la folosit ca locuință încă din anul 1991 conform Contractului preliminar nr.3. Că după achitarea integrală a prețului acestui imobil, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare definitiv și Actul adițional menționate, care au fost înregistrate în Registrul de transcripțiuni al Județului B sub nr.2628/09.02.2005, iar dreptul de proprietate este inclus în Cartea Funciară nr.24633/N cu nr. cadastral 1038/B;0;2.
A mai arătat reclamantul că din totalul suprafeței de 212,69 mp cumpărate de la () o suprafață de 105,30 mp o reprezintă terasa, iar în anul 2004 înstrăinat suprafața de 47,98 mp către, prin de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.652/07.04.2004, rămânând cu suprafața de 168, 94 mp inclusiv terasa.
Reclamantul a mai subliniat faptul că nu are o altă locuință și că la această adresă are domiciliul din anul 1992 și până în prezent, fapt demonstrat chiar de către pârâtă prin certificatele eliberate de-a lungul anilor, care arată că nu are nici un alt imobil în proprietate, iar acesta pe care îl are, este de fapt o locuință construită în anul 1991, iar faptul că a devenit proprietarul unui spațiu comercial, conform Contractului de vânzare-cumpărare definitiv nr.74/08.02.1995 și a Actului Adițional nr.1 la contract, nu îl obligă să păstreze această destinație dată inițial de către vânzător și ca urmare, în calitate de proprietar își întrebuințează spațiul conform propriilor interese, respectiv păstrarea și amenajarea spațiului de locuit.
Astfel, după ce a obținut de la Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie B aprobare privind planul urbanistic în vederea "închiderii terasă pentru locuință,-,. B, poziția 3 "beneficiar ", conform aprobării nr.12478/12.03.2004 și nr.478/01.11.2004, a solicitat eliberarea Certificatului de urbanism.
Prin Certificatul de urbanism nr.231/06.04.2004 eliberat în baza primei aprobări din data de 12.03.2004, s-a ajuns ca din cererea sa ca simplu proprietar și ca persoană fizică să se elibereze acest certificat de urbanism pentru "obținerea Autorizației de construire, închidere terasă cu destinația-sediu firmă, și nu așa cum solicitase să i se aprobe de C
Ulterior, deși nu fusese de acord cu cele menționate în certificatul de urbanism, a obținut toate documentele necesare pentru eliberarea autorizației de construcție, inclusiv Acordul unic eliberat de către pârâtă, iar prin cererea înregistrată cu nr.-/5.08.2004 a solicitat eliberarea Autorizației de construire.
Însă, prin adresa nr.-/12.08.2004 i se comunică că nu i se poate elibera actul solicitat "autorizație de construcție pentru închidere terasă cu destinație "sediul firmă", deoarece nu deține dovada proprietății terenului aferent terasei și existența unor neconcordanțe din documentația depusă, pârâta spunându-i ulterior că trebuie să încheie un contract de concesiune pentru terenul aferent terasei.
Reclamantul a mai solicitat că încă din data de 25.08.2004 a solicitat Primarului Municipiului B să întocmească documentația în vederea emiterii de către Prefectul Județului Ba O rdinului pentru atribuirea în proprietate a terenului aferent locuinței sale, conform art.36 din Legea nr.18/1991 republicată, revenind ulterior sistematic asupra acestei probleme, iar prin răspunsurile comunicate i s-a comunicat că "terenul aferent construcțiilor este atribuit în proprietate, dacă acestea au destinația de locuință și numai în celelalte cazuri este nevoie de concesiune cu plata taxei de concesionare".
Prin HCL nr.221/30.08.2004, s-a aprobat însă încheierea Contractului de concesionare, moment din care pârâta a început o serie de intimidări, fiind amendat contravențional atât de cât și de Primărie pentru executare lucrări fără autorizație de construcție (procesul verbal de constatare a contravenției nr.21/01.11.2004 fiind anulat prin Sentința civilă nr.653/27.01.2001, pronunțată în dosarul nr.18262/2004), și nici nu i s-au mai primit cererile pentru înregistrare.
Datorită faptelor de abuz și intimidare exercitate de către pârâtă asupra sa, la data de 3.10.2006 a întocmit un alt dosar în vederea eliberării Certificatului de urbanism, pentru "modernizare, reparații la clădiri existente, închidere terasă cu destinația "spațiu de locuit", dar pârâta a motivat că nu-i poate elibera acest certificat, deoarece are un Contract de concesiune, prin care este obligat să facă un sediu de firmă și nicidecum o locuință.
Ca urmare, reclamantul solicită ca instanța să se pronunțe asupra nulității absolute a Contractului de concesionare și a Actului adițional la contract, deoarece acesta a fost semnat printr-o eroare, crezând că va primi din partea pârâtei un "Contract suplimentar cu privire la proprietatea sa asupra terenului de sub terasă", iar intenția sa era de a obține titlu de proprietate asupra terenului de sub proprietatea sa conform art.36 din Legea nr.18/1991 republicată, și nicidecum pentru cel din continuarea proprietății.
De asemenea, susține reclamantul, contractul de concesiune nu trebuia încheiat, deoarece pârâta nu a făcut dovada proprietății acestui teren, iar obiectul contractului nu poate fi realizat deoarece obiectul contractului, așa cum a fost modificat prin Actul adițional la contractul de cesiune (art.1), constă în predarea și respectiv preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 105,30 mp situat în intravilanul Municipiului B,-. Terenul în cauză va fi folosit de către concesionar pentru extinderea sediului societății pe terenul aflat în continuarea proprietății concesionarului, însă cedarea și respectiv preluarea, nu corespunde realității, deoarece terenul este în proprietatea sa și împreună cu terasa este un spațiu bine determinat și care are o adresă poștală exactă. Că pârâta, îl obligă, în calitate de concesionar, să folosească terenul din-, aflat în continuarea proprietății, pentru extindere sediu societate, ori el nu dorește extinderea și mai ales sediul societății, deoarece este persoană fizică, pensionar pe caz de boală, cu grad de invaliditate doi din anul 1994 și până în prezent, cu capacitatea de muncă pierdută total, fiind și persoană cu grad de handicap 2 (doi) accentuat.
Reclamantul susține că "" de care se face vorbire, nu o dorește, pârâtul a interpretând în mod greșit cererea deoarece prin modernizare solicitată închiderea terasei și nu mărește suprafața, ci modernizează ce a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare de la.
Nu se poate vorbi de extindere sediul societate, deoarece imobilul este proprietatea sa ca persoană fizică și dorește folosirea proprietății sale în scop personal, ca locuință, și nicidecum impunerea din partea Primăriei ca în propria sa casă să fie un sediu de firmă.
De asemenea, obiectul contractului de concesiune se referă la extinderea sediului societății, pe "terenul aflat în continuarea proprietății concesionarului", lucru pe care nu l-a solicitat niciodată, care nu este posibil deoarece s-ar suprapune aproape 1/3 cu strada -, teren aflat de în proprietatea publică.
Obiectul Contractului de concesiune nu este posibil, iar întregul contract rămâne fără obiect și din mențiunea făcută la Cap.II "Obiectul contractului" respectiv "teren aferent sediului societății proprietatea concesionarului", deoarece spațiul este proprietatea sa, nu avea și nici nu a dorit vreodată această utilizare, iar terenul este aferent doar imobilului proprietatea sa și nicidecum vreunui sediu de societate.
S-a mai apreciat că întocmirea Contractului de concesiune este un abuz din partea pârâtei deoarece la baza acestui contract nu există nici un titlu al concedentului; că a solicitat o taxă anuală de concesionare de 3173 lei aferentă doar unei activități comerciale și nicidecum pentru o locuință; figurează în evidențele fiscale ale pârâtei cu "locuință construită în 1991" și nu are titlu de sediu, spațiu comercial.
Tot prin aceste certificate fiscale, reclamantul menționează că face dovada că nu are o altă locuință, că această proprietate este singura sa locuință, dar reținută greșit de pârâtă ca fiind spațiu comercial.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, solicitându-se pe fond, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În apărare s-a susținut în esență că reclamantul a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 74/08.02.1995 un spațiu comercial situat în B,-,.B, poz.3 ulterior modificându-se art.7 din contract, în sensul cuprinderii în bunul vândut și a terasei aferente, terasă care face obiectul prezentului litigiu, iar la pct.4 din contract s-a menționat că pe durata existenței construcției se atribuie terenul în suprafață de 30,00mp în cotă indiviză.
Reclamantul a obținut Certificatul de urbanism nr. 231/06.04.2004 pentru obținerea Autorizației de construire închidere terasă cu destinația sediu firmă iar prin cererea înregistrată sub nr. -/05.08.2004 a solicitat eliberarea Autorizației de construire, la care i s-a răspuns prin adresa nr. -/12.08.2004 că nu i se poate elibera actul solicitat deoarece nu deține dovada proprietății terenului aferent terasei, existenței unor neconcordanței în documentația depusă, lipsa acordului vecinilor.
Deoarece reclamantul a demolat vechea terasă și a început construirea unei noi terase fără autorizație de construire, a fost amendat contravențional.
S-a mai arătat că prin adresa nr. 32138/14.10.2004 i s-a adus la cunoștință reclamantului că prin L nr. 221/30.07.2004 s-a aprobat concesionarea suprafeței de 105,30mp teren aferent terasei, cu destinație extindere sediu societate, fiind invitat la sediul instituției pentru perfectarea contractului de concesiune.
Astfel, reclamantul fiind proprietarul unui spațiu comercial și nu al unui spațiu cu destinația de locuință, a considerat neîntemeiată, la acel moment solicitarea de a i se elibera certificatul de urbanism cu privire la "modernizare și reparații la clădiri existente, închidere terasă pentru locuința reclamantului", și ca urmare Contractul de concesiune nr. 16419/15.05.2006 și a actului adițional nr. 27910/17.07.2006 este pentru extindere sediu societate.
În susținerea apărării au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă 375/02.07.2008 s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și s-a admis acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de nr. 16419/15.05.2006 și a Actului adițional nr. 27910/17.07.2006 fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 548 lei achitată cu chitanța nr. -/14.08.2006 și să achite reclamantului suma de 8400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, pe excepție, că acesta și-a dovedit interesul în a solicita a se constat nulitatea absolută a Contractului de concesiune nr. 16419/15.05.2006 și a Actului adițional nr. 27910/17.07.2006 la acest contract, deoarece în urma emiterii acestui contract figurează în evidențele fiscale ale Primăriei B cu datorii anuale de peste 3100 lei, ce trebuiesc achitate de către reclamant, ca persoană fizică cu grad de invaliditate și de handicap 2 (doi), din pensia pe care o primește pe caz de boală.
Pe fondul cauzei a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare definitiv nr. 74/08.02.1995 și Actul adițional nr.1 la contract, reclamantul a cumpărat de la SC B ( SC SA) un spațiu comercial în suprafață totală de 212,69 mp inclusiv terasa exterioară, situat în B,-,.B, poziția 3 parter, terenul aferent terasei atribuindu-se fără plată, iar din totalul suprafeței de 212,69 mp, suprafața de 105,30 mp o reprezintă terasa, dreptul de proprietate fiind înregistrate în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Bacău sub nr. 2628/09.02.1995 și înscris, ca proprietatea lui, cu nr. cadastral 1038/B;O;2 la Biroul de Carte funciară al Judecătoriei Bacău, în Cartea Funciară nr. 24633/
Reține instanța că reclamantul a devenit proprietarul unui spațiu comercial și în virtutea atributelor dreptului de proprietate nu este obligat a păstra această destinație a imobilului cumpărat ci dimpotrivă a înțeles să-l folosească încă de la început ca spațiu de locuit, aspect ce rezultă din cartea de identitate, certificatele fiscale emise de Primăria B, facturi fiscale emise de ON M Furnizare, extrase Carte Funciară.
Ca urmare, instanța de fond a reținut faptul că pârâta a fost în eroare atunci când în certificatul de urbanism nr. 231/06.04.2004 a menționat că acesta a fost eliberat în vederea "obținerii Autorizației de construire, închidere terasă cu destinația sediu firmă", care va fi prevăzut cu firmă luminoasă, accese separate clienți, personal, aprovizionare etc, eroare în care a persistat pe tot parcursul corespondenței purtate cu reclamantul inclusiv în emiterea Hotărârii Consiliului Local nr. 221/30.08.2004 și în încheierea Contractului de concesiune nr. 16419/15.05.2006 și a Actului Adițional nr. 27910/17.07.2006, de modificare a obiectului contractului.
Din analiza celor două înscrisuri a căror nulitate absolută se solicită a se constata, instanța reține că prin Actul adițional nr. 27910/17.07.2006 s-a modificat cap.II art. 1 din Contractul de concesionare nr. 16419/15.05.2006 în sensul că " Obiectul contractului îl constituie cedarea și preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 105,30 mp, situat în intravilanul Municipiului B,-", iar " Terenul în cauză va fi folosit de către concesionar pentru extinderea sediului societății, pe terenul aflat în continuarea proprietății concesionarului".
Conform art. 5 din Contractul de concesiune, s-a stabilit în sarcina concesionarului obligația de a plăti anual o taxă de concesiune de 3173 lei însă nu rezultă că reclamantul este administratorul vreunei societăți comerciale, cu sediul în- B și că acesta ca persoană fizică a solicitat închiderea unei terase la imobilul din B,-,. B, poziția 3, locuința sa personală și ca urmare nu poate fi obligat să folosească terenul pentru extindere sediu societate.
De asemeni, mențiunea "cedarea și preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 105,30 mp" nu corespunde realității, deoarece conform Actului adițional la Contractul de vânzare-cumpărare definitiv nr. 74/08.02.1995, terenul aferent terasei a fost atribuit fără plată reclamantului, pârâta nefăcând nici o dovadă cu privire la regimul juridic al acestui teren.
Pe de altă parte, obiectul contractului de concesiune se referă la extindere sediu societate "pe terenul aflat în continuarea proprietății concesionarului" lucru pe care reclamantul nu l-a solicitat și nici nu ar fi posibil deoarece s-ar suprapune aproape cu 1/3 cu strada -, teren aflat în proprietate publică.
Conform art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt:capacitatea de a contracta consimțământul valabil al părți ce se obligă, nu obiect determinat și o cauză licită.
În speța de față nu putem vorbi însă de un obiect determinant al Contractului de concesiune nr. 16419/15.05.2006 și a Actului Adițional nr. 27910/17.07.2006, acesta neputând fi realizat atât din punct de vedere material, fizic cât și din punct de vedere juridic, nimeni neputând fi obligat la imposibil.
O altă condiție pentru validitatea unei convenții este existența unei cauze licite, reale, cauza obligației fiind elementul component al voinței juridice de a se obliga prin consimțământ care constituie motivul determinant al acestuia și care constă în reprezentarea scopului corect, în vederea realizării căruia se consimte la realizarea obligației.
Astfel obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită nu poate fi valabilă (art. 966 Cod civil) cauza obligației fiind falsă atunci când debitorul s-a obligat în credința greșită a existenței cauzei fiind deci vorba de o eroare asupra existenței cauzei, sancțiunea juridică a lipsei cauzei obligației ca și a caracterului ei ilicit, imoral, fraudulos fiind nulitatea absolută a obligației.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul care susține că reclamantul a cumpărat de la un spațiu comercial iar vânzătorul și apoi reclamantul nu au avut niciodată în proprietate terenul. Susține recurentul că terasa cumpărată a fost demolată de reclamant iar terenul, așa cum a fost menționat în certificatul de urbanism 231/06.04.2004, este proprietatea indiviză a locuitorilor. Că reclamantul a început construcția unei noi terase pentru care a fost sancționat contravențional și încunoștințat că trebuie să dețină autorizație de construire iar prin hotărârea consiliului local s-a aprobat cererea de concesionare formulată de reclamant. Susține recurenta că cererea de anulare a contractului de concesiune nu este întemeiată și că greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu are culpă procesuală.
Prin întâmpinare intimatul susține că terenul este proprietatea sa dobândit prin contractul de vânzare -cumpărare 74/1995, act juridic ce nu a fost anulat, și solicită respingerea recursului.
La termenul din 13.03.2009 instanța, în condițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, pune în discuția părților motivul de ordine publică privind competența materială de soluționare a cauzei.
Instanța, verificând sentința recurată cu respectarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, în limitele motivelor de recurs formulate de recurent și cele puse în discuția părților din oficiu, constată fondat recursul pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Potrivit art. 126 alin. 3 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Prin Codul d e procedură civilă, art. 1 - 41sunt consacrate regulile de drept comun privind competența materială de soluționare a cauzelor, reguli de la care au fost consacrate excepții prin legi speciale.
În materia contenciosului administrativ competența materială este consacrată prin Legea 554/2004 potrivit căreia orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin act administrativ, potrivit art. 2 lit. c din Legea 554/2004 se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, fiind asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;
Așadar, pe calea contenciosului administrativ pot fi contestate doar actele administrative sau actele administrative asimilate.
Contractul de concesiune contestat de reclamant, chiar dacă este încheiat de o autoritate publică, are ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate privată, a unității administrativ teritoriale în opinia recurentului sau a reclamantului potrivit susținerii acestuia. În toate cazurile nu s-a făcut dovada că bunul, respectiv suprafața de teren concesionată, ar constitui proprietatea publică a unității administrativ teritoriale, recurenta susținând, prin chiar motivele de recurs, că acesta ar fi proprietate privată împrejurare confirmată și de mențiunile din Certificatul de urbanism nr. 23/2004 (fila 75 dosar fond).
Constatând că actul juridic contestat de reclamant nu este un act administrativ în sensul prevăzut de Legea 554/2004 și nici un act administrativ asimilat acestuia, competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun și nu instanței de contencios administrativ.
Constatând că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor imperative care reglementează competența de soluționare a cauzelor, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul și va casa hotărârea recurată. În baza art. 312 pct. 6 Cod procedură civilă va trimite cauza spre competență soluționare Judecătoriei Bacău, instanță competentă potrivit art. 1 pct. 1 și 5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta -pârâtă Autoritatea Administrativă a Municipiului - prin Primar,împotriva sentinței civile nr. 375 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Casează sentința recurată, trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
08 aprilie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Lăcrămioara
