Anulare act administrativ fiscal. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- -CA

DECIZIA NR. 330/CA/2009-

Ședința publică din 28 MAI 2009

PREȘEDINTE: Boța Marilena

JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în S M,-,.18,.23, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtăDIRECȚIA DE MUNCĂ SI SOCIALĂ JUDEȚEANĂ S, cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 20/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei achitată prin chitanța seria - nr. - din 18.02.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, intimata a depus întâmpinare, iar Agenția județeană de Prestații Sociale SMa depus întâmpinare, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 20/21.01.2009 Tribunalul Satu Marea anulat ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta domiciliată în S M,-,. 18,. 23 jud. SMî mpotriva pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ JUDEȚEANĂ S M cu sediul în S M,- pentru anulare acte administrative.

Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Având în vedere natura juridică a acțiunii prin care o persoană fizică solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică, raportat la dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 " pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de <LLNK 11997 146 10 201 0 18>Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările si completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu excepția celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare " în temeiul art. 20 alin. 2 și art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, reclamanta a fost citată cu mențiunea obligației acesteia de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată.

Potrivit art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997, "judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determine o valoare mai M, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

Constatând că deși legal citată, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală privind plata anticipată a întregii taxei de timbru datorată, respectiv faptul că nu a făcut dovada acestei plăți până la termenul stabilit de instanță în acest scop, instanța, în temeiul art. 10, art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 3 lit. m, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, conform dispozitivului prezentei.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a judecat cererea la primul termen de judecată, din data de 14.01.2009. Astfel cum se poate observa din cuprinsul sentinței atacate, nicăieri nu apare vreo mențiune cu privire la faptul că din data de 12.01.2009 prin registratură recurenta a înregistrat o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător. Apreciază că se impunea admiterea cererii sale în temeiul articolului 156 alineat 1 cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât cauza se afla la primul termen de judecată.

Soluția astfel pronunțată s-a datorat și unei lipse de comunicare între serviciul de registratură și arhiva instanței. Chiar dacă s-ar fi dorit respingerea cererii sale de amânare, aceasta trebuia să fie pusă în discuția părților, ori, în sentința atacată nu se face nici o precizare cu privire la cererea de amânare.

Pe de altă parte practica instanței este constantă în sensul că angajarea unui apărător se face și în scopul consilierii cu privire la cuantumul taxelor de timbru judiciar.

În aceste condiții, apreciază recurenta că instanța trebuia să acorde întâietate cererii de amânare în vederea angajării unui apărător.

În drept a invocat prevederile articolelor 299 și următ. cod procedură civilă.

Intimata Direcția de Muncă și Socială a județului SMa invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând în motivare că, începând cu data de 01.11.2008, prin efectul legii - art- IV din OUG 108/2008 și HG 1318/2008, încetează calitatea procesuală a Direcției de Muncă și Protecție Socială S M, prin înființarea Agenției Județene pentru Prestații Sociale S M, care preia atribuția de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, în litigiile având ca obiect stabilirea și plata prestațiilor sociale, astfel cum prevede OUG 116/2007.

Agenția Socială pentru Prestații Sociale SMa formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, intimata a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică privind taxa de timbru. Prin sentința civilă nr. 20/CA din 21 ianuarie 2009 Tribunalul Satu Marea hotărât anularea ca netimbrată acțiunii în contencios administrativ înaintată de reclamanta împotriva pârâtei DMIS S pentru anulare acte administrative. Considerând că deși legal citată, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală pentru plata anticipată a întregii taxe de timbru datorată, respectiv faptul că nu a făcut dovada acestei plăți până la termenul stabilit de instanță în acest scop, instanța în temeiul articolului 10, articolului 17 alineat 2 din Legea 554/2004, articolului 3 lit. m, articolului 20 alineat 3 din Legea 146/1997 a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată.

În fapt conform prevederilor articolul 6 alineat (1 ) din OUG 148/2005 concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, ca și stimulentul lunar, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau după caz, pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției. Textul menționat prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Așadar, rațiunea acordării indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani are la bază prevederile articolul 2 din OUG 148/2005, care, la alineat(4) fără a face distincție între nașterea simplă și nașterea multiplă, precizează în mod expres că se acordă o singură indemnizație în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept.

În accepțiunea legiuitorului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creșterea copilului,nu poate fi acordată decât o singură indemnizație.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și casată sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele argumente:

Reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 8435/16.09.2008 a Direcției de Muncă și Protecție Socială S M, acordarea unei indemnizații pentru creșterea copilului în cuantum de 1.200 lei, precum și acordarea retroactivă a indemnizației pentru creșterea copilului pentru fiecare dintre cei doi copii rezultați din naștere, începând cu data de 01.09.2008.

Potrivit prevederilor art. 15 lit. e) din Legea 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: e) stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor handicapate șia altor forme de protecție socială prevăzute de lege.

Or, acțiunea reclamantei are ca obiect acordarea indemnizației de creștere a copilului, care constituie o măsură de protecție socială, astfel că este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul prevederilor legale arătate și sub acest aspect hotărârea instanței de fond de anulare ca netimbrată a acțiunii apare ca fiind nelegală.

Pentru aceste considerente, dat fiind că instanța de fond a soluționat cauza pe excepție, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 2, 3 și 5, rap. la art. 304/1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, casată sentința nr. 20/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru examinarea fondului.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în S M,-,.18,.23, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtăDIRECȚIA DE MUNCĂ SI SOCIALĂ JUDEȚEANĂ S, cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 20/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare ținând seama de considerentele prezentei decizii.

heltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 28 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.M/09.06.2009

Jud fond

Dact./09.06.2009

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Oradea