Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 328/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 328/CA/2009-
Ședința publică din 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena Judecător
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ - S, Str. -, -. 36, Județ S M în contradictoriu cu intimații reclamanți: reclamanții,, toți cu domiciliul ales în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 84/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimații reclamanți - avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de baroul Satu mare la 25 mai 2009, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului formulat, sentința pronunțată este legală și temeinică, criticile formulate împotriva ei nu au nici o substanță.
Corect a reținut instanța de fond că au fost încălcate principiile dreptului de muncă câtă vreme salariul de bază este compus din salariu, spor de vechime, supliment treaptă, supliment post.
Aceste drepturi au fost acordate prin lege, însă acordarea lor a fost suspendată, în consecință se pot solicita acordarea drepturilor retroactiv pentru perioada suspendării. Depune practica altor instanțe. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 84/2009 Tribunalul Satu Marea admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanții, toți cu domiciliul ales în S M,-, jud. S M, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în S M,-, jud. S M,în sensul că,
A obligat pârâtul la alocarea și plata către reclamanți sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționar public în cadrul autorităților publice pârâte.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, " entru p. activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime în munca;
c) suplimentul postului**);
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare**).
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate în mod succesiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008 pentru modificarea <LLNK 12007 6130 301 0 32>Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin <LLNK 12007 232 10 201 0 18>Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Referitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, se reține că, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG nr. 2/2006, anterior arătate pentru perioada 2004-2006, dreptul funcționarilor publici la plata acestui spor a fost suspendat.
Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două sporuri, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la sporul privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța constată că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată 2004-2006, iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.
Prin urmare, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare, după cum, din acest moment reintră în vigoare dreptul la acțiune al reclamantului, suspendat la rândul său pe durata suspendării exercitării dreptului a cărui realizare se solicită pe calea acțiunii în justiție.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ că, drepturile peroanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu puteau fi anulate pe calea unor acte normative de suspendare a aplicării acestora.
În situația dată, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o normă lipsită de conținut trebuie reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la cele două sporuri, nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora, cât timp existența acestora nu a fost înlăturată prin vreo dispoziție legală.
Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.
Prin urmare, instanța a apreciat că solicitarea formulată de funcționarii public, în sensul constatării îndreptății acestora la plata retroactivă a celor două sporuri începând cu data nașterii dreptului și până la zi, la valoarea actualizată a acestor drepturi este întemeiată.
În privința cuantumului celor două sporuri cuvenite funcționarilor public, instanța constată că acesta nu a fost prevăzut de lege sau de vreun alt act normativ emis în aplicarea legii, reclamanții solicitând plata acestora în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru ambele sporuri, justificând această solicitare prin prisma altor dispoziții legale care reglementează sporuri salariale, prin raportare la proiectul de act normativ ce urma să cuantifice acest spor și prin cea a existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste sporuri au fost acordate în cuantum de 25% fiecare.
Respectarea principiului statului de drept presupune și implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive astfel că este necesar ca titularii unor drepturi (și cu atât mai mult titularii unor drepturi salariale) să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În acest sens, se constată că, deși dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici a reintrat de drept în vigoare, iar aceștia sunt îndreptățiți la plata retroactivă a acestor drepturi, exercitarea drepturilor salariale ale acestora este îngrădită de lipsa preocupării autorităților statului de a adopta reglementări minimale în domeniu, respectiv de a stabili cuantumul sporurilor la salariul de bază prevăzut de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Din această perspectivă, instanța constată că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei de către reclamanți, în situații litigioase identice, instanțele judecătorești din România au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care au stabilit cuantumul celor două sporuri cuvenite funcționarilor public ca fiind de câte 25% fiecare din salariul de bază.
Față de existența unui număr considerabil de hotărâri judecătorești adoptate în sensul amintit și care au dobândit puterea de lucru judecat, instanța a apreciat că, deși practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc, aceasta poate crea justițiabililor o speranță legitimă în sensul îndreptățirii acestora la un drept recunoscut de instanțele judecătorești unor persoane aflate în situații identice cu aceștia.
În practica Curții Europene privind Drepturile Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Cauza Stere împotriva României din 26.02.2006).
De asemenea, în practica aceleiași instanțe europene, Cauza Beian împotriva României nr. 1 din 06.12.2007, s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.
Față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor reclamanților, instanța a apreciat că, pentru apărarea unui drept salarial recunoscut de lege al cărui cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, cuantum care astfel constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru recunoașterea acestui bun este necesară aplicarea cu prioritate a Convenției Europene privind Drepturile Omului și a practicii anterior amintite Curții Europene privind Drepturile Omului în această materie în sensul recunoașterii dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și la sporul treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici aflați în situații juridice identice.
Împotriva acestei sentințe, în termen, scutit de plata taxei de timbru, a declarat recurs Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă S, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că în vederea reglementării drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici în anul 2007, a fost adoptată OG. 6/2007.
Potrivit dispozițiilor exprese ale articolului 1 alineat 2 din OG 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Astfel cum se dispune prin articolul 3 din ordonanța invocată, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Ordonanța invocată nu reglementează modalitatea de acordare a suplimentului postului, respectiv a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Mai arată recurenta că prin dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 nr. 487/1006, cu modificările ulterioare, Legii bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, cu modificările ulterioare, respectiv ale Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008 nr. 387/2007, cu modificările ulterioare,nu au fost prevăzute sumepentru acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare
În drept se invocă dispozițiile articolul 304 punct 9 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimați se solicită respingerea recursului, deoarece potrivit articolului 29 alineat 1, devenit articolul 31 alineat1 din Legea 188/1999 R, intimații reclamanți au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004- 01.01.2007.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în temeiul dispozițiilor articolului 3041cod procedură civilă, instanța constată că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:
Prevederile articolului 31 alineat 1 din Legea 188/1999 republicată, respectiv dispozițiile articolului 29 alineat 1 în reglementarea anterioară republicării acestei legi, prevăd că funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile articolului 29 din Legea 188/1999 au fost modificate prin Legea 251/2006, modificări care au intrat în vigoare la 01.01.2007, astfel că pe perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2007, adică anterior modificărilor intervenite prin Legea 251/2006, dispozițiile articolului 29 din Legea 188/1999 prevedeau la lit. c șisuplimentul postului și suplimentul gradului, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă nu era prevăzut dreptul la suplimentul pentru treapta de salarizare, situație în care acordarea acestuia de către prima instanță pe această perioadă nu are temei de drept.Doar de la 01.01.2007 era prevăzut în Legea 188/1999 dreptul la suplimentul treptei de salarizare.
Prin dispozițiile articolului 29 alineat 3 din Legea 188/1999 se prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, ceea ce înseamnă că stabilirea efectivă salariului, a sporurilor, a premiilor, a suplimentelor și a altor drepturi salariale, adică a cuantumului acestora trebuie prevăzută prin dispoziții speciale cuprinse în alte acte normative, Legea 188/1999 pe care își întemeiază acțiunea reclamanții, reglementând doar regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publicii și stat sau administrația publică locală.
Pe perioada în litigiu 01.2004 - 12.2008, în absența unei legi care să reglementeze sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate prin dispozițiile speciale cuprinse în: OUG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007 și OG 9/2008.
Din cuprinsul normelor prevăzute în aceste acte normative se deduce faptul că atât suplimentul postului, cât și suplimentul treptei de salarizare sau suplimentul gradului sunt incluse în salariul de bază prevăzut pentru fiecare funcție publică, potrivit anexelor care fac parte integrantă din aceste acte normative.
Astfel, la articolul 1 alineat 2 lit. b din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2004 și 2005, se prevede că sistemul de salarizare a funcționarilor publici are în vedere "crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase, grade profesionale."
Dispozițiile articolului 4 din aceeași ordonanță prevăd că salariul de bază se stabilește în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice șiîn raport cu categoriași, după caz,cu gradul profesionalal funcției publice, potrivit anexelor. Aceste grade profesionale sunt următoarele: debutant, asistent, principal și superior, astfel cum sunt structurate prin dispozițiile articolului 14 din Legea 188/1999 și cum sunt trecute în anexele la ordonanțele de urgență privind salarizarea funcționarilor publici, cu salariile de bază aferente.
Pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesctrei trepte de salarizare, conform dispozițiilor articolului 5 alineat1 din OUG 92/2004, cu un salariu diferit pentru fiecare treaptă de salarizare.
Prin urmare, suplimentul gradului și suplimentul treptei de salarizare sunt reprezentate de diferența de salarizare dintre cele trei trepte prevăzute pentru fiecare grad profesional în parte, diferență care se reflectă în salariile de bază prevăzute în anexe și care au un cuantum diferit în funcție de fiecare treaptă de salarizare și de fiecare grad. Drepturile salariale sunt reglementate identic și în celelalte acte normative ulterioare OUG 92/2004.
În ceea ce privește suplimentul postului, instanța constată că și acesta este inclus în salariul de bază, suplimentul postului reprezentând diferența dintre salariile de bază prevăzute pentrufiecare funcție publică, în raport de categorie și clasă, evidențiate în anexele la ordonanțele privind salarizarea funcționarilor publici.
Conform dispozițiilor cuprinse în Legea 188/1999 (articolele 8,9, 10) funcțiile publice se împart în3 claseîn funcție de nivelul de studii necesar pentru ocuparea funcției publice, funcționarii publici sunt:debutanțisaudefinitivi, iar funcțiile publice sunt: de conducere, de execuție și pentru înalți funcționari publici. Funcțiile publice de execuție sunt structurate pegrade profesionale, respectiv: debutant, asistent, principal și superior. Prin urmare, fiecare funcție publică are 3 clase, fiecare clasă are 4 grade profesionale și fiecare grad profesional are trei trepte de salarizare. Anexele la actele normative privind salariul funcționarilor publici prevăd câte un salariu de bază pentru fiecare funcție publică, salariu diferit în funcție de clasă, grad profesional și treaptă.
Conform dispozițiilor articolului 55 din Legea 188/1999, funcționarul public poate promova în funcția publică prin promovarea într-o altă clasă și alt grad profesional și poate avansa în treptele de salarizare. Promovarea în clasă, în grad profesional și avansarea în treptele de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant, deoarece dispozițiile articolului 56 alineat 2 prevăd că promovarea se face printransformarea postuluiocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
De asemenea dispozițiile articolului 12 din OUG 92/2004 prevăd că promovarea persoanelor încadrate în funcția de debutant se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate, promovarea persoanelor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate, iar funcționarii publici care absolvesc o formă de învățământ superior de lungă sau scurtă durată, încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior, se numesc, prin examen într-o funcție publică de execuție, un grad profesional și o treaptă de salarizare care să le asigure acestorao creșterede până la 15 % a salariului de bază avut anterior.
Din aceste dispoziții legale, instanța constată că funcția publică pe care o ocupă funcționarul public, reprezintăpostulîn accepțiunea Legii 188/1999, iar suplimentul postului este diferența dintre salariile de bază prevăzute pentrufiecare funcție publică în parte, în raport declasa și gradul profesional aferent, deoarece, prin promovarea în clasă și în gradul profesional imediat superior crește salariul de bază, aspect care rezultă din anexe, ceea ce echivalează cu acordarea unui supliment potrivit noului post ocupat de către funcționarul public prin transformarea vechiului post ocupat ca urmare a promovării.
Prin urmare instanța constată că prin admiterea acțiunii formulate de către reclamanți, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru considerentele arătate în baza dispozițiilor articolului 304 punct 9 cod procedură civilă și ale articolului 312 alineat1 cod procedură civilă vor fi admise recursurile declarate de pârâte, modificată în parte sentința, respinsă acțiunea formulată de către reclamanți.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs de către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ - S, Str. -, -. 36, Județ S M în contradictoriu cu intimații reclamanți: reclamanții,, toți cu domiciliul ales în S M,-, jud. S M, împotriva sentinței nr. 84/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții,, toți cu - cu domiciliul ales - în S M,-, Județ SMî mpotriva pârâtei AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ - S, Str. -, -. 36, Județ S
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
Cu opinie separată
- - - - - - - -
Red.dec./10.06.2009
Jud fond.
Dact./ 10.06.2009
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că soluția legală ce putea fi adoptată în cauză era aceea de respingere a recursului formulat de recurenta pârâtăAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ - S, Str. -, -. 36, Județ S - și menținerea în întregime dispozițiilor sentinței nr. 84/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare
Este necontestat în cauză textul articolului 31 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici care le conferă acestora pentru activitatea desfășurată - dreptul la un salariu compus din:
" a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechimea în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii."
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Câtă vreme între elementele salariului de care beneficiază reclamanții potrivit legii se includ suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, respingerea unei astfel de cereri reprezintă în fapt o încălcare a dreptului.
Dreptul reclamanților chiar necuantificat - există - independent de adoptarea sau nu a proiectelor de acte normative emise de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Pe de altă parte, Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, se referă la neconstituționalitatea prevederilor articolului 1 din OG 137/2000, iar reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile articolului 31 alineat 1 lit. și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
În acest context nu sunt aplicabile în cauză prevederile declarate neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale arătate mai sus, deoarece dreptul reclamanților este prevăzut în Legea 188/1999 a Funcționarilor Publici, iar nu creat de judecător prin înlocuirea unor dispoziții legale cu altele.
Modul de calcul al cuantumului cuvenit reclamanților este o problemă care a devenit litigioasă și cu concursul atitudinii procesuale a pârâtei, care nu a făcut demersuri pentru materializarea dreptului și stabilirea cătimii sporului nici după promovarea acțiunilor în instanță.
Pe de altă parte, nu se poate reține că aceste sporuri au fost incluse în salariul de bază al reclamanților potrivit anexelor ce fac parte integrantă din actele normative aplicate perioadei: OUG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007 și OG 9/2008.
Este adevărat că între treptele de salarizare există o diferențiere prevăzută în actele normative mai sus arătate, dar sporurile la care se referă Legea 188/1999 ca elemente ale salariului funcționarilor publici nu se regăsesc în veniturile lunare.
Prin aplicarea sporului de 15% la salariul de bază al debutanților rezultă un cuantum superior celui prevăzut în anexa 1 la Legea 188/1999.
În ceea ce privește suplimentul postului din aceleași anexe,nu se poate reține existența unei diferențieri între posturile existente(consilier, expert, consilierii juridici - având același grad profesional și aceeași treaptă au același salariu de bază.)
În condițiile în care funcționarii publici aflați în situații similare cu reclamanții au avut câștig de cauză (aspect dovedit cu deciziile depuse în probațiune), este pertinentă motivarea instanței de fond în sensul că statul trebuie să asigure punerea în practică a legilor de o manieră în care să evite insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați (cauza Beian împotriva României și împotriva României ) astfel că recursul este nefondat.
JUDECĂTOR
- -
Red.M/10.06.2009
Dact./10.06.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona