Anulare act administrativ fiscal. Decizia 385/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 385/R-CONT
Ședința publică din 10 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.1292/C din 4 noiembrie 2008și a încheierii de ședință din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind, domiciliat în Rm.V,-,.A,.28, jud.V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta prin consilier juridic și avocat pentru intimat.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus din partea intimatului, întâmpinare.
S-a comunicat un exemplar al întâmpinării, reprezentantul recurentei arătând că a luat cunoștință de conținutul acesteia.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatându-se recursurile în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței nr.1292 a Tribunalului Vâlcea, modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr.30229/21.08.2008. De asemenea, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 22 decembrie 2008, modificarea acesteia și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Precizează că s-a opus la administrarea probei cu expertiză contabilă, fapt pentru care nu putea fi obligată DGFP V la plata onorariului de expert. Mai mult decât atât, prin expertiză s-a constatat că actele emise de recurentă au fost legal emise și nu s-a constata nici un abuz din partea acesteia.
Apărătorul intimatului solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Astfel, recurenta fiind căzută în pretenții, datorează cheltuieli de judecată pe care intimatul le-a suportat odată cu declanșarea procesului, conform dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, recursul declarat împotriva încheierii din Camera de consiliu fiind nefondat. Referitor la atacarea sentinței, și acest recurs este nefondat, întrucât recurenta nu a putut face dovada că intimatul, în calitate de administrator, a provocat insolvabilitatea SRL, prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință a bunurilor mobile și imobile. La data emiterii deciziei nr.-, firma nu era introdusă în procedura insolvabilității, acest lucru făcându-se după pronunțarea sentinței nr.1292/C/2008. Intimatul nu numai că nu a introdus firma în stare de insolvabilitate, ci, dimpotrivă, a adus și aport personal pentru a achita TVA în vamă, pentru importurile de produse chimice din Italia. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 31.10.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea parțială a deciziei nr.30229/21.08.2007, suspendarea executării acesteia și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, la data de 21.08.2007, prin decizia sus-menționată a fost angajată răspunderea sa solidară cu debitoarea declarată insolvabilă, L, în temeiul art.27 pct.1 lit.a și b din nr.OG92/2003.Or, dispozițiile invocate nu sunt aplicabile situației de fapt reținute de pârâtă, întrucât acesta nu se face vinovat de faptele pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a contribuabilului cu societatea declarată insolvabilă. S-a mai precizat că reclamantul nu a înstrăinat bunurile societății, dovadă procesul-verbal de custodie încheiat cu SC SA.
Ca atare, nu poate fi concretizat un prejudiciu cauzat societății de reclamant și nici nu se poate vorbi de o faptă ilicită săvârșită de fostul acționar și administrator, după cum nici reaua sa credință ori intenția sa de a prejudicia societatea. Deoarece prin actul administrativ s-a instituit și măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor familiei sale, este justificată solicitarea de suspendare a acestuia, până la soluționarea cauzei pe fond.
Tribunalul Vâlcea - prin sentința nr.1293/4.11.2008, a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a deciziei nr.30229/21.08.2008, în ceea ce privește răspunderea solidară a reclamantului.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, prin decizia susmenționată Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaa ngajat răspunderea solidară a reclamantului alături de numiții și pentru datoriile SC SRL Rm.
În motivarea acestei decizii se arată că pârâții au înstrăinat stocul de marfă al societății fără a proceda la recuperarea contravalorii acestuia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 27 din OG nr. 92/2003.
Potrivit art. 27 din OG nr. 92/2003, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
Deși decizia nu se referă expres la una din cele teze de mai sus din motivarea ei se deduce că pârâta face aplicația art. 27 alin. 1 pct. b din OG nr. 92/2003.
Acesta se referă la înstrăinarea sau ascunderea cu rea credință a bunurilor societății.
În consecință pentru angajarea răspunderii solidare nu este suficientă dovedirea înstrăinării bunurilor ci și condiția relei credințe în efectuarea acestei operațiuni.
Reaua-credință poate îmbrăca forme variate însă în speță trebuia dovedit faptul că scopul înstrăinării bunurilor nu a fost exercițiul normal al comerțului ci scoaterea lor din patrimoniu pentru a zădărnici executarea silită.
În speță după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar precum și din expertiza efectuată stocul de marfă a constat în produse chimice de uz menajer în mare parte expirate sau aproape de împlinirea termenului de valabilitate fapt pentru care o parte din marfă a și fost oprită în vamă (fila 102 dosar); pentru o altă parte s-a încercat valorificare în regim de consignație (contractele de la filele 48, 60, 72 dosar) sau prin vânzare propriu-zisă dar nu s-a încasat prețul, marfa fiind de calitate inferioară și cu termenul de valabilitate expirat; diferența de stoc rămasă se află în custodie la SC SA conform procesului verbal de la fila 34 dosar.
Toate aceste aspecte sunt confirmate și de expertiza efectuată în cauză ( filele 186-190 dosar) care a descoperit stocul de marfă depozitat la SC SA cu ocazia deplasării expertului împreună cu reprezentanții pârâtei. Întregul stoc de marfă în valoare de 67.618 lei avea durata de valabilitate expirată.
Față de aceste considerente de fapt tribunalul a constat că în mod nejustificat pârâta a reținut că reclamantul a acționat cu rea-credință în înstrăinarea stocului de marfă; în realitate din cauza calității necorespunzătoare și a termenului de valabilitate depășit marfa nu a mai putut fi valorificată.
Așa fiind, tribunalul a admis cererea și a dispus anularea parțială a deciziei înlăturând răspunderea solidară a reclamantului alături de SC SRL.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată cu titlu onorariu de avocat.
Ulterior, prin încheierea din 22.12.2008, Tribunalul Vâlceaa admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr.1292/4.11.2008 în sensul că a stabilit cheltuieli de judecată la suma de 1.300 lei în loc de 300 lei, în sarcina pârâtei, cu motivarea că, în mod eronat s-a omis includerea onorariilor experților în contul cheltuielilor de judecată, deși, dovezile de plată se aflau depuse la dosar. Astfel, din moment ce acțiunea reclamantului a fost admisă integral, acesta era îndreptățit la recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate de proces.
Împotriva sentinței nr.1292/C/4.11.2008 și a încheierii din 22.12.2008, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâta DGFP V, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate împotriva sentinței s-a susținut, că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, prin interpretarea eronată a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală ce stabilesc răspunderea solidară în sarcina persoanelor fizice, juridice și/sau a administratorilor, asociaților, oricăror persoane care, cu rea-credință, au înstrăinat sau ascuns sub orice formă bunurile societății, provocându-i starea de insolvabilitate. Or, în cauză organele de executare silită din cadrul Administrației Domeniului Public V au apreciat că prin faptele lor pârâții au acționat cu rea-credință, generând starea de insolvență a SC SRL Rm.V ce a acumulat obligații la bugetul consolidat al statului de 41.012 lei.
- nu s-a ținut cont de declarațiile oscilante ale intimatului-reclamant, care nu fac altceva decât să contureze vinovăția acestuia, stare de fapt pe care instanța de judecată nu a înțeles să o califice ca atare.
Prin urmare, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței prin respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate împotriva încheierii, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a aplicat dispozițiile art.274 alin.3 Cod pr.civilă, în raport de care avea posibilitatea să intervină în cuantumul cheltuielilor de judecată, ținând cont de culpa părții căzute în pretenții.
Or, atâta vreme cât recurenta-pârâtă s-a opus probei cu expertiza contabilă și nu s-a dovedit abuzul instituției în emiterea actelor administrative, nu putea fi obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Ca atare, se impune admiterea recursului și modificarea încheierii prin respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Examinând recursurile, prin prisma criticilor aduse pe temeiurile invocate, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, apreciată ca nefondată, se constată că judecătorul fondului a dat dezlegarea corectă problemei supuse judecății, interpretând corect textul art.27 pct.1 lit.b din OG nr.92/2003 - Codul d e procedură fiscală.
Într-adevăr, potrivit acestui text, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat în insolvență răspund solidar cu acestea administratorii, asociați, acționari - care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
Prin urmare, pentru angajarea răspunderii este necesară dovada înstrăinării cu rea-credință, ori a intenției vădite de a ascunde bunurile societății - anterior intrării în insolvență - cu scopul de a fi sustrase executării silite.
Or, din întreg materialul probator efectuat în derularea litigiului, nu rezultă o asemenea situație de fapt, în ceea ce-l privește pe intimatul-reclamant.
Dimpotrivă, în urma verificărilor efectuate pentru efectuarea expertizei contabile, s-a constatat că acesta, în calitate de administrator, a luat măsurile necesare conservării stocului de marfă, în valoare de 64.931,91 lei, depozitându-l inițial la SC SRL Rm.V, iar mai apoi, la SC SA, așa cum rezultă din procesul-verbal de inventariere din aceeași dată, marfă regăsită de către expertul cauzei, la data întocmirii lucrării, la care a participat, inclusiv, un reprezentat al recurentei-pârâte.
De asemenea, s-a constatat, verificând balanța și documentele contabile ale societății că nu există înstrăinări de bunuri aparținând societății, de către administrator și nici ale însușirii vreunei sume de bani de către acesta, ceea ce conduce la greșita reținere a relei-credințe în persoana acestuia.
Mai mult, s-a dovedit că intimatul-reclamant a întreprins toate demersurile pentru găsirea de beneficiari pentru marfa importată, cu caracter perisabil, dar și pentru ca ceilalți asociați străini să ia măsuri față de livrarea unei mărfi cu termen de garanție expirat, fapt ce a determinat imposibilitatea valorificării acesteia.
Prin urmare, nu se poate reține subzistența temeiului prevăzut de pct.8 și 9 Cod pr.civilă, invocate de recurenta-pârâtă, în ceea ce privește aprecierea făcută de judecătorul fondului asupra actului administrativ dedus judecății.
Nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art.274 alin.3 Cod pr.civilă, nu poate fi primită, întrucât, față de soluția dată prezentului litigiu, în mod corect, s-a apreciat asupra obligării integrale la plata cheltuielilor de judecată, neexistând motive care să ducă la intervenția în cuantumul acestora.
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile OG nr.92/2003, urmează să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.1292/C din 4 noiembrie 2008 și a încheierii de ședință din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind, domiciliat în Rm.V,-,.A,.28, jud.V.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
15.04.2009
Red.IB
EM/2 ex.
Jud.fons.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
