Anulare act administrativ fiscal. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.417/CA
Ședința publică din 18 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în Cernavodă, str.-(fostă 23 August), nr.40, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1229/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sect.1, nr.202, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.45559/12.05.2008 depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind apărătorul recurentei reclamante, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile apărătorului recurentei reclamante, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul recurenta reclamantă, prin apărătorul său solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.1229/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în sensul admiterii contestației și pe cale de consecință anularea Ordinului nr.1983/13.04.2008 prin care a fost validată Hotărârea nr.680/18.10.2001 și implicit să se constate îndreptățită solicitarea reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii, evident recalcularea acestora prin aplicarea indicilor de calcul la zi. Situația întocmită de Comisia Mixtă Româno -, aflată la filele nr.46 din dosarul de fond, se precizează de către instanța de fond, că în mod corect această comisie a apreciat despăgubiri doar pentru suprafața de 3.000 mp. Precizează apărătorul recurentei reclamante că nu a înțeles să atace hotărârea Comisiei Județene. Conform actelor depuse la dosar rezultă că autorul reclamantei a dobândit 0,3 ha teren agricol, locuință compusă din 2 camere cu locul de curte în suprafață de 150 mp. Ambele situate în orașul,- și J din casa situată în orașul,-, compusă din două camere pivniță și J din patul, precum și loc de casă în suprafață de 300 mp. Prezumția de înstrăinare a imobilelor nu a fost dovedită, aceste imobile nefiind înstrăinate din anul 1940 până în anul 1953.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și înregistrată sub nr. 4914/118/23.05.2007 reclamanta a formulat contestație împotriva ordinului nr. 1983/din 13.04.2007 prin care a fost validată Hotărârea nr. 680/2001 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998
Motivând acțiunea reclamanta învederează în esență că, prin cererea nr. 1041/20.07.1998 a solicitat în temeiul Legii 9/1998 acordarea compensațiilor bănești pentru autorul.
Din cuprinsul actelor a rezultat că autorul a dobândit 0,3 ha teren agricol, locuință cu loc de curte în suprafață de 1502o altă locuință plus anexe cu loc de curte în suprafață de 3002.
Comisia județeană a calculat compensații numai pentru terenul agricol ignorând celelalte acte.
Prin Ordinul 1983/2007 a fost validată Hotărârea 680/2001.
Întrucât nu i-au fost acordate compensații bănești și pentru cele două imobile reclamanta apreciază că soluția pârâtei nu este în acord cu litera și spiritul legii, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Prin Sentința civilă nr.1229/06 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ se respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța reține, în esență că, în mod corect Comisia Județeană C și pârâta a apreciat asupra unor despăgubiri cuvenite doar pentru suprafața de 3.000.p, avându-se în vedere situația individuală relativă a proprietăților întocmită de în anul 1942 și nu declarațiile de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen promovează recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu indicarea temeiului de drept prev.de art.304 (1) Cod pr.civilă, cu motivația în esență că:
- în mod eronat instanța de fond a apreciat asupra probatoriului administrat în cauză, nepronunțându-se asupra unor dovezi administrate și care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- în condițiile art.5 din Legea nr.9/1998 s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea compensațiilor bănești și care nu erau cuprinse în sfera celor pentru care s-au acordat despăgubiri, fapt pentru care recurenta "contestă" hotărârea instanței de fond sub aspectul legalității.
Prin întâmpinare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu susținerile părților și văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că, urmează a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
În calitate de moștenitor al defunctului, recurenta s-a adresat cu cererea înregistrată sub nr.1041/20.07.1998 Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Prefecturii C, solicitând acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile abandonate de autorul său în Bulgaria comuna, județul, identificate ca și compunere și amplasament prin actul intitulat Declarațiune din 18 septembrie 1940.
În temeiul art.7 din Legea nr.9/1998, după examinarea raportului Comisiei tehnice de evaluare și a procesului verbal al Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din 18.10.2001, Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 emite Hotărârea nr.680/18.10.2001, prin care se aprobă cererea 1041/1998 și se propune acordarea compensațiilor bănești, pentru suprafața de 0,3 ha teren agricol, în sumă totală de 14.323.690 lei ROL, iar ca valoare maximă a despăgubirilor pentru locuințe, dependințe, teren aferent, conform art.25 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998, se stabilește suma de 749.586.960 lei ROL.
Curtea reține că, în art.4 Hotărârea nr.680/2001 prevede "Cei în dreptpot contestaprezenta hotărâre la Comisia Centrală pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Ministerului d e Finanțe, în termen de 15 zile de la comunicare", însă recurenta nu a formulat contestație împotriva acestei hotărâri, așa după cum rezultă din recunoașterea expresă din fața instanței, precum și din întâmpinarea depusă de intimată la dosar (fila 13).
Ulterior, conform art.30 din OG nr.94/2004 cu referire la art.8 din HG nr.1643/2004 și în baza Notei de fundamentare nr.3885/13.04.2007 emisă de Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin Ordinul nr.1983/13.04.2007 se validează Hotărârea nr.680/2001 a Comisiei Județene C, dispunându-se acordarea către recurentă a unor compensații bănești în cuantum de 1.432, 37 lei.
Împotriva acestui ordin, recurenta formulează contestație, criticându-l pentru faptul că, nu i-au fost acordate despăgubiri pentru cele două imobile, deși a depus acte de vânzare-cumpărare, aceasta în condițiile în care conform Situației de avere a Comisiei Mixte Româno- din data de 05 mai 1941 rezultă că, autorul deținea în orașul 3.000.p teren agricol - știut fiind că,Situația de avere constituie act doveditor cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietățile din mediul numai pentru terenul agricol, pentru celelalte proprietăți singurul act doveditor fiind Lista anexă la Tratatul d l Craiova, întocmită de Ministerul Afacerilor Externe și verificată de Comisia Mixtă Româno-.
În sprijinul sus-menționatelor rețineri, sunt dispozițiile legale cuprinse înart.4 al.5 din Anexa C la Tratatul din 1940 încheiat între România și Bulgaria,respectiv Acordul privind schimbul de populație română și, conform cu care " proprietatea imobiliară urbană, aparținând populațiilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor țării unde se află situată".
Curtea reține că, autorul recurenteinu figurează în Lista anexăla Tratatul d l Craiovaîntocmită de Ministerul Afacerilor Externe și verificată de Comisia Mixtă Româno-, pentru orașul.
Deoarece, conform documentelor verificate de Comisia Mixtă Româno- moștenitoarea autorului este îndreptățită să primească compensații pentru 0,3 ha teren agricol; recurenta nu a formulat contestație împotriva Hotărârea nr.680/2001 și în mod legal s-a avut în vedere situația individuală relativă a proprietăților întocmită de aceeași comisie în anul 1942, văzând și dispozițiile art.7 al.4 din Legea nr.9/1998, corect instanța de fond a procedat la respingerea acțiunii ca nefondată.
În atare condiții, susținerile recurentei făcute prin motivele de recurs, apar ca fiind nefondate și pe cale de consecință urmează a fi respinse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciind că, nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în Cernavodă, str.-(fostă 23 August), nr.40, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1229/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - CANCELARIA PRIMULUI MINISTRU - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, sect.1, nr.202
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Jud.fond:
Red.dec.jud./17.10.2008
Dact.Sz - 2 ex/17.10.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea