Anulare act administrativ fiscal. Sentința 419/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 13.08.2009

SENTINȚA CIVILĂ Nr.419

Ședința publică din 30 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanții, G, R, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, și Ministrul Finanțelor Publice, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2009 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 30 noiembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 955/59/13.08.2009, reclamanții, G, R, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și ministrul finanțelor G, anularea actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr.76.602/03.07.2009, obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de 50% pentru solicitare neuropsihică, obligarea ministrului finanțelor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanți au arătat că în dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara în care au avut calitate de intervenienți, prin încheierea 251/PI/l4.07.09 s-a admis suspendarea actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009.

Prin sus-menționatul act administrativ, comunicat Tribunalului Arad la data de 03.07.09, s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.

Reclamanții consideră actul administrativ, a cărui suspendare o cer, ca fiind nelegal pentru următoarele motive:

Prin plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 165/C/2009 și a deciziilor emise în baza acestui ordin de către Președinții curților de apel din țară, care au calitatea de angajator, acesta a devenit un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune. acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situația unei sancțiuni disciplinare și noi nu am fost sancționați disciplinar, ministrul justiției neavând nici o competență în acest sens.

Acest act administrativ, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă în mod flagrant și dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 156 din Codul Muncii care acordă prioritate drepturilor salariale care trebuiesc plătite înaintea oricăror obligații bănești disfuncționalitățile de ordin administrativ sau financiar nu pot afecta existența sau cuantumul drepturilor salariale stabilite imperativ de lege, precum și art. 164 din același Cod, care reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operată decât pentru cazurile și condițiile prevăzute de lege; obligația de plată a salariului este una principală, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsa de fonduri bănești, așa cum s-a pronunțat prin decizia nr. 3382/2004.

In fundamentarea acestui act administrativ, Ministrul Justiției și Libertăților s-a referit la dispozițiile date de Primul - ministru și Ministrul Finanțelor Publice, dispoziții care nu au semnificația unor norme obligatorii cuprinse în legi.

Prin dispoziția de suspendare a dreptului salarial, au fost încălcate și prevederile art.8 alin. 1 din Convenția organizației internaționale a muncii privind protecția salariatului nr. 95/1949, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973.

Potrivit acestor dispoziții, orice modificare adusă cu privire la plata salariului, rețineri, diminuări, nu se pot face decât în condițiile și limitele prescrise de legea națională, sau stabilite prin contracte colective de muncă.

Intervenția ministrului de a dispune neplata sporului încalcă și dispozițiile de principiu cuprinse în art. 44 din Constituția României, potrivit cărora nimeni nu poate să fie lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale, decât numai printr-o măsură a exproprierii și pentru o cauză de utilitate publică stabilită prin lege cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Drepturile salariale sunt asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art. 474 din Codul civil.

Refuzul de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică echivalează cu o lipsire abuzivă de acest drept, contrar dispozițiilor constituționale evocate.

Câtă vreme salariul este un drept echivalent muncii prestate, reclamanții apreciază că sunt perfect aplicabile dispozițiile art.53 din Constituția României, conform cărora "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". Potrivit alin.2 din același text constituțional, " restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică -, trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și rară a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Or, atâta vreme cât salariul magistraților este stabilit prin lege, el poate fi modificat prin lege ori, eventual restrâns (redus), numai prin lege, în sens de act normativ adoptat de puterea legiuitoare a țării - Parlamentul. în acest context, este mai mult decât evident că prin ordinul atacat s-a dispus o restrângere indirectă a salariului magistraților, rară a ne găsi într-una din situațiile prevăzute expres de legea fundamentală și fără a fi respectată cerința imperativă a Constituției ca această restrângere să se realizeze prin lege.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc și sporurile) constituie o încălcare a art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului.

In actul administrativ se menționează că plata dreptului privind sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmează a se efectua eșalonat, potrivit nr.OUG 71/2009.

Schimbarea modalității de plată a salariului, eșalonat, tară acordul nostru, contravine, de asemenea, principiilor reglementate de art. 161 alin. 1 din Codul muncii, potrivit căruia plata se face cel puțin o dată pe lună, iar a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa acordului angajatului.

Astfel, puternica aparență de neconcordanță cu prevederile Constituției României, ale Legii nr.303/2004, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a celorlalte documente internaționale invocate mai sus, a actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr.76.602/03.07.2009 și efectele deosebit de grave pe care le produce asupra reclamanților (deposedarea în mare parte de drepturile salariale) constituie un caz bine justificat, în sensul articolului 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că s-a dispus suspendarea executării acestui act administrativ.

Măsura a fost necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, șa cum este definită la articolul 2 alin. 1 lit. s) din Legea nr. 554/2008, rejudiciul p. material viitor si previzibil constând in neplata către reclamanți a unei părți importante din drepturile salariale cuvenite.

Reclamanții menționează că, față de dispozițiile articolului 7 alin. 1 din Legea nr. 4/2004, au formulat, la 6 iulie 2009 plângere prealabilă potriva actului administrativ menționat mai sus.

În drept, reclamanții nvocă art. 10,16, 18 din Legea nr. 554/2008.

2. Întâmpinarea pârâtuluiMinisterul Justiției și Libertăților:

Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare, înregistrată la registratura instanței la data de 22.10.2009, atașată la filele 54-56, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În fapt, prin adresa atacată, Ministerul Justiției și Libertăților, având în vedere în principal dispozițiile OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009, dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2009 18/2009, dispozițiile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a precizat or donatorilor secundari și terțiari că la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iulie 2009 se vor calcula fără a include și sporul de 50%.

Față de condițiile în care a fost formulată acțiunea si obiectul acesteia Ministerul Justiției si Libertăților invocă excepția inadmisibilitătii.

Adresa nr. 76.602 din 03.07.2009 a cărei revocare se solicită nu constituie un act administrativ în sensul Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilita de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese, având în vedere noile dispoziții legale cu incidență asupra achitării drepturilor salariale pentru personalul din sistemul justiției si Legea 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009.

Fiind o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ - Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 - coroborat cu Legea nr. 18/2009 si Legea nr. 500/2002, iar nu o manifestare de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși această adresă nu poate face obiectul unei cereri de anulare întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, prin această adresă s-a precizat, în atenția ordonatorilor secundari și terțiari de credite, că la data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata acestui spor urmând a se efectua potrivit OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Prin această adresă se aduce la cunoștința ordonatorilor secundari si terțiari de credite situaț ia bugetului si noua formă de plata a sporului de 50% care - făcut în baza titlurilor executorii si care se modifică conform OUG 71/2009 (modificarea consta in faptul ca sporul nu se achita lunar ci eșalonat conform acestei ordonanțe de urgentă).

Câtă vreme această adresă nu are natura juridică a unui act administrativ, nu poate face nici obiectul unei plângeri prealabile sau al unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Cu privire la practica judiciară în materie, pârâtul solicită să se ia în considerare că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în decizia nr. 5412 din 11.11.2005 că actele emise de organele fiscalei în cadrul activității de îndrumare a contribuabililor în aplicarea prevederilor legislației fiscale, realizată în baza art. 7 al. 5 din Codul d e procedură fiscală nu sunt acte administrative. Aceeași decizie menționează că modul de comunicare a interpretării unui text de lege nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 lit. ci doar o corespondentă administrativă. Pentru aceleași rațiuni de interpretare nici adresele de îndrumare ale ordonatorului principal de credite către ordonatorii secundari și terțiari de credite nu pot să aibă decât același caracter de corespondentă administrativă.

De asemenea, potrivit celor statuate prin decizia 3026/23.09.2003 a ÎCCJ adresa prin care se comunică personalului didactic rezultatul (calificativul) evaluării activității profesionale nu este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Fiind o simplă operațiune tehnico-materială de încunoștințare, realizată într-o etapă a procesului de evaluare iar nu manifestarea de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, această adresă nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Față de cele arătate mai sus, pârâtul solicită admiterea excepției și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, întrucât actul atacat nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

II.Pe fondul cauzei,anularea actului administrativ este condiționată în mod expres de vătămarea unui drept sau interes legitim al unei persoane. Noțiunea de "drept vătămat" este definită de art.2 alin.1 lit. o), din Legea nr. 554/2004 ca fiind " orice drept prevăzut de instituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ ."

Pârâtul susține că în cauză nu este vorba de o încălcare a vreunui drept, respectiv de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților, care sunt si au fost calculate în conformitate cu OUG 27/2006. ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești care va fi realizată nu ca până în acest moment, lunar, ci potrivit eșalonării prevăzute de nr.OUG 71/2009.

Astfel, potrivit art. 1 din nr.OUG 71 /2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după procedura de executare astfel cum aceasta este stabilită în cuprinsul actului normativ menționat, procedura de executare prin care se eșalonează exigibilitatea obligațiilor la plata drepturilor salariale (in care potrivit art. 155 din Codul muncii intra si sporurile salariale), până la sfârșitul anului 2012.

OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este un act normativ în vigoare, adoptat în conformitate cu legea și Constituția, care la acest moment se bucură de o prezumție de legalitate, iar acest act normativ trebuie respectat ca atare atât de justițiabili cât și de instanțele de judecată. Nici Constituția, nici Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu Instituie o procedură de lipsire de efect a unor prevederi legale în vigoare prin constatarea unei aparențe de neconstituționalitate prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale sau CEDO.

Prin urmare, prin emiterea adresei atacate, Ministerul Justiției și Libertăților nu a făcut altceva decât să respecte și să pună în aplicare dispozițiile unui act normativ în vigoare.

Pentru motivele expuse, pârâtul solicită în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

3. Aprecierea instanței:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

3.1 Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii:

Instanța observă că Ministerul Justiției și Libertăților a invocat inadmisibilitatea acțiunii, pe considerentul că actul a cărei suspendare o solicită reclamanții - respectiv Adresa cu nr. 76.602/3.07.2009 emisă de Ministrul Justiției și Libertăților - nu este un act administrativ, ci o măsură stabilită de ordonatorul de credite principal în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese. Ministerul Justiției a arătat că, fiind o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ, respectiv a Ordonanței de Urgență nr. 91/2009, această adresă nu reprezintă o manifestare de voință susceptibilă a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice prin ea însăși.

Examinând această excepție, instanța precizează că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Instanța observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamanții nu mai beneficiază de plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare lunară, în urma comunicării Adresei nr. 76.602/3.07.2009 către ordonatorii secundari și terțiari de credite, inclusiv către instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamanții.

În consecință, instanța consideră nefondate susținerile conform cărora adresa respectivă are drept efect numai aducerea la cunoștința ordonatorilor secundari și terțiari de credite a modificărilor aduse prin Ordonanța de Urgență nr. 71/2009, în condițiile în care, ca urmare a comunicării acestei adrese, s-a luat măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite reclamanților.

Conform Adresei nr. 76.602/3.07.2009, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale cuvenite lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța constată așadar existența unei manifestări de voință a autorității pârâte în sensul diminuării drepturilor salariale cuvenite reclamanților, prin omisiunea de a calcula și, deci, de a plăti reclamanților sporul în litigiu.

În concluzie, examinând actul respectiv prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acesta este un actunilateral- deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a calcula drepturile salariale cuvenite reclamanților fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, că a fost emis în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii - deoarece adresa respectivă a fost emisă de pârât în calitate de ordonator principal de credite bugetare, competent să dispună plata drepturilor salariale unor categorii de persoane salarizate din bugetul de stat, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Ministerului Justiției și Libertăților de a refuza plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru reclamanți începând cu luna iunie 2009

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actului supus controlului judecătoresc.

În consecință, instanța va respinge excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, ca nefondată.

3.2 Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată din oficiu, instanța reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

De aceea, în vederea stabilirii calității procesuale se impune determinarea raportului juridic dedus judecății, identificarea părților acestui raport, respectiv a persoanei titulare a dreptului care intră în conținutul acestui raport, precum și a persoanei cărei îi incumbă obligația corelativă acestui drept.

În privința raportului juridic dedus judecății, instanța amintește că

reclamanții, în calitate de judecători la Tribunalul Arad, au solicitat anularea actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr.76.602/03.07.2009, precum și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de 50% pentru solicitare neuropsihică.

Instanța constată, în primul rând, că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Justiției și Libertăților.

Totodată, instanța remarcă rolul important al Ministerului Finanțelor Publice în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice "blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite".

Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Justiției și Libertăților pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.

Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Finanțelor Publice de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.

Sub acest aspect, instanța reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de judecători, de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.

Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Arad, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.

Instanța subliniază încă o dată că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.

Obligația Ministerului Finanțelor Publice constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Justiției și Libertăților a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamanților.

O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Finanțelor Publice de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.

Totodată, obligația Ministerului Finanțelor Publice de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

În consecință, Curtea apreciază că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, urmând a respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3.3 Cu privire la fondul litigiului, instanța reține că prin Adresa nr. 76.602/3.07.2009, comunicată Tribunalului Arad la data de 03.07.09, s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.

3.3.1 Instanța precizează că acest spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică a fost recunoscut pe cale jurisprudențială, prin decizia nr. 21/1003.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. Prin decizia nr. 21/1003.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că - în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată - " judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".

În baza acestei decizii, reclamanții au obținut în justiție hotărâri judecătorești irevocabile, prin care li s-a recunoscut acest drept salarial.

3.3.2 Instanța reține, totodată, că temeiul legal de emitere a Adresei nr. 76.602/3.07.2009 este Ordonanța de Urgență nr. 71/2009, act normativ care are un conținut similar cu acela al Ordonanței de Urgență nr. 75/2008 (prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor bănești restante cuvenite magistraților și personalului auxiliar al instanțelor judecătorești prin titluri executorii), a cărei neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională.

Deși Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 nu a fost declarată neconstituțională până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, instanța nu poate ignora opinia Curții Constituționale referitoare la situația în care Guvernul României promovează un act normativ cu un conținut identic celui al unui act normativ a cărui neconstituționalitate a fost declarată deja de Curtea Constituțională.

În acest sens, instanța amintește, opinia Curții Constituționale exprimată în Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009

În această hotărâre, Curtea Constituțională a învederat, în legătură cu reluarea reglementărilor din Ordonanța de Urgență nr. 37/2009 în actul normativ care a abrogat-o că "soluția aleasă de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență prin care abrogă ordonanța de urgență aprobată prin lege de Parlament, dar preia integral conținutul acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională".

Instanța apreciază ca fiind lipsit de relevanță faptul că în prezenta speță, Guvernul României a promovat actul normativ în litigiu (respectiv Ordonanța de Urgență nr. 71/2009) ulterior declarării neconstituționalității Ordonanței de Urgență nr. 75/2008. Dimpotrivă, este evident că și în această ipoteză, Guvernul României a ales în cunoștință de cauză să ignore obiecțiile de neconstituționalitate ale unui act normativ care are același conținut și același efect cu acela al unei Ordonanțe de Urgență declarată neconstituțională, efect constând în eșalonarea plății unor sume de bani pe care Statul Român le datorează în baza unor titluri executorii.

Din acest punct de vedere, instanța apreciază - în acord cu jurisprudența Curții Constituționale exprimată anterior - că Adresa nr. 76.602/3.07.2009 este afectată de aceleași vicii de neconstituționalitate ca și actul în baza căruia a fost emisă - Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 - act care reia conținutul unei Ordonanțe de Urgență declarată neconstituțională, respectiv conținutul Ordonanței de Urgență nr. 75/2008.

3.3.3 În al doilea rând, instanța apreciază că Adresa nr. 76.602/3.07.2009 a fost emisă cu încălcarea art. 74 alin.2 din Legea 303/2004 care prevede că "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială", astfel că prin aceasta sunt încălcate în mod evident prevederile unei legi speciale adoptate de Parlament, act cu putere normativă mai mare decât a sa.

3.3.4 În al treilea rând, instanța apreciază că Adresa nr. 76.602/3.07.2009 a fost emisă cu încălcarea principiului de drept consacrat de jurisprudența și doctrina în materie, și anume neretroactivitatea măsurii administrative dispuse.

Instanța observă, astfel, că Adresa în cauză a fost emisă la data de 3.07.2009 și că aceasta prevede că măsura dispusă se aplică începând cu data de 01.06.2009, măsură ce contravine principiului mai sus enunțat, cu atât mai mult cu cât Ordonanța de Urgență nr. 71/17.06.2009, invocată în cuprinsul Adresei nr. 76.602/3.07.2009, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18.06.2009, astfel încât la 01.06.2009 această ordonanță nu era în vigoare.

Nelegalitatea Adresei nr. 76.602/3.07.2009 este cu atât mai gravă cu cât acest principiu a fost consacrat de norme constituționale în vigoare prin art. 15 alin.2

3.3.5 Un al patrulea aspect de nelegalitate al emiterii Adresei nr. 76.602/3.07.2009 vizează încălcarea flagrantă a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care dreptul reclamanților la acordarea acestor drepturi salariale a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești irevocabile și executorii.

Instanța amintește, din numeroasele hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României în astfel de cauze, hotărârea dată în cauza Șandor împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005.

În această hotărâre, în paragrafele nr. 23-27, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că încălcarea art.6 prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești, ca și în cauzele, și:

"23. Curtea amintește că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți [Immobiliare împotriva Italiei (), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].

24. În cauza de față, cu toate că reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu este nici acum executată din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre.

Or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi ( împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, de hotărâri și decizii 1997-II, pag. 510 - 511, paragraful 41).

25. În plus, Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999. Ea amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004).

28. Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că, prin refuzul de a executa Sentința din 3 martie 1999, precum și refuzul plății cheltuielilor de judecată dispuse de către instanțele judecătorești, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa."

3.3.6 Un al cincilea aspect de nelegalitate al emiterii Adresei nr. 76.602/3.07.2009 vizează încălcarea flagrantă a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că dreptul reclamanților consacrat prin hotărâre judecătoreasca constituie un "bun" în accepțiunea data de lege acestei noțiuni.

Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:

" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.

În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragraful nr. 58 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale",cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.

În speță, instanța constată că nu este vorba despre o speranță legitimă de a dobândi un bun, respectiv drepturile salariale în litigiu, ci chiar despre creanțe recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile și executorii, aspect care înlătură orice dubiu cu privire la aplicarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Or, instanța amintește, din numeroasele hotărâri pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României în astfel de cauze, hotărârea dată în cauza Șandor împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005.

În această hotărâre, în paragrafele nr. 34-37, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că

34."Pe fond, Curtea observă mai întâi că nu este contestat faptul că reclamanta are o creanță suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă (conform cauzelor grecești și împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59, și împotriva Lituaniei, Cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003).

35. În plus, reclamanta nu a primit încă suma dispusă de către instanțele interne.

36. În consecință, refuzul autorităților de a plăti despăgubirile constituie o atingere adusă drepturilor reclamantei ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Guvernul nu a oferit nici o justificare valabilă pentru ingerința cauzată prin neexecutarea Sentinței din 3 martie 1999. Această ingerință a fost, deci, arbitrară și constituie o încălcare a principiului legalității. O astfel de concluzie face inutilă verificarea de către Caa spectului dacă a fost menținut un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor individuale (Cauza Metaxas împotriva Greciei, precitată, paragraful 31).

37. În consecință, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție a fost încălcat".

3.3.7 În consecință, pentru motivele indicate anterior, instanța reține nelegalitatea Adresei nr. 76.602/3.07.2009 emisă de Ministrul Justiției și Libertăților, aspect față de care urmează a dispune anularea acesteia și repunerea părților în situația anterioară emiterii ei, prin obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților la plata către reclamanți a sumelor reprezentând contravaloarea sporului de 50% pentru solicitare neuropsihică.

33.8 Cu privire la cererea reclamanților obligarea ministrului finanțelor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, instanța observă că, deși reclamanții nu au indicat temeiul acestei cereri, acesta pare a fi 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, singurul care este incident în cazul executării hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ.

Instanța constată că, potrivit art. 24 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".

Potrivit art. 24 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ, "încazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".

În raport cu acest text legal, instanța reține că sancțiunea poate fi aplicată conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate"să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative", dacă hotărârea judecătorească nu a fost executată în termen de 30 de zile sau într-un alt termen stabilit de instanță.

În speță, instanța amintește că a reținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în care se contestă legalitatea unui act emis de Ministerul Justiției și Libertăților și se solicită plata unor drepturi salariale de către magistrații ale căror drepturi salariale sunt plătite din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, iar nu din fondurile Ministerului Finanțelor Publice, care este un alt ordonator de credite bugetare.

În aceste condiții, instanța reține că Ministrul Finanțelor Publice nu a fost obligat la nici o prestație prin prezenta hotărâre, iar reclamanții nu au făcut dovada emiterii unei alte hotărâri judecătorești de către instanța de contencios administrativ, hotărâre care nu a fost executată de Ministerul Finanțelor Publice și care să aibă legătură cu prezenta cauză.

Pentru aceste motive, instanța va respinge, ca nefondată, cererea reclamanților obligarea ministrului finanțelor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

Instanța va lua act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

4. Cu privire la calea de atac împotriva prezentei hotărâri:

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", instanța reține că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, R, toți cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Arad în municipiul A, Bulevard General, nr. 2-4, județ A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B,-, sector 5, cu Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în mun. B,-, sector 5, și cu Ministrul Finanțelor Publice, citat la sediul Ministerului Finanțelor Publice.

Dispune anularea Adresei nr. 76.602/3.07.2009 emisă de Ministrul Justiției și Libertăților.

Dispune obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților la plata către reclamanți a sumelor reprezentând contravaloarea sporului de 50% pentru solicitare neuropsihică.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest cererea reclamanților.

- act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./29.12.2009

Tehnored. /34 ex./6.01.2010

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 419/2009. Curtea de Apel Timisoara