Anulare act administrativ fiscal. Sentința 476/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVIL NR.476/209

Ședința public de la 15 Octombrie 2009

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de revizuire a sentinței civile nr. 100/2005 pronunțat de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr.8734/2004, formulat de ctre revizuientul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECTIA GENERALA DE EVIDENTA INFORMATIZATA A PERSOANEI, DIRECȚIA GENERAL DE PAȘAPOARTE și DIRECȚIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint revizuientul personal, lips fiind restul prților.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz faptul c cererea de revizuire formulat este legal timbrat cu 10 lei tax judiciar de timbru și cu 0,3 lei timbru judiciar, iar la data de 14 octombrie 2009 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Se comunic un exemplar din întâmpinare cu revizuientul, care arat c nu dorește s studieze conținutul acesteia, întrucât cunoaște susținerile și poziția procesual a intimatei.

Curtea pune în discuție temeiul de drept al cererii de revizuire și dac poate fi revizuit pe aceast cale hotrârea primei instanțe.

Revizuientul arat c hotrârea este revizuibil, având în vedere motivul prevzut de art. 322 pct.5 pr.civ.

La întrebarea Curții referitoare la legtura dintre infracțiunile pentru care a fost cercetat și abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat, revizuientul arat c a fost sancționat fr a se face o cercetare prealabil, ori, destituirea din poliție se face doar la rmânerea definitiv a unei hotrâri de condamnare. Contestația formulat de revizuient a fost soluționat fr s i se dea dreptul la un aprtor.

În continuare, Curtea pune în discuție excepția tardivitții solicitând explicații în legtur cu introducerea cererii de revizuire, raportat la prevederile art.324 pct.4 pr.civ. și la momentul din care socotește legea c începe s curg termenul de revizuire.

Revizuientul arat c dup ce a luat la cunoștinț de Ordonanța Parchetului de pe lâng Judec toria Bistrița din 09.04.2009 dat în dosarul nr. 868/P/2008, s-a adresat cu un memoriu la Ministerul Administrației și Internelor,considerând c astfel se va putea remedia situația și va putea fi reîncadrat în poliție, întrucât msura luat împotriva sa a fost una extrem. La data de 14.07.2009 a primit un rspuns negativ la memoriul formulat, iar în raport de aceast dat, cererea de revizuire este formulat în termenul legal.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocat.

CURTEA:

Prin sentința civil nr. 100 din data de 22 februarie 2005 pronunțat în dosarul nr. 8734/2004 de Curtea de Apel Clujs -a admis în parte acțiunea formulat de reclamantul - împotriva pârâtei DIRECȚIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și în consecinț, a fost obligat pârâta s-i achite reclamantului drepturile salariale pe perioada 28.04.2004 - 6.05.2004 inclusiv, precum și 3.000.000 lei cheltuieli de judecat.

În final, au fost respinse capetele din cerere privind anularea dispoziției nr. -/29.04.2004 și reintegrarea în funcția și postul deținute.

Împotriva acestei sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5.pr.civ. a formulat cerere de revizuire revizuientul, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive în sensul anulrii dispoziției nr. - din 29.04.2004 și reintegrarea sa în funcția și postul deținute anterior.

La termenul de astzi, Curtea a pus în discuția prților prezente excepția tardivitții introducerii cererii și examinând contestația din perspectiva acestei excepții, instanța constat c faț de dispozițiile legale incidente cauzei, aceasta este tardiv.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 4) termenul de revizuire este de o lun iar în cazurile prevzute de art. 322 pct. 5, se socotește din ziua in care s-au descoperit înscrisurile ce se invoca ori, dup caz, din ziua în care partea a luat cunoștinț de hotrârea desființat sau modificata pe care s-a întemeiat hotrârea a crei revizuire se cere.

Dup cum rezult din cererea de revizuire revizuientul invoc ca temei al cererii de revizuire Ordonanța de scoatere de sub urmrire penal emis la data de 9 aprilie 2009 de Parchetul de pe lâng Tribunalul Bistrița - în dos. pen. nr. 868/P/2008 precum și Rezoluția aceluiași Parchet privind neînceperea urmririi penale faț de revizuient emis la data de 23 ianuarie 2007 în dos. pen. nr. 318/P/2005.

Or din dovada de comunicare a celor dou acte de procedur penal reiese c Ordonanța de scoatere de sub urmrire penal a fost comunicat cu acesta iar pân la 22 mai 2009 nu s-a depus nicio plângere împotriva soluției procurorului.

Cu toate acestea revizuientul a înregistrat cererea de revizuire la data de 11 august 2009 cu mult peste termenul de o lun.

Conform art. 102 alin. 1.pr.civ. termenele încep s curg de la data comunicrii actelor de procedur, dac legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1.pr.civ. neexercitarea oricrei ci de atac și neîndeplinirea oricrui alt act de procedur în termenul legal atrage decderea, afar de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește c a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În cauz revizuientul nu a dovedit dar nici nu a solicitat repunerea în termenul de revizuire pe motiv c ar fi fost împidicat mai presus de voința sa s acționeze, iar pe de alt parte, invocarea faptului c prealabil cererii de revizuire a acționat pe cale administrativ în c va obține un rezultat favorabil nu paralizeaz reținerea și constatarea decderii din dreptul de a mai acționa pe calea revizuirii.

Drept urmare,în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, cererea de revizuire formulat de revizuientul va fi respins ca tardiv introdus.

Cum revizuire a fost soluționat în temeiul unei excepții procedurale peremtorie și dirimant, se apreciaz de ctre instanț c este de prisos a mai fi analizate motivele privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOT R ȘTE:

Respinge ca tardiv cererea de revizuire formulat de revizuientul, domiciliat în B, str. - -,. 4,. B,. 23, jud. B-N împotriva sentinței civile nr. 100 din data de 22 mai 2005, pronunțat de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 8.734/2004.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 15.10.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./Dact./4 ex./2 noiembrie 2009

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 476/2009. Curtea de Apel Cluj