Anulare act administrativ fiscal. Decizia 523/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 05.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.523
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței civile nr.1007/25.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și cu pârâta - intimată DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNII VAMALE A, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 11.03.2009, concluzii scrise din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 02.09.2008 reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.5463/15.04.2008 referitoare la obligații privind plata taxelor vamale și TVA-ului, emisă de pârâtă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin dispoziția de urmărire 2007/12.06.2000 încheiată în baza actului constatator 17/A/29.05.2000 pe veniturile sale salariale în sumă de 3.966 lei, constând în debit și majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a taxelor vamale pentru achiziționarea din import a unui autoturism Mercedes Benz la data de 07.11.1997. Reclamantul a mai arătat că în această dispoziție de urmărire se precizează că taxa vamală, accizele și TVA-ul le-a achitat la data emiterii acestei decizii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.1007/25.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul (cu numele anterior ) împotriva pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A și a anulat Decizia nr.5463/15.04.2008 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A privind plata sumei de 4.889 Ron reprezentând dobânzi și majorări de întârziere aferente taxelor vamale achitate în anul 2000, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către T este neîntemeiată fiind respinsă.
În mod nefondat pârâta T susține că reclamantul nu a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat conform titlului I din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât contestația formulată la data de 02.07.2008 se referă tocmai la obligațiile fiscale constatate prin Decizia nr.5463/15.04.2008 emisă în baza actului de constatare nr.17A/29.05.2000 reprezentând taxe vamale datorate din 1997.
Faptul că în contestația formulată nu este indicat în mod expres numărul deciziei atacate nu îndrituie autoritatea vamală să se prevaleze de neîndeplinirea de către contestator a dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală în condițiile în care autoritatea vamală pârâtă nu a făcut dovada comunicării reclamantului a deciziei nr.5463/15.04.2008 la care face referire.
După cum organul vamal sesizat nu a făcut dovada modului de soluționare în termenul legal a contestației formulate de către reclamant, în mod corect acesta s-a adresat instanței de judecată pentru valorificarea dreptului său subiectiv.
Pe fond, instanța a apreciat că cererea reclamantului pentru anularea actului administrativ atacat este fondată fiind admisă.
Decizia nr.5463/15.04.2008 referitoare la obligații privind plata taxelor vamale și TVA a fost emisă în baza dispozițiilor de urmărire 2007/12.06.2000 încheiată în baza Actului constatator nr.17/A/29.05.2000.
Pentru debitul de 3.966 lei constând în debit și majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a taxelor vamale având ca obiect importul unui autoturism Mercedes Benz efectuat la data de 07.11.1997, reclamantul, în baza angajamentului de plată dat în 2005 organelor vamale, a achitat debitul pretins de autoritatea vamală în care erau cuprinse și penalitățile și majorările de întârziere calculate până la începerea executării.
Instanța a reținut că pârâta nu contestă faptul că reclamantul a achitat debitul prevăzut în Actul de constatare nr.17 A prin achitarea lunară a câte 200 lei lunar, angajamentul de plată dat de reclamant fiind însușirea obligațiilor fiscale solicitate de autoritatea vamală, ce făceau obiectul dosarului execuțional nr.531.
Referitor la susținerea pârâtei precum că Decizia nr.5461 și 5463/15.04.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale stabilite prin Actul constatator nr.16 A și 17A/2000 emise de Biroul Vamal Nădlac, conțin o reactualizare și majorări de întârziere care ar fi datorate de către reclamant, instanța a reținut că în primul rând aceste decizii nu au fost comunicate reclamantului așa cum dispun prevederile Codului d e procedură fiscală, pentru a lua cunoștință în mod direct și nemijlocit de noua creanță individualizată în sarcina sa.
Așa cum însăși pârâta arată faptul că această creanță fiscală constituie o nouă actualizare a vechilor majorări de întârziere, fără ca debitorul reclamant să fi fost pus de drept în întârziere, îndrituie instanța să aprecieze ca fiind întemeiată excepția prescrierii acestor obligații reglementate de art.3 din Decizia nr. 167/1958, obligații fiscale calculate în baza actului administrativ constatator emis de Biroul Vamal Nădlac în aul 1997.
În mod nejustificat și fără a formula vreo apărare pertinentă cu privire la aceste aspecte, pârâta omite să menționeze că prin angajamentul de plată dat de către reclamant acesta a achita atât debitul produs cât și foloasele nerealizate solicitate de autoritatea vamală prin adresa de poprire, astfel că orice alte majorări de întârziere calculate ulterior prin reactualizarea lor, aferente debitelor din 1997 sunt prescrise ca atare și nu au nici o bază legală.
De altfel cu privire la acest aspect al legalității și temeiniciei obligațiilor fiscale calculate prin decizia atacată, autoritatea vamală pârâtă nici nu a formulat vreo apărare și nici nu a dat curs solicitării instanței de a face dovada cuantumului majorărilor de întârziere pretinse raportat la faptul că nu a contestat că reclamantul a și achitat obligațiile fiscale pretinse prin Angajamentul de plată, însăși de către acesta.
Este relevant din acest punct de vedere a fi reținut și probatoriul depus de reclamant la dosarul cauzei din care rezultă că autovehiculul importat aparține altei persoane, respectiv care a și achitat cu chitanța vamală nr. 503/21.11.1997 taxele vamale, reclamantul având doar calitatea de transportator, aceste aspecte și mijloace de probă nefiind însă contestate de către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Autoritatea Națională Vamală B prin T solicitând modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii câtă vreme a procedat la anularea Deciziei nr.5643/15.04.2008 emisă de Din actele depuse la dosar a rezultat faptul că autoritatea vamală a respectat procedura legală de comunicare a actelor de impunere iar susținerile petentului - intimat sunt fără relevanță, câtă vreme este titularul operațiunii de tranzit, având cunoștință de debitul principal și de existența accesoriilor.
Astfel se arată că a fost emisă Decizia nr.5641/15.04.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul curent, accesorii generate de debitul cuprins în AC nr.16 A/29.05.2000. Această decizie are caracterul unui act administrativ fiscal împotriva căruia trebuie formulată contestația prevăzută de art.205 din nr.OG92/2003. Aceasta reprezintă o procedură specială prealabilă, obligatorie iar neîndeplinirea acestei condiții prealabile atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, 3041Cod procedură civilă, Codul vamal, Codul d e procedură fiscală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că obiectul prezentei cauze îl constituie decizia nr.5463/15.04.2008 emisă în baza AC 17 A/29.05.2000 iar nu 5461/15.04.2008 emisă în baza AC 16 A/29.05.2000.
Decizia nu i-a fost comunicată intimatului ci mamei acestuia, intimatul având domiciliul în Germania iar procedura prealabilă a fost inițiată de acesta la 02.07.2008 când a luat cunoștință de decizia respectivă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă instanța de recurs reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin AC nr.17 A/29.05.2000 s-a instituit în sarcina petentului intimat obligația de plată a sumei de 18.952.223 lei reprezentând taxe vamale de 10.647.316 lei și TVA de 38.304.907 lei. Raportat la acest titlu de creanță intimatul și-a asumat angajamentul de plată din 20.06.2005 (fila 11 dosar fond) prin care se obliga la plata lunară a sumei de 200 lei (2.000.000 ROL) până la acoperirea debitului.
Ulterior recurenta a emis Decizia nr.5463/15.04.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale anterior menționate procedând la calculul dobânzilor și penalităților de întârziere pentru perioada 17.06.2000 (data la care a devenit executorie AC nr. Nr.17 A/29.05.2000) - 09.04.2008 (data plății integrale a TVA) respectiv 08.02.2007 (data plății integrale a taxei vamale) stabilite prin AC nr.17 A/29.05.2000.
Fără îndoială că Decizia nr.5463/15.04.2008 reprezintă act administrativ fiscal conform art.41 din nr.OG92/2003 împotriva căruia este obligatoriu de urmat procedura prevăzută de art.205 alin.1 din nr.OG92/2003 privind contestația administrativă adresată organelor individualizate la art.209 din nr.OG92/2003, dar în speță în mod corect prima instanță a respins excepția invocată de recurentă, privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât se observă că în fapt petentul s-a adresat cu o asemenea contestație recurentei, înregistrată sub nr.9594/03.07.2008 (fila 32 dosar fond) din cuprinsul căreia rezultă clar intenția petentului de a combate susținerile autorităților vamale privind existența obligației de plată a accesoriilor nou stabilite. Mai mult, contestația este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.554/2004 având caracterul unei plângeri prealabile conform art.7, dispoziții care se coroborează cu prevederile art.205 și următoarele din nr.OG92/2003, procedura de soluționare a contestațiilor fiind o procedură administrativă. Cu toate acestea, recurenta nu a calificat ca atare demersul judiciar al intimatului și nu a procedat la înaintarea contestației spre soluționare organului competent ci a procedat la emiterea adresei de răspuns nr.9594/794J/18.07.2008 (fila 33 dosar fond) motiv pentru care instanța de recurs apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art.205 din nr.OG92/2003 nu poate fi primită, întrucât recurenta își invocă astfel propria culpă în nesoluționarea ca atare a contestației intimatului.
Mai este de observat, cum în mod corect a reținut și prima instanță faptul că recurenta nu a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia nr.5463/15.04.2008 în conformitate cu prevederile art.44 din nr.OG92/2003 potrivit cărora actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, una dintre formele de comunicare fiind cea reglementată la alin.1 lit. C) respectiv prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul fiscal al contribuabilului. Domiciliul fiscal este definit de art.31 din nr.OG92/2003 alin.4 și reprezintă domiciliul reglementat potrivit dreptului comun în cazul creanțelor fiscale la bugetul general consolidat, altele decât cele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În speță, recurenta a procedat la comunicarea deciziei atacate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire expediată la adresa din Reșița,-,. B (fila 21), deși intimatul a anunțat schimbarea domiciliului prin angajamentul de plată, înregistrat la. T sub nr.16997/11.07.2005 (fila 41 dosar fond). Susținerea recurentei potrivit căreia în speță comunicarea actului administrativ fiscal s-a realizat către mama intimatului, nu echivalează însă cu respectarea dispozițiilor art.44 din nr.OG92/2003 astfel încât instanța de recurs își însușește motivarea primei instanțe legate de vicierea procedurii de comunicare.
Analizând sentința recurată și prin raportare la art.3041Cod procedură civilă, referitor la Decizia nr.5463/15.04.2008 în mod corect prima instanță a procedat la anularea acesteia întrucât recurenta - pârâtă nu a probat pe fondul cauzei temeinicia sumelor dispuse suplimentar de plată în sarcina intimatului. Astfel, actul administrativ fiscal trebuia să cuprindă individualizarea exactă a creanței ținând cont de faptul că debitul inițial reprezentând taxe vamale și TVA a fost achitat de intimat prin angajamentul de plată, respectiv prin achitarea sumei de 200 lei lunar și ca atare, având în vedere plățile parțiale acceptate de creditor, trebuia individualizată exact situația debitului după fiecare plată parțială pentru a se verifica astfel legalitatea modului de calcul al dobânzilor și penalităților.
Pe de altă parte, se observă și faptul că pentru AC nr.17 A/29.05.2000, recurenta a emis Decizia nr.8678/29.03.2005 pentru care intimatul și-a asumat obligația de plată dar pe care recurenta nu a depus-o la dosar pentru a verifica dacă angajamentul de plată s-a luat numai pentru debitul principal (taxe vamale și TVA) sau și pentru accesoriile reprezentând dobânzi și penalități ținând cont de faptul că angajamentul de plată a fost asumat de intimat la 20.06.2005, după emiterea actului de creanță.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, apreciind că în speță nu sunt incidente niciunul din motivele de modificare sau casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 teza a II -a Cod procedură civilă va proceda la respingerea recursului ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor B, prin T împotriva sentinței civile nr.1007/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/27.04.09
TEHNORED:/27.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
